Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2188/2015 din 15 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIE Nr. 2188/2015

Ședința publică de la 15 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I____ I______

Judecător I___ B_______

Grefier I______ C__________


Pe rol se află judecarea acțiunii formulată de apelantul S____ P____, împotriva sentinței civile nr.6811/2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu intimata I____________ DE P______ AL JUDETULUI T____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimatul lipsă, avocat O___ H_______, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, la solicitarea instanței, au fost depuse înregistrarea video a presupusei contravenții, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 Cod de Procedură Civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului formulat.

Apelantul prin avocat solicit admiterea apelului formulat, desființarea sentinței primei instanțe și admiterea plângerii contravenționale, fără cheltuieli de judecată. În susținere, depune la dosarul cauzei concluzii și practică judiciară. Asupra situației de fapt, apelantul prin avocat arată că cinemometrul a înregistrat 4 valorii diferite, două valorii foarte mari și două foarte scăzute ale vitezei. Prin urmare, se poate concluziona că acesta nu era verificat metrologic sau nu funcționa corespunzător. Pentru aceste motive, apelantul apreciază că operează în cauză prezumția de nevinovăție.

Instanța, în temeiul art. 394 Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

În deliberare asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 811/2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara s-a respins plângerea contraventională formulată de petentul petentul S____ P____, cu domciliul procedural ale sla Cabinet de Avocat O___ H_______, în Timisoara, _____________________. 1, _________________, in contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDEȚULUI T____, cu sediul in Timisoara, _____________________. 46, jud. T____, împotriva procesului verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx/05.11.2014 încheiat de intimat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că procesul verbal contestat în prezent, ________ nr. xxxxxxx/05 noiembrie 2014, ora 17.28, atestă că pe DN 59 A, la km 27, în localitatea Cărpiniș, petentul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, fiind filmat și înregistrat de aparatul radar Phyton xxxxxxxxx și montat pe auto Dacia cu nr. MAI xxxxx rulând cu viteză de 112 km/h, pe sector de drum cu viteză de 50 km/h, depășind astfel limita de viteză legală cu 62 km/h.

Petentului i s-a aplicat o amendă în cuantum de 810 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006.

La rubrica “obiecțiuni” s-a consemnat că petentul nu a formulat obiecțiuni.

Procesul verbal a fost semnat de către petent.

La dosar s-au depus înregistrarea video, atestatul operator Autovision buletinul de verificare metrologică a acestui aparat, raportul agentului constatator,care susțin temeinicia actului contestat. Din Buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/24 martie 2014, ora 9.05, eliberat de Biroul român de Metrologie Legală reiese că a fost verificată antena PYT67200068 și măsurare-afișare PYTxxxxxxxxx, evidențiat în procesul verbal contestat. Așadar, instanța nu poate reține argumentul petentului, potrivit căruia aparatul verificat metrologic nu este cel din cuprinsul procesului verbal contestat.

În materia circulației rutiere Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauzele soluționate că, adresându-se în mod nediferențiat tuturor participanților la trafic, întreaga procedură de aplicare a amenzilor și astfel de sancționare a faptelor în temeiul legilor rutiere trebuie să se supună exigențelor art. 6 din Convenție.

Nu se poate ignora faptul că procesul verbal de contravenție are o valoare probantă, fiind întocmit ca urmare a percepției directe de către agentul constatator, CEDO menționând în mod constant faptul că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele.

Așadar, având în vedere faptul că petentul nu a dovedit nicio stare de fapt contrară celei descrise în actul contestat, că la dosar există un raport al agentului constatator, înregistrarea video, atestatul operatorului, buletinul de verificare metrologică, că petentul nu a avut nicio obiecție la întocmirea procesului verbal ulterior contestat, nici în privința contravenției și nici în privința sancțiunii, instanța a conchis că se impune respingerea plângerii contravenționale temeinicia actului întocmit petentei nefiind răsturnată întrucât fapta reprezintă o contravenție la care sancțiunea a fost aplicată corect, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. 5 și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001.

Prin urmare, plângerea acestuia se impune a fi respinsă ca neîntemeiată.

