ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2304
Ședința publică din 14 mai 2014
Președinte : D____ L______ C_____
Grefier : C_____ N______
S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta ________________ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva procesului verbal de contravenție PVCC ______________ nr. xxxxxxxxxx/21.10.2013 al intimatei.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cerută fiind judecarea cauzei în lipsă.
Acțiunea timbrată cu suma de 20 lei taxă de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care văzând concluziile consemnate în Încheierea de ședință din 30 aprilie 2014, care face parte integrantă din prezenta instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea contravențională înregistrată sub nr. xxxxx/8.11.2013, petenta _______________________ contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a solicitat să se constate prescrisă executarea sancțiunii contravenționale a amenzii, anularea procesului verbal de contravenție PVCC ______________ nr. xxxxxxxxxx/21.10.2013 al intimatei, iar în subsidiar să se dispună reindividualizarea sancțiunii aplicate prin aplicarea avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că, în data de 21.10.2013 conform devizului de însoțire a mărfii ________ nr. xxxxxxx/21.10.2013 autovehiculul societății SCANIA XXXXXXX semiremorcă XXXXXXXX a fost încărcat prin ___________________________ SRL pentru clientul D___ ASYFALT KFT cu nisip 0 – 4 în greutate netă de xxxxx kg, brut xxxxx kg. S-a arătat că cantitățile din aviz au fost trecute ca urmare a cântăririi încărcăturii și ansamblului tractor, semiremorcă, iar la punctul de trecere a frontierei Nădlac ansamblul a fost cântărit în mers și s-a constata că exista o depășire pe axă și a masei totale, motiv pentru care a fost încunoștiințată cu amendă de xxxxx lei, greutatea totală fiind de xxxxx kg.
S-a mai arătat că la destinație autovehiculul a fost cântărit și s-a stabilit o masă totală de xxxxx kg iar cu aplicarea erorilor xxxxx kg.
Petenta a solicitat să se constate prescrisă executarea sancțiunii contravenționale a amenzii întrucât procesul verbal de contravenție nu a fost comunicat în termen de 1 lună de la data aplicării sancțiunii.
De asemenea petenta a arătat că contestă veridicitatea celor înscrise în tichetul de cântar, măsurarea greutății făcându-se eronat.
Petenta a arătat că solicitată a se constata nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție întrucât nu este admisibilă cântărirea pe axe și în mers pentru încărcătura vrac.
Petenta a mai arătat că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută întrucât au fost încălcate prevederile art. 19 din OG 2/2001, nefiind întocmit la locul săvârșirii presupuse fapte contravenționale.
S-a mai considerat de către petentă că sancțiunea aplicată este excesiv de mare în raport cu fapta care i-a fost imputată. S-a mai arătat că drumul parcurs de autovehicul a fost unul aglomerat și este posibil ca la efectuarea unei manevre de frânare încărcătura să își fi modificat poziția, venind spre față, către puntea motoare.
În drept s-au invocat prevederile art. 43/1997 și OG2/2001.
În probațiune a depus înscrisuri.
La data de 27.11.2013 petenta a depus la dosar precizare de acțiune prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ______________ nr. xxxxxxxxx/21.10.2013 ca fiind netemeinic și nelegal.
Petenta a arătat că în procesul verbal antemenționat s-a reținut faptul că la data de 21.10.2013 autovehiculul petentei circula pe ruta A___ – Nădlac cu masa pe axa 2 de 13,4 t față de 11,5 t admis.
S-a arătat că la încadrarea în fapt a contravenției este menționat ca și temei legal art. 41 al. 1 din OG 43/1997prin efectuarea transportului de mărfuri care nu sunt indivizibile cu depășirea maselor maxim admise. Sancțiunea este nelegală întrucât se transporta nisip, marfă care nu este indivizibilă, fiind vrac.
Petenta a arătat că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută fiind consemnate aspecte nereale, administratorului petentei nesolicitându-i-se să semneze procesul verbal cu atât mai mult cu cât procesul verbal nu a fost întocmit la locul săvârșirii faptei contravenționale. În condițiile în care administratorul petentei ar fi refuzat semnarea procesului verbal, intimata avea obligația identificării unui martor care să confirme aceste aspecte.
De asemenea s-a arătat că agentul constatator nu a consemnat obiecțiunile administratorului cu privire la contravenția constatată, lipsă care este sancționată cu nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, lucru prevăzut în art. 16 al., 7 din OG 2/2001.
În probațiune a depus procesul verbal de contravenție litigios.
