Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CĂLĂRAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1261/2015 din 24 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1261/2015

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - R_____ R___

Judecător - G_______ T_____

Grefier - C_______ E____ C____


Pe rol soluționarea apelului civil formulat de petentul D________ G______, împotriva sentinței civile nr.1353/06.05.2015, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru apelantul D________ G______ av. F. C_______, lipsind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Tribunalul ia act că numai sunt cereri de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Av. F. C_______ având cuvântul solicită admiterea apelului, conform motivelor de apel depuse.

INSTANȚA


Asupra apelului civil de față;

P___ cererea înregistrată la Judecătoria Călărași, sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 22.01.2015, petentul D________ G______, C.N.P.xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Călărași, __________________, jud. Călărași, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _______ 11 nr. xxxxxxx emis la data de 31.10.2011, emis de C_____ S.A.-prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C________, având CUI xxxxxxxx, R.C. nr.:JXXXXXXXXXXX, cu sediul în C________, Prelungirea T_____, F.N., jud. C________, solicitând repunerea în termenul procedural conform art.186 C.P.C. și anularea procesului verbal de constatare a contravenției _______ 11 nr. xxxxxxx/31.10.2011.

În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că la data de 05.11.2014, B__ Copuzeanu F_____ T_____ a întocmit dosarul de executare nr.1069/2014, în baza cererii de executare silita formulată de creditoarea C_____ S.A.- CESTRIN, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C________.

Petentul a mai arătat că prin somația mobiliară i s-a adus la cunoștință că în baza titlului executoriu constând în procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/31.10.2011 este dat în debit pentru suma de 96 Euro ( la cursul BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării) și 547,45 lei, iar în cazul neachitării, urmând a se continua executarea silită.

Se precizează de către petent că procesul verbal de contravenție nu i-a fost niciodată comunicat, deși, așa cum rezultă din actul atașat de B.E.J. Copuzeanu F_____ T_____, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/31.10.2011, comunicarea s-a efectuat prin afișare la domiciliu.

Astfel, petentul consideră că, față de faptul că procedura prin afișare trebuia efectuată în condițiile art.168 C.P.C și în raport de dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001 conform căruia „împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia", în cauză trebuie stabilit în concret momentul comunicării procesului verbal contestat. Analizând procesul verbal contestat, din care rezultă că acesta nu este semnat de el, agentul constatator completând procesul verbal cu mențiunea "prin afișare.", petentul consideră că procesul verbal nu i-a fost înmânat la data constatării.

Pentru aceste considerente, petentul solicită repunere în termen în ceea ce privește plângerea contravențională.

În ceea ce privește plângerea contravențională, în raport de data de 02.05.2011, respectiv a constatării contravenției și data de 06.10.2014, când s-a declanșat urmărirea silită, dar și față de data la care a luat la cunoștință de procesul-verbal, petentul apreciază că sancțiunea contravențională este prescrisă întrucât, potrivit art.14 alin.1 din O.G. nr.2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Astfel, instanța sesizată cu plângerea contravențională, poate constata odată cu soluționarea plângerii contravenționale și această prescriere a executării sancțiunii contravenționale.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe disp. art.186 C.P.C., art.14 O.G. nr.2/2001.

În susținerea plângerii, petentul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus în copie certificată procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/31.10.2011, procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției _______ 11 nr. xxxxxxx/31.10.2011 și C.I. (filele 5 - 9).

În conformitate cu dispozițiile art. 206 C.proc.civ., s-a procedat la comunicarea cererii principale și a înscrisurilor atașate către intimată, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea respectivei comunicări.

P___ întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit, arătând că fapta contravențională săvârșită de petent la data de 02.05.2011, pe A2 Km 144+100m, localitatea Fetești, jud. Ialomița, a constat în faptul că vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 31.10.2011, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN.

Intimata mai arată că petentul, în mod greșit a interpretat art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă. Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede "procesul-verbal se întocmește și se va comunica contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)", iar potrivit art. 13 alin. l din OG 2/2001 "aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei."

