Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
943/2012 din 21 noiembrie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Decizia nr. 943

Ședința publică din 21 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE D_____ S______

Judecător C______ B______

Judecător T___ P______

Grefier C______ C______


Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta petentă P_______ Orașului Bălcești, județul V_____, împotriva sentinței civile nr. 1167 din 06.09.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta petentă P_______ Orașului Bălcești, județul V_____ și intimatul I______ I__.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, după care, tribunalul, din oficiu, verificându-și competența în temeiul art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina.

Tribunalul, constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat sau excepții de invocat, a considerat recursul în stare de judecată, trecând la soluționarea acestuia.



TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 1167 din 06.09.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă cererea pentru înlocuire sancțiune muncă în folosul comunității cu amendă contravențională, formulată de petenta P_______ Orașului Bălcești, județul V_____, cu sediul în Bălcești, _____________________________, nr. 1, județul V_____, în contradictoriu cu intimatul I______ I__, domiciliat în Bălcești ___________________________.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță petenta P_______ Orașului Bălcești a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună înlocuirea sancțiunii din muncă în folosul comunității cu amendă contravențională

Și-a motivat cererea arătând că intimatul nu s-a prezentat, cu rea-credință, la sediul Primăriei să presteze activitate în folosul comunității, motiv pentru care au solicitat înlocuirea acestei sancțiuni cu sancțiunea amenzii.

Au fost invocate prevederile dispozițiilor art. 21 din Ordonanța nr. 55/2002.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 364 din 28 februarie 2011, pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXX, intimatul a fost obligat să presteze trei ore de activitate în folosul comunității la P_______ Orașului Bălcești, iar acesta a nu s-a prezentat la unitate, instituție care a solicitat înlocuirea acestei sancțiuni cu sancțiunea amenzii.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 21 din Ordonanța nr. 55 din 16 august 2002 (actualizată), privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități in folosul comunității, în cazul in care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea in evidenta si executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de politie sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

În speță, deși s-a invocat reaua-credință a intimatului în neprezentarea pentru prestarea activității în folosul comunității, aceasta nu a fost dovedită.

Astfel, s-a reținut că reaua-credință reprezintă atitudinea unei persoane care îndeplinește un act sau un fapt ce contravine legii, fiind în același timp deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

Potrivit art. 14 din Codul civil, orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri. Buna-credință se prezumă până la proba contrară.

Din susținerile petentei, a rezultat doar că intimatul-contravenient nu s-a prezentat în vederea punerii în executare a sancțiunii, conform mandatului emis de instanță, însă nu și motivele pentru care acesta nu și-a executat obligația, respectiv nu a fost dovedită reaua-credință sau sustragerea acestuia.

Cum buna-credință se prezumă, iar reaua-credință nu a fost probată, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta petentă P_______ Orașului Bălcești, județul V_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele scrise de recurs recurenta petentă P_______ Orașului Bălcești a arătat că a prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Novaci la data de 19.06.2012, a solicitat în contradictoriu cu intimatul I______ I__, transformarea sancțiunii contravenționale a obligării la prestarea unei activități în folosul comunității în amendă, motivat de faptul că intimatul nu a dat curs solicitărilor de prezentare la sediul instituției pentru a pune în executare a mandatului de executare nr. 89/27.04.2011.

Cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, pe motivul că nu a fost dovedită reau-credință sau sustragerea intimatului de la executarea mandatului.

Calea de atac formulată a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate enumerate de art. 304 și art. 304 (1) C.pr.civ.

A considerat că instanța a făcut doar o trecere sumară cu privire la acțiunea cu care a fost investită, considerentele hotărârii făcând referire numai la a proba reaua-credință a intimatului.

Sub acest aspect, a menționat că buna-credință a intimatului, prezumă prin dispozițiile legale, nu își găsește aplicabilitatea în speța de față, câtă vreme intimatul nu și-a achitat amenda și nu s-a prezentat la sediul autorității locale pentru executarea mandatului.

