Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1846/R

Ședința publică de la 03.12.2013

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – E_____ M_____

JUDECĂTOR – D_________ A____

JUDECĂTOR – N_______ G_______

Grefier – A___ V_______ F_________

Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul intimat C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.3218/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent ___________________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, intimatul a depus întâmpinare, în două exemplare precum și înscrisuri, după care,

Tribunalul constatând că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod de procedură civilă, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de fata constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 25.04.2012, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul ___________________________ a solicitat, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ 12 nr. xxxxxxx/21.03.2012, întocmit de către intimată.

În motivarea plângerii, petentul, în esență, a arătat că procesul-verbal contestat este nelegal și netemeinic motivat de faptul că la dat săvârșirii contravenției nu avea calitatea nici de proprietar și nici de utilizator.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.

Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr.3218/26.04.2013, Judecatoria Cornetu a admis plângerea formulată de petentul ___________________________ în contradictoriu cu intimata CNADNR. A anulat procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 21.03.2012 și a exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei și de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 121, 74 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în data de 27.10.2011, vehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXX aparținând petentului a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 121,74 lei.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:

Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).

Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.

Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi. Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări.

Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.

În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.

Așadar, a trebuit admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.

Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.

În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat, respectiv:

• existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
• toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
• legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.

Natura juridică a acestui termen a rezultat din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.

• textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.

Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.

Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 27.10.2011, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 21.03.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata C_______ Națională de Drumuri Naționale din România SA, cerere înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 09.08.2013 solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

In motivarea recursului, intimata a arătat că instanta de fond in mod gresit a interpretat art. 9 alin. 3 din O.G 15/2002, apreciind ca raspunderea contraventionala a petentei este prescrisa, considerand ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei. Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede ”Procesul-verbal se intocmeste si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatarii contraventiei, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contraventiei pentru incalcarea prevederilor act. 8 alin (1)".

A mai arătat că la data de 27.10.2011, pe Autostrada-A2 km12+450m, pe raza localitatii Glina, jud. Ilfov, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând I____________ L______ S.A., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 21.03.2012, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției _________ nr. xxxxxxx de către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

A învederat că procesul verbal a fost comunicat contravenientului la data de 09.04.2012, la un interval mai mic de o luna de la data aplicarii sanctiunii, respectand dispozitiile art. 14 alin.1 din OG 2/2001, care prevede ca "Executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii."

În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.8 Cod de procedură civilă și art.312 alin.3 Cod de procedură civilă.

Conform art.242 alin.2 Cod de procedură civilă, a solicitat judecarea în lipsă.

Petentul ___________________________ a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea recursului formulat de intimată ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii atacată ca fiind temeinică și legală.

În motivare, petentul a arătat că natura juridica a termenului de prescriptie rezulta din interpretarea coroborata a art.9 alin.3 și art.13 alin.1 din OG 2/2001, ambele texte impunand un termen imperativ înăuntrul caruia trebuie aplicata sanctiunea contraventionala, consecinta nerespectarii oricaruia dintre cele doua termene, fiind chiar prescriptia raspunderii contraventionale.

A mai arătat că sanctiunea a fost aplicata la data de 21.03.2012, data care nu coincide cu data comunicarii procesului verbal catre subscrisa, acesta din urma fiind comunicat la data de 09.04.2012, astfel că ca de la data constatarii savarsirii contraventiei, respectiv data de 27.10.2011 si data comunicarii procesului verbal catre subscrisa a trecut o perioada de timp de aproximativ 6 luni, iar nu 30 zile asa cum prevad dispozitiile art. 9 alin. 3 paragraf ultim din O.G. 15/2002.

In ceea ce priveste sustinerea recurentei potrivit careia intentia legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatarii contraventiei sa nu se poata incheia alte procese verbale, limitand astfel caracterul continuu al contraventiei la perioada de 30 de zile, neavandu-se in vedere stabilirea unui termen de prescriptie a raspunderii contraventionale mai scurt decat termenul general de 6 luni, considera ca acest termen prevazut de art. 9 alin. 3 reprezinta un termen de prescriptie.

În dovedire a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept, cererea nu a fost motivată.

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 teza a II a Cod de procedură civilă, a solicitat judecarea în lipsă.

Analizând recursul civil formulat, prin prisma criticilor invocate Tribunalul reține următoarele:

Articolul 9 alin.3 din OG nr.15/2002 nu instituie o prescripție derogatorie de la dispozițiile art.13 și 14 din OG nr.2/2001 (dreptul comun în materie contravenționala care reglementează prescripția răspunderii contravenționale – neincheierea procesului verbal în termen de 6 luni de la data savarsirii faptei și prescripția executării sancțiunii – necomunicarea procesului verbal în termen de 30 de zile de la data intocmirii lui) ci prevede un caz de nulitate pentru procesele verbale încheiate în intervalul de 30 de zile, ulterior întocmirii altui proces verbal tot pentru o contraventie reglementata de art. 8 alin.1 din ordonanta.

