Cod ECLI ECLI:RO:TBPHV:2016:004.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL P______
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 364/2016
Ședința publică de la 08.02.xxxxx
Completul compus din:
PREȘEDINTE C____ M______ L____
JudecătorLiliana S_____
Grefier C_________ G_______
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantă I__ P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, jud. P______, împotriva Sentinței civile nr. 4127/30.03.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul G________ V___ A________ , cu domiciliul în Ploiești __________________, ____________. 6, ____________________.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 01.02.2016, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 08.02.2016.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe Judecătoriei Ploiești la data de 03.07.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul G________ V___ A________, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE P______, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/27.06.2014, exonerarea de la plata amenzii contravenționale și anularea măsurii complementare aplicate.
În motivare, petentul a arătat că procesul verbal este lovit de nulitate întrucât presupusa fapta contravenționala, deși constatata cu ajutorul unui aparat radar, a fost consemnata prin încheierea unui proces-verbal model 1 A, iar nu 1D, conform disp. art. 181 din RAOUG 195/2002.
Totodată, petentul a arătat că in cadrul procesului-verbal nu sunt menționate datele de identificare ale aparatului radar si autoturismul pe care acesta era montat, pentru a putea verifica ulterior omologarea si verificarea metrologica.
Petentul a mai susținut că faptele astfel cum au fost constatate prin procesul-verbal de contravenție, nu s-au petrecut in realitate, deoarece in momentul când a fost surprins de aparatul radar nu depășise viteza maxim admisa in localitate și deși purtam centura de siguranța, s-a reținut fără temei faptul ca nu o purta.
A mai susținut petentul că, având în vedere art. 6 din CEDO, sarcina probei revine organului constatator.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și ale R.A. OUG 195/2002.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținere, au fost anexate, în copie, procesul verbal contestat și actul de identitate al petentului.
Intimatul a depus întâmpinare la data de 14.11.2015 prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, arătând faptul că la data de 26.05.2014, petentul a fost sancționat contravențional, pentru săvârșirea faptelor sancționate de O.U.G. nr. 195/2002 față de aceea că, la data menționată, a condus auto marca VW Golf cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 1B, km. 21, în loc. Valea Călugărească, fiind înregistrat de aparatul radar Autovision, _________ 183 montat pe auto MAI xxxxx, cu viteza de 103 km/h (+53 km/h). Totodată, nu purta centura de siguranță.
A învederat intimatul că abaterea contravențională referitoare la încălcarea vitezei maxime admise a fost constatată în condițiile art. 109 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, cu ajutorul unor mijloace tehnice, dar și că procesul-verbal atacat îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ.
A precizat intimatul și că, în conformitate cu prevederile art. 109 alin (1) din O.U.G. nr. 195/2002, abaterea contravențională privind portul centurii de siguranță a fost constatată cu propriile simțuri (ex propriis sensibus) de către polițistul rutier.
A concluzionat intimatul că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În dovedire, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În susținerea plângerii contravenționale, intimatul a anexat, în copie, buletin de verificare metrologică, atestat operator radar, fila registrului radar, precum și fișa de evidență auto a petentului și raportul agentului constatator.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și O.U.G. nr. 195/2002.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Pentru a se pronunța Judecătoria Ploiești a arătat că prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/27.06.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 935 lei ( 765 lei +170 lei), întrucât la aceeași dată, ora 15.56, a condus autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 1B, km. 21, în loc. Valea Călugărească, fiind înregistrat de aparatul radar Autovision, _________ 183 montat pe auto MAI xxxxx, cu viteza de 103 km/h (+53 km/h), faptă prevăzută de art. 121 alin 1 din R A O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată conform art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002. Totodată, s-a reținut că petentul nu purta centura de siguranță, faptă prevăzută de art. 36 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată conform art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.
Petentul a semnat procesul verbal contestat cu mențiunea „Nu am fost înștiințat de viteza autoturismului”.
