ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3946
Ședința publică din 24 aprilie 2012
Președinte : C______ L____ D______
Grefier :R_____ L____ B____
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul M______ C_______ M_____ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.02.2012 de intimatul I____________ de Poliție al Județului A___.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei au lipsit părțile.
Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.
La al doilea apel nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu dispozițiile art.36 din OG nr.2/2001.
Grefierul expune referatul cauzei.
Instanța, considerându-se lămurită, în temeiul art. 150 declară încheiate dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
J U D E C A T A
Constată că, prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 28.02.2012, petentul M______ C_______ M_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ a solicitat anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.02.2012.
În motivarea plângerii petentul arată că, procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din data de 15.02.20.12 este netemeinic și nelegal.
Astfel, susține că, prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 15.02.20.12, agentul constatator a stabilit că a săvârșit contravenția prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. i din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, "când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere;" și a aplicat sancțiunea contravențională prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002-republicată - privind circulația pe drumurile publice.
Prin urmare, agentul constatator a stabilit aplicarea amenzii prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile precum și a măsurii tehnico administrative de reținere a permisului de conducere.
Petentul susține că, potrivit art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, contravenția menționată se sancționează numai cu aplicarea amenzii și a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule. Prin urmare agentul constatator a aplicat mai multe sancțiuni contravenționale decât prevede legiuitorul.
De asemenea, apreciază că, procesul verbal nu respectă prevederile anexei nr. 1E din HG 1391/2006, care reprezintă raportul de reținere a permisului. Astfel, agentul constatator poate "propune" suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă determinată, de la caz la caz, sancțiunea propusă de acesta fiind „aprobată" de șeful poliției rutiere. Ori, prin procesul verbal antemenționat agentul constatator „dispune" aplicarea sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, inclusiv durata acesteia, ea operand fie cu începere din ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii, fie de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, în caz de contestare a procesului verbal de contravenție.
Cu privire la fapta reținută prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 15.02.2012, consideră că nu întrunește elementele cumulative ale contravenției.
Astfel, agentul constatator are obligația de a stabili împrejurările săvârșirii faptei și existența contravenției, întrucât pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale, este necesar să existe vinovăție, adică fapta să fie săvârșită cu intenție.
Ori, în situația dată, agentul constatator nu a avut în vedere faptul că a avut o viteză de rulare redusă, neavând nici o intenție de a depăși, dar în fața autoturismului său, un alt autoturism marca Dacia s-a încadrat brusc și fără a semnaliza, de pe banda I pe banda a doua de mers și fiind un carosabil acoperit parțial cu zăpadă, a evitat o frânare bruscă, efectuând o manevră de evitare a autoturismului apărut în fața sa.
Precizează că intenția sa nu a fost de e efectua o depășire ci de a evita autoturismul care a apărut brusc în fața sa. Consideră că agentul constatator avea obligația de a avea în vedere la stabilirea contravenției întreaga împrejurare a efectuării depășirii, dar probabil ca aflându-se în trafic nu a fost în măsură să observe corect situația dată. Pentru aceste motive petentul a solicitat admiterea plângerii astfel cum a fost ea formulată.
În drept, a invocat prevederile : HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, OUG nr. 195/2002-republicată, OUG nr. 2/2001.
În probațiune a depus procesul verbal atacat.
Prin întâmpinarea formulată intimatul IPJ A___ a solicitat respingerea plângerii și menținerea actului de sancționare în totalitate .
Apreciază că, motivele învederate de petent onoratei instanțe de judecată sunt neîntemeiate și nelegale. Acest act juridic administrativ unilateral, emană de la o autoritate publică, ce are competența de a constata și de a sancționa faptele contravenționale, și se bucură de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, are forță probantă se execută din oficiu este întocmit în forma « ad validatem », cu respectarea condițiilor de fond și de formă în scopul producerii efectelor juridice, pentru care a fost întocmit.
