ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C________
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX
Ședința publică de la 16.12.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A_____ A_____ B_____
Judecător: C_______ M_____
Grefier: S_______ D______ V________
Pe rol judecarea apelului în C_________ administrativ și fiscal promovat de apelant S_______ W___ SRL, cu sediul ales în Techirghiol _____________________, jud. C________, contradictoriu cu intimat I____________ T_________ DE MUNCA CONSTANTA, cu sediul în C________ _____________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CT xxxxxxxx, îndreptat împotriva sentinței civile nr.6838/10.06.2015 pronunțată de Judecătoria C________ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelantă cj Z_______ V_____, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care evidențiază, părțile, obiectul litigiului modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:
Reprezentantul apelantei având cuvântul solicită amânarea cauzei având în vedere că după ce s-a aplicat sancțiunea, petenta a formulat o plângere pe procedura administrativă la procesul verbal de control. Arată că la procesul verbal de control u a primit nici un răspuns. Mai mult decât atât arată reprezentantul apelantei că prin întâmpinare se invocă faptul că nu s-ar fi încheiat în continuare contract individual de muncă. Or, contractul individual de muncă este o formă bilaterală cu angajatul. Se mai invederează că procesul verbal de contravenție a avut la bază procesul verbal de control. Solicită amânarea cauzei pentru ca intimata să depună la dosar răspunsul la plângerea prealabilă administrativă.
Față de cererea de amânare formulată de către reprezentantul apelantei, și considerentele acesteia, față de disp. art. 32 din OG 2/2001 care arată că este în competența exclusivă a instanței sesizată cu plângerea contravențională, verificarea legalității procesului verbal de contravenție și implicit faptei contravenționale, respinge cererea de amânare ca nefondată și lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei se prezintă pentru apelantă cj Z_______ V_____, lipsind intimatul.
Instanța pune în discuție cererea formulată de către apelantă cu privire la reaudierea martorilor audiați în fața instanței de fond.
Reprezentantul apelantei, arată că insistă în reaudierea martorilor deoarece la audierea martorei C_______ A__________, persoana care este persoana pretins a fi fără contract de muncă. Arată că s-a menționat în fișa de identificare prin care se arată că ține loc șefului mai mult din declarația dată în fața instanței de fond, reiese că șeful era plecat zilnic.
Cu privire la cererea de reaudiere a martorilor audiați în fața instanței de fond, având în vedere și celelalte probe, respectiv înscrisurile atașate, instanța se declară lămurită cu privire la situația de fapt expusă prin plângerea contravențională și respinge cererea ca nefiind utilă soluționării cauzei. În lipsa altor cereri acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat cu consecința admiterii plângerii contravenționale. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.
Față de dispozițiile art.394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecatoriei Constanta la data de 02.12.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX contestatoarea S.C. S_______ W___ S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Muncă C________, anularea procesului- verbal _________ nr. xxxxxx din data de 13.11.2014.
În motivarea plângerii, petenta a contestat situatia de fapt retinuta in sarcina ei, sens in care a aratat ca A________ C_______ nu este salariata a societatii petente si se afla in spatiul economic pentru a supraveghea pe o perioada de timp determinata pana la intoarcerea administratorului care plecase sa isi ia copilul de la scoala. Petenta a mai invocat incalcarea dispozitiilor art 16 din OG nr 2/2001 pentru nedescrierea imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei. Totodata, petenta a precizat ca in masura in care s-ar retine considerentele agentilor constatatori privitoare la modul de prelevare a fisei de identificare si descriere a faptelor s-ar incalca dreptul la liberul acces la justitie garantat de art 6 CEDO in conditiile in care nu i-ar fi permis probatoriu audierea martorului. S-a mai invocat nulitatea procesului- verbal pentru nerespectarea obligatiei agentului constatator de a aduce la cunostinta petentei dreptul de a formula obiectiuni.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială, iar la dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: proces- verbal , extras ORC.
Cererea a fost legal timbrata.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. La primul termen de judecata, avand in vedere momentul formularii intampinarii, instanta a constatat decaderea intimatei din dreptul de a solicitat probe.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si proba testimoniala, fiind audiati martorii V________ I____ si C_______ A________.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin procesul- verbal de contravenție ________ nr xxxxxx din data de 13.11.2014, petenta a fost sancționată cu amendă de xxxxx lei în baza art. 16 alin. 1 și art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 modificată, întrucât în urma controlului efectuat de către inspectorii de muncă s-a constatat identificarea unei persoane fără a avea încheiat contract individual de muncă.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește susținerile petentei vizând încălcarea prevederilor art. 16 din OG nr 2/2001, instanta retine ca potrivit acestui text de lege, Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Conform art 17 din acelasi act normativ, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Art 19 dispune urmatoarele:(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.
