Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizie nr. 1187/2014

Ședința publică de la 17 decembrie 2014

Completul compus din:

Președinte: C_______ C____

Judecător: C______ B______

Grefier: R_____ C_________

Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___ împotriva sentinței civile nr.304 din data de 22.01.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.J__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent C_____ A________ C_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este declarat în termen și motivat.

În conformitate cu dispozițiile art.95 alin.2 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, repartizarea apelului de față a fost efectuată în sistem informatic prin programul ECRIS, astfel că a fost înregistrat la data de 04.03.2014 și repartizat completului C__ A03 cu termen recomandat la 17.10.2014.

În raport de dispozițiile art.470 NCPC, s-a dispus comunicarea cererii de apel către intimatul petent C_____ A________ C_____, căruia i s-a pus în vedere să depună întâmpinare, raportat la dispozițiile art.XV alin.3 din Legea nr.2/2013, în termen de 15 zile de la comunicarea cererii de apel.

La data de 28.10.2014 agentul poștal a depus cererea de apel în cutia poștală a intimatului petent, în acest sens există dovada de înmânare ce a fost restituită la dosar la fila 7, astfel că, având în vedere că la data de 10.11.2014 intimatul petent a depus la dosar întâmpinare, fiind comunicată apelantului intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___, prin rezoluția din data de 12.11.2014 și luând la cunoștință de aceasta la data de 20.04.2014, în consecință, prin rezoluția din data de 05.12.2014 a fost stabilit de către președintele completului de judecată primul termen de judecată la data de 17.12.2014, pentru când părțile au fost legal citate.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 NCPC tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art.95 pct.2 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Instanța constată că dispozițiile art.366-388 NCPC nu sunt compatibile cu raportul juridic administrativ contravențional dedus judecății, raportat și la decizia nr.266/2014 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art.2 alin.1 și alin.1² din Legea medierii.

În condițiile art.244 alin.1 și alin.2 NCPC coroborat cu art.34, alin.2 din OG nr.2/2001 se are în vedere că dispozițiile art.242 și art.411 alin.1 și alin.2 NCPC nu se aplică în domeniul de față.

În condițiile art.237 și următoarele coroborat cu art.476 și următoarele NCPC constată că părțile nu înțeleg să îndeplinească alte acte de procedură privind cercetarea procesului de față.

În condițiile art.244 alin.1 NCPC coroborat cu art.479 NCPC tribunalul declară încheiată cercetarea procesului.

Tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art.477 NCPC.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin sentința civilă nr.3006 din 12.09.2014, pronunțată de Judecătoria Petroșani, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Petroșani și în consecință a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul C_____ A________ C_____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 25.03.2013 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean G___.

Prin sentința civilă nr.304 din 22.01.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.J__, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul C_____ A________ C_____ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___, fiind anulat procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 25.03.2013 întocmit de Poliția Bumbești-J__ și exonerat petentul de la plata amenzii. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx din 25.03.2013, petentul C_____ Alexadru C_____ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002. Prin actul de constatare, s-a reținut că în data de 25.03.2013, petentul se deplasa pe DN 66, din direcția Tg.J__ spre Petroșani, conducând autoturismul marca VW cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, iar in zona stației PECO GPL a depășit autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX în raza de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, pe marcajul longitudinal continuu.

În conformitate cu dispozițiile art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de fond a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal și a hotărât asupra sancțiunii. În ceea ce privește legalitatea procesului verbal, instanța de fond a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, nulitate ce poate fi constata și din oficiu. Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța de fond a reținut că, prin probele administrate, petentul a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal.

