Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
539/2013 din 21 octombrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX recurs contravențional

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din 21 octombrie 2013

Completul compus din:

Președinte – M_____ A_____-M____

Judecător – D___ A____ L____

Judecător – H________ G___

Grefier – F______ G.G______

DECIZIA nr. 539

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – C______, în contradictoriu cu intimata – petentă A______ E____, împotriva sentinței civile nr. 2183 din 27.02.2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimata – petentă A______ E____, avocat A______ A______, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind reprezentantul recurentei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – C______.

Procedura este legal îndeplinită, recurenta solicitând judecarea în lipsă, conform art. 242 al. 2 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință,

Văzând dispozițiile art. 34 din OG 2/2001, art. 299 și urm. din Codul de Procedură civilă, verificându-și din oficiu competența, conform art. 159 indice 1 Cod procedură civilă, Tribunalul se declară competent din punct de vedere general, material și teritorial, în soluționarea cauzei.

Instanța, ia act că prin serviciul registratură intimata a depus întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra motivelor de recurs.

Avocat A______ A______ solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Instanța de fond în mod legal a reținut că procesul verbal atacat nu respectă cerințele prevederilor art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute în sensul că procesul – verbal atacat cuprinde numele și calitatea agentului constatator, numele și adresa contravenientului, descrierea faptei săvârșire, data comiterii acesteia, dar lipsește semnătura olografă a agentului constatator sau mai mult de atât se face precizarea în conținutul procesului verbal că acesta este generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455 /2001. Solicită, a se constata că așa cum a reținut și instanța de fond în motivarea sentinței atacate, această lege nu cuprinde în sfera sa de aplicare și procesele verbale de contravenție, având în vedere prev.art. 1 din această lege potrivit căreia prezenta lege stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificarea semnăturii electronice. De asemenea potrivit prevederilor art. 4 pct. 2 din aceeași lege se prevede că un înscris în formă electronice reprezintă o colecție de date în formă electronică, între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificații inteligibilă destinate a fi citite prin intermediul unui program, informatic, sau a altei proceduri similare. Ori, așa cum în mod legal a reținut instanța de fond, în concordanță cu normele de interpretare literară a actelor normative, Ordonanța nr. 2/2001 nu prevede modalitatea de a semna electronic un proces verbal, iar Legea nr. 455/2001 nu prevede posibilitatea aplicării unei semnături electronice asupra unui înscris în mod special asupra unui proces verbal. Ori, procesul verbal atacat a fost comunicat intimatei în format letric, tipărit pe hârtie care ar fi trebuit să conțină semnătura olografă, potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 și nu în format electronic. În acest condiții, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, să se menționă hotărârea prime instanțe ca fiind legală și temeinică.

T R I B U N A L U L ,

Deliberând asupra recursului contravențional de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_______ la data de 27.06.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta A______, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale Din România – C______ București, a contestat procesul verbal de contravenție _______.12 nr. xxxxxxx din 12.06.2012, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din O.U.G. nr. 15/2002 și obligarea la plata sumei de 28 euro, potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2001, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal, pentru lipsa semnăturii agentului constatator, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii s-a arătat că în fapt la data de 12.06.2012 prin procesul verbal de constatare a contravenției _______.12 nr. xxxxxxx comunicat petentei la data de 19.06.2012 a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din O.U.G. nr. 15/2001, constând în aceea că la data de 16.05.2012 a circulat pe DN 29 B km.6+900 m, localitatea Cătămărăști-Deal cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, fără a deține rovinietă valabilă.

Petenta a solicitat să se constate nulitatea absolută a procesului verbal, pentru faptul că lipsește semnătura olografă a agentului constatator și mai mult se menționează că documentul este generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii 455/2001. Petenta a apreciat că această lege nu cuprinde în sfera sa de aplicare și procesele verbale de contravenție având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 455/2001, potrivit căruia: “stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice” iar potrivit prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001: “înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”. A mai arătat că, potrivit normelor de interpretare literală a actelor normative, O.U.G. nr. 2/2001 nu prevede modalitatea de a semna electronic un proces verbal, iar Legea nr. 455/2001 nu prevede aplicarea semnăturii electronice asupra unui înscris, în mod special asupra unui process verbal, motiv pentru care, în temeiul art. 34 din O.U.G. 2/2001 a solicitat anularea procesului verbal atacat. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului. Aceasta a recunoscut că la data de 16.05.2012 s-a deplasat cu autoturismul menționat în procesul verbal pe ruta B_______-Darabani și a revenit în aceeași zi în localitatea B_______ și chiar dacă la data controlului nu avea rovinietă valabilă datorită unei neglijențe de natură administrativă, aceasta a fost remediată ulterior, sens în care a atașat la dosar înscrisuri.