Instanța a constatat faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a apreciat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând nicio cauză de nulitate care ar putea fi invocată din oficiu de către instanța de judecată. Astfel, agentul constatator a făcut mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea sa, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia.
În ceea ce privește critica petentului în sensul că procesul verbal de contravenție nu respectă modelul prevăzut la anexa 1D a R.A. O.U.G. 195/2002, instanța reține că actul sancționator cuprinde toate elementele prevăzute de lege pentru un asemenea act administrativ, îndeplinind condițiile de formă prevăzute de OG 2/2001 și R.A. O.U.G. 195/2002.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal atacat, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În ceea ce privește abaterea contravențională prevăzută de art. 36 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002, privind lipsa centurii de siguranță, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D__ fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța a apreciat că faptele constatate personal de acesta sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
În cauza de față, instanța a constatat că, deși a contestat situația de fapt reținută în sarcina sa în cuprinsul actului sancționator, susținând că a purtat centura de siguranță la data constatării faptei, petentul nu a propus nicio probă în dovedirea afirmațiilor sale, deși sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 249 C.pr.civ.
Prin urmare, simpla susținere a petentului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
Legat de cea de-a doua contravenție reținută în sarcina petentului, prevăzută de art. 121 alin 1 din R A O.U.G. nr. 195/2002, instanța a reținut din planșele foto depuse de intimat la dosar în sensul confirmării celor reținute prin procesul verbal ( filele 28-32), că nu se poate stabili cu exactitate viteza cu care rula autoturismul petentului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 1B, km. 21, în loc. Valea Călugărească, la data de 27.06.2014.
Astfel, din planșa de la fila 29, ora 15.56.16, rezultă o viteză de 103 km/h, iar din planșa de la fila 30, ora 15.56.15, rezultă o viteză de 69 km/h.
Este mai mult decât evident că o asemenea fluctuație a vitezei în decurs de o secundă nu este în realitate posibilă, fiind neverosimil ca autoturismul petentului să accelereze în acest interval de la viteza de 69 km/h la 103 km/h.
Potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Cu alte cuvinte, deși procesul-verbal de contravenție se bucură de forță probantă până la proba contrară (probă ce incumbă de regulă petentului), există și situații - cum este cazul prezentului litigiu - când sarcina probei este răsturnată, procesul-verbal nefiind valabil decât dacă este însoțit de dovada săvârșirii contravenției, dovadă de natură tehnică, în prezenta speță.
Având în vedere depunerea la dosar a două planșe foto din care rezultă două valori de viteză distincte în interval de o secundă, pentru același autoturism, respectiv, 69 km/h și 103 km/h, instanța reține incidența, în speță, a principiului in dubio pro reo, fiind în mod evident vorba fie despre o inexactitate a constatării faptei (posibil o interferența altor mijloace auto), fie o eroare sau defecțiune a aparatului radar utilizat.
Prin Sentința civilă nr.4127/30.03.2015, Judecătoria Ploiești a admis în parte plângerea contravențională și a anulat în parte procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/27.06.2014, în ceea ce privește contravenția sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 și, pe cale de consecință, a exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 765 lei și înlătură măsura reținerii permisului de conducere. De asemenea, a menținut în rest procesul verbal de contravenție, ca legal și temeinic, în ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 170 lei și aplicarea a două puncte-penalizare, pentru fapta sancționată de art. 108 alin. 1, lit. a, pct. 3 din OUG 195/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel , apelantul intimat INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, înregistrat pe rolul Tribunalului P______ – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, la data de.12.oct.2015, solicitând admiterea apelului modificarea în parte a sentinței instanței de fond , în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiată cu consecința menținerii procesului verbal ca legal și temeinic întocmit , menținerea sancțiunii amenzii precum și menținerea măsurii tehnico administrative a suspendării dreptului de a conduce.
