Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ F____ M______

Judecător P____ M______

Grefier S_____ O_____ P__

Pe rol fiind judecarea apelului în materia contencios administrativ și fiscal formulată de apelantul - petent T___ I___ C_______, cu domiciliul ____________________________________________, jud. Satu M___, împotriva sentinței civile nr. 2439/02.07.2015 pronunțată de către Judecătoria Satu M___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – pârât I____________ DE P______ AL JUDETULUI SATU M___, cu sediul în mun. Satu M___, __________________, nr. 5/A, jud. Satu M___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție circulație.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este completă.

Președintele completului de judecată, verificând personal constată că procedura de citare este completă.

Totodată, se constată că judecarea cauzei a avut loc la data de 11 decembrie 2015, când concluziile părților prezente au fost consemnate prin încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunțarea la data de azi, 14 decembrie 2015.

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2439/02.07.2015 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Satu M___ a respins plângerea la contravenție formulată de petentul T___ I___ C_______ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M___ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/25.03.2015. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal cu ________ nr. xxxxxxx/25.03.2015 (fila 18), întocmit de către agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu M___, petentul T___ I___ C______ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135, lit. h) din HG nr. 1391/2006, sancționate conform art. 100, alin. (3), lit. b) din OUG nr. 195/2002, reținându-se că, în data de 25.03.2015, ora 09:46, conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ________________________. Satu M___, nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară a drumului public pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

Verificând, potrivit art. 34, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Contrar aprecierii petentului, actul sancționator cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Art. 17 din OG nr. 2/2001 prevede cazurile de nulitate expresă ce pot fi invocate și din oficiu, pentru care nu este necesară dovedirea vreunei vătămări, acesta fiind un text de strictă interpretare. Cu privire la celelalte neregularități ale procesului-verbal, devine incidentă sancțiunea nulității virtuale, pentru care este necesară dovedirea unei vătămări care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, potrivit art. 175, alin. (1) C.proc.civ. În conformitate cu prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001, sancțiunea nulității exprese intervine pentru lipsa mențiunii privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator; nulitatea se constată și din oficiu. Or, criticile aduse de petent procesului-verbal de contravenție (privind insuficienta descriere a împrejurărilor săvârșirii contravenției) nu se circumscriu motivelor de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Mai mult, instanța a constatat că fapta imputată petentului a fost în mod concis descrisă prin procesul-verbal de contravenție atacat, iar neconsemnarea faptei nu se confundă cu neconsemnarea tuturor împrejurărilor acesteia. Prin urmare, neconsemnarea mențiunilor prevăzute la art. 16 din OG nr. 2/2001 (în afara celor prevăzute sub sancțiunea nulității exprese la art. 17) atrage nulitatea virtuală a procesului-verbal, pentru care trebuie dovedită o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului-verbal. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. XXII/19.03.2007, cu privire la încălcarea prevederilor art. 16, alin. (7) din OG nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise, în măsura în care instanța respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Conform art.135, lit.h) din HG nr.1391/2006, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în cazul pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului. Încălcarea acestei obligații este sancționată contravențional conform art.100, alin.(3), lit.b) din OUG nr.195/2002 (text care sancționează fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai de a nu acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului) cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Instanța a constatat că fapta reținută în sarcina petentului este atestată de înregistrarea video efectuată în cauză prin intermediul unui mijloc tehnic verificat metrologic (fila 21). Din înregistrarea video și din clișeele foto (filele 19-20) reiese că petentul nu s-a oprit înaintea trecerii de pietoni marcată și semnalizată corespunzător pentru a acorda prioritate de trecere pietonului angajat în traversare pe sensul său de mers. Contrar aprecierii petentului, ținând seama de înregistrarea video aflată la dosar, instanța constată că acesta avea posibilitatea și obligația de a se opri înainte de trecerea de pietoni pentru a acorda prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii, însă, cu toate acestea, și-a continuat deplasarea și nu a redus viteza în apropierea trecerii de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător, iar, prin aceasta, a determinat pietonul în cauză să se oprească după ce se angajase în traversarea străzii. Or, prin acordarea priorității se înțelege obligația oricărui participant la trafic de a nu-și continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să se oprească.

Având în vedere aceste considerente, instanța a reținut că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21, alin. (3) din OG nr. 2/2001, instanța a reținut că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, agentul constatator aplicând amenda minimă prevăzută de lege pentru contravenția reținută în sarcina petentului.

Mai mult, instanța a reținut că aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce este obligatorie în cazul în care se reține existența faptei, conform art. 111 din OUG nr. 195/2002, și nu poate fi înlăturată printr-o eventuală reindividualizare a sancțiunii principale, conform art. 21, alin. (3) din OG nr. 2/2001 (aspect care rezultă și din prevederile art. 96 din OUG nr. 195/2002). Prin urmare, nefiind la aprecierea agentului constatator aplicarea ori inaplicarea sancțiunii complementare, nu este nici la aprecierea instanței o asemenea individualizare, în absența unui text special de lege. Instanța învestită cu plângerea contravențională este abilitată să efectueze controlul aplicării sancțiunii principale și complementare, iar nu și să înlăture o sancțiune complementară fără un text expres de lege. Cu atât mai mult cu cât sancțiunea principală a fost corect individualizată, nu s-ar putea dispune înlăturarea sancțiunii complementare în temeiul art. 21, alin. (3) din OG nr. 2/2001.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a constatat că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât a respins plângerea, în temeiul art.34, alin.(1) din OG nr.2/2001, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul T___ I___ C_______ solicitând admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea căii de atac exercitate apelantul arată că circula pe ____________________ o trecere de pietoni a observat un pieton a cărui intenție de a se angaja în traversare nu se putea deduce iar ulterior când acesta s-a angajat în traversare fiind foarte aproape de marcajul care indica trecerea nu a mai putut opri în condiții de siguranță. Aceste aspecte rezultă din clișeele foto dar și din declarația martorului care se afla și el în autoturism.