Principiul legalității, aplicabil dreptului administrativ, în general, și materiei contravenționale, în special, presupune ca rezultatul interpretării legii contravenționale să fie concordant cu voința legiuitorului, iar textul nu poate fi interpretat nici extensiv, nici restrictiv (lex dixit quam voluit). în acest context, în materie contravențională, nu este admisă interpretarea extensivă (lex dixit minus quam voluit) și nici interpretarea restrictivă (lex dixit quam voluit).
Încălcarea normelor de drept administrativ, prin comiterea unei fapte antisociale, săvârșite cu vinovăție, care prezintă un pericol social mai redus decât infracțiunea, dă naștere unui raport de conflict, ceea ce atrage sancționarea contravențională, în speță reclamantul facandu-se vinovat de contravenția reținuta în sarcina sa prin procesul verbal, din probele existente la dosarul cauzei, rezultând fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității.
Consideră că petentul putea evita cu foarte mare ușurința situația creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau de mai puțină nepăsare fața de lege, culpa sa fiind integrală în producerea incidentului.
În probațiune a depus la dosar planșa cu cinci fotografii radar, buletinul de verificare metrologică și raportul agentului constatator.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/15.02.2012, petentul M______ C_______ M_____, a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru încălcarea dispozițiilor art.120(1) i din HG nr. 1391/2006.
În sarcina petentului s-a reținut faptul că, la data de 15.02.2012, în jurul orelor 20:12, a condus auto marca Ford cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ________________________ efectuează o depășire peste marcajul longitudinal continuu dublu ce desparte sensurile de deplasare, fiind filmat video cu aparatul radar.
Petentul a semnat procesul verbal de contravenție cu următoarea mențiune:” nu am nimic de declarat ”.
Intimatul a depus la dosar planșe foto.
Sub aspectul legalității, instanța constată că, procesul-verbal întrunește toate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G.nr.2/2001, fapta fiind descrisă corespunzător.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, petentul a fost sancționat pentru încălcarea disp. art. 120 alin. 1 litera i din HG nr. 1391/2006.
Potrivit dispozițiilor art. 120 (1) litera i,
(1) Se interzice depășirea vehiculelor:
i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere;
Potrivit dispozițiilor art. 100 (3) litera e, din OUG nr.195/2002,
Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (...)
e) nerespectarea regulilor privind depășirea;
În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că intenția sa nu a fost de a efectua o depășire ci de a evita autoturismul care a apărut brusc în fața sa, aceasta nu a fost probată în instanță, or, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească .
În raport de elementele probatorii prezentate de intimată, respectiv planșele foto depuse la fila 16, se va considera că aceasta a dovedit existența elementelor constitutive ale contravenției reținute, de natură să justifice sancționarea petentului în maniera celor înscrise în procesul verbal de contravenție.
Nu în ultimul rând se va ține seama de mențiunea petentului cu ocazia încheierii procesului verbal de contravenție, potrivit căreia acesta a recunoscut fapta comisă implicit.
Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO în această materie, cauza C_________ N____ Împotriva României, atâta timp cât petentul și-a asumat cele impuate lui și, apoi nu a probat că starea de fapt recunoscută este diferită de cea reală, instanța apreciază că plângerea acestuia este nefondată.
Agentul constatator a respectat disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 cu privire la individualizarea sancțiunii fapta având un grad de pericol social relativ ridicat, de natură să pună în pericol viața și integritatea petentului și a celorlalți participanți la trafic.
Pe cale de consecință, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, se va respinge plângerea formulată de petentul M______ C_______ M_____, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/15.02.2012, conform dispozitivului.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către partea câștigătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea la contravenție exercitată de petentul M______ C_______ M_____, domiciliat în ____________________ jud. A___, având CNP xxxxxxxxxxxxx, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/15.02.2012, în contradictoriu cu intimatul IPJ A___.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 24.04.2012.
PreședinteGrefier
C______ L____ D______ R_____ L____ B____
CLD/RLB/25.05.2012
2 exemplare.
Nu se comunică.