Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
4430/2015 din 16 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 4430

Ședința publică din 16 septembrie 2015

Președinte : R___ A______

Grefier : L_______ M_____


S-a luat în examinare plângerea formulată de către petentul M_____ M____ I___ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/27.05.2014 formulată în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean A___.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentului, domnul M_____ I___, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, la data de 23 iulie 2015, Primăria comunei Vinga, ca răspuns la adresa înaintată a arătat că procesul verbal de contravenție le-a fost trimis de intimat și înregistrat sub nr. 5662/29.09.2014, fără a avea atașată dovada de comunicare.

Reprezentantul petentului arată că nu mai are alte cereri.

Constatând că nu au fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție. Subliniază că petentului nu i s-a comunicat procesul verbal de contravenție nici nu a fost chemat să-l semneze. Apelul la 112 l-a făcut pentru a-și proteja proprietatea.


I N S T A N Ț A


Constată că prin plângerea înregistrată la Judecătoria A___ la data de 22.01.2015, petentul M_____ M____ I___ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean A___ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție.

În motivare a arătat că procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat, a aflat de existența acestuia când s-a deplasat la primărie pentru a-și plăti impozitul.

A mai arătat că a apelat serviciul 112 în mod justificat și legal întrucât la stâna sa se aflau oameni care își alegeau oi în absența sa și fără acceptul său.

A precizat că, în decursul ultimilor 2 ani, i s-au furat 100 oi, iar organele de poliție au avut cunoștință de acest fapt.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune a depus procesul verbal de contravenție, procură judiciară.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii cu neîntemeiată si menținerea valabilității actului de sancționare.

Pe fondul cauzei a apreciat ca motivele învederate de petent sunt neîntemeiate și nelegale, având în vedere că respectivul contravenient a apelat fără un motiv întemeiat la organele de politie prin intermediul Sistemului N_______ Unic Apeluri de Urgentă “112” situație în care a apreciat că sancțiunea este corect aplicată, în conformitate cu Legea 61/1991 republicată, plângerea fiind absolut nefundamentată, din probele administrate neputându-se reține netemeinicia procesului verbal.

A solicitat să aibă în vedere faptul că abaterea săvârșită de petent a fost constatată de agentul de poliție - legal abilitat în acest sens, care s-a deplasat la fața locului în baza sesizării telefonice prin sistemul unic de apeluri de urgență 112.

Petentului i s-a întocmit proces-verbal pentru apel neîntemeiat la 112, fapta fiind prevăzută de Legea 61/1991.

Procesul verbal de contravenție se bucură de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, are forță probantă se execută din oficiu este întocmit în forma “ad validatem”, cu respectarea condițiilor de fond și de formă în scopul producerii efectelor juridice, pentru care a fost întocmit.

A solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere ca faptele petentului au existat și sunt încadrate juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.

A considerat că petentul putea evita cu foarte mare ușurință situația creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau de mai puțină nepăsare fața de lege, culpa sa fiind integrală în săvârșirea faptelor.

În probațiune a depus raportul agentului constatator, fișa de intervenție la eveniment și declarația martorului V____ P____.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că, prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/21.04.2014, petentul a fost sancționat cu o amendă de 200 lei, conform art. 2 pct 11 din Legea nr. 61/1991, imputându-i-se în fapt că, în aceeași zi, a apelat în mod repetat și nejustificat SNUAU 112.

Deși cauza a fost amânată în acest sens, la dosar nu a fost depusă dovada comunicării acestui proces verbal, petentul luând cunoștință de existența lui doar cu ocazia începerii executării sale silite.

Ca urmare, în lipsa unei dovezi din partea intimatului, din care să rezulte comunicarea actului sancționator, instanța, în baza art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună (având în vedere data începerii procesului se are în vedere vechiul termen de o lună și nu cel introdus prin OG nr. 5/2015) de la data aplicări sancțiunii, va admite plângerea și va constata prescrisă executarea sancțiunii.

Fiind constatată prescripția astfel cum s-a arătat mai sus, instanța nu va mai analiza celelalte motive privind nulitatea procesului verbal ori reindividualizarea sancțiunii.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite plângerea petentului M_____ M____ I___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în _______________________, nr. 401, județ A___ împotriva intimatului I____________ de Poliție Județean A___, cu sediul în A___, ___________________-19, județ A___.

Constată prescrisă sancțiunea amenzii aplicată petentului prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/27.05.2014 și, în consecință, anulează acest proces verbal.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel, prin depunerea cererii la Judecătoria A___, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16 septembrie 2015.


Președinte Grefier

R___ A______ L_______ M_____





Red/ Tehnred: RA/LM

24.09.2015/4 ex. /2 ______________________________ comunică:

M_____ M____ I___, _______________________, nr. 401, județ A___

I____________ de Poliție Județean A___, A___, ___________________-19, județ A___.


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025