În acest sens instanța a avut în vedere incidența art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a dispozițiilor OUG 195/2002, conform căruia “Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Ca o firească urmare, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța a respins plângerea ce formează obiectul acestui dosar, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 6811/2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara a formulat apel apelantul S____ P____ în contradictoriu cu intimata I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE T____ prin care a solicitat:

-admiterea apelului, schimbarea in tot a sentinței atacate, iar pe fond admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulata, respectiv:

-anularea procesului verbal de contravenție ________ număr xxxxxxx/05.11.2014 ca netemeinic si nelegal, cu consecința restituirii permisului de conducere împotriva procesului verbal si exonerarea de la plata amenzii;

-in subsidiar, anularea în parte a procesului verbal si pe fond anularea măsurii tehnico administrativa a suspendării dreptului de a conduce, cu consecința restituirii permisului de conducere;

-fără cheltuieli de judecată.




In speța, in data de 05.11.2014 apelantul a fost sancționat in apropiere de localitatea C_______, județul T____, in jurul orei 17:26, deoarece ar fi depășit viteza legala cu mai mult de 50 km/h pe o porțiune unde limita de viteza era de 50km/h. Cu aceasta ocazie a fost încheiat procesul verbal, atacat cu plângere contravențională.

În contradictoriu cu sentința primei instanțe, apelantul a apreciat că aceasta din urmă s-a rezumat la a susține faptul ca aparatul radar era verificat metrologic si ca agentul constatator a întocmit proces verbal astfel cum prevede legea, insa nu a făcut nicio mențiune cu privire la aspectele invocate in plângere, si anume – modul de utilizare a acestui aparat radar, precum si la cererea subsidiara.

Astfel, aplicarea amenzii s-a făcut in baza art. 102 alin. (3) lit. e din OUG nr. 195/2002 care prevede: ”depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic”.

Pentru a nu da posibilitatea unor interpretări subiective, legea prevede ca stabilirea valorii vitezei de circulație se face cu mijloace tehnice. Insa aceste mijloace tehnice, conform aceleiași legi, trebuie sa fie omologate si verificate metrologic. In același sens sunt si dispozițiile art.6 pct. 20 din aceeași ordonanța care definește mijlocul tehnic omologat si verificat metrologic ca fiind “dispozitivul care stabilește concentrația de alcool in aerul expirat ori destinat măsurării vitezei sau prin care se probează încălcări ale unor reguli de circulație”, precum si dispozițiile HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice stabilește, de asemenea, la art. 121 al.2 ca “nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic”.

Totodată “in situația in care fapta a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat si verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, …., după prelucrarea înregistrărilor si stabilirea identitarii conducătorului de vehicul” art. 181 din HG 1391/2006.

Prin cererea de apel, apelantul a susținut că verificarea metrologica si actele de la dosar nu fac referire la tipul de aparat radar al dispozitivului care a înregistrat viteza.

A fost menționat acest lucru deoarece din filmarea depusa la dosar rezulta ca ___________________ 4 secunde, aparatul radar a înregistrat 4 valori diferite care au fluctuat, tehnic vorbind neexistând posibilitatea de a frâna sau de a accelera in timp de 1 secunda de la 112km/h la 58km/h si invers. Acesta este motivul principal pentru care apelantul a solicitat sa se depună la dosar verificarea metrologica a aparatului radar, întrucât a considerat ca mijlocul tehnic folosit nu funcționa corespunzător, înregistrând valori considerabil îndepărtate ___________________ timp foarte scurt, obiectiv neputându-se ajunge la aceste valori cu niciun tip de autoturism.

Mai mult decât atât, exista mai multe tipuri de mijloace tehnice care detectează viteza de deplasare a unui autovehicul. În acest sens sunt invocate prevederile Ordinului nr. 301/2005.

Raportat la aceste aspecte, apelantul învederează că nu cunoaște ce fel de aparat este cel care a măsurat viteza cu care se deplasa și dacă acesta este abilitat sa măsoare viteza atât in staționare cat si in deplasare.

Aparent este vorba despre un radar care măsoară viteza si in deplasare, pe înregistrarea video apare viteza de deplasare a autovehiculului pe care era montat aparatul radar.