Intimata CNADNR SA a depus la dosar la data de 3 februarie 2013 întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției prescripției sancțiunii amenzii ca neîntemeiată, precum și respingerea excepției nulității absolute a procesului verbal de contravenție ______________ nr. xxxxxxxxxx/21.10.2013 ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenționale, menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal de constatate a contravenției ______________ nr. xxxxxxxxxx/21.10.2013.
Intimata a arătat că petenta nu a depus plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contravenție la sediul său.
Intimata a solicitat respingerea excepției invocate ca fiind neîntemeiată întrucât prima comunicare a procesului verbal de contravenție s-a făcut prin poștă către petentă la data de 24.10.2013, dar petenta în urma avizării nu s-a prezentat la oficiu pentru a ridica plicul astfel că s-a solicitat sprijinul Secției Drumuri Naționale Târgu M____ pe raza căruia are petenta sediul pentru a se proceda la afișarea actului sancționator.
Intimata a arătat că afișarea s-a efectuat în mod legal, prima comunicare făcându-se prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire iar a doua s-a făcut prin afișare.
Cu privire la încheierea procesului verbal de contravenție în lipsa martorului s-a arătat că acesta întrunește toate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG 2/2001.
Lipsa martorului la momentul încheierii actului sancționator nu atrage nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție întrucât potrivit art. 19 al. 23 din OG 2/2011 aceste dispoziții permit agentului constatator să întocmească procesul verbal în absența contravenientului și în lipsa unui martor.
S-a arătat că la data de 21.10.2013 urmare a controlului cu privire la respectarea dispozițiilor OG 43/1997 a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare DJMS23TDN/XXXXXXX cu depășirea masei admise pe axa 2, respectiv 13,40 tone față de 11,50 tone maxim admis.
Întrucât s-au încălcat prevederile legale s-a întocmit procesul verbal de contravenție prin care petenta a fost sancționată în temeiul art. 61 al. 1 lit. p din OG 43/1997 cu amendă de 30.000 lei și obligată la plata tarifului de despăgubire.
Intimata a mai arătat că cântărirea vehiculului s-a făcut cu instalația de cântărire verificată și avizată metrologic. Actul sancționator a fost întocmit ca urmare a constatării depășirii greutății admise pe axe ocazie cu care a fost eliberat tichetul de cântar nr. xxxxx/21.10.2013.
De asemenea a arătat că procesul verbal de contravenție întrunește toate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute – art. 17 din OG 2/2001.
Intimata a mai arătat că fapta contravențională a fost delimitată corect, a existat, a fost constatată și sancționată în limitele legale prevăzute de actul normativ, petenta neputând fi exonerată de răspunderea contravențională.
De asemenea s-a arătat că la momentul cântăririi conducătorul auto are posibilitatea de a vizualiza greutatea vehiculului pe cântar, per total și per axe, aceste date fiind afișate electronic pe display-ul cântarului acre este dispus pe partea laterală a platformei de cântărire.
Intimata a solicitat a se constata că nu se impune a fi admisă plângerea și nici nu se poate proceda la o reindividuaizare a sancțiunii amenzii.
În drept a invocat prevederile OG 43/1997.
În probațiune a depus înscrisuri.
La data de 25.02.2014 petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit ulterior și nu la fața locului.
Petenta a depus la dosar la data de 19.03.2014 dezvoltarea motivelor plângerii contravenționale.
Sub aspectul temeiniciei s-a arătat că cântărirea efectuată nu a respectat condițiile de bază impuse prin norme legislative, iar platforma unde a avut loc cântărirea nu a îndeplinit condițiile legale. Petenta a susținut că nu este o platformă care îndeplinește condițiile legale, și anume nu este una dreaptă, orizontală, zona căii de rulare nu este netedă și tare, ba mai mult are o inclinație peste 5 grade. Un alt aspect de care trebuie să se țină cont este faptul că locul cântăririi nu a fost într-un loc special amenajat întocmai pentru a se evita posibilitatea degradării în timp a platformei și de a facilita operațiunile de cântărire pentru a nu prezenta erori.
Petenta a mai arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 lit. d din HG 1373/2008 cu privire la bunurile divizibile.
Petenta a mai arătat că materialul transportat făcea parte din categoria mărfurilor divizibile, mărfuri care se cântăresc obligatoriu doar pe masa totală nu și pe axe întrucât această marfă își poate schimba în timpul mersului centrul de greutate și pot fi influențate valorile cântărire pe axe.