Astfel, martorul propus de petent, I___ M____ M_____, a arătat că se află în autovehiculul condus de petent în momentul sancționării contravenționale a acestuia, precum și că a observat când petentul a efectuat o manevră de depășire în fața unei stații Peco, însă a precizat că manevra de depășire a fost începută în zona în care marcajul longitudinal era discontinuu, dar nu are cunoștință dacă acest marcaj se continua și în zona unde această manevră a fost încheiată. Martorul asistent a arătat că se deplasa spre localitatea Petroșani în momentul în care a fost oprit de organele de poliție și a fost solicitat să semneze procesul verbal de contravenție în această calitate, însă nu i s-a citit procesul verbal de contravenție și nu i s-au dat amănunte cu privire la conținutul acestuia. A mai precizat că nu a fost atent dacă în zona în care a fost oprit de organele de poliție exista vreun indicator rutier.

Deși din adresa nr.5541/03.12.2013 înaintată de CNADNR –SDN Tg-J__ a rezultat că în zona PECO GPL din Bumbești-J__ pe DN 66 există indicator cu semnificația “depășirea interzisă”, aceasta nu se coroborează cu nici o probă administrată la dosarul cauzei, în acest sens, instanța de fond reținând că intimatul nu a făcut dovada susținerilor cuprinse în procesul verbal de contravenție, deoarece nu a prezentat probe din care să rezulte săvârșirea efectivă de către petent a contravenției reținute în sarcina acestuia, din planșele înaintate la dosar rezultând doar imagini ale DN 66 Bumbești-J__, zona stația PECO GPL și nu imagini în care să fie surprins petentul în timp ce efectua manevra de depășire pe linia continuă. Totodată, martorul asistent G_____ V_____, propus de intimat în dovedire, nu a confirmat cele menționat în procesul verbal de contravenție de către agentul constatator.

Instanța de fond, a avut în vedere natura acțiunii cu care a fost învestită, fiind observată practica Curții Europene care a stabilit cu valoare de principiu că dacă este permis statelor să depenalizeze (să scoată de sub imperiul legii penale) anumite fapte pe care să le catalogheze ca fiind contravenții, este inadmisibil ca persoanele care săvârșesc faptele respective să se găsească într-o situație mai puțin favorabilă decât persoanele care săvârșesc infracțiuni prin simplul fapt că regimul juridic național aplicabil este diferit decât cel din materie penală (A_____ c. României, G____ c. României, Öztürk c. Germaniei, Campbell și Fell c. Marii Britanii, DEmicoli c. Malta). Pe cale de consecință, în concordanță cu exigențele CEDO, în cauză petentului îi sunt recunoscute garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, prevăzute de par. 2 și 3 al art. 6 din CEDO.

Între garanțiile instituite de art.6 din CEDO se numără și prezumția de nevinovăție a celui bănuit de săvârșirea faptei. Această prezumție, fiind relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în cadrul plângerilor contravenționale, cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.

În cauza de față agentul constatator nu a făcut dovada că petentul este vinovat de săvârșirea contravenției descrisă în procesul-verbal, instanța fiind în situația de a aprecia între veridicitatea celor înscrise, pe de o parte, de agentul constatator în procesul verbal și pe de altă parte de cele dovedite de petent în cursul judecății. Deoarece raționamentul expus mai sus impunea agentului constatator să aducă dovezi care să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, iar aceste dovezi nu au fost concludente și nu au existat nici prezumții care să conducă la concluzia că starea de fapt descrisă în procesul verbal a fost reală, instanța constatând că s-a încălcat prezumția de nevinovăție a petentului cu ocazia încheierii procesului-verbal și că această încălcare nu poate fi remediată în faza de judecată, cât și faptul că, inversând sarcina probei, petentul a dovedit o altă stare de fapt, a admis plângerea și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție.

Împotriva sentinței a declarat apel apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de apel a susținut faptul că petentul a fost sancționat pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare. În opinia sa, prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză. Astfel, fapta săvârșită de contravenient a fost constatată în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului. Pe de altă parte, a considerat că declarația martorului audiat la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, acesta fiind, probabil în relații de rudenie sau prietenie cu petentul. În aceste condiții, a apreciat că prezumția de temeinicie a procesului-verbal nu a fost răsturnată.

Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii. În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din codul de procedură civilă și art.34 alin.2 dm OG nr.2/2001.

In condițiile art.205 coroborat cu art.482 NCPC, intimatul petent C_____ A________ C_____ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de Inspectoratul de Poliție Județean G___ împotriva sentinței civile nr.304/22.01.2014 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, ca nefondat.

În fapt, a arătat că prin sentința civilă nr.304/22.01.2014 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, instanța a admis plângerea formulată, a anulat procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 25.03.2013 întocmit de Poliția Bumbești-J__ și a exonerat petentul de la plata amenzii. A apreciat că soluția primei instanțe este legală și temeinică întrucât agentul constatator nu a făcut dovada că este vinovat de săvârșirea contravenției descrisă în procesul verbal și nici nu există prezumții care să conducă la concluzia că starea de fapt descrisă în procesul verbal a fost reală, dovedind o altă stare de fapt față de cea descrisă în procesul verbal. Mai mult, martorul asistent menționat în procesul verbal, fiind audiat în instanță, a arătat că se deplasa spre localitatea Petroșani în momentul în care a fost oprit de agentul constatator și i s-a solicitat să semneze procesul verbal de contravenție, însă nu i s-a citit procesul verbal și nu i s-au dat amănunte cu privire la conținutul acestuia.

Totodată martorul asistent G_____ V_____ propus în dovedirea celor descrise în procesul verbal nu a confirmat cele menționate în procesul verbal de contravenție de către agentul constatator cu ocazia ascultării în fața primei instanțe. Față de cele menționate mai sus, a arătat că susținerile apelantului sunt neîntemeiate, iar prezumția de temeinicie a procesului verbal a fost răsturnată. În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.482 raportat la art.205 c.pr.civ.

Critica este întemeiată pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că intimatul petent, la data de 25 martie 2013, ora 15:55 pe DN 66 în zona Peco GPL din localitatea Bumbești-J__, a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX și a depășit autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, în raza de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”și marcaj longitudinal continuu. Ca urmare a situației de fapt constatate s-a reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art.120 alin.1 lit.h din HG nr.1391/2006, fiind aplicată sancțiunea amenzii contravenționale de 4 puncte amendă, în valoare de 300 lei conform art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002, precum și măsura tehnico administrativă a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce. La momentul întocmirii procesului verbal intimatul petent a menționat că nu are obiecțiuni, procesul verbal fiind semnat de martorul asistent G_____ V_____, conducătorul auto al autoturismului depășit.

Din conținutul plângerii contravenționale rezultă că, intimatul petent în ziua de 25 martie 2013 se deplasa pe DN 66 pe direcția Tg.J__ – Petroșani, iar înainte de ________________________________-J__, mai exact înaintea zonei în care se afla stația Peco GPL din localitatea Bumbești-J__ a efectuat depășirea autoturismului marca Volkswagen, susținând că zona nefiind semnalizată cu indicator de interzicere a depășirii și nici cu marcaj longitudinal continuu, încadrându-se pe banda de circulație a sensului de deplasare înainte de a începe marcajul longitudinal continuu, iar în momentul în care a ajuns în zona stației Peco Petrom a fost oprit de către un echipaj de poliție rutieră care i-a solicitat documentele, după care agentul de poliție s-a îndreptat spre autoturismul poliției spunându-i să scoată autoturismul de pe partea carosabilă, dar fără a-i aduce la cunoștință motivul opririi. Deoarece nu i-a fost adus la cunoștință motivul opririi s-a deplasat la autoturismul poliției unde a întrebat agentul de poliție motivul opririi, acesta spunându-i că a efectuat o depășire neregulamentară în raza de acțiune a indicatorul „Depășire interzisă”, totodată spunând că a văzut destul de bine indicatorul de interzicere a depășirii, având un comportament arogant față de petent, după care i-a indicată să se deplaseze la autoturismul său, lucru pe care l-a făcut. În momentul în care agentul de poliție a revenit la autoturismul său cu procesul verbal, acesta era semnat la rubrica martor asistent, de față neaflându-se respectiva persoană, presupune intimatul pentent că probabil este persoana care se afla la volanul autoturismului pe care l-a depășit, lucru care denotă în aprecierea sa faptul că procesul verbal a fost semnat înainte întocmirii, iar respectiva persoană menționată la această rubrică nu are cunoștință de conținutul procesului verbal.

