Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1577/2014
Ședința publică de la 11 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D______ D_____ A________
Judecător M______ B____
Judecător I____ P____
Grefier F______ G_______
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de petenta _____________________ SRL împotriva sentinței civile nr. 9218/18.11.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ De P______ Al Judetului Arges - Politia Rutiera Mioveni și având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, intimatul nu a depus întâmpinare, iar recurenta-petentă a depus cerere de amânare pentru comunicarea întâmpinării și pentru lipsă de apărare.
Tribunalul respinge cererea de amânare formulată de recurenta-petentă, pentru comunicarea întâmpinării și pentru lipsă de apărare, având în vedere că nu s-a depus întâmpinare, iar de la data formulării recursului, 24.02.2014, și până la data termenului de judecată, recurenta-petentă a avut timp suficient pentru angajarea unui apărător.
Socotindu-se lămurit, tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta ____________________ solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES - POLITIA RUTIERA MIOVENI, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________, nr. xxxxxxx/12.10.2010, ia în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul..
Cererea nu a fost motivată în fapt, iar în drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.
Cererii i-au fost anexate mai multe înscrisuri.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În data de 13.03.2011 petenta și-a precizat acțiunea și a arătat că în data de 12.10.2010 a fost sancționată cu amenda în cuantum de 3.000 de lei în baza ar. 8 din OG 15/2002 în mod neîntemeiat pentru că aceasta deținea rovinietă valabilă la data constatării contravenției. Petenta invocă nulitatea procesului-verbal pentru următoarele motive: a fost eronat precizat numele său, V_____ și V_____, în loc de V_____ & V_____, nu i s-a adus la cunoștință conducătorului auto că poate formula obiecțiuni, că nu a fost suficient descrisă fapta contravențională.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și proba testimonială cu martorul M____ P____, conducătorul auto la momentul constatării contravenției.
Prin sentința civilă nr. 9218/18.11.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins plângerea.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a ________, nr. xxxxxxx/12.10.2010 petenta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 3000 de lei pentru că autoturismul aparținând acestuia, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 (care prevăd că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă”), fiind sancționată de art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 (care prevăd că „cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”).
Procesul-verbal nu a fost semnat de către conducătorul auto, iar acesta a refuzat să formuleze mențiuni sau obiecțiuni.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Referitor la legalitatea procesului-verbal, instanța a verificat forma procesului-verbal de contravenție, reținând că agentul constatator este competent în raport art. 15 alin. 2 și 3 din OG 2/2001, iar mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 sunt inserate, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța reține că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.
Nu pot fi reținute susținerile petentei, în sensul că procesul-verbal este nul pentru că a fost greșit menționat numele acesteia, V_____ și V_____, în loc de V_____ & V_____, având în vedere că semnul „&”reprezintă chiar conjuncția „și”, iar petenta a fost identificată și prin codul unic de înregistrare. Nici motivul de nulitate constând în insuficienta descriere a faptei contravenționale nu poate fi reținut, fiind descrisă atât latura obiectivă, cât și cea subiectivă a faptei contravenționale, în așa fel în cât este posibilă corecta încadrare juridică.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța a reținut următoarele:
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat, se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.
În speță, instanța a reținut că la momentul controlului, autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Petenta a arătat că a fost sancționată pe nedrept pentru că la momentul constatării deținea rovinetă valabilă, însă rovinieta depusă de către aceasta (f.12) este achiziționată la ora 17:40 ulterior întocmirii procesului-verbal, la ora 16:45, deci după o oră de la constatarea contravenției.
În conformitate cu art. 7 din OG15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului. De asemenea, potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din Og 15/2002 utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români. Conform certificatului de înmatriculare aflat la fila 29, autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparține petentei.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța de fond a reținut că sancțiunea a fost corect individualizată, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, față de pericolul social al..
Față de cele anterior expuse, instanța a respins plângerea contravențională formulată de către petentă și a menținut efectele acestuia.
Împotriva sentinței civile de mai sus a formulat recurs petenta în baza art 3041 si art 304 c. pr. civ, criticând hotârârea atacată pentru motive de netemeinicie si nelegalitate.
În motivarea recursului petenta a arătat hotărârea atacata este nelegală și netemeinică pentru că instanta de fond nu a analizat și apreciat corect plângerea supusă iudecătii si notele de sedintă pe care le-a depus la dosar, sens in care se apreciază că s-a comis o eroare gravă de fapt întrucat nu s-a tinut cont de efectele juridice ale Legii nr. 144/2012 care statuează ca tarifele de despăgubire aplicate si contestate in instanta până la data intrarii in vigoare a prezentei legi se anulează, observând si că s-a facut dovada că detinea rovinieta valabila pentru data de 12.10.2010 potrivit tichetului si chitantei de plata depuse ca dovada la dosarul cauzei fila 26-27.