S-a mai arătat că înainte de a pleca în cursă autovehiculul a fost cântărit, înregistrându-se o masă totală de xxxxx kg, sub limita legală. De asemenea ansamblul a fost cântărit și în Ungaria unde s-a înregistrat o valoarea de xxxxx kg, sub limita legală.
Petenta a mai solicitat și admiterea în parte a plângerii și înlocuirea sancțiunii pecuniare cu avertisment.
În drept a invocat prevederile OG 2/2001, Ordinul 238, HG 1373/2008.
În probațiune a depus la dosar înscrisuri probatorii.
La data de 4.04.2014 intimata a depus la dosar răspuns la dezvoltarea motivelor plângerii prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de petentă, precum și respingerea plângerii contravenționale.
Intimata a arătat că vehiculul deținut de petentă a fost verificat prin cântărire în punctul de trecere a frontierei de stat ACI NĂDLAC și nu de către agenții constatatori EMCATR cum susține petenta. S-a arătat că prin tichetul de cântar s-a dovedit în mod indubitabil faptul că petenta a săvârșit fapta contravențională. Prin buletinul de verificare metrologică s-a dovedit faptul că verificarea greutății vehiculului s-a efectuat cu o instalație de cântărire pentru care a existat avizare metrologică, rezultatul cântăririi corespunde realității de la momentul efectuării controlului.
S-a arătat că instalația de cântărire este o instalație care a fost pusă în funcțiune după ce au fost efectuate de către Biroul Român de Metrologie Legală toate testele metrologice, conform legislației în vigoare, rezultatul verificării fiind cel de admis. Intimata a arătat că se opune audierii martorului propus de către petentă. Câtă vreme petenta a fost sancționată ca urmare a depășirii masei maxime admise pe axa 2, depășire constatată ca urmare a efectuării operațiunii de cântărire a vehiculului acesteia cu instalația de cântărire, martorul propus nu poate dovedi contrariul celor consemnate în actul sancționator în ceea ce privește greutatea constatată ca urmare a efectuării procedurii de cântărire a vehiculului.
S-a arătat că audierea martorului nu ar constitui o probă utilă și pertinentă pentru soluționarea cauzei.
S-a mai arătat că faptul că vehiculul petentei nu avea depășită masa totală maximă admisă nu conduce la concluzia că nu este incriminată depășirea masei maxime admise pe axe, încălcarea acestei mase fiind prohibită în continuare de legislație.
În drept s-au invocat prevederile OG 43/1997.
Examinând procesul verbal de contravenție în limitele investirii făcute de petentă instanța reține:
În fapt petenta a fost sancționată contravențional de către intimată prin procesul verbal de contravenție PVCC ______________ nr.xxxxxxxxxx/21.10.2013 pentru încălcarea dispozițiilor art. 41 alin 1 din OG 43/1997, în temeiul art.61 alin 1 lit p din OG 43/1997 fiindu-i aplicată amenda contravențională de 30.000 lei.
În temeiul art.61 alin 3 din OG 43/1997 petenta a fost obligată și la plata unui tarif de despăgubire de 53,35 euro.
S-a reținut de către intimată prin procesul verbal mai sus identificat că la data de 21.10.2013 vehiculul petentei a avut masa pe axa 2 de 13,40 t depășita fiind astfel masa legală admisă de 11,50t.
Instalația de cîntărire a vehiculelor rutiere cu care s-a decelat depășirea de petentă a masei pe axa 2 a fost verificată metrologic și declarată admisă prin Buletinul de verificare metrologică xxxxxxx/11.12.2012 ( fila 114 dosar).
Art. 41 alin 1 din OG 43/1997statuează că „(1) Este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3.”
Art.61 alin 1 lit p din OG 43/1997 statuează că (1) Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale, și se sancționează după cum urmează: p)efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3 la prezenta ordonanță, cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei
Art.61 alin 3 din OG 43/1997 (3) Pe lângă amenzile contravenționale aplicate persoanelor fizice și juridice de către personalul cu atribuții de inspecție și control împuternicit de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii pentru nerespectarea prevederilor referitoare la circulația pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3, contravenientul are obligația de a achita în contul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., respectiv al administratorului drumului, cu titlu de tarif de despăgubire, sumele stabilite potrivit anexei nr. 5.
Raportînd starea de fapt decelată la dispozițiile legale instanța constată că plîngerea este neîntemeiat formulată.
(1) Sub aspectul legalității, procesul verbal se constată a fi încheiat cu respectarea prevederilor legale imperative, cuprinzând toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Procesul verbal contestat nu este nul pentru că art. 19 din OG 2001 conferă libertatea agentului constatator de a încheia procesul verbal de contravenție și în absența unui martor.
