Document finalizat
R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1929/2015
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A______ S______
Judecător M_____ T____
Grefier A_____ C_______ T________
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____ împotriva sentinței civile nr. 322/08.05.2015, pronunțată de Judecătoria F____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu petentul intimat L________ D______, în cauza având ca obiect anulare proces verbal de contravenție PV ________ nr.xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Instanța, având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, procedând la verificarea competenței conf. art. 131 C__ constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza în baza art. 95 C__.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 322/08.05.2015, pronunțată de Judecătoria F____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, a fost admisă excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție, invocată de instanță din oficiu.
A fost admisă plângerea contravențională formulată de către petentul L________ D______ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T____.
A fost constatată nulitatea absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 09.02.2015 de către intimat și a fost exonerat petentul de plata amenzii aplicate.
A fost obligat intimatul la 420 lei, cheltuieli de judecată către petent.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 09.02.2015, încheiat de intimat, s-a reținut că petentul ,,în calitate de însoțitor al turmei de ovine pe care o deține, a traversat turma de ovine pe un teren al Asociației Proprietarilor de terenuri – Microregiunea T_____-V___, fără a avea acest drept”.
Pentru această faptă, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000 lei, în baza dispozițiilor art. 3 alin. 2 din HCL 10/2013.
La termenul de judecată din data de 08.05.2015, prima instanță, în baza art. 248 alin. 1 C.proc.civ., raportat la art. 17 din O.G. 2/2001, a pus în discuție excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție, invocată de către instanță din oficiu.
Se reține că, potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., ,,Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
În ceea ce privește excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție, prima instanță a apreciat că excepția invocată din oficiu este întemeiată și a admis-o pentru motivele învederate în cele ce urmează.
Prin actul de constatare, s-a reținut că petentul a săvârșit fapta ,,în perioada ianuarie 2015”.
Potrivit art. 16 al. 1 din OG 2/2001, „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția”.
Conform art. 17 din OG 2/2001, „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
Prima instanță a reținut astfel că dispozițiile art. 17 din OG 2/2001 prevăd situațiile în care un proces verbal de constatare a contravențiilor este nul absolut, printre acestea fiind și situația în care din actul de constatare lipsește data comiterii contravenției. Nulitatea absolută se constată și din oficiu, ea nu trebuie invocată de părți, netrebuind așadar să fie dovedită vreo vătămare, deoarece vătămarea se presupune.
În mod evident, prin dată a comiterii contravenției se înțelege data la care fapta sancționabilă contravențional a fost efectiv comisă, orice altă dată fiind exclusă. Pe de altă parte, în România formatul oficial al unei date este: ziua, luna și anul și acesta trebuie respectat și cu ocazia întocmirii unui proces verbal de contravenție, formatul fiind diferit de la țară la țară.
Prima instanță a constatat că, în cazul de față, procesul-verbal contestat nu conține mențiunea obligatorie a datei săvârșirii contravenției, prevăzută de art. 16 al. 1 din OG 2/2001, în condițiile în care, la rubrica ,,în ziua de…” agentul constatator a completat ,,perioada ianuarie”, iar la rubrica ,,ora”, a menționat ,,2015”.
Ca atare, întrucât instanța de judecată, examinând procesul verbal de contravenție, nu a putut constata în mod clar și neechivoc care este data săvârșirii faptei contravenționale, având în vedere că, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunii privind data comiterii contravenției este sancționată cu nulitatea absolută și întrucât menționarea eronată a datei contravenției echivalează practic cu lipsa menționării acesteia, prima instanță a apreciat că procesul-verbal de contravenție contestat în speță este lovit de nulitate absolută, eroarea în discuție provocându-i petentului o vătămare care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, din moment ce face imposibilă stabilirea corectă a datei săvârșirii contravenției exclusiv pe baza procesului-verbal (știut fiind faptul că acesta nu poate fi completat cu probe extrinseci).
Având în vedere aceste considerente, prima instanță a apreciat că procesul verbal în cauză a fost încheiat în mod nelegal, cu nerespectarea disp. art. 17 din O.G. nr.2/2001, motiv pentru care a admis excepția nulității absolute a procesului-verbal, cu consecința admiterii plângerii contravenționale, urmând a constata nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție.