În motivarea apelului a apreciat că instanța de fond în mod eronat a admis în parte plângerea contravențională formulată de petent , anulând în pare procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/27.06.2014, în ceea ce privește contravenția sancționată de art. 102 alin 3 lit e din OUG 195/2002, și pe cale de consecință , exonerând petentul de la plata amenzii și înlăturând măsura reținerii permisului de conducere.
Arată că instanța de fond a reținut în mod eronat că autoturismul petentului a fost înregistrat cu aparatul radar , în interval de 1 (una ), secundă , cu două viteze diferite , respectiv 69și 103km/h, însă în motivarea sentinței a reținut în mod corect că acesta s-ar fi putut datora interferenței unui alt autoturism.
Concluzionând asupra cererii de apel , apreciază că în sarcina petentului s-a reținut în mod corect faptul că a circulat cu viteza de 103 km /h, sens în are sancțiunea amenzii , precum și măsura tehnico administrativă a suspendării dreptului de a conduce au fost aplicate legal ș temeinic de agentul constatator.
În drept și-a întemeiat apelul în baza dispozițiilor art. 466 C pr civ, OUG 195/2002,OG 2/2001.
La data de 14.12.2015, intimatul G________ V___ A________, a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat și menținerea Sentinței civile nr. 4127/2015, ca temeinică și legală.
Verificand actele si lucrarile dosarului,in baza disp. art 479 si urm Ncpc,asupra apelului formulat,instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/27.06.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 935 lei ( 765 lei +170 lei), întrucât la aceeași dată, ora 15.56, a condus autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 1B, km. 21, în loc. Valea Călugărească, fiind înregistrat de aparatul radar Autovision, _________ 183 montat pe auto MAI xxxxx, cu viteza de 103 km/h (+53 km/h), faptă prevăzută de art. 121 alin 1 din R A O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată conform art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002. Totodată, s-a reținut că petentul nu purta centura de siguranță, faptă prevăzută de art. 36 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată conform art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002.
In ceea ce priveste motivul de apel referitor la faptul că sentința pronunțată este rezultatul unei aprecieri greșite a probelor administrate ,instanta il apreciază ca întemeiat,retinand că în cauză petentul intimate nu a produs dovezi de natură să infirme mențiunile actulului constatator
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, Tribunalul reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu
In ceea ce ce priveste temeinicia actului constatator , raportat la motivul de apel referitor la faptul că în cauză nu s-au interpretat corect mențiunile înscrise pe planșele foto referitoare la viteza cu care circula autoturismul petentului , raportat la viteza cu care circula celălalt autoturism din imagine , astfel cum rezultă din vizionarea CD-ului depus în probațiune de către apelantă , tribunalul reține următoarele:
Anterior înregistrării vitezei de 103km/h,cu care circula autoturismul petentului surprins la data și locul săvârșirii faptei ( 27.06.2014, orele 15:56:16),astfel cum este vizualizat în planșa foto aflată la fila 29 dosar fond , a fost înregistrată și deplasarea unui auto DAEWOO Matiz , care avea viteza de 68 km /h, respectiv la 27.06.2014, orele 15:56:13,astfel încât nu există contradicție între mențiunile de planșele foto depuse la dosar , în sensul detaliat de instanța de fond , de natură a crea dubii asupra temeiniciei actului constatator.
În același sens, tribunalul reține că semnificația literelor T și L menționate pe planșele foto astfel cum rezultă din adresa comunicată de UTI SYSTEM SA , către IGP Direcția Rutieră , înscris aflat la fila 6 dosar este următoarea :
Viteza precedată de litera T reprezintă viteza reală a vehiculului țintă măsurată de sistemul radar AUTOVISION și care se află inscripționată pe imaginea captată prezentată ca probă , iar viteza precedată de litera L reprezintă viteaz maximă pe care aparatul radar a măsurat-o pentru autotovehiculul țintă imediat după ce autovehiculul țintă a intrat în raza de acțiune a undelor radio și a depășit valoarea de prag setată de operatorul radar în meniul radarului.
