Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BIHOR
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
834/2015 din 05 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL B____

SECȚIA A III-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 834/CA/A/2015

Ședința publică de la 05 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D____ B_____

Judecător A_____ T__

Grefier G____ M_____


Pe rol fiind judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe

apelantul I___ C_______ F_____ în contradictoriu cu intimatul I__ B____, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/14.11.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție xxxxxxx

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă : reprezentanta apelantului av. Orbai C______ în baza împuternicirii av.de la dosar lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este completă, că apelul este scutit de plata taxei de timbru, după care :

Reprezentanta apelantului I___ C_______ F_____ av. Orbai C______ arată că nu mai are probe de administrat cereri de formulat și solicită cuvântul în apel.

Instanța consideră cauza lămurită închide faza probatorie și acordă cuvântul în apel.

Reprezentanta apelantului I___ C_______ F_____ av. Orbai C______ solicită admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței atacate , în sensul admiterii plângerii contravenționale potrivit motivelor de apel formulate în scris și susținute verbal în fața instanței. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA


Asupra apelului de față Tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.xxxxx/14.11.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea s-a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul I___ C_______ F_____ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B____, împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/15.05.2013.

Fără cheltuieli de judecată.


Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

. Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/15.05.2013 încheiat de I__ B____, petentul a fost sancționat cu 9 puncte amendă în valoare de 675 lei în baza art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile pentru că în ziua de 15.05.2013, orele 21:49 a condus autoturismul marca Opel nr. XXXXXXX pe _____________________ Oradea, cu viteza de 117 km/h, fiind filmat și înregistrat radar. Procesul verbal este semnat de petent care a arătat că nu știa că are viteza respectivă și că regretă fapta.

2. Legalitatea procesului verbal de contravenție

Instanța a apreciat că procesul verbal de constatare a contravenției cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din acest act normativ, a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță, precum și mențiunile prevăzute de art.16 din O.G. nr.2/2001, care, deși nu atrag nulitatea, pot duce la anularea actului constatator.

3. Temeinicia procesului verbal de contravenție

Depășirea nepermisă a limitei de viteză a fost constată printr-un mijloc tehnic certificat și omologat, conform art. 109 alin. 2 din OUG 195/2002, respectiv cu cinemometrul montat pe mașina Dacia L____ cu nr. de înmatriculare MAI xxxxx.Cinemometrul avea verificarea metrologică la momentul constatării faptei, conform buletinului nr. xxxxxx/13.03.2013, valabil pe un an, putând măsura atât staționar, cât și în regim de deplasare.

Cu ocazia vizionării CD-ului de la dosarul cauzei în camera de consiliu din 13.11.2013, petentul și-a recunoscut mașina în imaginile luate de la fața locului de către intimat. Din înregistrare s-a observat că autoturismul petentului a circulat la momentul 21:45:33 cu viteza de 117 km/h. Limitarea de viteză la 50 km/h pe porțiunea de drum pe care a circulat petentul a fost constată de organele de poliție cu propriile simțuri și nu a fost contestată de petent.

Fapta săvârșită de petent constituie contravenție, conform art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002: depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Modalitatea în care petentul a fost oprit pentru a fi identificat nu înlătură caracterul contravențional pentru fapta ce tocmai o săvârșise. Constatând săvârșirea faptei, agenții de poliție au fost obligați să depună diligențele necesare identificării și sancționării petentului, neavând relevanță că această procedură nu s-a desfășurat la locul săvârșirii faptei.

4. Sancțiunea aplicată

Scopul regulilor de circulație este acela de a proteja participanții la trafic, de a evita accidente cu pagube materiale și victime umane. Fiecare regulă de circulație are importanța sa în desfășurarea în siguranță a traficului rutier, stabilită ca atare de legiuitor, iar conducătorii auto nu au căderea de a aprecia dacă să o respecte sau nu. Depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h în condiții de vizibilitate redusă a creat în mod cert o stare de pericol, multe accidente rutiere având drept cauză astfel de fapte. În aceste condiții s-a impus menținerea măsurii complementare aplicate de agentul constatator, pentru îndeplinirea eficientă a funcțiilor educative și preventive ale sancțiunii contravenționale.

Pentru aceste motive, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța a respins plângerea contravențională formulată și va menține procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/15.05.2013.

5. Instanța a constatat că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termenul legal a declarat apel apelantul I___ C_______ F_____ solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal de contravenție .