Se arată, în continuare de către intimatul petent, că la rubrica alte mențiuni nu a avut nimic de specificat la acel moment, deoarece nu putea schimba decizia agentului de poliție, menționând că în zona în care a efectuat depășirea nu există indicator de interzicere a depășirii, acesta încadrându-se pe banda de deplasare a direcției Tg.J__ – Petroșani, înainte de a începe lini longitudinală continuă, cu toate că aceasta este slab vizibilă, iar echipajul de poliție se afla la o distanță de aproximativ 100 metri (lângă stația Peco Petrom), terenul fiind în curbă și pantă, neavând vizibilitate privind cazul în care intimatul petent ar fi revenit pe sensul său de deplasare prin încălcarea marcajului longitudinal continuu, iar în acest caz această faptă ar fi fost sancționată de art.120 alin.1 lit.i din regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 și nu de art.120 alin.1 lit.h, așa cum este specificat în procesul verbal sus menționat, acesta fiind greșit întocmit, lucru care duce la nulitatea de drept al acestui proces-verbal conform OG nr.2/2001.

În susținerea afirmațiilor sale intimatul petent a solicitat administrarea probei testimoniale propunând ca martor pe domnul I___ M____ M_____, fiind audiat în ședința publică din 11.12.2013, din declarația acestuia rezultă că era pasager în mașina condusă de intimatul petent, arătând că a efectuat o manevră de depășire în fața unei stații Peco, înainte de ________________________________-J__ și afirmă cu siguranță că manevra a fost începută în zona în care marcajul longitudinal era discontinuu, însă nu știe dacă acest marcaj se continua și în zona în care această manevră a fost încheiată, existând posibilitatea ca în acea zonă să existe marcaj longitudinal continuu. Se precizează că din față nu venea nici un autoturism în momentul în care petentul a efectuat manevra de depășire și nu știe dacă în zonă există un indicator cu semnificația „depășirea interzisă”.

Din declarația martorului asistent, domnul G_____ V_____, rezultă că acesta recunoaște că a semnat procesul verbal de contravenție și își amintește că se deplasa către Petroșani în momentul în care a fost oprit de organele de poliție, dar nu a citit procesul verbal de contravenție, nu i s-au dat amănunte cu privire la încheierea acestuia, însă își aduce aminte că se afla în apropriere de localitatea Sadu. Procesul verbal era completat în momentul când acesta l-a semnat, însă arată că nu l-a citit și nu a fost atent dacă în zona în care a fost oprit petentul exista vreun indicator rutier, întrucât nu prea cunoaște această zonă.

Din fotografiile aflate la fila 14 din dosarul înregistrat la Judecătoria Petroșani, rezultă cu certitudine că pe sectorul de drum, aflat în zona stației Peco GPL și nu stația Peco Petrom cum reține intimatul petent în motivarea plângerii contravenționale, înainte de ________________________________-J__, cunoscută în județul G___ sub titulatura de Sadu de la denumirea uzinei de arme, pe partea carosabilă există marcajul longitudinal al liniei continue care interzice participanților la trafic manevra de depășire, cu atât mai mult cu cât, așa cum recunoaște și intimatul petent în motivarea plângerii contravenționale, sectorul de drum este în pantă și din direcția Tg.J__ – Petroșani este o curbă spre dreapta fără vizibilitate, astfel că în această porțiune de 100 de m nu exista posibilitatea de a face în mod regulamentar manevra de depășire, chiar dacă aceasta a început înainte de curbă, întrucât aceasta nu avea vizibilitate, astfel că intimatul petent a efectuat o manevră de depășire neregulamentară.