Mai mult decât atât, intimatul avea cunoștință de aceste sancțiuni prin comunicarea actelor procedurale (citații, Sentința nr. 364/28.02.2011 din dosarul nr. XXXXXXXXXXXX) precum și a adreselor comunicate de P_______ Orașului Bălcești prin care i se solicita să se prezinte în vederea executării mandatului.

În acest sens, a înaintat, în xerocopie, adresele comunicate intimatului pentru a se prezenta la autoritate în vederea executării mandatului.

Astfel că, buna-credință a intimatului nu a existat, câtă vreme acesta nu a dat curs solicitărilor de prezentare la sediul instituției pentru a pune în executare mandatul de executare nr. 89/27.04.2011, într-o altă ordine de idei, regăsindu-se în situația ridicolă de a avea cheltuieli-mai mari (ce privesc corespondența comunicată intimatului), decât suma cu care a fost amendat și care a fost preschimbată în muncă în folosul comunității.

În lipsa unei legislații clare care să prevadă întreaga procedură de ducere la îndeplinire a mandatelor de executare și în lipsa unor sancțiuni, în cazul neexecutării de bunăvoie a muncii în folosul comunității, contravenienții tratează cu indiferență solicitările de a se prezenta în vederea efectuării muncii în folosul comunității, acesta fiind și motivul pentru care a solicitat transformarea sancțiunii contravenționale a obligării la prestarea unei activități în folosul comunității în amendă.

Față de cele prezentate, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul casării sentinței civile nr. 1167/06.09.2012 a Judecătoriei Novaci și pe fondul cauzei, retransformarea sancțiunii contravenționale a obligării la prestarea unei activități în folosul comunității în amendă, în ceea ce-1 privește pe numitul I______ I__.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

În drept, și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 304 și art. 3041 C.pr.civ.

Recurenta petentă a anexat în xerocopie, următoarele înscrisuri: adresa nr. 6213/10.05.2011, adresa nr. 9102/03.08.2011, adresa nr. xxxxx/11.11.2011 și adresa nr. 687/23.01.2012.

Analizând recursul dedus judecății prin prisma dispozițiilor art. 304 C.pro. civ. și art.304 indice 1 C.proc. civ. , precum și al criticilor formulate , tribunalul reține că nu este fondat.

La pronunțarea sentinței s-a reținut de instanța de fond că deși s-a invocat reaua-credință a intimatului în neprezentarea pentru prestarea activității în folosul comunității, aceasta nu a fost dovedită.

Criticile recurentei petente nu sunt fondate .

Reaua-credință reprezintă atitudinea unei persoane care îndeplinește un act sau un fapt ce contravine legii, fiind în același timp deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

Potrivit art. 14 din Codul civil, orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să își exercite drepturile și să își execute obligațiile civile cu bună-credință, în acord cu ordinea publică și bunele moravuri.

Buna-credință se prezumă până la proba contrară.

Intimatul - contravenient nu s-a prezentat în vederea punerii în executare a sancțiunii, conform mandatului de executare nr. 89/27.04.2011 emis de instanță în baza sentinței nr. 364/28.02.2011 din dosarul nr. XXXXXXXXXXXX .

Din susținerile petentei, a rezultat doar că intimatul-contravenient nu s-a prezentat în vederea punerii în executare a sancțiunii, conform mandatului emis de instanță, dar nu și motivele pentru care acesta nu și-a executat obligația.

Se consideră că în cauză nu a fost dovedită reaua-credință sau sustragerea intimatului - contravenient de la executarea mandatului .

Cum buna-credință se prezumă, iar reaua-credință nu a fost dovedită în cauza dedusă judecății instanțelor , instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Văzând și disp. art. 312 al. 1 Cod pr. civilă;



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta petentă P_______ Orașului Bălcești, județul V_____, împotriva sentinței civile nr. 1167 din 06.09.2012 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 Noiembrie 2012, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

D_____ S______

Judecător,

C______ B______

Judecător,

T___ P______

Grefier,

C______ C______


Red. T.P./C.C.

Judecăt. fond L.M. O_____

2 ex./03 Decembrie 2012.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025