Astfel, se poate observa ca autoturismul echipajului de politie s-a deplasat cu o viteza cuprinsa intre 10 si 50 km/h pe toata perioada in care apelantul a fost surprins pe înregistrare. Astfel, daca este vorba despre un aparat radar care măsoară viteza si in deplasare, autovehiculul pe care acesta era montat trebuia sa aibă o viteza constanta astfel încât sa se poată determina in mod real si obiectiv viteza de deplasare.

Un alt aspect foarte important este reprezentat de faptul ca din înregistrarea video se poate observa ca in spatele apelantului se mai aflau 2 autovehicule care rulau la distanță foarte apropiata.

Așadar, aparatul radar măsoară corespunzător viteza de deplasare a autovehiculului pe care acesta era montat, dar in același timp nu măsoară in timp real viteza de deplasare, obiectiv neputându-se frâna/accelera preț de 1 secunda astfel incot de la 112km/h sa se poată ajunge la 58km/h, cu atât mai mult cu cat toate vehiculele care rulau in spatele apelantului aveau aproximativ aceeași viteza de deplasare ca si acesta. În opinia apelantului, a susține contrariul, ar însemna ca toate autovehiculele care rulau pe acel drum, inclusiv al acestuia sa fi rulat cu 112km/h după care brusc să frâneze la 58 km/h, ulterior iar accelerând la 112km/h si din nou prin frânare ajungând la 58 km/h, totul in 4 secunde. Ori acest lucru este obiectiv imposibil, indiferent de constatările aparatului radar care a înregistrat aceste valori.

Se impune in mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, intre care si a prezumției de nevinovatei a petentului, ce privește si aspectul sarcinii probațiunii in cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care fără îndoiala profita persoanei acuzate si incumba intimatei. CEDO a statuat si faptul ca prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute in toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si in materie penala pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, cu respectarea unor limite rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării.

Prin urmare, prezumția de nevinovatei a faptelor constatate de agent si consemnate in procesul-verbal nu are caracter absolut, prezumția de veridicitate putând opera pana la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge in situația ca persoana învinuita de săvârșirea faptei sa fie pusa in imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate in procesul-verbal, deși din probele administrate de acuzare instanța nu poate fi convinsa de vinovăția acuzatului dincolo de orice îndoiala rezonabila.

Raportat la aceste aspecte si ținând cont ca înregistrarea video conține neconcordante care nu se pot explica obiectiv, lipsind de asemenea verificarea metrologica a mijlocului tehnic cu care a fost surprinsa viteza de deplasare, apelantul consideră ca aplicarea prezumției de temeinicie si legalitate a procesului-verbal de contravenție in prezenta cauza ar fi contrara garanțiilor prevăzură de art. 6 CEDO.

Ca urmare a modului in care aparatul radar a funcționat si a înregistrat viteza de deplasare, existând in permanenta fluctuații foarte mari de valori, apelantul a apreciat că se creează o stare de dubiu cu privire la săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa, dubiu care profita acestuia in calitate de contravenient, conform principiului ,,In dubio pro reo”, motiv pentru care, având in vedere vătămarea pricinuita, se impune anularea procesului-verbal de contravenție, neexistând alta modalitate de înlăturare a vătămării decât prin desființarea actului atacat.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 223 alin .3 coroborat cu art. 411 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.

În drept sunt invocate prevederile OUG nr. 195/2002 si HG 1391/2006.

Intimata I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE T____ a depus întâmpinare la data de 09 octombrie 2015 prin care a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nelegal.

În susținere, intimata a arătat că instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că apelantul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, din actele și lucrările dosarului rezultând, fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității.

În ceea ce privește situația de fapt, aceasta a fost dovedită prin coroborarea tuturor probelor depuse la instanța de fond.

Abaterea săvârșită de către apelanta a fost constatată la fața locului de agentul de poliție legal abilitat în acest sens cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic potrivit art. 109 din OUG nr.195/2002.

Alegațiile apelantului cu referire la modalitatea în care prima instanță a înțeles să administreze probatoriul nu pot constitui un motiv de anulare a sentinței civile pronunțate.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu prevederile art. 223 alin .3 coroborat cu art. 411 alin. 2 Cod de Procedură Civilă.