Din toate probele administrate instanța de fond în mod greșit a reținut că nu se confirmă situația de fapt menționată de agentul constatator în procesul verbal, întrucât din coroborarea declarațiilor rezultă cu certitudine efectuarea manevrei de depășire neregulamentară, cu atât mai mult cu cât petentul nu contestă această manevră ci doar sectorul de drum în care s-a realizat.

În realitate petentul nu a respectat restricțiile de circulație reglementate nu numai prin indicatorul de interzicere a manevrei de depășire, dar și prin faptul că pe carosabil exista marcajul liniei continue chiar dacă nu a fost observată de martorii audiați, întrucât aceștia nu au efectuat manevra de depășire, astfel că această obligația aparținea doar intimatului petent, cu atât mai mult cu cât în zona în care s-a realizat efectiv manevra de depășire exista și o curbă spre dreapta fără vizibilitate, astfel că atitudinea intimatului petent este o atitudine nepotrivită pentru un participant la trafic.

Conform dispozițiilor art.118-120 din HG nr.1391/2006: Art. 118 Conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat: a) să se asigure ca acela care îl urmează sau îl preceda nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare si ca poate depăși fără a pune in pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus; b) să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii; c) să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit; d) să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic. Art. 119 Conducătorul de vehicul care urmează să fie depășit este obligat: a) să nu mărească viteza de deplasare; b) să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile sau a benzii pe care se deplasează. Art. 120 (1) Se interzice depășirea vehiculelor: a) în intersecții cu circulația nedirijată; b) în apropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea este redusă sub 50 m; c) în curbe și în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m; d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri si in tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m; e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare și marcaje; f) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la mai puțin de 50 m înainte de acestea; g) în dreptul stației pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar stația nu este prevăzuta cu refugiu pentru pietoni; h) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă"; i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere; j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat sa efectueze manevre de evitare a coliziunii; k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în așteptare, daca prin aceasta se intra pe sensul opus de circulație. (2) Se interzice depășirea coloanei oficiale.

Tribunalul constată că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției nu a putut fi infirmată prin probele administrate, iar în ceea ce privește reindividualizarea sancțiunii contravenționale, în sensul aplicării avertismentului nu poate fi reținută raportat la împrejurările de fapt în care a fost săvârșită fapta, cât și la circumstanțele personale ale contravenientului care deși a recunoscut manevra de depășire, a considerat că în porțiunea de drum în care a fost realizată a reprezentat o manevră regulamentară, deși din probele administrate rezultă că acea zonă este semnalizată în mod corespunzător în sensul obligării intimatului petent la respectarea dispozițiilor prevăzute de HG nr.1391/2002.

Nu are relevanță faptul că această depășire neregulamentară nu a fost înregistrată cu mijloacele tehnice specifice poliției rutiere, întrucât manevra efectuată de intimatul petent a fost percepută în mod direct de agentul constatator și în consecință, în astfel de situații, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură atât de prezumția de legalitate, cât și de prezumția de veridicitate, fiind considerat un mijloc de probă care putea fi răsturnat cu mijloace de probă care să înlăture aceste prezumții relative.

În consecință, se poate reține faptul că instanța de fond nu a ținut seama de întreg probatoriu administrat, întrucât în cauza de față nu are relevanță dacă pe porțiunea de drum în care s-a efectuat depășirea neregulamentară ar fi existat o dublă semnalizare, deoarece este suficientă o singură semnalizare, fie ea verticală în situația indicatorului de interdicție „depășirea interzisă”, fie ea orizontală prin marcajul longitudinal al liniei continue specific părții carosabile a drumului așa cum rezultă din cele menționate mai sus, iar în cazul de față agentul constatator a reținut fapta contravențională prevăzută de art.120 alin.1 lit.h și nu art.120 alin.1 lit.i, apreciind că se afla în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă”.