(2) Excepția prescripției executării sancțiunilor aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat este invocată neîntemeiată întrucât intimata a făcut dovada primei comunicări a procesului verbal de contravenție prin poștă către petentă la data de 24.10.2013 –fila 40 dosar -( petenta în urma avizării nu s-a prezentat la oficiu pentru a ridica plicul) și dovada afișarii actului sancționator la sediul petentei- fila 42 dosar.
(3) Fapta contravențională a fost încadrată și sancționată în mod corect (marfa petentei fiind divizibilă ) de vreme a fost sancționată efectuarea de transporturi de mărfuri care nu sunt indivizibile, cu depășirea masei totale maxime admise...și de vreme ce distincția dintre încărcătură divizibilă și încărcătură indivizibilă se are în vedere în speță, în mod corect, în raport cu dispozițiile art. 41 alin 4 lit a din OG 43/1997 și nu cu dispozițiile HG 1373/2008
Dispozițiile art. 41 alin 4 lit a din OG 43/1997 lămurescă că „Prin încărcătură indivizibilă se înțelege încărcătura care, în scopul transportului rutier, nu poate fi divizată în două sau mai multe încărcături fără cheltuieli nejustificate sau fără riscul deteriorării și care, datorită dimensiunilor și masei sale, nu poate fi transportată de un autovehicul, o remorcă, un tren rutier sau un vehicul articulat astfel încât acesta să respecte masele și/sau dimensiunile maxime admise;” lămurire total diferită de cea conferită în alt context legislativ de art. 1 din HG 1373/2008 bunuri divizibile - materiale vrac transportate fără ambalaj, în grămezi neordonate, sub formă de pulbere, granule sau bucăți, ori materiale fluide sau semifluide provenite din: - producția de metale feroase și neferoase; - recuperarea fierului vechi; - deșeuri de orice tip rezultate din activitatea de construcții; - exploatări forestiere sau depozite de material lemnos; - exploatări agricole sau depozite de produse agricole; - exploatări miniere, de carieră sau balastieră; - stații de betoane, mixturi asfaltice, aditivi și lianți în construcții, aflate pe teritoriul României și care sunt transportate cu vehiculele prevăzute la lit. a);
(4) În ceea ce privește diferența dintre cîntărirea realizată de intimată și cele pretinse de la plecare și de la destinație instanța constată că nu profită în nici un fel petentei pentru că nu a fost prezentat de către petentă alăturat certificatului de măsurare și un buletinul de verificare metrologică al instalațiilor de cîntărire .
(5) Nu se poate aplica petentei sancțiunea avertismentului precum pretinde aceasta deoarece sancțiunea avertismentului se poate aplica numai atunci cînd fapta contravențională are un grad de pericol social redus, grad de pericol social redus care în speță nu se regăsește de vreme ce prin nerespectarea de către petentă a dispozițiilor art. 61 alin. 1 lit. p din OG 43/1997, aceasta a adus atingere calității drumurilor care fac parte din sistemul național de transport și implicit atingere siguranței circulației rutiere din România.
Pentru toate aceste considerente instanța va reține că procesul verbal de contravenție este temeinic și legal și îl va menține în ființă , în temeiul art.34 din OG 2/2001 urmînd să respingă plîngerea.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge plângerea formulată de petenta ________________ cu sediul în Reghin ___________________ jud M____ identificată la ORC cu numărul de înmatriculare JXXXXXXXXXXX și CUI xxxxxxx în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA cu sediul în București ______________________. 38 sect.1 cu nr. de înregistrată la ORC cu nr. J 40/552/15.01.2004 și C__ RO16054368 – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara cu sediul în Timișoara ______________________ 18 cu sediul procesual ales în A___ ______________________ A la secția de Drumuri Naționale A___ cu sediul în A___ ______________________ A județul A___ și cont bancar RO 16RNCBxxxxxxxxxxxx0001 deschis la BCR A___ împotriva procesului verbal de contravenție PVCC ______________ nr.xxxxxxxxxx/21.10.2013 al intimatei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare prin depunerea declarației de apel la Judecătoria A___ .
Pronunțată în ședința publică din data de 14.05.2014.
Președinte Grefier
D____ L______ C_____ C_____ N______
Red. DLC/CN/ 22.06.2014/5 ex./3 _____________________________ com. - ________________ - Reghin ___________________ jud M____
- C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - București ______________________. 38 sect.1 - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara - Timișoara ______________________. 18
- sediul procesual ales în A___ ______________________ A la secția de Drumuri Naționale A___