În motivarea apelului apelantul arată că starea de fapt reținută în cuprinsul actului sancționator nu corespunde realității .Se mai arată că agentul constatator nu a oprit autoturismul în momentul în care a trecut pe lângă echipajul de poliție ci l-a oprit la aproximativ 2 km de locul unde a fost amplasat aparatul radar încălcând astfel obligația prev.de lege de a opri autovehiculul în momentul în care a constatat comiterea contravenției. Apelantul mai arată că fapta comisă prezintă un pericol social redus iar sancțiunea aplicată este deosebit de severă și nu este direct proporțională cu pericolul faptei săvârșite.

În drept a invocat disp.OG 2/2001 și ale C.pr.civ.

Intimatul nu a depus întâmpinare la dosar.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele impuse de art.476 și următ. din NCPC Tribunalul B____ constată că apelul formulat este nefondat și pe cale de consecință îl va respinge pentru următoarele considerente :

Din probatoriul administrat în fața instanței de fond rezultă indubitabil că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prev.de art.121 al.1 din HG 1391/2006 rap la art.102 al.3 lit.e din OUG 195/2002 constând în aceea că la data de 15 mai 2013 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________ Oradea cu viteza de 117 km/h pe un sector de drum a cărui limită de viteză era de 5o km/h. Astfel, din fotografia aflată la fila 19 dosar fond coroborat cu imaginile de pe CD-ul aflat la fila 18 dosar fond , rezultă întrunirea în cauză a elementelor constitutive ale contravenției imputate petentului. Mai mult, petentul și-a recunoscut autoturismul în imaginile de pe CD-ul cu ocazia vizionării acestuia în camera de consiliu, neavând obiecții asupra vitezei de rulare, prevalându-se în admiterea plângerii contravenționale de neoprirea autoturismului pe care l-a condus în momentul constatării contravenției aspect care în viziunea petentului atrage nulitatea absolută a actului constatator. Totodată instanța de apel reține că fapta contravențională imputată a fost constatată prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic aspect rezultat din buletinul aflat la fila 20 dosar fond.

Referitor la neoprirea autoturismului condus de către petent în momentul trecerii acestuia pe lângă echipajul de poliție, instanța urmează să constate că acest aspect nu atrage nulitatea actului sancționator , agentul constatator fiind îndreptățit să întocmească procesul verbal de contravenție în termenul de prescripție prev.de OG 2/2001 care începe să curgă din momentul săvârșirii contravenției.

Examinând condițiile de formă ale actului sancționator Tribunalul B____ constată că acesta conține toate elementele obligatorii prev.de art.16,17 din OG 2/2001 a căror omisiune este sancționată cu nulitate absolută.

Sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate Tribunalul B____ prin raportare la criteriile generale de individualizare inserate de legiuitor în cuprinsul disp.art.21 al.3 din OG 2/2001, circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, circumstanțele personale ale făptuitorului, pericolul social major pe care îl prezintă fapta săvârșită atât pentru viața petentului și a celorlalți participanți la trafic sunt argumente care justifică aplicarea pe seama petentului a amenzii și sancțiunii complementare prev.pentru fapta săvârșită, avertismentul nefiind suficient pentru atingerea scopului preventiv și reeducativ al pedepsei.

Față de aceste considerente și văzând în drept și disp. OUG 195/2002 și ale OG 2/2001 Tribunalul B____ prin prisma disp.art.480 din NCPC urmează să respingă ca nefondat apelul formulat și să mențină ca legală și temeinică hotărârea atacată.

Urmează să se constate că nu s-a solicitat din partea intimatului cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :


Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul I___ C_______ F_____ cu domiciliul procedural ales la C__.Av.Orbai C______ în Oradea , ______________________.9,_______________ , CNP xxxxxxxxxxxxx în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B____ cu sediul în Oradea, Parcul T_____, nr. 6, jud. B____ împotriva sentinței civile nr.xxxxx/14.11.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o menține în totalitate.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 05.10.2015.

Președinte,

D____ B_____

Judecător,

A_____ T__

Grefier,

G____ M_____

Red.jud.fond.L____ C_______ U___

Red.Trib.B____ D____ B_____

Tehnoredactat DB/GM - 4 ex /XXXXXXXXXX

Se comunică cu I___ C_______ F_____

I__ B____ Pt.conf. 2 ______________________________>

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025