În consecință , viteza autoturismului petentului precedată de litera L este aceea de 103 km /h, cum rezultă din planșele foto aflate la filele 29-31 dosar fond , în concordanță cu mențiunile actului constatator.
De asemenea , în ceea ce privește eventualele erori ale aparatului radar), tribunalul retine urmatoarele:
Din adresa nr. 264/11.02.2009 a Biroului R____ de Metrologie Legala rezulta ca verificarea cerintelor cuprinse in norma de metrologie legala NML 021-05 se realizeaza numai cu ocazia evaluarilor in vederea aprobarilor de model și cu ocazia verificarilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, dar ca aceste cerinte nu se aplica in functionarea propriu-zisa a cinemometrelor, iar in situatia in care exista suspiciunea ca mijlocul de masurare nu functionează corect se poate solicita o expertiză tehnica adresata direct specialistilor din cadrul Institutului Medical de Metrologie Bucuresti.
Tribunalul retine că în lumina probatoriului administrat cu înscrisuri, conform actelor de la dosar, nu are temei legal pentru a înlătura mențiunile cuprinse în procesul-verbal de contravenție deoarece săvârșirea faptei a fost constatata prin mijloace tehnice certe, in cauza făcându-se aceasta dovada cu înregistarea video și respectiv planșele foto ce au stat la baza întocmirii actului constatator, conform înscrisurilor depuse de intimată în anexa la întâmpinare (planșa foto care vizualizează clar nr. de înmatriculare al auto XXXXXXXXX, certificat emis de Biroul R____ de Metrologie Legala privind omologarea aparatului radar, raportul agentului constatator )
Tribunalul apreciază că aplicarea prezumției de nevinovăție astfel cum se solicită în lumina jurisprudenței CEDO și a garanțiilor fundamentale prev.de art. 6 din Convenție, a fost respectată de tribunal în prezenta cauză, deoarece petentului intimat i s-a acordat posibilitatea de a proba susținerile sale, , dar mențiunile agentului constatator nu pot fi înlăturate din oficiu de instanță ca un efect automat al prezumției de nevinovăție al acesteia, ci acestea trebuie analizate într-un context probatoriu de natură să respecte drepturile ambelor părți
Tribunalul retine astfel ca in mod greșit ,raportandu-se la datele concrete ale spetei,instanta de fond nu a conferit valoare probatorie inscrisurilor administrate de intimata in probatiune.
De asemenea , în cea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate petentului prin actul constatator , tribunalul apreciază că acestea sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvâșite, cu atât mai mult din cazierul auto al petentului aflat la fila 15 dosar fond rezultă că acesta nu se află la prima abatere contravențională
Tribunalul retine astfel ca circumstantele evocate de apelantul petent pe calea prezentului apel nu au fost corect cenzurate si analizate de instanta de fond cu ocazia judecății în primă instanță, pentru considerentele mai sus detaliate , în cauză fiind produse dovezi de natură să confirme temeinicia actului constatator
Pentru aceste motive,in baza art 480 NCPC,Tribunalul va admite apelul formulat de apelantă I__ P______, împotriva Sentinței civile nr. 4127/30.03.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul G________ V___ A________ , va schimba tot sentința apelată , în sensul că va respinge plângerea împotriva procesulului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/27.06.2014 ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul formulat de apelantă I__ P______, cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, jud. P______, împotriva Sentinței civile nr. 4127/30.03.2015, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul G________ V___ A________ , cu domiciliul în Ploiești __________________, ____________. 6, ____________________.
Schimbă tot sentința apelată , în sensul că respinge plângerea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08.02.2016
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C____ M______ L____ L______ S_____
Grefier,
C_________ G_______
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. C____ M______ L____./4 ex./ 2016
J.F. F_________ R_____ N______ – Judecătoria Ploiești
d.f. XXXXXXXXXXXXXX
C.G. 10 Februarie 2016