ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA NR. 980
Ședința publică din: 04.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B_____ G______
JUDECĂTOR: C______ G_______
GREFIER: M________ R_____
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ____________________, nr. 64, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 635/28.05.2015, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petent M_____ P____, domiciliat în București, _________________________, nr. 1 A, _______________, sector 6, având ca obiect plângere contravențională, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr7819520/15.10.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelantul intimatul I__ Dâmbovița, consilier juridic P______ I__, lipsă fiind intimatul petent M_____ P____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Tribunalul, din oficiu, după verificarea efectuată potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 95 alin. 2 Cod procedură civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina, iar în temeiul art. 238 Cod procedură civilă, estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.
Reprezentantul legal al apelantului intimat I__ Dâmbovița, învederează instanței că nu mai are cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și nici excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic P______ I__, având cuvântul a susținut și dezvoltat oral motivele de apel, a criticat sentința instanței de fond în sensul că a dat o interpretare greșită probelor administrate în cauză.
Precizează că, măsurarea vitezei s-a realizat cu cinemomentrul radar, iar la dosar se află depus buletinul de verificare metrologică, așadar, agentul constantator avea doar obligația de a menționa în procesul verbal de contravenție, că fapta contravenientului a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
Subliniază faptul că petentul prin cererea de chemare în judecată nu s-a plâns de o încălcare de către agentul constatator a dispozițiilor art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001, în cea ce privește pretinsa lipsă a mențiunii privind neindicarea autospecialei de poliție pe care a fost montat cinemometrul, astfel că, instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceva ce nu s-a cerut, motiv pentru care solicită admiterea apelului și pe fond respingerea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.
Instanța în baza dispozițiilor art. 394 cod. pr. civilă constată dezbaterile încheiate și rămâne în deliberare asupra excepției invocate.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, petentul M_____ P____ a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, anularea procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/15.10.2014, pe care l-a apreciat ca fiind nelegal și netemeinic, solicitând anularea procesului-verbal, exonerarea de la plata amenzii, precum și anularea măsurilor complementare.
În motivarea plângerii, petentul arată că nu au fost respectate prev art 17 din OG 2/2001, respectiv nu a fost consemnat gradul, calitatea pe care o are agentul constatator, nu a consemnat ocupația și locul de muncă al contravenientului, s-a indicat un text de lege care nu există în raport de încadrarea juridică a faptei contraventionale. Mai arată că agentul constatator nu are calitatea de operator radar, iar aparatul radar nu are verificarea metrologică valabilă.
De asemenea, petentul contestă corectitudinea înregistrării vitezei, acesta precizând că nu a circulat cu viteza de 104 km/h , admițând că a depășit limita vitezei legale, însă nu cu peste 50 km/h.
Plângerea nu a fost motivată în drept..
S-a solicitat proba cu înscrisuri și înregistrarea video
Intimata, a depus întâmpinare ( fila 19), prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal contestat ca fiind legal și temeinic, anexând în susținere: procesul-verbal de constatare a contravenției, raportul întocmit de ag. Ag șef adj de pol S___ N______ și Ag. Sef adj P__. I___ C____ G______, C.D. și planșă fotografică, atestat operator “Autovision” și buletin de verificare metrologică.
Cererea a fost legal timbrată.
Instanța a încuviințat, pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și cu planșa foto și înregistrările video.
Analizând înscrisurile, depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Din întreg materialul probator administrat în cauză, instanța reține că, la data de 15.10.2014, petentul M_____ P____ a fost sancționat contravențional cu sancțiunea amenzii pentru comiterea faptei contravenționale prev de art 121 al 1 din HG nr. 1391/2006 rap la art 102 al 3 lit e din OUG 195/2002 constând în aceea că a condus autoturismul marca Hyundai cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, în localitate, pe DN 7 în localitatea Crângași cu o viteză de 104 Km/h înregistrată de aparatul radar.
Față de data la care a fost încheiat procesul verbal contestat si anume data de 15.10.2014 si data la care petentul a formulat plângerea contravențională și anume 17.10.2014, instanța constată plângerea ca fiind formulată în termenul legal, imperativ, de decădere, reglementat de dispozițiile art.31 alin.(1) din OG nr.2/2001.
Instanța, potrivit art. 34 alin. (1) O.G. nr.2/2001, va verifica cu prioritate legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției.
In ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată ca acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 O.G. nr. 2/2001 și a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care pot fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește lipsurile procesului verbal indicate de petent ca fiind sancționabile cu nulitatea, se constată că lipsa mențiunilor în cuprinsul procesului verbal referitoare la ocupația și locul de muncă al contravenientului nu sunt de natură a determina nulitatea procesului verbal, nefiind produsă nicio vătămare în drepturile petentului. Mai apoi se constată că agentul constatator și-a indicat, în cuprinsul procesului verbal calitatea. Au fost depuse de asemenea la dosar atestatul de operator radar și buletinul de verificare radar.
În același timp instanța constată că fapta contravențională a fost descrisă în mod complet și corect în cuprinsul procesului verbal inclusiv prin indicarea încadrării juridice.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța constată că plângerea formulată de petent este întemeiată și urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Cu privire la analizarea apărărilor petentului în sensul că viteza cu care circula nu este cea care apare înregistrată de aparatul radar și comunicată de către agentul constatator instanța are în vedere că în cuprinsul procesului verbal nu se menționează autospeciala pe care era montat aparatul radar.
În aceste condiții, se constată că înregistrările efectuate cu ajutorul aparatului radar nu pot constitui probe legale în vederea susținerii sancțiunii aplicate petentului.
Astfel, potrivit NML 021-05, așa cum a fost modificată, măsurătorile și înregistrările efectuate cu cinemometru vor putea constitui probe legale doar dacă au fost verificate metrologic.
Se constată că la dosar s-a depus Buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx ( fila 34) din care rezultă că s-a efectuat verificarea metrologică a aparatului radar în condițiile în care acesta a fost montat pe autospeciala marca Dacia L____ MAI xxxxx.
Cum însă în cuprinsul procesului verbal nu se indică autospeciala pe care a fost montat aparatul radar, instanța este în imposibilitatea verificării îndeplinirii condiției de verificare metrologică a aparatului radar cu care s-a efectuat măsurarea vitezei petentului precum și a respectării condițiilor de utilizare a acestuia. Mai mult această mențiune nu se regăsește nici în cuprinsul rapoartelor întocmite de agenții constatatori.
Prin urmare, având în vedere că și cele două rapoarte întocmite de agenții constatatori s-au efectuat tot în raport de înregistrările și măsurătoriule efectuate și care nu pot constitui mijloc de probă, instanța nu le poate avea în vedere nici pe acestea la aprecierea temeiniciei procesului verbal.
Ca atare, se constată că planează un dubiu cu privire la limita de viteză cu care se deplasa petentul, dubiu care nu poate fi înlăturat cu ajutorul probelor existente la dosar, astfel că va profita petentului.
Raportat la cele arătate mai sus, instanța va dispune admiterea plângerii și anularea procesului verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ____________________, nr. 64, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 635/28.05.2015, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petent M_____ P____, domiciliat în București, _________________________, nr. 1 A, _______________, sector 6, având ca obiect plângere contravențională, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr7819520/15.10.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04.11.2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR GREFIER
B_____ G______ C______ G_______ M________ R_____
J.F.D____ M______
Jud. Răcari, dos. nr. XXXXXXXXXXXXXX
Red. B.G./ 4 ex.31.12.2015