Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Codul operatorului de date personale: 4670

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B_____

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila Nr. 8547

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE F______-Tincuța R______

Grefier D______ C______ A______

Pentru azi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe petentul D___ A_____, domiciliat în mun. G_____, _______________________. 145, ______________, jud. B_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____, cu sediul în B_____, _________________________. 10-12, jud. B_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție - CP NR. xxxxxxx.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17.11.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele, lucrările dosarului, și pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 26.11.2015.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ la data de 21.07.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul D___ A_____ a solicitat anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din 10.07.2015 întocmit de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____, iar pe cale de consecință, înlăturarea măsurilor de sancționare contravențională. Fără cheltuieli de judecată.

În fapt, petentul a susținut că a fost sancționat deoarece circula cu pretinsa viteză de 135 km/h pe un tronson de drum unde viteza maximă admisă este de 80 km/h, reținându-i-se și permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

Petentul a învederat că este nul procesul verbal întrucât nu a săvârșit contravenția prevăzută de dispozițiile legale înscrise în cuprinsul procesului verbal.

A arătat că este nul procesul verbal pentru lipsa ordinului de serviciu al agentului constatator.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, conform art.19 din O.U.G nr. 80/2013.

În temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 2 C.proc.civ. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare dar a depus „notă de probe” prin care a solicitat instanței încuviințare probei cu înscrisuri și a înregistrării video.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și înregistrarea video. Au fost depuse la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: proces verbal contestat, buletin de verificare metrologică aparat radar, atestatul operatorului radar, CD-ul cu înregistrarea video din data de 28.02.2015 privind pe petent.

La data de 30.09.2015, instanța a solicitat emiterea unei adrese către CNADNR- Secția de Drumuri Naționale B_____ pentru a se comunica limitele de viteză pe DN 22B, din data de 10.07.2015, dacă existau amplasate limitatoare de viteză și care era locul de amplasare al acestora, relații care au fost depuse la dosar la data de 20.10.2015 ( filele 16-17).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 10.07.2015 întocmit de intimat, petentul a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1050 lei pentru că în data de 10.07.2015, ora 08:53 , a condus autoturismul Toyota cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, dinspre localitatea G_____ către localitatea B_____, pe DN 22 B cu viteza de 135 km/h în interiorul zonei de acțiune a indicatorului de limitare a vitezei maxime admise la 80 km/h fiind depistat de aparatul radar montat pe MAI xxxxx.

În drept, potrivit art. 121 alin. 1 din RA OUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circula și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Totodată, potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Facand aplicarea dispozitiilor legale in materie (art. 34 O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor), instanta constata ca plangerea contraventionala formulata de petent a fost depusa in termenul prevazut de lege, respectiv in termen de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contraventiei (art. 31 O.G. nr. 2/2001).

Analizând conținutul procesului-verbal de contravenție contestat, având în vedere probele administrate în cauză, instanța constată legalitatea și temeinicia acestuia, procesul-verbal cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, iar situația de fapt reținută prin acesta corespunzând realității și constituind contravenția prevăzută de articolele de lege indicate de agentul constatator.

În ceea ce privește aspectul invocat de petent, constând în aceea că agentul constatator nu avea ordin de serviciu, acesta nu este relevant, întrucât nu există nicio dispoziție legală care condiționează posibilitatea constatării și sancționării contravențiilor de către agenții de poliție rutieră de existența unui ordin de serviciu. Or, potrivit art. 2 din O.U.G.195/2002, îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se face de către poliția rutieră din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane, care are obligația să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora.

Totodată, conform art. 179 din H.G. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, poliția rutieră (…) poate acționa (…), pentru prevenirea și constatarea unor încălcări ale normelor privind deplasarea în siguranță, pe drumurile publice, a tuturor participanților la trafic, polițistul rutier având ca atribuție principală tocmai constatarea și aplicarea sancțiunilor în cazul contravențiilor aflate în competența sa. Prin urmare, instanța reține că legea este cea care abilitează polițistul rutier să acționeze în sensul arătat și nu este necesară existența și a unui ordin de serviciu care să prevadă aceeași abilitare pentru un anumit membru al poliției rutiere, cu atât mai mult cu cât nicio dispoziție legală în vigoare nu condiționează legalitatea unui proces-verbal de constatare a contravenției de existența unui asemenea ordin.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Totodată, instanța mai reține că procesul verbal de contravenție este un act juridic administrativ întocmit de către un reprezentant al statului, bucurându-se astfel de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.

