Cod ECLI
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
Sentința civilă Nr. xxxxx/2015
Ședința publică de la 16 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L____ M____ D_____
Grefier V_____ P____
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul I__________ V___ V_______ în contradictoriu cu intimata JANDARMERIA ROMÂNĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
În temeiul art. 131 alin.1 Cod procedură civilă, instanța stabilește că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu, având în vedere dispozițiile art. 94 Cod procedură civilă și art. 32 din OG nr. 2/2001.
Instanța, în baza disp. art. 258 raportat la art. 255 cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri ca fiind admisibilă și putând duce la soluționarea cauzei.
În temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.08.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul I__________ V___ VINCENȚIU a formulat plângere contravențională în contradictoriu cu intimatul M_________ AFACERILOR INTERNE- JANDARMERIA ROMÂNĂ, DGJMB U.M. 0575/E împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 07.06.2015, solicitând anularea acestuia, să se constate prescrierea executării amenzii contravenționale prin depășirea termenului legal de comunicare, obligarea intimatei să șteargă datoria, să se constate încălcarea de către intimată a dispozitivului sonor LRAD, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că la data de 07.06.2015 se afla în Piața Universității, loc în care a protestat împotriva defrișărilor ilegale ale pădurilor de pe teritoriul României. La fața locului se aflau 200-300 de persoane care protestau în mod pașnic. La ora 18:45 intimata a folosit un dispozitiv LRAD, o armă sonică extrem de puternică. Deși mulțimea a fost avertizată să plece, nu a făcut-o, apreciind că sunt aplicabile disp. art. 39 și 57 din Constituția României.
Deși a fost legitimat, petentului nu i s-a spus pe loc dacă va fi sancționat sau nu, ci a primit procesul verbal la data de 03.08.2015, completat de alt jandarm decât cel care l-a legitimat, reprezentând un abuz.
Petentul apreciază că nu se face vinovat de încălcarea disp. Legii 60/1991, invocând prevederile art. 3 din aceasta. Un motiv de nulitate îl reprezintă faptul că i-a fost încălcat dreptul de a formula obiecțiuni. Totodată, agentul care a întocmit procesul verbal nu este același cu cel care a constatat fapta. Comunicarea actului de contravenție s-a făcut cu încălcarea disp. art. 16 din OG 2/2001.
Se invocă prezumția de nevinovăție și faptul că prin folosirea dispozitivului LRAD au fost încălcate disp. art. 29 și 36 din Legea 550/2004.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și a probei audio-video, actele fiind depuse la filele 9-11.
A fost achitată taxă judiciară de timbru de 20 lei conform art. 19 din OUG 80/2013 (fila 12).
Intimata Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, U.M. 0575 București, a depus întâmpinare la 21.10.2015 prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
În motivare s-a arătat că petentul a participat la o adunare publică nedeclarată pentru exprimarea unor opinii legate de tăierile ilegale de păduri, refuzând părăsirea locului desfășurării adunării avertizările organelor de jandarmi.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001. Referitor la temeinicie, procesul verbal face dovada situației de fapt până la proba contrară.
Sancțiunea a fost în mod corect individualizată. Se solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
În drept a invocat prevederile art. 31 și 34 din OG 2/2001, art. 205 din C.proc.civ., art. 998 și 1169 C.civ.
În dovedire a depus înscrisurile de la filele 19-21.
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La acest termen de judecată instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că petentul a fost sancționat contravențional în data de 22.06.2015 prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx întocmit de intimată în baza art. 26 alin. 1 lit. d raportat la alin. 2 al aceluiași articol din Legea 60/1991 cu amendă în sumă de 500 lei deoarece la data de 07.06.2015, în Piata 21 Decembrie 1989, a participat la o adunare publică nedeclarată pentru exprimarea unor opinii legate de tăierile ilegale de păduri, refuzând părăsirea locului desfășurării adunării în urma avertizărilor organelor de jandarmi.
Procesul verbal nu a fost semnat de petent, fiind întocmit în lipsa acestuia.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Criticile petentului sunt neîntemeiate. Faptul că procesul verbal nu a fost întocmit la fața locului nu poate atrage sancțiunea nulității. De asemenea, petentul a avut posibilitatea ca prin prezenta plângere să își expună pe larg toate criticile referitoare la actul de contravenție.
Faptul că procesul verbal a fost întocmit de un alt agent decât cel care l-a legitimat pe contravenient nu poate conduce la anularea acestuia. Aceasta deoarece nu înseamnă că agentul care a întocmit actul nu a putut constata fapta.
În privința prescripției executării amenzii, art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 prevede că executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii. Cum data aplicării sancțiunii a fost la 22.06.2015, iar comunicarea s-a făcut la 03.08.2015, instanța constată că nu a intervenit prescripția executării sancțiunii.
În prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul asigură respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Conform art. 26 alin. 1 lit. d din Legea 60/1991 constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracțiuni- participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise și urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfășurare a acestora, la avertizările și somațiile organelor de ordine făcute potrivit legii.
Conform alin. 2 al aceluiași articol contravenția amintită anterior se sancționează cu amendă de la 500 la 5.000 lei.
Petentul nu a făcut dovada că cele reținute în procesul verbal nu ar corespunde realității. Mai mult decât atât, acesta recunoaște faptul că a protestat în Piața Universității. Petentul a invocat disp. art. 3 din Legea 60/1991, ce prevăd că nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum și cele care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.
Acest text de lege nu este aplicabil deoarece nu s-a făcut dovada că adunarea s-a desfășurat în exteriorul sau în incinta unui imobil al unei persoane juridice de interes public sau privat. Spațiul de la fântâna din Piața Universității, chiar dacă este delimitat de sediile aparținând Universității București și Universității I__ M____, nu se încadrează în disp. art. 3, menționate anterior. Aceasta deoarece pentru a nu fi necesară declararea, adunarea publică trebuie să se desfășoare în exteriorul sau în incinta acestor universități. Or, exteriorul sediului înseamnă în curtea, locul împrejmuit ținând de acea instituție, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Adunarea a avut loc pe stradă, în apropierea persoanelor juridice de interes public, aspect ce nu are relevanță în cauză.
Prin urmare, procesul verbal este temeinic întocmit.
Faptul că agenții intimatei ar fi folosit dispozitivul sonor LRAD nu are relevanță în ceea ce privește săvârșirea contravenției.
Cu privire la proporționalitatea sancțiunii, instanța reține că petentului i-a fost aplicată amenda în cuantum minim, aceasta fiind proporțională cu gravitatea faptei și gradul de pericol social.
Așadar, plângerea va fi respinsă, iar procesul verbal contestat va fi menținut.
Cum plângerea contravențională va fi respinsă ca neîntemeiată, iar intimata nu a căzut în pretenții, instanța va respinge cererea petentului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I__________ V___ Vincențiu, cu domiciliul ales în București, ________________________ nr. 32-34, ___________, ________________, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, cu sediul în București, _____________________ Fort M_______ sector 5, împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/22.06.2015, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal contestat.
Respinge cererea petentului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.12.2015.
Președinte, Grefier,
L____ M____ D_____ V_____ P____
Red./Thred.D.L.M.
Ex.4/19.01.2016