Procesul verbal de constatare a contravenției reprezintă atât un act administrativ, cât și un act procedural prin care se constată săvârșirea contravenției, astfel că atât ad validitatem, cât și ad probationem trebuie întocmit în formă scrisă, urmând să respecte elementele obligatorii prevăzute în art.16-19 din OG nr.2/2001, așa cum de altfel s-a reținut și în Decizia nr.XXII/2007 a ÎCCJ („În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor (art.17 din OG nr.2/2001) în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.”), lipsa celorlalte elemente care nu sunt prevăzute în mod expres de lege ca fiind lovite de nulitate absolută, urmează să fie calificate ca nulități relative cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.105 și următoarele c.pr.civ. și analizate de la caz la caz.

În situația de față este vorba de o faptă comisivă, în sensul că intimatul petent deși a observat că drumul național este marcat cu semnele de circulație de interzicere a manevrei de depășire, cu toate acestea nu a înțeles să respecte prevederea legală privind interzicerea depășirii de vehicule în zona respectivă, s-a efectuat de acesta manevra de depășire neregulamentară, manevră observată în mod direct de agentul constatator.

Acest aspect dovedește o situație de fapt care a dus la încheierea procesului verbal de contravenție de către agentul constatator, întrucât în zona respectivă este interzisă manevra de depășire și care a constat personal această faptă, conducând în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat. Deși la data întocmirii procesului verbal intimatul petent nu a avut obiecțiuni, ulterior a avut o atitudine nesinceră, întrucât nu a recunoscut fapta de efectuare a manevrei de depășire în zona de acțiune a marcajului longitudinal a liniei continue, deși se afla într-o curbă spre dreapt, astfel că acesta a apreciat că poate să efectueze această manevră înainte de această curbă și de semnul care interzice depășirea, deși este cunoscut faptul că pe sectorul de drum aflat în curbe este interzisă această manevră de circulație.

Conform dispozițiilor art.45 din OUG nr.195/2002 depășirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație în care s-a aflat inițial. Conducătorul vehiculului care se angajează în depășire trebuie să se asigure ca vehiculului care circulă în fața sa nu a inițiat o asemenea manevră.

Atunci când prin manevra de depășire se trece peste axa care separă sensurile de circulație, conducătorii de vehicule trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul și că dispun de spațiu suficient pentru a reintra pe banda inițială, unde au obligație să revină după efectuarea manevrei de depășire. De asemenea, depășirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit.

Conform art.46 din OUG nr.195/2002 se reglementează obligațiile conducătorilor vehiculelor care efectuează depășirea și ale conducătorilor vehiculelor care sunt depășite, precum și cazurile în care depășirea este interzisă se stabilesc prin regulament.

În art.118 din regulament se stabilesc obligațiile fiecărui conducător auto, astfel conducătorul de vehicul care efectuează depășirea este obligat să se asigure ca acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus; să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii; să păstreze în timpul depășirii o distanta laterala suficienta fata de vehiculul depășit; să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat ca poate efectua aceasta manevra în condiții de siguranța pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.

În consecință, procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția simplă a legalității și temeiniciei, iar situația de fapt reținută nu a putut fi infirmată prin probele administrate de intimatul petent, astfel că acesta reprezintă un mijloc de probă, raportat și la dispozițiile art.327 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea.

Este adevărat că de regulă contravențiile din domeniul circulației rutiere par să fie constatate de către agenții rutieri doar cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare, însă acest aspect nu impietează și nu interzice posibilitatea ca agenții rutieri să constate în mod direct faptele contravenționale din momentul circulației, cum ar fi și fapta prevăzută de art.118 din OUG nr.195/2002 și care este descrisă ca fiind: „efectuarea depășirii neregulamentare în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă”, întrucât depășirea autoturismului poate fi observat și cu ochiul liber de către agentul constatator, cu atât mai mult cu cât prin această manevră apelantul petent încălcat și marcajul longitudinal continuu simplu, care separa sensurile de circulație, marcaj care este lizibil pe DN 66.