De asemenea, instanța reține că prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se introduce în sarcina statelor obligația ca în procedurile ce poartă asupra unei acuzații în materie penală sarcina probei să revină organelor statului. Astfel, prin intermediul art. 20 din Constituție, ce reglementează aplicabilitatea Convenției în dreptul intern, se introduce obligația statului de a proba prin organele sale, orice acuzație în materie penală.

Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza N_______ G_______ împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.

În plus, în decizia H______ și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

De altfel, prin decizia nr. 205/2009, pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a arătat că „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție”.

Totodată, prin Decizia nr. 83/08.03.2002 și Decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, aceasta a arătat că dispozițiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art. 6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Astfel, se dă naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

În acest sens, instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autovehiculului cu nr. XXXXXXX s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu cinemometrul de tip AUTOVISION, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică coroborat cu procesul-verbal de contravenție din care rezultă că acest cinemometru montat pe auto MAI xxxxx a fost folosit la constatarea vitezei autoturismului condus de petent. Din buletinul de verificare rezultă că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice, data emiterii fiind 08.04.2015 cu valabilitate de un an de zile. Din adresa remisă la dosar de către CNADNR rezultă că pe DN22 B între G_____ și B_____ exista restricție de viteză de 80km/h pe ambele sensuri de circulație, la data de 10.07.2015 (fl. 49-51).

Astfel, procesul-verbal și probele depuse de intimat în susținerea acestuia se coroborează. În înregistrarea video aflată la fila 21 din dosar, se observă clar numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, precum și viteza de 135 km/h (în dreptul simbolului L – loked/limit speed) avută de acesta în data de 10.07.2015, la ora 08:53.

Prin urmare, instanța reține că fapta, astfel cum a fost descrisă în procesul verbal atacat, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de textele legale citate, atât sub aspect subiectiv, cât și sub aspect obiectiv, sancțiunea fiind legal aplicată, astfel încât procesul verbal întocmit în cauză este temeinic.

Cu privire la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța constată că nivelul amenzii aplicate petentului corespunde pericolului social al faptei și conduitei acesteia. Astfel, având în vedere că viteza cu care circula petentul era una mare, instanța consideră că fapta acestuia denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atât pe cel care conduce un autoturism, cât și pe ceilalți participanți la trafic.

Așadar, instanța consideră că urmarea produsă de fapta petentului este producerea unui ridicat grad de pericol social atât pentru pietoni și alți șoferi, cât și pentru petent însuși, pericol social ce justifică cuantumul amenzii aplicate. De altfel, instanța consideră că fapta de a circula cu o viteză mai mare față de cea legală nu poate fi consecința unei neatenții sau culpe ușoare a petentului, ci doar consecința unei lipse de interes vădite a acestuia față de dispozițiile legale și față de siguranța traficului.

Instanța consideră că acest gen de fapte contravenționale este din ce în ce mai des întâlnit și că este necesară sancționarea contravențională cât mai adecvată a acestor fapte pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. De asemenea, aceste fapte contravenționale prezintă un grad de pericol social ridicat, prin aceea că pot conduce la pagube materiale importante, cât mai ales la consecințe mult mai grave precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor.

Cu privire la înlăturarea măsurii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, instanța constată că aceasta intervine de drept, iar instanța nu poate analiza temeinicia luării acestei măsuri.

Având în vedere cele menționate, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.

Față de cele expuse instanța va respinge acțiunea formulată de către petent ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D___ A_____, domiciliat în mun. G_____, _______________________. 145, ______________, jud. B_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____, cu sediul în B_____, _________________________. 10-12, jud. B_____, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din 10.07.2015 întocmit de către intimat.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria B_____.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2015.

Președinte, Grefier,

R______ F______-TincuțaAmariei D______ C______

RFT/ADC/ 03 Decembrie 2015/ 4 ex / 2 ex __________________