Hotararea atacata este nelegala pentru că prima instanta a omis sa se pronunte cu privire la înlocuirea sanctiunii contraventionale cu amenda si a măsurii complementare constând în depăgubirii potrivit art 8 aiin 3 dir. OG nr. 15/2002, în sanctiunea cu avertisment, în situatia în. care a demonstrat că a investit instanta cu o astfel de cerere așa cum a rezultat din cuprinsul plângerii contraventionale.
În altă ordine de idei, se arată că hotârârea atacata nu este motivata, sub aspectul verificării legalitătii si temeiniciei procesului verbal de contraventie contestat, Hotărârea atacata este nelegala pentru că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, contine motive contradictorii si străine de natura pricinii.
Hotârârea atacata este nelegala pentru ca a fost data cu încălcarea si aplicarea gresită a legii.
Prima instantă nu a verificat legalitatea si temeinicia p-verbal de contraventie contestat prin prisma disp. art 34 din OG nr.2/2001 si a corectei incadrarii a faptei pentru care s-a dispus sancționarea.
Pe de alta parte insa, este de retinut ca, în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin 3 din OG nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ si trebuie să fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului, se observă că sancțiunea amenzii contravenționale si a tarifului de despăgubire in cuantum de 1210 euro este una excesiva, iar în condițiile date, avertismentul este suficient pentru atingerea scopului educativ si preventiv .
Pentru aceste considerente,se solicită admiterea recursul, modificarea sentinței atacata si pe fond să admiterea plângerii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii si plata tarifului de despăgubire conform art 15 alin 3 din OG nr. 15/2002, cu sancțiunea, avertisment.
In drept, art 15 din Constituția României, art 1,art 6, art 7 art 21 alin 3, art 34 din OG nr 2/2001, art 8, art 9 din Legea nr. 144/2012,art 282 si urm, art 3041 art 304 si urm. c. pr. civ., precum si orice alte dispozitii legale în materie.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, precum și față de disp.art. 304 ind. 1 Cpr.civ. ,tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente :
Instanța de fond analizat în mod corect procesul verbal contestat atât sub aspectul legalității cât și al temeiniciei reținând că nu există motive de nulitate absolută ale acestuia și faptul că nu s-a făcut dovada unei alte situații de fapt.
Motivele invocate de petentă au fost analizate pe larg de instanța de fond tribunalul reținând în acest sens că aceste motive de recurs sunt neântemeiate.
Din examinarea sentinței recurate rezultă că a fost analizată solicitarea petentei de înlocuire a sancțiunii aplicate, instanța de fond reținând că sancțiunea a fost corect individualizată, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, față de pericolul social al faptei contravenționale aspect față de care tribunalul consideră că nu se impunea înlocuirea amenzii contravenționale aplicate.
La momentul efectuării controlului petenta nu deținea rovinetă valabilă. Rovinieta depusă de către aceasta este achiziționată la ora 17:40 ulterior întocmirii procesului-verbal, la ora 16:45, deci după o oră de la constatarea contravenției iar susținerea petentei că avea rovinieta plătită va fi interpretată de tribunal ca o încercare de ducere în eroare a instanțelor.
În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 1210 euro stabilit prin același act sancționator, instanța reține că dispozițiile art.8 alin.3 din O.G. nr.15/2002 au fost abrogate prin Legea nr.144/23.07.2012, publicată în M.Of.nr.509/24.07.2012.
Potrivit dispozițiilor art. II din Legea nr.144/2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Tribunalul reține că în cauză sunt incidente prevederile art. II din Legea nr.144/2012 menționate mai sus, petenta formulând plângere împotriva procesului-verbal prin care a fost aplicată sancțiunea principală și tariful de despăgubire.
Față de cele reținute și în raport de disp.art. 312 C-pr.civ. tribunalul urmează să admită recursul, să modifice sentința în sensul că admite în parte plângerea și anulează în parte procesul-verbal de contravenție, în sensul că înlătură obligarea petentei la plata sumei de 1210 euro reprezentând despăgubiri urmând a menține în rest procesul-verbal
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de petenta _____________________ SRL împotriva sentinței civile nr. 9218/18.11.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ De P______ Al Judetului Arges - Politia Rutiera Mioveni
Modifică sentința în sensul că admite în parte plângerea și anulează în parte procesul-verbal de contravenție, în sensul că înlătură obligarea petentei la plata sumei de 1210 euro reprezentând despăgubiri. Menține în rest procesul-verbal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2014.
Președinte, D______ D_____ A________ |
Judecător, M______ B____ |
Judecător, I____ P____ |
|
Grefier, F______ G_______ |
|
Red. DDA
Tehn E.N./2 ex.
Jud fond D.I.S_____