Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIE Nr. 1854
Ședința publică din 23 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O_______ C_____ S________
Judecător A_____ S_____ S_____
Grefier C______ C______
Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelantul petent G___ P___-G______, împotriva sentinței civile nr. 7608 din 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Gorj, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul petent G___ P___-G______, lipsă fiind intimatul I____________ de Poliție al Județului Gorj.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că cererea de apel a fost formulată în termenul legal prevăzut de lege și că se află la primul termen de judecată, cu citarea legală a părților.
În condițiile art. 131 alin. 2 coroborat cu dispozițiile art. 482 N.C.P.C., tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 N.C.P.C., coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Nemaifiind cereri de formulat și probe noi de administrat, tribunalul a constatat cercetarea judecătorească încheiată, acordând cuvântul pentru dezbateri asupra apelului:
Apelantul petent G___ P___-G______ a solicitat admiterea apelului și pe fond, admiterea plângerii contravenționale.
TRIBUNALUL
Asupra apelului declarat:
Prin sentința civilă nr. 7608 din 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petentul G___ P___-G______, domiciliat în Petroșani, _________________________, __________, _____________________, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/2014 întocmit de I.P.J. Gorj, cu sediul în Tg-J__, __________________, județul Gorj.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul XXXXXXXXXXXXXX, petentul G___ P___-G______ a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul IPJ Gorj, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/21.08.2014, înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment, precum și anularea măsurii de reținere a permisului de conducere.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 21.09.2014, a fost sancționat de Politia Bumbești-J__ deoarece, fiind grăbit, a depășit două mașini ce se aflau înaintea mașinii sale pentru a aștepta schimbarea culorii la semaforul electric, iar în procesul-verbal s-a consemnat greșit data de 21.08.2014, acesta fiind motiv de nulitate a procesului verbal atacat.
Petentul a mai precizat că a recunoscut fapta și o regretă, motiv pentru care a și procedat la semnarea procesului-verbal de contravenție atacat, dar a fost o situație deosebită care nu se va mai repeta și nu a săvârșit alte contravenții de mai bine de 6 ani, în viitor urmând să fie mai atent și mai prevăzător, luându-și angajamentul că nu va repeta această greșeală și solicită clemența instanței întrucât este șofer profesionist și abia a reușit să-și găsească un loc de muncă.
În drept, petentul și-a întemeiat prezenta pe OG 2/2001 și art. 194 C.p.civilă
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție contestat și cartea de identitate.
Intimatul I.P.J. Gorj a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție ca temeinic și legal, motivat de faptul că petentul a fost sancționat în temeiul O.U.G. nr. 195/2002, iar documentul de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 temeinicia rezultând din documentele anexate, respectiv procesul-verbal contestat în cuprinsul căruia este menționat martorul B___ C_______, cât și raportul întocmit la data de 20.10.2014 de agentul P______ D_____ C_______.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile art.205 din Codul de procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat s-a dispus sancționarea petentului cu suma de 360 lei amendă și măsura complementară a reținerii permisului de conducere pentru încălcarea prevederilor art. 100 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina acestuia faptul că, la data de 21.08.2014, ora 20:08, a circulat pe DN 66 Bumbești-J__, Defileul Jiului, zona km 97, cu autoutilitara cu număr de înmatriculare 6572NS, depășind coloana de autovehicule oprite la culoarea roșie a semaforului electric.
În cuprinsul raportului întocmit la data de 20.10.2014, agentul constatator a menționat că data corectă a săvârșirii contravenției este 21.09.2014 și fapta poate fi confirmată de martorul B___ C_______, conducătorul unuia din autovehiculele oprite în coloană la culoarea roșie a semaforului, martor indicat și în cuprinsul procesului verbal contestat.
Fapta descrisă a fost a fost calificată ca fiind contravenția descrisă la art. 100 alin.3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cu care constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul depășirea coloanei de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului.
Procedând la verificare potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 a legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește legalitatea, că actul contestat cuprinde mențiunile prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constată din oficiu de către instanța de judecată.
Referitor la data greșită a săvârșirii contravenției, indicată în cuprinsul procesului-verbal contestat, instanța a reținut că prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sancționează lipsa datei și nu menționarea unei date eronate, fiind vorba despre o eroare materială ce nu afectează valabilitatea actului, eroare ce a fost dovedită cu recunoașterea petentului și raportul agentului constatator din data de 20.10.2014.
Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța de fond a constatat că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art. 6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală, fiind aplicabile în speță dispozițiile art. 6 paragraf 2și 3 CEDO care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.
Referitor la procesul-verbal contestat, instanța de fond a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt. În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții s-a reținut în mod constant că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, însă atâta timp cât petentul a recunoscut săvârșirea faptei (care oricum putea fi dovedită prin audierea martorului menționat de către agentul constatator), instanța de fond a reținut că acesta a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Totodată, instanța de fond a reținut că petentul nu a invocat niciunul dintre cazurile enumerate la art. 11 din OG nr.2/2001 de natură a înlătura caracterul contravențional al faptei, iar faptul că se grăbea nu constituie un astfel de caz.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța a apreciat că se justifică aplicarea de către agentul constatator a sancțiunii amenzii contravenționale pentru fapta săvârșită de petent, în raport de pericolul social concret al acesteia, fiind respectate criteriile enumerate la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 care prevăd că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Astfel, instanța de fond a reținut că fapta constând în depășirea coloanei de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului pe Defileul Jiului, loc în care circulația se desfășoară cu dificultate, fiind instituite restricții de circulație ca urmare a lucrărilor ce se efectuează, prezintă un grad de pericol social sporit pentru participanții la trafic.