Sunt intemeiate argumentele recurentei în sensul ca fapta de a circula fara plata rovinietei constituie o contraventie continua pentru care legiuitorul a înțeles sa prevadă în mod expres un termen de 30 de zile ce marchează durata rezoluției contravenționale, termen ce începe cu data primului act de executare – constatarea savarsirii faptei prevazute de art.8 din OG nr.15/2002 prin emiterea primului proces verbal de contravenție- și se sfarseste dupa 30 de zile de la data emiterii. Dacă după acest interval de timp se emite un nou proces verbal de contravenție se consideră că a fost săvârșită o nouă contravenție, legiuitorul considerând că rezoluția contravențională în cadrul contravenției continue se întrerupe după un termen de 30 de zile.

Ca atare, termenul de 30 de zile prevazut de art.9 alin.3 din OG nr.15/2002 nu constituie un termen de prescriptie a raspunderii contraventionale, ci un caz de nulitate, astfel ca prima instanta a facut o gresita aplicare a legii, fiind incident motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 C.p.c.

Chiar daca prima instanța nu a analizat fondul litigiului ci a pronuntat o solutie pe excepție, tribunalul, pentru cele ce succed, constata ca solutia primei instante este nelegala doar in parte, astfel ca nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Prin plângerea formulata petenta a invocat nulitatea procesului verbal pe considerentul ca nu era nici proprietara si nici utilizatorul vehiculului si a depus o factura – contract fara data.

Tribunalul apreciaza sustinerea ca fiind neintemeiata intrucat nu se face dovada ca vehiculul a fost radiat de pe numele societatii contraveniente iar în baza de date a intimatei nu figureaza inscris un alt proprietar.

Se observa ca Intimata petenta a fost sancționata contravențional potrivit art. 8 alin. 1, 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevede că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”.

Articolul 7 din același act normativ stabilește că „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.

Termenul de utilizator este explicat chiar în cuprinsul O.G. 15/2002, la art. 1 unde se arată că: “ În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”.

Din interpretarea sistematică a acestor texte legale rezultă că are calitatea de contravenient deținătorul menționat în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau poate folosi autovehicului în baza unui drept legal, acesta trebuind să facă dovada achitării taxei de drum. În acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. 6 din Regulamentul pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România potrivit OG nr. 15/2002 (Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 769/01.10.2010).

Referitor la împrejurarea înstrainarii de către petenta a vehiculului, tribunalul urmează a o înlătura reținând că facturab depusa de petenta este opozabila recurentei C.N.A.D.N.R., aceasta neavând obligația de a solicita petentei informații cu privire la persoana utilizatorului autoturismului surprins în trafic fără rovinietă. În baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, intimata-petenta apare menționata ca fiind proprietara, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform O.G. nr. 2/2001 și O.G. nr. 15/2002.

Prin urmare, in măsura in care încheierea procesului-verbal a avut la baza informații rezultate din înregistrările obținute si prelucrate de către agentul operator al camerei video, transmise de către acesta agentului care încheie procesul-verbal, tribunalul recunoaste puterea probanta a planșelor foto înfățișate de intimată, din care rezulta ca autoturismul petentei a fost surprins circuland pe drumul public, fără a avea achitata contravaloarea taxei de rovinietă.

In concluzie, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, in cauza, prin probe certe de vinovăție, iar petentul nu a reușit sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe.

Tribunalul retine ca în speta sunt incidente dispozitiile art.12 alin.1 din OG nr.2/2001 coroborat cu art.II din Legea nr.144/2012 potrivit carora ,, Tarifele de despagubire prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi se anuleaza”, considerent pentru care va mentine solutia primei instante de inlaturare a platii tarifului.

Pentru considerentele expuse, in baza art.312 alin.2 C.p.c. va admite recursul si va modifica in parte sentinta recurata in sensul admiterii în parte a plangerii, va mentine ca fiind legal și temeinic procesul verbal de contraventie _______ 12 xxxxxxx/21.03.2012 în privinta amenzii, respectiv va pastra solutia primei instante de inlaturare a tarifului de despagubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul intimat C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în sector 6, București, __________________. 401A împotriva sentinței civile nr.3218/26.04.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent ___________________________, cu sediul în Iasi, Calea Chisinaului, nr. 45, J____ Iași.

Modifica in parte sentinta recurata in sensul că:

Admite in parte plângerea.

Menține procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/21.03.2012 in privința amenzii aplicate.

Menține soluția primei instanțe cu privire la exonerarea de plata tarifului de despăgubire aplicat.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, azi 03.12.2013.

Președinte Judecător Judecător

E_____ M_____ D_________ A____ N_______ G_______

Grefier

A___ V_______ F_________

Concept red. gref. A.V.F. – 23.12.2013

Red. Jud: D.A./2 exemplare

Jud. fond : D______ Livișor - Jud. Cornetu