Instanța de fond nu a analizat și apărările formulate prin raportare la motivele invocate, limitându-se să aprecieze că din înregistrarea video și clișeele foto reiese că nu a oprit înaintea trecerii de pietoni marcată și semnalizată corespunzător; nu s-a pronunțat asupra probei cu martori solicitată prin plângere, astfel că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare .

Prima instanță nu a răspuns motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate prin plângere, încălcând astfel obligația stabilită de C.pr.civ.

În drept, invocă art.466 și urm. Cod de procedură civilă, art.109 din OUG nr.195/2002, art.21, 34 alin.2 din OG 2/2001.

Exprimându-și poziția procesuală, intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M___ a solicitat respingere apelului.

Analizând sentința civila atacată , prin prisma motivelor de apel invocate, cât și a dispozițiilor art.476 și 479 din Noul Cod.proc.civ., Tribunalul a apreciat următoarele:

Tribunalul reține că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 25.03.2015 de către intimată, apelantul petent fost sancționat pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art.135 lit.h) din HG nr.1391/2006, respectiv că în data de 25.03.2015, ora 09:46 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _________________________ M___ și nu a cordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară a drumului public pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța de control judiciar reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute .

Instanța mai reține, de asemenea, și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentului i s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile HG nr.1391/2006 act normativ ce a stat la baza constatării contravenției și aplicării sancțiunii aferente.

Sub aspectul temeiniciei, tribunalul reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Tribunalul constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, acest gen de contravenție, intra în sfera „acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Tribunalul mai reține că potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza I___ P__ c. României, hotărârea din 28 iunie 2011), Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei penale și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existența în dreptul național. Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urma prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A_____, par. 58 și 59). Curtea a mai reținut că petentului i s-a oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă și că petentul nu a fost pus într-o situație dezavantajoasă față de autorități pentru simplu fapt că regimul contravențional este diferit de regimul aplicabil în penal.

Instanța de apel apreciază că instanța de fond a administrat probele care sunt utile pertinente și concludente cauzei, nerezultând elemente care să formeze convingerea tribunalului că procesul verbal atacat ar fi netemeinic, prin urmare, constată că sentința atacată în prezenta cauză se întemeiază pe o apreciere corectă a materialului probator administrat în cauză nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare .

În ceea ce privește critica apelantului că nu a fost audiat martorul propus în plângerea contravențională, instanța de apel apreciază că aceasta nu era o probă utilă, concludentă și pertinentă în cauză, raportat la fapta contravențională comisă și mijlocele tehnice cu care s-a înregistrat contravenția.

Ba mai mult, intimatul s-a opus la audierea martorului propus, fiind rudă cu petentul, situație în care, potrivit disp.art.315 alin.2 C.pr.civ. administrarea probei poate avea loc doar cu acordul celeilalte părți .

Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută în sarcina petentului- contravenient, instanța de apel a apreciat că acesta nu a învederat suficiente argumente pentru a răsturna prezumția de veridicitate a procesului verbal de contravenție.

Argumentele de fapt invocate de către petent prin plângere nu sunt suficiente prin ele însele pentru a înlătura probele administrate în susținerea procesului verbal de contravenție de către agentul constatator, iar petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută de agentul constatator, în mod temeinic și legal prima instanță a constatat că actul de control contestat este temeinic și legal sub aspectul săvârșirii contravenției de către petent și sub aspectul vinovăției acestuia.

Astfel planșele foto și înregistrarea DVD relevă cu certitudine că petentul nu acordat prioritate de trecere pietonului deja angajat în traversarea străzii în loc marcat și semnalizat corespunzător.

Cu privire la individualizarea sancțiunii instanța are în vedere că, sancțiunea stabilită este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite față de împrejurările săvârșirii contravenției, de gradul de pericol social al acesteia și de circumstanțele personale .

Constatând că prima instanță a procedat la o analiză și soluționare corectă a plângerii formulate, în lipsa unor motive de nulitate de ordine publică a sentinței apelate, în temeiul art.476, 479 și 480 alin.1 Noul Cod proc.civ., instanța urmează să respingă apelul formulat și să păstreze sentința civilă apelată.

În baza principiului disponibilității, nu va acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul T___ I___, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Giurtelecu Hododului, nr.17, jud. Satu M___, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M___, având cod fiscal xxxxxxx, cu sediul în municipiul Satu - M___, __________________. 5/A, județul Satu M___, împotriva Sentinței civile nr. 2439/02.07.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o păstrează în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Decembrie 2015.

Red.P.M./16.12.2015.

Tehnored_VD /16.12.2015.

4 ex. – _____________.cu: T___ I___, I____________ de Poliție al Jud.Satu M___

Jud.fond: A_______ P____