Din motivarea plângerii contravenționale rezultă că intimatul petent a contestat obiectivitatea agentului constatator și a martorilor prezenți la locul constatării faptei, în sensul că cele menționate în procesul verbal nu sunt conforme cu realitatea, deoarece la momentul în care a efectuat manevra de depășire nu a încălcat marcajul longitudinal continuu simplu și nu se afla sub acțiunea indicatorului „depășirea interzisă”.

Din interpretarea teleologică și succesivă a dispozițiilor amintite, rezultă faptul că intimatul petent în calitatea sa de conducător auto nu a respectat obligația de a nu efectua manevra de depășire atunci când pentru efectuarea manevrei se încălcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere sau în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă".

Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția legalității și reprezintă un mijloc de probă, raportat la dispozițiile art.329 NCPC, care se referă tocmai la îndeplinirea condiției ca prezumția să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea, însă toate acestea se pot avea în vedere până la proba contrarie conform dispozițiilor art.249 NCPC

În raport de dispozițiilor art.33 și următoarele din OG nr.2/2001 instanța de fond în mod eronat a motivat că poate nu fi reținută prezumția relativă de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, deoarece situația de fapt a fost confirmată de declarațiile martorilor prezentați mai sus. Constatările personale ale agentului constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului, astfel că acest proces verbal reprezintă și un mijloc de probă și în consecință se impunea așa cum s-a menționat anterior, administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei de față ce cad în sarcina reclamantului, contraprobă ce nu a răsturnat prezumția simplă de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 din OG nr. 2/2001 avea obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia este de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Curtea Europeană a stabilit în cauza precum A_____/c./României, cu referire la Oztürk/c./Germaniei, că adresându-se în mod nediferențiat tuturor cetățenilor în calitatea lor de participanți la traficul rutier, raportat la caracterul general al normelor de circulație, și având un caracter represiv și determinant, întreaga procedură de aplicare a amenzilor administrative și sancționare a faptelor în temeiul legilor rutiere trebuie să fie supusă exigențelor art.6 din Convenție care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil.

Ca atare, având în vedere criteriile analizate mai sus, atât instanța de fond cât și instanța de apel a apreciat că faptele imputate petentului în prezenta cauză reprezintă o „acuzație în materie penală”. În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța de față constată că legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D__ fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauza semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții.

Cu toate acestea, exigentele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și le folosească într-o maniera rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina daca aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o maniera compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (pentru ultimul aspect cauza Bouamar împotriva Franței).

Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția europeană.

Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce a privit forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica daca procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil ( cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).

Instanța a apreciat, având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței, că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.

În ceea ce a privit forța probantă a procesului verbal de contravenție în dreptul intern, tribunalul constată că deși art.34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, instanța pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.

În acest context, Curtea menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca în materia contravențională sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat.

Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Prin raportul din 24 aprilie 2013, întocmit de agentul constatator P______ D_____, se arată că în timp ce desfășura activitatea de supraveghere și control trafic rutier pe DN 66 pe raza localității Bumbești-J__, la _______________________ Petrom nr.10 a procedat la oprirea în trafic a autoturismul condus de intimatul petent întrucât după stația Peco GPL Bumbești-J__ s-a angajat în depășirea autoturismului condus de martorul asistent în raza de acțiune a indicatorului „depășire interzisă”, marcaj longitudinal continuu. Se precizează că acesta a terminat manevra de depășire pe podețul existent înaintea stației Peco Petrom nr.10, marcajul longitudinal continuu fiind vizibil.