Cercetand continutul procesului- verbal contestat, instanta retine ca agentii constatatori au efectuat un control in data de 12.11.2014 ora 12.00 la sediul social al petentei din localitatea Techirgiol, ___________________, ocazie cu care au constatat primirea la munca a numitei C_______ A________, fara a se incheia contract individual de munca. Procesul- verbal a fost incheiat ulterior, la 13.11.2014 la sediul ITM, in lipsa contravenientului.
In aceste conditii, instanta constata ca procesul- verbal a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art 16- 17 din OG nr 2/2001, intrucat cuprinde toate elementele impuse de lege pentru identificarea contravenientului, descrierea faptei contraventionale si indicarea sanctiunilor aplicate.
Totodata, se poate observa ca, in fapt, procesul- verbal a fost incheiat la sediul ITM, in lipsa contravenientului, mentiune de altfel indicata in cuprinsul procesului- verbal, precum si a faptului ca de fata nu se afla o alta persoana care sa semneze actul in calitate de martor asistent.
Prin urmare, actul contestat a fost întocmit cu respectarea art. 19 alin. 3 OG nr. 2/2001, astel incat apararile petentei cu privire la nulitatea procesului- verbal pentru nerespectarea obligatiei agentului constatator de a aduce la cunostinta petentei dreptul de a formula obiectiuni, apar ca nefondate.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.
Potrivit art. 16 alin. 1 Legea 53/2003 republicată, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Sub aspectul temeiniciei procesului- verbal, analizând probele administrate în prezenta cauză, instanța a constatat că procesul- verbal este temeinic întocmit, petenta nefăcând dovada unei alte situații de fapt față de cea menționată de agentul constatator în cuprinsul procesului -verbal.
Potrivit fișei de identificare completate de către C_______ A________ în data de 12.11.2014 (f. 32), aceasta a arătat că “nu am semnat contract de munca. T__ locul sefului”.
De altfel, C_______ A________, a fost audiata nemijlocit de catre instanta, in calitate de martor, ocazie cu care a declarat acelasi lucru, respectiv faptul ca nu este angajata a societatii, este prietena cu administratorul si il ajuta pe acesta cu supravegherea localului in intervalul de timp in care acesta merge sa- si ia copilul de la scoala.
Aceeiasi situatie de fapt a fost sustinuta de altfel si de catre petenta, precum si de catre martora V________ I____.
Nu in ultimul rand, instanta retine din declaratia martorei C_______ A________ ca ea si administratorul societatii petente, domnul A___, se ajuta reciproc, in sensul ca aceasta supravegheaza barul cat timp el lipseste sa – si ia copilul de la scoala, iar acesta din urma o ajuta cu sume de bani.
In aceste conditii, instanța a apreciat că situatia de fapt retinuta in sarcina petentei prin procesul- verbal reflecta adevarul, in sensul ca ____________________ a primit- o la munca pe C_______ A________ fara a –i incheia contract de munca. Faptul ca aceasta presteaza activitatea de supraveghere a barului numai pe durata lipsei administratorului, nu inseamna ca in fapt, intre C_______ A________ si societatea petenta nu exista raporturi similare celor de munca, chiar cu o norma de lucru redusa, pentru care este remunerata de catre reprezentantul legal al societatii.
Totodată, se reține că procesul verbal de contravenție contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus - „cu propriile simțuri”- de către agenții constatatori din cadrul intimatei, astfel că acesta face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie este încrederea că autoritatea statală, respectiv agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Așadar, deși prin plângere petenta a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța apreciază că aceasta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agenții ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul -verbal, iar petenta nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere ori de înlăturare a caracterului contravențional al faptei instanța reține că fapta petentei, constând în primirea la muncă a lui C_______ A________, fără a încheia contract de muncă, constituie contravenția prevăzută de art. 16 din Legea nr. 53/2003 și se sancționează conform art. 260 din același act normativ.
În ceea ce privește individualizarea sancțiuni contravenționale, instanța a reținut că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, instanța are în vedere faptul că petenta a fost sancționată cu minimul prevazut de art. 260 alin. 1 lit. e) din Codul muncii pentru contravenția săvârșită și a primit la muncă o persoana fără a -i încheia contract individual de muncă. De asemenea instanța are în vedere și scopul urmărit de petentă prin neîncheierea contractului de muncă ‚ acela de a eluda dispozițiile legale. Lipsa contractului individual de munca încalcă drepturile salariaților (dreptul la asigurări sănătate, dreptul la șomaj, etc.) și reprezintă totodată o forma a evaziunii fiscale în detrimentul statului, fiind necesară protejarea intereselor persoanelor care se angajează în spațiul muncii.