Pentru considerentele expuse, instanța de fond a apreciat ca neîntemeiată contestația de față, urmând să o respingă ca atare.
Împotriva sentinței a declarat apel intimatul petent G___ P___ D_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței civile în sensul admiterii plângerii contravenționale.
Prin motivele scrise de apel, apelantul petent a arătat că a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/21.08.2014, motivat de faptul că a fost sancționat la data de 21.09.2014, întrucât a depășit tirul aflat în fața sa, al cărui conducător redusă, timp în care tocmai s-a schimbat culoarea semaforului. Deci nu a efectuat cu intenție trecerea pe culoarea roșie, aceasta tocmai s-a schimbat când efectua depășirea și din locul în care depășea nu putea observa semaforul, a depășit când i s-a făcut semn de către conducătorul dinaintea sa.
A mai arătat că la data 5 dec 2014, nu se afla în țară, întrucât transporta cu mașina în străinătate marfă și din această cauză nu s-a putut prezenta în instanță să-și facă apărarea.
Pentru motivele arătate, apelantul petent a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere la instanța de fond pentru a-și putea face apărarea cu martori, solicitând citarea în cauză tocmai a celui care i-a făcut semn că poate trece și că el se deplasa foarte încet la început.
Pentru aceste motive, coroborate cu faptul că a fost sincer, a recunoscut săvârșirea faptei, că nu a avut de mai bine de 6 ani nici o contravenție și că este șofer profesionist, solicitând admiterea apelului.
În drept, apelantul petent și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466, 468, 470 și 480 C.pr.civ.
Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 NCPC, tribunalul îl reține ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 7608 din 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petentul G___ P___-G______, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/2014 întocmit de I.P.J. Gorj - Poliția Bumbești J__.
A reținut prima instanță că apelantul petent a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa respectiv că a depășit o coloană de vehicule oprite la culoarea roșie a semaforului faptă prev. de art. 100 alin. 3 lit. a din OG 195/2002, în condițiile în care a recunoscut fapta iar prezumția de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată prin proba contrară.
Criticile formulate de către apelantul petent în sensul că prima instanță a soluționat cauza respingând plângerea contravențională fără a analiza și apărările sale, prin audierea martorului asistent B___ C_______, sunt fondate.
Din cu prinsul plângerii contravenționale a rezultat că apelantul petent ar fi efectuat depășirea unei coloane oprite la culoarea roșie a semaforului la indicația unuia dintre conducătorii auto opriți în coloană și că nu ar fi observat momentul în care s-a schimbat culoarea semaforului.
Cu toate că instanța de fond a dispus citarea în vederea audierii a martorului asistent B___ C_______, nu a mai procedat la audierea acestuia deși depoziția acestuia era utilă pentru lămurirea stării de fapt și pentru verificarea susținerilor contravenientului, în contextul celor expuse în plângerea contravențională și fără ca prima instanță să motiveze de ce nu mai era utilă audierea martorului menționat.
Totodată, la dosarul de fond se constată că intimatul a depus întâmpinare după trecerea termenului de 25 de zile prev. de art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv la data de 29.10.2015 deși plângerea contravențională a fost comunicată la data de 30.09.2014.
Întâmpinarea astfel depusă nu a fost comunicată petentului pentru a lua cunoștință de apărările invocate de I.P.J. Gorj, deși odată cu aceasta a fost înaintat raport întocmit de către organele de poliție în care se face vorbire de același martor B___ C_______ care ar avea cunoștință de starea de fapt expusă în procesul verbal de contravenție.
Așadar, pentru respectarea dreptului la apărare, pentru respectarea principiului egalității armelor și al principiului contradictorialității, se impunea audierea martorului asistent menționat în procesual verbal de contravenție și prin prisma celor invocate de contravenient în cuprinsul plângerii contravenționale dar și în contextul în care întâmpinarea și înscrisurile atașate acesteia nu au fost aduse la cunoștința apelantului petent.
Față de considerentele enunțate, urmează a se admite apelul declarat de către apelantul petent G___ P___-G______, împotriva sentinței civile nr. 7608 din 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Gorj, a se anula sentința apelată și a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, urmând a proceda la audierea martorului asistent B___ C_______ cu privire la starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție, dar și cu privire la aspectele invocate în plângerea contravențională de către apelantul petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de către apelantul petent G___ P___-G______, identificat prin C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Petroșani, __________________________, ____________, _________________________, împotriva sentinței civile nr. 7608 din 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Gorj, cu sediul în Tg-J__, __________________, județul Gorj.
Anulează sentința apelată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23 Septembrie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, O_______ C_____ S________ |
|
Judecător, A_____ S_____ S_____ |
|
Grefier, C______ C______ |
|
Red. O.C.S.
Tehnored. C.C.
Judecăt. fond G. S________
5 ex./12 Octombrie 2015