Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CĂLĂRAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
904/2015 din 15 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 904/2015

Ședința publică de la 15 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - N_______ D______

Judecător - G_______ T_____

Grefier - C_______ P___

Pe rol judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelantul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „B____ Ș______” Călărași împotriva sentinței civile nr.307 din 11 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Oltenița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și declară dezbaterile închise.

TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Oltenița la data de 24.11.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul N___ G_______, cu domiciliul în corn. Chirnogi , jud. Călărași, ____________________, jud.Călărasi, a solicitat in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul pentru Situații de Urgenta "B____ Ș______" al Județului Călărași, anularea procesului-verbal _______, nr. xxxxxxx, emis de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgenta "B____ Ș______" al Județului Călărași, la data de 13.11.2014.

In motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat cu amenda contravenționala in cuantum de 2500, pentru faptul ca in calitate de proprietar nu a luat masurile ce se impun pentru împiedicarea propagării focului fata de culturile învecinate, prin realizarea de brazde de protecție (fisie arata cu latime de 20 m) conform prevederilor art.97 al.4 din OMAI 163/2007 coroborat cu art.86 din OMAI 121/2000, fapt ce a favorizat propagarea incendiului in data de 07.09.2014 in blocul fizic xxxxxx - 177 din VAT Chirnogi, unde a fost arsa miriștea pe o suprafața de 2,25 ha.

In realitate nu este vinovat de săvârșirea faptei deoarece terenul (xxxxxx - 177 ) la care se face referire in Procesul Verbal ________, nr. xxxxxxx , nu este cel in cauza, mai mult a realizat brazde de protecție pentru împiedicarea focului, iar recoltarea suprafeței agricole a fost efectuata cu combina tocătoare cu împrăștiere si nu exista material pentru propagarea unui incendiu.

A dorit să menționeze ca măsura de care este învinuit ca nu a protejat lanul prin realizarea de fisii arate cu lățimea de 20 m, conform art.97 al.4 din OMAI 163/2007 coroborat cu art.86 din OMAI 121/2000, asa cum este definita in lege se aplica doar in apropierea drumurilor, pădurilor sau cailor ferate cu care se mărginesc suprafețele agricole si nu la delimitare intre proprietăți.

Terenul in cauza nu indeplineste aceste condiții, nu se afla in apropierea unui drum, păduri sau cale ferata .

Aceste grave deficiente atit in aplicarea legii cit si eroare a terenului agricol menționat in procesul verbal fac motivul pentru care se solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, aducind probe in acest sens.

______________ totul original s-a făcut și comunicarea actului. Procesul-verbal a fost lipit cu skoci pe cutia poștala cu mențiunea că a fost comunicat, dar fără să semneze vreo persoană de primire, existând pericolul de distrugere - ploaie, vint, persoane necunoscute.

În fapt nu este vinovat de cele acuzate în procesul verbal,astfel că solicită anularea procesului verbal prin care a fost sancționat cu amenda de 2500 lei, având în vedere faptul că nu se face vinovat de săvârșirea nici unei contravenții, precum si recuperarea sumei de 500 lei cu care a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute in actul normativ menționat.

A solicitat judecare și în lipsă, propunând ca martori pe numiții N___ T______ A_____ si N___ G______, domiciliați in Corn. Chirnogi, Jud. Călărași, martori care pot confirma cele afirmate de el.

În dovedirea plângerii, petentul a depus înscrisuri, constând in copie C.I., copie procesul verbal de contravenție, copie titlu proprietate, copie harta teren xxxxxx - 177, copie chitanța amenda.

La data de 30.12.2014, prin serviciul arhivă-registratură, intimatul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „B____ Ș______", cu sediul în Călărași, _________________________, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată de N___ G_______, ca fiind neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de constatare și de sancționare a contravențiilor _______, nr. xxxxxxx din 13.11.2014 ca fiind legal și temeinic întocmit.

Soluționând cauza, Judecătoria Oltenița, prin sentința civilă nr.30/2015 a admis plângerea contravențională formulată de către petentul N___ G_______, domiciliat in _____________________________, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ „ B____ Ș______” - CĂLĂRAȘI, cu sediul in mun.Călărași, _______________________, jud.Călărași.

A anulat procesul verbal _______ nr. xxxxxxx din 21.10.2014 emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Călărași.

A dispus restituirea către petent a sumei de 500 lei achitată cu titlu de amendă, în baza procesului verbal de contravenție anulat.

A obligat intimatul la plata către petent a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând in taxa judiciară de timbru.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere actele și lucrările dosarului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, apelantul Inspectoratul pentru Situații de Urgență B____ Ș______ Călărași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond nu a analizat corect speța dedusă judecății.

Instanța de fond în mod eronat a apreciat că fapta contravențională reținută în sarcina petentului ar fi acțiunea de inițiere și desfășurare a activității de incendiere a resturilor vegetale de pe terenul în cauză, în realitate petentul fiind sancționat pentru neefectuarea lucrărilor de protecție a terenului agricol împotriva izbucnirii și extinderii unui incendiu, prin trasarea unor brazde arate.

