Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 45/2015
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____ I___
Judecător F________ M________
Judecător I____ G_____
Grefier C_______ P______
Pe rol fiind soluționarea recursului contraventional declarat de petentul _______________________ cu sediul în Pitești ______________________ _________ A ______________ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București _________________.401 A sect 6 Bucuresti împotriva sentinței civile nr.xxxxx/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria B____ în dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura este legal îndeplinită după care :
Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentului recurs contravențional :
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B____ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la data de 31.05.2012 petenta A______ L_______ SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, anularea procesului verbal de contravenție _________, nr. xxxxxxx/15.05.2012.
În motivarea plângerii petenta a arătat în esență că prin procesul verbal _________, nr. xxxxxxx/15.05.2012 a fost sancționată de către un angajat al intimatei la plata amenzii în cuantum de 2750 lei și obligarea acesteia la achitarea unei despăgubiri în cuantum de 720 euro, a criticat procesul verbal ca fiind întocmit cu încălcarea disp. art. 17 din OG 2/2001, nefiind semnat de agentul constatator.
În drept, plângerea a fost motivată pe disp. OG 2/2001.
Intimata, a depus întâmpinare insotita de acte prin care solicită respingerea plangerii .
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța prin sentința civilă nr. xxxxx/22.09.2014 a admis in parte plangerea contravențională formulată de petenta _________________________ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/15.05.2012 încheiat de intimată a mentinut amenda in suma de 2750 lei a anulat tariful de despagubire in valoare de 720 euro aplicat petentului prin acelasi proces verbal.
Pentru a hotărî astfel s-a reținut că : La data de 15.05.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție _________, nr. xxxxxxx/15.05.2012 , prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 22.04.2012 a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentei, pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 2750 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 720 euro.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Din cuprinsul procesului verbal și a planșei foto depusă de intimată rezultă suficiente împrejurări de fapt pentru a se putea aprecia asupra modului de săvârșire și a gravității faptei astfel fiind respectate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.
Procesul verbal in discuție a fost generat si semnat electronic conform prevederilor Legii 455/2001 si HG 1259/2001 de către agentul intimatei, posesor de certificat acreditat conform legii.
În ceea ce privește lipsa semnăturii agentului constatator, instanța a constatat că potrivit art.7 din Legea nr.455/2001 „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”. În cauză, procesul verbal se circumscrie acestei reguli, acesta fiind generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR, având asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.
Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.
Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța a reținut că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul autovehiculului.
În ceea ce privește tariful de despăgubire în cunatum de 720 euro, aplicat conform art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, instanța l-a anulat având în vedere dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012 potrivit căreia tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanța până la data intrării în vigoare a prezentei legi (24 iulie 2012), se anulează.
Petenta _______________________ Pitești a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.xxxxx/22.09.2014 solicitând admiterea acestuia,modificarea în parte a hotărîrii și pe fond admiterea în totalitate a plângerii formulate motivat de faptul că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută întrucât lipsește semnătura agentului constatator,aspect interpretat în mod greșit de către instanța de fond.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate tribunalul constată că acesta este nefondat.
Se are în vedere că procesul verbal de constatare a contravenției a fost generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și,conform prevederilor art.7 din Lg 455/2001 privind semnătura electronică,are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator,bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice.Astfel art.7 din Legea nr.455/2001 prevede “în cazurile în care ,potrivit legii,forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic,un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă,bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii “.
Mai mult,potrivit art.4 din Lg nr.455/2001 privind semnătura electronică,înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere,cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă,destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar,iar potrivit art.5 din aceeași lege înscrisul în formă electronică,căruia i s-a incorporat,atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă,este asimilat în ceea ce privește condițiile și efectele sale,cu înscrisul sub semnătură privată.
Prin urmare,dispozițiile legale se aplică înscrisurilor generate în formă electronică,iar înscrisurl semnat electronic este asimilat cu privire la condițiile,altele decât semnătura și efectele înscrisului sub semnătură privată.Semnătura este o condiție a înscrisului,dar nu se poate susține că semnătura este validată de însăși semnătura în această situație.Astfel,semnătura electronică este un element independent de înscris ,fie că este sub semnătură privată sau autentică,fie că este o simplă declarație pe propria răspundere.
Semnătura electronică reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe,având aceeași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă,servind la identificarea semnatarului și atestarea precum în prezenta cauză,de către agentul constatator investit cu autoritatea statală,ca cele constatate în procesul verbal corespund întru-totul stării de fapt și de drept celor reținute,investind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate și temeinicie.
Față de cele reținute mai sus,văzând si dispozițiile art.312 cod pr.civilă urmează a fi respins recursul dedus judecății
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul contraventional declarat de petentul _______________________ cu sediul în Pitești ______________________ _________ A ______________ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București _________________.401 A sect 6 Bucuresti împotriva sentinței civile nr.xxxxx/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria B____ în dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXXXX.
Irevocabila .
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2015
Președinte, M_____ I___ |
Judecător, F________ M________ |
Judecător, I____ G_____ |
|
Grefier, C_______ P______ |
|
Red IGJudecatoria Buzau
Tehnodact CPDosar f XXXXXXXXXXXXXX
2ex/23.02.2015 jud f P D______