În drept, a invocat disp. art. 17, art. 31, art. 32, art. 33 și art. 34 din O.U.G. nr. 2/2001 și art. 112 și urm. Cod proc. Civ.

În dovedirea plângerii petenta a depus la dosar înscrisuri (filele 6-7, 16-20).

Legal citată, intimata nu și-a trimis reprezentant în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare, în schimb a solicitat judecata în lipsă și a înaintat documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție (f.11-13 dosar).

Judecătoria B_______ a admis plângerea contravențională și a dispus anularea procesului verbal de contravenție. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a arătat că la data de 12.06.2012 prin procesul verbal de contravenție _______.12 nr. xxxxxxx petenta A______ E____ a fost sancționată cu amendă în sumă de 250 lei pentru săvârșirea faptei prev. de art. 8 alin. 2 din O.G. 15/2001 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă.

Totodată, s-a stabilit că pe lângă amenda contravențională menționată în procesul verbal de contravenție petenta să achite și c/v. tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 în valoare de 28 euro.

Pentru aplicarea sancțiunii controlorul de trafic a reținut că în data de 16.05.2012 ora 16,32, pe DN 29 B km 6 + 900 m Cătămărăști-Deal, vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentei a circulat, fără rovinietă valabilă la momentul controlului.

Instanța de fond a reținut că procesul verbal a fost întocmit cu nerespectarea cerințelor legale în speță fiind incidente cauze de nulitate prev. de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, procesul verbal (fila 6 dosar) cuprinde numele și calitatea agentului constatator, numele și adresa contravenientei, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia, dar lipsește semnătura agentului constatator.

Judecătoria a observat că semnătura olografă a agentului constatator lipsește cu desăvârșire, iar în subsolul procesului verbal se face referire la faptul că acest document a fost general și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 deși în tot cuprinsul O.G. nr. 2/2001 nu există nici o referire la această modalitate de semnătură electronică a procesului verbal de contravenție.

Mai mult, nici Legea nr. 455/2001 nu cuprinde în sfera sa de aplicare și procesul verbal de contravenție care prin art. 1 “stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice”, iar potrivit prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 “înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar”.

În situația de față, instanța de fond a constatat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost comunicat petentei sub forma unui document în format tipărit pe hârtie care ar fi trebuit să fie semnat cu semnătura olografă a agentului constatator. Tocmai imposibilitatea fizică de a semna olograf un document în format electronic a impus legiuitorului prevederea posibilității de a folosi semnătura electronică pentru a semna documentele în format electronic, iar o astfel de semnătură poate fi folosită doar în mediul electronic datorită caracteristicilor de natură tehnică ale acesteia. În condițiile date, prima instanță a apreciat că rezultă cu claritate că un document în format electronic nu poate fi semnat olograf, iar un document în format letric nu poate fi semnat cu semnătură electronică, astfel spus documentele în format letric pot fi semnate doar olograf, iar cele în format electronic pot fi semnate doar cu semnătură electronică.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta intimată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – C______ solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale ca nefondată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a interpretat greșit eronat actul juridic supus judecății atunci când a apreciat că procesului verbal îi lipsește semnătura întrucât procesul verbal de contravenție a fost generat în format electronic , iar semnătura electronică reprezintă forma digitală a semnăturii electronice, având aceeași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea de către agentul constatator că cele constatate în procesul verbal de contravenție corespund întru totul stării de fapt și de drept celor reținute, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 4 din legea 554/2001 și art. 5 din aceeași lege.

Intimata-petentă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este întemeiat și va fi admis pentru următoarele motive:

Examinând procesul-verbal de contravenție, tribunalul constatată că, într-adevăr, acesta nu conține semnătura olografă a agentului constatator, dar conține semnătura electronică a acestuia. Conform art. 4 punctele 2 și 3 din Legea nr. 455/2001 înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică care sunt destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic, în timp ce semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare. Faptul că procesul-verbal de contravenție este comunicat contravenienților pe suport de hârtie si nu printr-un program informatic nu semnifică faptul că procesul-verbal de contravenție nu este valabil ca înscris electronic. Dimpotrivă, valabilitatea semnăturii electronice este confirmată de certificatul calificat emis pe numele agentului constatator, certificat care are menirea tocmai să certifice faptul că agentul constatator din cadrul recurentei -intimatei are dreptul să semneze electronic procesele-verbale de contravenție pe care le întocmește. Mai mult decât atât, agentul constatator a acționat în baza unui certificatul calificat care a fost eliberat de un furnizor acreditat de servicii de certificare. Ori, potrivit art. 9 al. 2 din Legea nr. 455/2005, semnătura electronică bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat este prezumată a îndeplini toate condițiile de valabilitate.