Întrucât fapta săvârșită în data de 02.05.2011 a fost înregistrată prin mijloace tehnice și constatată la data de 31.10.2011 de către agentul constatator, data la care s-a întocmit procesul verbal _________ nr. xxxxxxx a fost în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirii faptei, așa cum prevede art. 13 alin. l din OG 2/2001 și comunicat contravenientului respectând dispozițiile legale, respectiv în termen de o lună de la constatare(întocmire).

Potrivit dispozițiilor art.1. alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Astfel,procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/31.10.2011 îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere. Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art.19 din O.G.nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator C_______ D_____ G_____, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și în subsidiar menținerea procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/31.10.2011 ca fiind temeinic și legal.

În drept dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Se solicită de către intimat judecarea cauzei și în lipsă.

În susținere, intimata a depus înscrisuri conforme cu originalul, respectiva autorizația de control a agentului constatator, certificatul calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală și fotografii obținute cu sistemul SIEGMCR.

În conformitate cu dispozițiile art. 206 alin.1 C.proc.civ. întâmpinarea a fost comunicată petentului, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la primirea respectivei comunicări.

Petentul a depus răspuns la întâmpinare în data de 20.02.2015, când instanța a fixat prim termen de judecată la data de 11.03.2015, cu citarea părților.

La primul termen de judecată, instanța a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale. Petentul a solicitat repunerea în termen arătând că nu a primit procesul – verbal de contravenție.

Instanța a administrat proba cu înscrisuri pentru soluționarea excepției tardivității formulării plângerii contravenționale.

Analizând actele dosarului în soluționarea excepției tardivității formulării plângerii contravenționale, instanța a reținut următoarele:

La data de 31.10.2011 petentului i s-a încheiat procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/31.01.2012, întrucât la data de 02.05.2011, pe A2 Km 144+100m, localitatea Fetești, jud. Ialomița, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentului, a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, fapta fiind prev. de art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată în baza art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 cu modif. și complet. ulterioare (fila 6).

Soluționând cauza, Judecătoria Călărași prin sentința civilă nr.1261/24.11.2015, a admis excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și pe cale de consecință a respins, plângerea formulată de petentul D________ G______, domiciliat în Călărași, __________________, jud. Călărași, împotriva procesului-verbal __________ nr. xxxxxxx din 31.10.2011, în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – C.N.A.D.N.R. S.A. , ca tardiv introdusă.

Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a constatat că potrivit art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului –verbal de contravenție și aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data comunicării sau înmânării acestuia.

Așadar, termenul de prescripție de 15 zile calculându-se pe zile libere curge de la data comunicării sau înmânării procesului – verbal.

Conform art.27 din O.G. nr.2/2001 comunicarea procesului –verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, operațiunea de afișare fiind consemnată într-un proces –verbal semnat de cel puțin un martor.

Decizia nr.10/10.06.2013, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Î.C.C.J., prevede că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În considerentele deciziei, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Î.C.C.J, consideră că acceptându-se caracterul subsidiar al modalităților tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin afișare, se ajunge la concluzia că dispozițiile legale pun accent pe "primirea" efectivă a actului. Astfel, rațiunea comunicării prin înmânare sau prin poștă/afișare este încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate.

Așadar, comunicarea procesului – verbal trebuie să asigure un just echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, pe de o parte, și care, în același timp, să nu greveze obligația autorității cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voința persoanei sancționate, de a se prevala într-un mod abuziv de dreptul respectiv, pe de altă parte.

În cauză, procesul – verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/31.10.2011 a fost comunicat prin afișare în data 11.11.2011 (fila 7).

Contravenientul a fost încunoștințat efectiv, acesta primind procesul – verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/31.10.2011, așa cum rezultă din înscrisul de la fila 37 din dosar.

Astfel, din adresa nr.xxxxx/17.03.2015 a Primăriei Municipiului Călărași rezultă că sancțiunea contravențională constând în amendă contravențională în cuantum de 37,5 lei prevăzută în procesul – verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/31.10.2011 a fost achitată în data de 14.11.2011 – fila 33.

Petentul D________ G______, nu a oferit instanței nicio explicație față de adresa Primăriei Municipiului Călărași de la fila 33, necontestând-o.