Probele administrate în cauză de petent, respectiv declarațiile de martori, nu au fost analizate corespunzător de instanța de fond, din ele rezultând că la data incendiului pe terenul în cauză se aflau rămășițe vegetale, fapt ce a permis incendierea acestuia.

Probele aflate la dosar dovedesc cu certitudine săvârșirea faptei de către contravenient și vinovăția acestuia, motiv pentru care se impune admiterea apelului și rejudecând, respingerea plângerii formulate.

În cauză, intimatul N___ G_______ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului declarat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, deoarece terenul la care se face referire în procesul verbal nu este cel în cauză.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului și sentința apelată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, apreciază ca fondat apelul declarat in cauză.

Tribunalul constată că instanța de fond, în mod corect, a reținut legalitatea procesului verbal contestat, acesta cuprinzând toate elementele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art 17 din OG 2/2001, cât și mențiunile obligatorii prevăzute de art 16 din același act normativ, descrierea faptei , astfel cum a fost realizată de agentul constatator, fiind de natură a contura fapta contravenientei.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, Tribunalul reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul asigură respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Prin urmare, cu privire la temeinicia actului contestat, tribunalul constată că din actele și lucrările dosarului nu rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută în actul sancționator. Deși prin plângere petentul a susținut că focul ar fi fost pus de persoane necunoscute, nu a reușit să dovedească acest lucru, nedepunând niciun înscris din care să rezulte că ar fi reclamat la poliție acest lucru.

Cu probele administrate, petentul a făcut dovada că nu a incendiat terenul, dar nu a făcut probe pe fapta reținută de agentul constatator în procesul verbal, respectiv neluarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului față de culturile învecinate.

Chiar dacă petentul susține că nu a provocat incendiul, acesta fiind provocat de alte persoane, el nu se poate degreva de obligația de a lua masuri pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți focului în acest sens fiind și dispozițiile art. 97 alin. 3 teza a II-a din OMIRA nr. 163/2007 pentru aprobarea normelor generale de apărare împotriva incendiilor și Ordinului nr. 121/10.07.2000 al Ministerului Agriculturii privind aprobarea Normelor de prevenire și stingere a incendiilor specifice sectoarelor din domeniul de competență al Ministerului Agriculturii.

Astfel, petentul avea obligația potrivit art. 88 de a strânge paiele rezultate în urma recoltării în 1- 2 zile de la această operațiune, efectuându-se imediat aratul, iar potrivit art. 86 avea obligația de a lua măsuri speciale în perioada secerișului și a recoltării, cum ar fi : protejarea se face prin realizarea unor fâșii paralele arate, paiele și cerealele recoltate de pe acestea fiind evacuate în afara acestor fâșii; lățimea fâșiilor de izolare va fi de 20 m față de drumuri și masive păduroase și de 50 m față de calea ferată. De asemenea, petentul avea obligația, potrivit art. 91 de a organiza posturi de observație cu dispozitive de semnalizare acustică și să instaleze câte un punct de alarmare în cel puțin două puncte opuse.

Este evident că petentul nu a procedat la luarea măsurilor de prevenire și de pază a terenurilor pe care le folosește, în vederea împiedicării unor eventuale incendieri de către terți, așa cum susține în apărarea sa.

Nu poate fi reținută nici apărarea formulată de apelant, în sensul că terenul pe care a avut loc incendiul nu îi aparține, întrucât din actele dosarului rezultă că identitatea contravenientului a fost certificată în urma măsurătorilor GPS efectuate de reprezentantul APIA. În urma acestor măsurători s-a identificat blocul fizic xxxxxx-177, în cuprinsul căruia se află terenul incendiat aparținător N___ G_______, acesta figurând în evidențele APIA ca utilizator al terenului incendiat.

Întrucât petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de veridicitate instituită de lege în favoarea actului sancționator și neexistând alte elemente care să formeze convingerea instanței că procesul verbal atacat ar fi netemeinic, urmează să mențină procesul verbal ca legal și temeinic.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.480 al.2 C.pr.civ., va admite apelul declarat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "B____ Ș______" Călărași împotriva sentinței civile nr.307/2015 a Judecătoriei Oltenița, pe care o va desființa în tot și, rejudecând, va respinge plângerea formulată de reclamantul N___ G_______ împotriva procesului verbal de contravenție _______ nr.xxxxxxx/2014 dresat de I__ „B____ Ș______” Călărași, pe care îl va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.480 al.2 C.pr.civ.

Admite apelul declarat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență "B____ Ș______" Călărași împotriva sentinței civile nr.307/2015 a Judecătoriei Oltenița, pe care o desființează în tot și, rejudecând, respinge plângerea formulată de reclamantul N___ G_______ împotriva procesului verbal de contravenție _______ nr.xxxxxxx/2014 dresat de I__ „B____ Ș______” Călărași, pe care îl menține.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2015.

Președinte,

N_______ D______

Judecător,

G_______ T_____

Grefier,

C_______ P___


Tehnored.N.D______

Dact.C.P., ex.4/28.09.2015

J.f.L________ D________

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025