Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
19493/2015 din 26 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ nr. xxxxx

Ședința publică din data de 26 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A______ C_____________

GREFIER: A________ I____ M_______



Pe rol se află pronunțarea cauzei privind pe petentul PĂPUȘĂ D______ și pe intimata DIRECȚIA G_______ DE POLIȚIE LOCALĂ ȘI CONTROL – SERVICIUL CIRCULAȚIE RUTIERĂ, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

Face parte integrantă din prezenta încheierea din ședința publică de la 28.09.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea până astăzi, când a hotărât următoarele:


I N S T A N Ț A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.06.2015, sub numărul de mai sus, petentul Păpușă D______ a solicitat anularea procesului-verbal _______ nr. xxxxxx din data de 02.06.2015.

În motivare, petentul a arătat că nu a observat indicatorul „Interzis a vira la dreapta”, a virat la dreapta, observând mai multe mașini circulând în acea direcție. Peste aproximativ 20-30 metri a ajuns la intersecția străzilor Calea Dorobanților cu Ș_____ cel M___, unde a fost oprit de un polițist local pe motiv că ar fi circulat pe Calea Dorobanților, dintre Bulevardul Dacia și Ș_____ cel M___ ignorând astfel indicatorul „acces interzis”. Petentul i-a explicat că s-a deplasat din ______________________________ a avut indicatorul „Interzis a vira la dreapta” și nu „acces interzis”. Agentul de poliție i-a confirmat această situație, însă i-a comunicat că oricum îl va amenda pentru nerespectarea indicatorului „acces interzis” întrucât nu are competență să constate și să sancționeze fapte de nerespectarea a indicatorului „interzis a vira la dreapta”, potrivit art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010. A apreciat petentul că procesul-verbal a fost întocmit în mod abuziv.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 și art. 32 din O.G. nr. 2/2001, art. 7 din Legea nr. 155/2010.

Petentul a alăturat plângerii sale înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.


La data de 07.07.2015, intimata Direcția G_______ de Poliție Locală și Control a Municipiului București a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii și, pe cale de consecință, menținerea procesului-verbal ca fiind legal și temeinic încheiat.

A arătat intimata că petentul nu a făcut în niciun fel dovada că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției și că o simplă afirmație a petentului prin care susține o situație de fapt contrară celei reținute prin procesul-verbal, nu face dovada netemeiniciei acestuia, în lipsa altor elemente probatorii. Procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001. S-au respectat criteriile generale de individualizare a sancțiunilor, conform art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205- 208 C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.

Intimata a depus copie de pe procesul-verbal.


Petentul a depus răspuns la întâmpinare la data de 15.07.2015, prin care a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu toate garanțiile conferite de aceasta, inclusiv prezumția de nevinovăție, sarcina probei revenind organului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalității armelor. Menținerea procesului-verbal exclusiv în baza unui act emis în mod unilateral de agentul constatator, act care nu este susținut de probe, respectiv fotografii, înregistrări video, declarații de martor, etc., nu se justifică, iar prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul nu poate fi răsturnată decât prin probe pertinente.


Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.


Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 02.06.2015, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul intimatei Direcția G_______ de Poliție Locală și Control a Municipiului București procesul-verbal _______ nr. xxxxxx, prin care s-a reținut săvârșirea de către petentul Păpușă D______ a contravenției prevăzute de art. 111 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că, în ziua respectivă, ora 11.10, a condus autoturismul cu numărul XXXXXXXXX pe Calea Dorobanților, din direcția ________________________ cel M___ și nu a respectat semnificația indicatorului accesul interzis.

Motiv pentru care, petentului i-a fost aplicată o amendă de 125 lei și 2 puncte de penalizare.

Procesul-verbal a fost înmânat petentului la data întocmirii sale, aceasta semnându-l cu obiecțiuni „Nu sunt de acord cu procesul-verbal întocmit. Am venit din ____________________________ acolo am avut indicatorul interzis la dreapta și nu acces interzis.”

În prealabil, instanța reține că, în temeiul art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, este datoare să cerceteze legalitatea și temeinicia procesului-verbal și să hotărască asupra sancțiunii.

Verificând, prin prisma art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, instanța reține că acesta cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și domiciliul persoanei sancționate, fapta pretinsă a fi săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit pe baza observațiilor personale ale agentului de poliție, aflat în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

De asemenea, are în vedere instanța că fapta pretinsă a fi săvârșită de către petent poate fi încadrată, potrivit criteriilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în noțiunea autonomă de „acuzație în materie penală”, ceea ce implică includerea în domeniul de aplicare al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Petentului îi sunt recunoscute garanțiile procedurale specifice în materie penală privind dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, care protejează individul în fața posibilelor abuzuri ale autorităților.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

În analiza principiului proporționalității, instanța reține că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Instanța este ținută să asigure o procedură echitabilă în ansamblul ei atunci când încuviințează și administrează probatoriul. Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută nu este reală.

Sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

În speță, fapta nu a fost înregistrată video și nici filmată și nu au fost identificate persoane care ar putea susține vinovăția petentului. Instanța apreciază că, în lipsa unor probe clare și neechivoce, nu se poate antrena răspunderea contravențională a petentului (aflat în imposibilitatea dovedirii susținerilor sale, fiind singur în mașină), mențiunile realizate de agentul constatator nefiind suficiente în acest sens.

Instanța are în vedere de asemenea atitudinea constantă a petentului de negare a faptei reținute în sarcina sa, atât prin consemnarea obiecțiunilor sale în cuprinsul procesului-verbal, cât și prin plângerea formulată.

Mai mult, din planșele foto depuse la dosarul cauzei (filele 7-8), necontestate de intimată, rezultă că într-adevăr obiecțiunile petentului sunt fondate, aceasta nesocotind indicatorul „Interzis a vira la stânga”, distinct de indicatorul „Accesul interzis”. Obiecțiunile petentului sunt rezonabile și prin prisma dispozițiilor art. 7 lit. h) din Legea nr. 155/2010, potrivit cărora intimata are doar competența de a constata și aplica sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind accesul interzis. Intimata nu a formulat critici concrete cu privire la aceste aspecte invocate de petent, limitându-se a face aprecieri cu caracter general.

În aceste condiții, apreciind că nu se poate reține pe baza unor probe certe vinovăția petentului în ceea ce privește fapta contravențională imputată, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează a admite plângerea și a anula procesul-verbal ______________ de către intimată, inclusiv toate măsurile dispuse prin acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite plângerea formulată de petentul PĂPUȘĂ D______, domiciliat în București, ___________________________.4, _____________, _______________, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G_______ DE POLIȚIE LOCALĂ ȘI CONTROL – SERVICIUL CIRCULAȚIE RUTIERĂ, cu sediul în București, ______________________, ________________.

Anulează procesul-verbal _______ nr. xxxxxx emis la data de 02.06.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 octombrie 2015.


PREȘEDINTE,GREFIER,

A______ ConstantinescuAlexandra I____ M_______




Red. Jud. A.C./ Gref. A.I.M./ 11 decembrie 2015



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025