P___ urmare, petentul D________ G______ a primit procesul – verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/31.10.2011, comunicat prin afișare și a achitat în data de 14.11.2011 cuantumul amenzii contravenționale prevăzut în acesta.

Or, calculând termenul de 15 zile din data de 14.11.2011, data la care a achitat amenda contravențională prevăzută în procesul – verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/31.10.2011, acesta este evident împlinit în data de 22.01.2015, data introducerii plângerii contravenționale.

Impotriva sentinței a declarat apel apelantul D________ G______, criticând-o pentru nelegalitate, motivat de greșita admitere a excepției tardivității formulării plângerii contravenționale.

Se arată că, la dosarul cauzei nu există dovada primirii procesului-verbal de contravenție personal de către apelant, susținându-se că a fost comunicat actul cu încălcarea dispozițiilor art.168 c.p.pciv.

Se susține că o astfel de încălcare nu poate fi acoperită, și invocă Decizia nr.10/2013 a ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii, decizie care stabilește caracterul subsidiar al procedurii de comunicare a procesului-verbal de contravenție prin afișare față de comunicare prin poștă cu scrisoare cu confirmare de primire.

Față de decizia sus-amintită, susține apelantul că se poate considera că actele i-au fost comunicate abia când executorul judecătoresc i-a comunicat începerea executării, respectiv la 05.11.2014 în dosarul nr.1069/2014, dată în raport de care a formulat plângerea contravențională cu respectarea termenului prev. de art.31 din OG 2/2001.

In cauză a formulat întâmpinare intimata C_____, solicitând respingerea apelului, menținerea sentinței nr. 1353/2015 și, implicit, a procesului-verbal de contravenție _______ 11 nr. xxxxxxx/31.10.2011.

Se arată că procesul-verbal i-a fost comunicat petentului conform prevederilor legale în vigoare, la data de 11.11.2011, iar petentul a depus plângere contravențională la Judecătoria Călărași la data de 22.01.2015, depășind termenul de 15 zile prev. de art.31 din OG 2/2001.

Se solicită a se avea în vedere că petentul a fost înștiințat efectiv de încheierea procesului verbal contesta, aspect rezultând din faptul că, la data de 14.11.2011, a plătit amenda contravențională.

S-a formulat și un răspuns la întâmpinare, apelantul reluând apărările și susținerile din apel.

Nu s-au solicitat probe în apel.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de probele administrate în cauză și de motivul de apel invocat, apreciază tribunalul că apelul nu este fondat.

P___ sentința civilă nr. 1353/2015, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, s-a dispus respingerea plângerii contravențională formulată de petentul D________ G______ împotriva procesului-verbal _________ nr. xxxxxxx/31.10.2011, ca tardiv formulată.

Constată tribunalul că procesul verbal _______> R11 nr. xxxxxxx/31.10.2011 a fost încheiat de CNADR la 31.10.2011 și că acest act, împreună cu înștiințarea de plată, au fost comunicate apelantului petent la 31.10.2011 prin afișare, întocmindu-se procesul-verbal prevăzut de art.27 teza finală.

Mai reține că amenda aplicată prin acest proces-verbal a fost achitată la 14.11.2011, cu chitanța nr.xxxxxxx, aspect rezultând din adresa Primăriei mun. Călărași nr.xxxxx/17.03.2015(fila 33 dosar de fond).

Din această perspectivă dar și din cea a caracterului alternativ al modalităților de comunicare a procesului verbal de contravenție prev. de art.27 din OG 2/2001, cel puțin până la data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr.10/2013 a ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii, urmează a îndepărta critica apelantului și a respinge apelul declarat de apelantul D________ G______ ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


In baza art.480 alin.1 C.p.civ.

Respinge apelul declarat de apelantul D________ G______ împotriva sentinței civile nr.1353/2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2015.

Președinte,

R_____ R___,

aflat în CO, semnează,

Președinte

G_____ C______ S_____

Judecător,

G_______ T_____

Grefier,

C_______ E____ C____

RED RR/Dact CC

Azi. 22 Decembrie 2015

j. fond O______ V___

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025