Instanța apreciază că scopul educativ, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
În termen legal contestatoarea a formulat apel împotriva sentinței civile 6838/2015 pronunțată de Judecătoria C________.
În motivarea apelului se arată că procesul verbal nu este legal în raport de art. 16 din OG 2/2001, organul constatator a denaturat realitatea faptelor prin neprezentarea în întâmpinare a împrejurărilor care au stat la bază.
Se invocă și încălcarea art. 16 pct. 7 din OG 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal se apreciază că instanța de fond a făcut o greșită apreciere a probelor, considerând că în mod greșit a reținut temeinicia actului contestat.
În subsidiar solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.
Legal citat intimatul prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Procedând la judecata apelului, se reține:
Privitor la încălcarea de către agentul constatator a dreptului contravenientului de a formula obiecțiuni, instanța de control judiciar apreciază că, așa cum s-a dispus și prin Decizia XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitatea prevăzută la art.16 alin.(7) din O.G. nr.2/2001 deși este o cauză de nulitate expresă, această nulitate este relativă, dat fiind interesul individual ocrotit prin obligația instituită, astfel încât trebuie susținută de existența unei vătămări – presupusă în acest caz, și de neînlăturat altfel decât prin anularea procesului verbal, a drepturilor și intereselor contravenientului.
Or, pe lângă faptul că petentul nu arată și nu dovedește obiecțiunile sale la momentul întocmirii procesului verbal, și-a valorificat toate obiecțiunile și apărările prin însăși plângerea invocată, situație în care dispozițiile invocate nu au fost încălcate.
De asemenea, organul constatator a încheiat procesul verbal cu respectarea art. 16 alin. 1 OG 2/2001 în ceea ce privește descrierea faptei.
În mod temeinic și legal a reținut prima instanță că în speță, nu a fost răsturnată prezumția relativă de adevăr și a apreciat că sunt îndeplinite condițiile constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei.
Fapta contravențională a fost constatată urmare a declarațiilor pe proprie răspundere date de C_______ A________, care a declarat că nu a semnat contracte de muncă, fiind barman al societății petente, ținând locul șefului.
Din punct de vedere juridic, declarațiile date pe proprie răspundere de această persoană au valoarea unei mărturisiri extrajudiciare , care potrivit art. 1206 Cod civil nu poate fi revocată decât pentru eroare de fapt, eroare care nu a fost dovedită însă în cauză.
Fiind audiată de instanță, C_______ A________ a arătat că supraveghează uneori activitatea societății petente și cu administratorul petentei se ajută reciproc, acesta dându-i sume de bani, unele cu titlu de împrumut.
Instanța apreciază că procesul verbal este legal și temeinic întocmit și nu se impune anularea acestuia,întrucât instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probelor.
Instanța de apel constată că apelul formulat este fondat, însă pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 , sancțiunea contravenționala trebuie aplicata in limitele prevăzute de actul normativ si trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările, modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului.
D____ pentru care, față de scopul sancțiunilor contravenționale, de prevenire a săvârșirii unei alte fapte contravenționale, scop realizabil și prin aplicarea sancțiunii avertismentului , care nu este exclusă prin legea specială ,
Față de criteriile de individualizare a sancțiunii enumerate de textul legal în mod legal și temeinic instanța de apel va procedat la reindividualizarea sancțiunii ținând seama de împrejurările în care s-a comis fapta, persoana contravenientului.
Pentru aceste aspecte, în baza art. 480 Cod procedură civilă va admite apelul, va schimba hotărârea apelată,în sensul admiterii în parte a plângerii, înlocuind amenda cu avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul promovat de apelant S_______ W___ SRL, cu sediul ales în Techirghiol _____________________, jud. C________, cu sediul ales în Techirghiol _____________________, jud. C________, contradictoriu cu intimat I____________ T_________ DE MUNCA CONSTANTA, cu sediul în C________ _____________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CT xxxxxxxx, îndreptat împotriva sentinței civile nr.6838/10.06.2015 pronunțată de Judecătoria C________ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite în parte plângerea înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de xxxxx lei cu avertismentul.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.12.2015 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A_____ B_____ A_____ M_____ C_______
GREFIER,
D______ V________ S_______
Jud.fond M.F____
Red.decizie jud.M.C_______/ 08.01.2016
Tehnored.gref.A.N_____ 11.08.2016/ 4 ex