Se constată că prin acest raport agentul constatator nu prezintă o situație de fapt diferită față de cea prezentată în procesul verbal de constatare a contravenției, rezultând împrejurările și aspectele de fapt în care s-a realizat manevra de depășire neregulamentară efectuată de intimatul petent.

Instanța de fond raportat la dispozițiile art.34 și urm. din OG nr.2/2001 nu și-a îndeplinit obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și de a respecta atât principiul oficialității, cât și principiul proporționalității, cu respectarea prezumției de nevinovăție, în sensul că sarcina acesteia de a se verifica scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și pe de altă parte de a folosi toate mijloacele necesare și utile cauzei pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, a fost realizată.

Ca atare raportat la aspectele privind condițiile de fond și de formă ale procesului verbal de constatare a contravenției contestat, tribunalul reține că acesta reprezintă un act administrativ prin care s-a constatat săvârșirea contravenției, astfel că acesta atât din punct de vedere al validității, cât și din punct de vedere al probațiunii se constată că respectă elementele obligatorii prevăzute în art.16-17 din OG nr.2/2001 și totodată se bucură de prezumția relativă de veridicitate și legalitate în condițiile art.34 din OG nr.2/2001.

Instanța de apel va în vedere și principiul in dubio pro reo care nu profită intimatului petent, întrucât apelantul intimat a făcut dovada certitudinii, situației de fapt dincolo de orice îndoială, în ceea ce privește întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art.120 alin.1 lit.h din HG nr.1391/2006, raportat la faptul că și în aceste acuzații civile, oricărei persoane trebuie să i se aplice garanțiile procesuale penale care au implicații sub aspectul sarcinii probațiunii.

Conform dispozițiilor art.470 NCPC: “Apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept”, astfel că apelul este o cale de atac ordinară, cu caracter devolutiv și reformator, iar atunci când se solicită rejudecarea fondului, limitele rejudecării sunt stabilite de către apelant prin cererea și motivele de apel. Cu privire la judecarea apelului în sine, în fața instanței de apel nu se pot invoca alte “motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare“, cu excepția situației în care necesitatea administrării dovezilor decurge din dezbateri.

Instanța de apel a făcut o analiză atât în fapt, cât și în drept, raportată la jurisprudența comunitară, cu respectarea garanțiilor procesuale, precum și a tuturor principiilor generale ce guvernează procesul civil, astfel că în raport de dispozițiile art.477 raportat la dispozițiile art.479 alin.2 NCPC se constată că au fost respectate normele de ordine publică, iar cauza a fost examinată sub toate aspectele de fapt și de drept ale hotărârii atacate.

Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul urmează să admită apelul, să schimbe în totalitate sentința, în sensul că se va respinge plângerea formulată de petentul R_____ I__ împotriva procesului verbal, ________ nr.xxxxxxx din 26.04.2013, întocmit de Postul de Poliție Bălești, județul G___, instanța de fond interpretând în mod eronat probatoriul administrat și a aplicat în mod greșit dispozițiile legale, fără a cuprinde motivele de fapt și de drept pe care s-a sprijinit soluția dată, existând motive contradictorii și străine de natura pricinii, dând o aplicare necorespunzătoare prevederilor legale invocate, raportat și la dispozițiile art.478 NCPC, coroborat cu dispozițiile art.480 alin.2 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___ cu sediul în Tg-J__, __________________, județul G___ împotriva sentinței civile nr. 304 din data de 22.01.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent C_____ A________ C_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în oraș P______, _________________. 37, ______________________, schimbă sentința și respinge plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 25.03.2013 întocmit de Poliție Bumbești-J__, ca neîntemeiată.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 decembrie 2014, la Tribunalul G___.

Președinte, C_______ C____		Judecător, C______ B______
	Grefier, R_____ C_________

Red.B.C./Tehnored.C.R.

jf. T____ R.B.

4 ex./ 05 Ianuarie 2015