Deși OG nr. 2/2001 nu prevede posibilitatea generării electronice a procesului verbal de constatare a contravențiilor, legea specială, în speță OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale prevede faptul că sistemul informatic SIEGMR permite între altele monitorizarea și controlul achitării tarifului, de unde rezultă implicit și posibilitatea constatării abaterilor contravenționale, cu prilejul controlului derulat prin intermediul acestui sistem. În atare situație se apreciază că dispozițiile OG nr. 15/2002 sunt în deplină concordanță cu Legea nr. 455/2001 privind înscrisul în format electronic, procesului verbal întocmit în cauza atașându-i-se logic o semnătură electronică valabilă.

Așadar, tribunalul apreciază că procesul verbal de contravenție a fost generat electronic și este însușit de agentul constatator prin semnătura electronică, ceea ce face ca acesta să fie valabil întocmit inclusiv sub aspectul acestei cerințe de formă a semnăturii electronice. Ulterior generării procesului verbal de contravenție, acesta a fost imprimat pe hârtie și trimis spre comunicare prin poștă intimatei - petente. Dar aceasta nu înseamnă că agentul constatator trebuia să procedeze la o nouă semnare a înscrisului imprimat.

Analizând temeinicia aceluiași proces-verbal, instanța constată că potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (în vigoarea la data contravenției) fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție si se sancționează cu amenda, iar cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. 1 este prevăzut in anexa nr. 2.

De asemenea, conform art. 1 alin. 11 lit. b) și lit. c) din același act normativ, rovinieta valabilă este rovinietă matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului ori rovinietă electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.

Potrivit art. 7 din OG nr. 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Conform art. 1 alin. 6 lit. a) din Ordinul nr. 244/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, utilizatori români sunt persoanele fizice sau juridice înscrise la rubrica "deținător" în certificatele de înmatriculare sau în cărțile de identitate ale vehiculelor înmatriculate în Romania.

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, pentru stabilirea vinovăției este suficientă neprezentarea rovinietei valabile la data controlului ori inexistența în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul surprins în trafic.

În speță, intimata-petentă a recunoscut că nu a achitat tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX surprins în trafic pe DN 29 B km 6 + 900 m Cătămărăști-Deal, în data de 16.05.2012 ora 16,32.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, amendă în sumă de 225 lei, aceasta este în conformitate cu art. 8 alin. 2 coroborat cu Anexa nr. 2 din OUG nr. 15/2002 (în vigoarea la data contravenției) și proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute, iar tribunalul apreciază că nu se impune înlocuirea acesteia cu avertisment. Această măsură poate fi dispusă de instanță doar în acele cazuri în care s-ar constata că față de modul concret în care s-au petrecut faptele și ținând cont și de circumstanțele personale ale petentei, instanța își poate forma convingerea că fapta prezintă în concret un pericol social redus și că prin aplicarea avertismentului se poate realiza funcția preventivă a sancțiunii contravenționale, ceea ce nu este cazul în speța de față.

În schimb, instanța constată că ulterior săvârșirii faptei contravenționale și încheierii procesului verbal de contravenție, prin art. II din Legea 144/2012 s-a dispus că tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. Cum procesul verbal de contravenție R12 nr. xxxxxxx/12.06.2012 a fost contestat prin plângerea contravențională de față, rezultă că și tariful de despăgubire prevăzut în acesta trebuie anulat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.ciiv, tribunalul va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul admiterii în parte a plângerii contravenționale de față și înlăturării obligației stabilite în sarcina intimatei prin procesul verbal _______.12 nr. xxxxxxx/12.06.2012 având ca obiect achitare tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro adică 124,92 lei stabilit la cursul BNR din 31.05.2012, menținând în rest celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Admite recursul declarat de recurenta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – C______, cu sediul în București, sector 6, _____________________. 401 A, în contradictoriu cu intimata – petentă A______ E____, din localitatea Darabani, Hârtop – Cartier Teioasa, nr. 3, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 2183 din 27.02.2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______.

Modifică în parte sentința 2183/27.02.2013 a Judecătoriei B_______ în sensul că:

"Admite în parte plângerea contravențională

Înlătură obligația stabilită în sarcina intimatei prin procesul verbal contestat având ca obiect achitare tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro adică 124,92 lei stabilit la cursul BNR din 31.05.2012.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat".

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 21 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M_____ A_____-M____ D___ A____ L____ H________ G___

Lipsă din instanță semnează înlocuitorul președintelui

Instanței, judecător C____ F_____ potrivit deciziei 84/2013.

Grefier,

F______ G.G______

Red. – H.G. 13.12.2014

Tehnored. 13.12.2014

Judec. B_______ – jud. I___ M_______

2 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025