Apelantul S____ P____ a depus concluzii scrise pentru termenul de judecată din data de 15.12.2015 prin care susține în fapt și în drept cele prezentate prin cererea de apel formulată.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor invocate, a dispozițiilor art. 466-482 C.proc.civ., cu privire la apelul declarat, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 05 noiembrie 2014, apelantul a fost sancționat contravențional, reținându-se în sarcina sa faptul că a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 59 A, la km 27, în localitatea Cărpiniș, fiind filmat și înregistrat de aparatul radar Phyton xxxxxxxxx și montat pe auto Dacia cu nr. MAI xxxxx rulând cu viteză de 112 km/h, pe sector de drum cu viteză de 50 km/h, depășind astfel limita de viteză legală cu 62 km/h.

Contrar susținerilor apelantului, buletinul de verificare metrologică aflat la fila 22 dosar primă instanță face referire la aparatul radar utilizat, respectiv, Python II, apt a măsura viteza atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare.

Analizând materialul probator administrat în cauză – înregistrarea video și înscrisurile ce au stat la baza încheierii procesului–verbal de contravenție – Tribunalul constată că acesta conduce, în mod evident, la reținerea în sarcina petentului a contravenției anterior descrisă.

Din înregistrarea video depusă la dosar reiese în mod evident faptul viteza de deplasare a autoturismului condus de către petent ca fiind de 112 km/h, în dreptul literei B (viteza blocată) de pe ecranul aparatului radar, fiind reținută viteza de 112 km/h.

Fluctuațiile de viteză ce apar în derularea cadrelor în dreptul literei T de pe aparatul radar, nu pot veni în înlăturarea temeiniciei actului sancționator; astfel, se constată că viteza maximă cu care a fost înregistrat autoturismul condus de către petent a fost înregistrată de aparatul radar, fluctuațiile invocate fiind datorate faptului că aparatul radar se afla în deplasare, respectiv, în timpul derulării unei manevre de întoarcere, autoturismul condus de către petent neaflându-se tot timpul deplasării sale, respectiv, de la momentul înregistrării de către aparatul radar și până la oprire, în raza de acțiune a aparatului radar, însă, în lipsa unor prevederi legale contrare, instanta apreciază ca un singur cadru este suficient pentru a proba valoarea vitezei de circulatie.

De asemenea, din înregistrarea aflată la dosar, se poate constata faptul că autoturismul condus de către echipajul de circulație a înregistrat, pe perioada în care a fost surprins autoturismul condus de către petent, cu viteza între 10km/h si 30 km/h și nu între 10-50 km/h, astfel cum susține apelantul. În opinia instanței, instituția intimată a făcut dovada înregistrării vitezei cu care a circulat autoturismul condus de către petent, respectiv, 112 km/h (începând cu cadrul 4320, ora 17:26:07 din conținutul înregistrării).

Constatându-se că în înregistrarea video se regăsesc toate elementele cerute de punctul 3.5.1 din NML 021-05, data și ora la care a fost efectuată măsurarea, numarul de înmatriculare este lizibil, viteza blocata (viteza cea mai mare înregistrata, evidentiata la litera B) este de 112 km/h, , cum petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură un proces – verbal de constatare a contravenției, acesta apare ca fiind legal și temeinic, neexistând niciun motiv care să impună anularea sa, prima instanță pronunțând o soluție legală și temeinică.

De asemenea, instanța nu poate da curs nici solicitării subsidiare formulată de către apelant, respectiv de anulare a măsurii tehnico-administrative, măsura fiind prevăzută de textul legal care sancționează fapta reținută în sarcina apelantului, alături de sancțiunea principală.

Prin urmare, văzând și disp. art. 480 al. 1 NCPC, apelul de față apare ca nefondat, urmând a fi respins.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge apelul formulat de către apelantul S____ P____, cu domiciliul ales în TIMIȘOARA, L_____ B____, nr. 1, ____________, J____ T____, împotriva sentinței civile nr.6811/2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu intimata I____________ DE P______ AL JUDETULUI T____, cu sediul în TIMISOARA, ______________________. 46, J____ T____.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Decembrie 2015.

Președinte,

I____ I______

Judecător,

I___ B_______

Grefier,

I______ C__________






REDACTAT : I.I.

TEHNOREDACTAT C.I. 4 ex.

Primă instanță : Judecătoria Timișoara / Judecător H_____ G______


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025