Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1128/2015
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G______ G______
Judecător C______ N______
Grefier G_______ V_____
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelant S_______ I_____ și pe intimat I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU ( P.V. CP NR. xxxxxxx/29.10.2014 - SERVICIUL RUTIER ), având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
Dezbaterile in fond si susținerile orale ale parților, au avut loc in ședința publica de la data de 03.11. 2015 dezbateri care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceea zi ,care face parte integranta din prezenta hotărâre, când s-au pus concluzii pe fond.
INSTANȚA
Asupra apelului de față reține următoarele:
Prin ______________.02.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petentul S_______ I_____ împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/29.10.2014 întocmit de IPJ BACĂU
Pentru a pronunța sentința menționată instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr xxxxxxx din 29.10.2014 întocmit de Serviciul Rutier din cadrul IPJ petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 52 alin. 1 din H.G. 1391/2006 și sancționată conform art. 100 alin. 3 lit. d din O.U.G. 195/2002 și cu Avertisment pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 36 alin. 1 și sancționată conform art. 100 alin. 3 lit. d) din O.U.G. 195/2002
S-a reținut în sarcina petentului faptul că, în data de 29.10.2014, orele 10,05 a condus auto cu nr. de înmatriculare BC xxxxxx marca Iveco pe ______________________________ Bacău și la intersecția cu ______________________________ a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune pe direcția de deplasare, către Vadul Bistriței continuându-și deplasarea.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța mai reține, de asemenea și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentului i s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile art. 52 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 care prevăd faptul că semnalul de culoare roșie interzice trecerea și la prevederile art. 100 alin. 3 lit. d din Ordonanța de Urgență a Guvernului 195/2002 care prevăd faptul că constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că potrivit art. 1 din OG nr.2 /2001 “constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege […]”. În ceea ce privește latura obiectivă a faptei așa cum a fost reținută de agentul constatator în sarcina petentului elementul material constă într-o acțiune, respectiv, de a nu respecta semnificația culorii roșii a semaforului și de a trece pe culoarea roșie
Instanța apreciază că, deși în lumina jurisprudenței CEDO, procedura contravențională este asimilată celei penale, totuși Convenția nu interzice incidența prezumțiilor câtă vreme, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus petentul, se stabilește și o limită rezonabilă până la care pot opera acestea, asigurându-se dreptul la apărare sub toate aspectele. Astfel, în cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept sunt operante prezumții de drept sau de fapt, iar Convenția nu le interzice în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Și în cauza A_____ împotriva României, Curtea constată că finalitatea art.6 din Convenție nu este de a înlătura prezumțiile ca cea de legalitate, din materie contravențională, ci de a determina statele „să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare.”
Având în vedere natura procesului-verbal de contravenție de act administrativ de constatare, instanța consideră că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, specifică actelor administrative, înzestrate cu această calitate datorită încrederii în faptul că organul emitent, autoritatea, consemnează exact faptele pe care le constată „ex propriis sensibus”, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. În cauză, instanța apreciază că limita care nu trebuie depășită în folosirea prezumției de temeinicie este dată tocmai de constatarea personală a faptei de către agent, revenindu-i petentului sarcina să răstoarne această prezumție cu caracter relativ.
În cauză, petentul nu a administrat nici o probă concludentă din care să rezulte netemeinicia susținerilor agentului constatator, astfel cum arată în plângere, iar instanța nu poate să se bazeze pe simplele sale afirmații pentru a anula procesul verbal, acestea nefiind contrazise de nicio altă împrejurare.
Apărarea petentului că s-a creat un dubiu atunci când agentul s-a bazat pe faptul că era verde pentru pietoni și roșu pentru el, nu poate fi primită de instanță în condițiile in care este de notorietate faptul că atunci când este culoarea verde pentru pietoni iar aceștia pot traversa , pentru mașini semaforul are culoarea roșie și este interzisă deplasarea.
Prin urmare, instanța reține faptul că sunt îndeplinite elementele constitutive ale faptei contravenționale reținute în sarcina petentului, și neexistând alte elemente care să formeze convingerea instanței că procesul verbal atacat ar fi netemeinic, urmează să mențină procesul-verbal ca legal și temeinic.”
Împotriva sentinței de mai sus a formulat apel petentul S_______ I_____.
În motivare s-a arătat în esență că instanța de fond a încălcat drepturile procesuale ale petentului recunoscute de art. 6 alin 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, petentului fiindu-i recunoscute toate garanțiile specifice procesului penal, inclusiv prezmția de nevinovăție, procesul verbal nefăcând dovada prin el însuși a existenței faptei ori a împrejurărilor în care a fost săvârșită, a autorului și a vinovăției acestuia, agentul constatator nefăcând dovada că persoana care a încheiat procesul verbal era desemnată să-și îndeplinească sarcinile pe acel sector de drum ori a împrejurărilor de fapt în care s-ar fi sâvârșit pretinsa contravenție.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă, art. 6 din CEDO, art. 4 din Codul de procedură civilă, art. 11 și 20 din Constituție.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat.
Analizând apelul formulat instanța reține că acesta este nefondat.
Astfel, din analiza dosarului instanței de fond se poate observa că petentul nu a propus administrarea nici unei probe în contra celor arătate prin procesul verbal.
Nu poate fi primită susținerea petentului în sensul că procesul verbal nu are putere probatorie și că dacă i s-ar solicita să probeze în contra acestuia s-ar încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură în lumina jurisprudenței CEDO.
În acest sens, Tribunalul reține că în cauza H______ și alții împotriva României CEDO a statuat : “asemenea reclamanților, că instanțele sesizate prin contestațiile acestora au așteptat ca ei să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a proceselor-verbale de contravenție prin proba contrară faptelor consemnate de polițistul rutier. Nu este surprinzătoare o asemenea abordare din partea instanțelor naționale, în măsura în care regimul juridic național aplicabil contravențiilor este completat prin dispozițiile Codului de procedură civilă, căruia i se aplică, în materie de probe, principiul potrivit căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății (A_____ împotriva României, nr. xxxxx/03, pct. 45 in fine, 4 octombrie 2007). Reclamanții văd în acest fapt o atingere adusă dreptului lor la respectarea prezumției de nevinovăție. Curtea nu subscrie la această opinie. Curtea reamintește că, în materie de circulație rutieră, a precizat că art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr. xxxxx/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr. xxxxx/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr. xxxxx/97, decizia din 7 septembrie 1999]. “
Tribunalul va avea în vedere că procesul verbal a fost întocmit ca urmare a constatărilor proprii ale agentului constatator, nefiind în sarcina instanței să stabilească dacă acesta trebuia sau nu să se afle potrivit ordinului de serviciu în locul respectiv la momentul sancționării petentului, sens în care are putere probatorie deplină, până la proba contrarie tocmai ca urmare a specificității contravenției sancționate.
Având în vedere așadar că în cauză nu s-a reușit răsturnarea prezumției de validitate a procesului verbal, în mod corect a procedat instanța de fond la respingerea plângerii, apelul urmând astfel a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul ca nefondat , privind pe apelant S_______ I_____ formulat împotriva sentinței civile nr 1148 din data de 18.02.2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimat I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BACĂU .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24 Noiembrie 2015
Președinte, G______ G______ |
|
Judecător, C______ N______ |
|
Grefier, G_______ V_____ |
|
Red. _____________________________>
Red dec G______ G______
Tehnored. VG 10.12.2015/18.01.2016 /4ex