Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria RĂDĂUŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2301/2012 din 25 mai 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Plângere la OUG nr.195/2002



R O M Â N I A

JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI,JUDEȚUL SUCEAVA

Sentința civilă nr. 2301

Ședința publică din 25 mai 2012

Președinte M____ C_______

Grefier A_____ S__________



La ordine, soluționarea plângerii formulată de petentul F_____ D____-F_____, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 23 martie 2012 de Secția nr.13 Poliție Rurală Siret, în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt absenți petentul F_____ S____ F_____, reprezentantul intimatului I____________ de Poliție al Județului Suceava, apărătorul petentului-avocat Evuleț S____ și martorul încuviințat în cauză petentului.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, față de materialul probator administrat, instanța revine de la proba cu martor încuviințată în cauză petentului, având în vedere că nu s-a asigurat prezența acestuia în instanță și nu s-a indicat numele și adresa acestuia pentru a fi citat și rămâne în pronunțare.

Deliberând,


JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Rădăuți, la data de 3 aprilie 2012, petentul F_____ D____ F_____ a solicitat instanței, anularea procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 23 martie 2012 de Secția nr.13 Poliție Rurală Siret, intimată fiind I____________ de Poliție al Județului Suceava. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „avertisment”

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în fapt, a fost sancționat pentru încălcarea disp.art.36 al.1din OUG nr.195/2002 și art.35 al.2 din OUG nr.195/2002, reținându-se că a condus autoturismul Dacia L____ cu nr.XXXXXXXXX pe raza satului Negostina, fără centură de siguranță, iar la solicitarea de a controla autoturismul a refuzat să deschidă portbagajul mașinii. A invocat petentul nulitatea procesului verbal întrucât nu poartă ștampila instituției din care face parte agentul constatator și pentru încălcarea disp.art.16 al.1 și 7 din OG nr.2/2001.

În drept petentul și-a întemeiat plângerea pe disp. OG nr.2/2001 completată și modificată prin OG nr.15/2002.

În susținere, a depus copie după procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 23 martie 2012 de Secția nr.13 Poliție Rurală Siret.

Plângerea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, conform art.36 din O.G. nr.2/2001 și art.15 lit. p din Legea nr.146/1997.

Prin întâmpinarea depusă, la care s-a anexat documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal contestat, intimata a solicitat respingerea plângerii petentei și menținerea procesului verbal contestat ca temeinic și legal.

Totodată, intimata a răspuns celor menționate în plângerea contravențională, arătând că numitul F_____ D____ F_____ a fost oprit în trafic pentru faptul că nu purta centura de siguranță și a fost nevoie de insistențe repetate pentru a le înmâna agenților de poliție documentele personale și cele ale autoturismului, manifestând un comportament recalcitrant și de sfidare a organelor de poliție.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse, revenind de la proba cu martor admisă petentului în apărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 23 martie 2012 de Secția nr.13 Poliție Rurală Siret, numitului F_____ D____-F_____ i s-a aplicat o amendă în cuantum de 770 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.36 al.1 și art.35al.2 din OUG nr.195/2002 și sancționate de art. 99 al.1 și art.102 al.2 din, OUG nr.195/2002, reținându-se că, în ziua de 23.03.2012, ora15:10, a condus autoturismul Lacia L____ cu nr. XXXXXXXXX pe raza satului Negostina, jud. Suceava, fără a avea centura de siguranță și la solicitarea de a permite controlul autoturismului, acesta a refuzat să deschidă portbagajul autoturismului, plecând de la fața locului.,

Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului și poartă semnătura agentului constatator și a martorului B___ C______, care atestă faptul că procesul verbal a fost încheiat în lipsă.

În termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001, petenta a formulat plângere contravențională pe care a depus-o spre soluționare la Judecătoria Rădăuți.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din același act normativ, cu verificarea legalității și a temeiniciei procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 23 martie 2012 de Secția nr.13 Poliție Rurală Siret, instanța constată următoarele :

Sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, respectiv cauza A_____ împotriva României, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului, în cauza de față probele administrate de organul constatator convingând instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Deși petentul prin apărătorul său, la primul termen, a solicitat proba cu un martor, probă admisă de instanță, la termenul în care trebuia să aibă loc audierea nu s-a prezentat petentul și nici apărătorul său, neasigurându-se nici prezența martorului, astfel că instanța a revenit de la audierea acestuia și în baza probele administrate și depuse de intimată, a apreciat că petentul nu a făcut dovada faptului că nu a comis faptele descrise în procesului verbal, iar motivele invocate în plângere, nu pot fi reținute de instanță, deoarece nu atrag nulitatea de drept a procesului verbal de contravenție și întrucât au rămas la stadiul de simple afirmații, fără a fi probate de acesta în vreun mod.

Analizând, materialul probator administrat în cauză, instanța constată că fapta este probată, petentul nu a făcut în niciun fel proba contrarie, astfel că procesul verbal de bucură de prezumția de temeinicie, având în vedere că faptele a fost constată în mod direct de agenții constatatori.

La individualizarea sancțiunii, instanța a ținut seama de disp. art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Din aceste considerente, instanța apreciază că, față de gradul de pericol social concret al faptelor, amenzile aplicate sunt bine individualizate, instanța reținând că s-au aplicat amenzi în limitele prevăzute de lege pentru contravențiile săvârșite, iar cuantumul amenzii este proporțional cu gradul de pericol social al faptei, motiv pentru care instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată.


Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:


Respinge plângerea formulată de petentul F_____ D____-F_____, domiciliat orașul Siret, __________________, jud. Suceava, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 23 martie 2012 de Secția nr.13 Poliție Rurală Siret, în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, _______________. 9, jud. Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică la data de 25 mai 2012.

Președinte, Grefier,

M____ C_______ A_____ S__________




red.M.C./31.05.2012

dact.S.A./ex.2



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025