Întrucât prima instanță a admis plângerea contravențională și întrucât intimatul a pierdut procesul, văzând dispozițiile art. 453 alin. 1 C.proc.civ., a admis cererea petentului de obligare a intimatului la cheltuieli de judecată către petent, în sumă de 420 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean T____ a declarat apel, solicitând instanței să modifice sentința atacată, in sensul respingerii plângerii contravenționale, din următoarele considerente:
Apelantul a apreciat că instanța fondului a pronunțat o hotărâre total netemeinică atunci când a admis plângerea petentului si a anulat procesul-verbal încheiat, soluția fiind criticabilă din următoarele considerente:
În primul rând, în conformitate cu art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 procesul-verbal trebuie să cuprindă data încheierii procesului-verbal, iar potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001lipsa mențiunilor privitoare la data comiterii faptei atrage nulitatea absolută a procesului verbal. Dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sancționează însă cu nulitatea absolută lipsa totală a datei în care fapta a fost săvârșită; în ipoteza în care data este indicată, aceasta este incorectă sau incompletă, devine incidentă sancțiunea nulității relative în condițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001, iar anularea procesului-verbal în temeiul acestui motiv de nulitate poate interveni doar cu condiția dovedirii de către petent a existenței unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
În al doilea rând, în cazul de față, la locul destinat datei săvârșirii faptei din cuprinsul procesului-verbal, este consemnat „perioada ianuarie 2015", deoarece contravenția săvârșită de către petent are caracter de continuitate, acesta traversând turma de ovine în repetate rânduri în cursul lunii ianuarie a anului curent, printr-o zonă în care nu avea acest drept. Dacă agentul constatator ar fi procedat la consemnarea datei săvârșirii faptei în formatul la care face referire prima instanță, atunci s-ar fi ajuns la situația în care petentului i s-ar fi aplicat mai multe sancțiuni contravenționale pentru aceeași faptă. Prin modalitatea astfel aleasă de către agentul constatator s-a creat și un beneficiu pentru petent.
Prin urmare, având în vedere că din conținutul procesului-verbal de contravenție contestat nu lipsește data săvârșirii, aceasta fiind inserată, fără a se respecta un format care să includă ziua, luna și anul, s-a apreciat că sancțiunea incidentă în cauză este cea a nulității relative, iar, dat fiind faptul că petentul nu a dovedit o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, anularea procesului-verbal nu poate interveni în temeiul acestui motiv de nelegalitate.
În ceea ce privește temeinicia actului administrativ contestat, în cazul de față nu a fost depusă nicio probă contrarie celor consemnate în cuprinsul procesului verbal care să înlăture prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției.
S-a învederat instanței că procesul verbal se bucură de prezumția relativă că lucrările s-au întâmplat așa cum au fost descrise în conținutul acestuia, motiv pentru care sarcina probei incumbă celui care-l contestă, așa cum este stipulat în art. 249 din Codul de procedură civilă, conform cărora Cel care face o susținere înaintea judecății trebuie să o dovedească. De vreme ce prin art. 249 Cod procedură civilă s-a prevăzut că sarcina probei incumbă celui care sesizează instanța de judecată înseamnă că dovada netemeiniciei procesului verbal îi revine petentului, drept pentru care, până la proba contară, procesul verbal se bucură de prezumția relativă că faptele s-au petrecut așa cum acestea sunt descrise în conținutul actului constatator, având în vedere aspectul că actul de constatator emană de la un organ care are competență prin lege să constate și să aplice contravenții (art. 26 pct. 10 din Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române).
Procesul verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrarie.
În probatoriu, a înțeles să se folosească de înscrisurile depuse în fața primei instanțe. Totodată, a solicitat încuviințarea probei cu martorul Penelea C______, domiciliat în com. D_______, ___________________/B.
La data de 30.09.2015, intimatul petent L________ D______ a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, susținând, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate în calea de atac, a art. 476 și urm. cpc, tribunalul constată că aceasta este legală și temeinică, urmând a respinge apelul, ca nefondat. Astfel, critica apelantului, potrivit căreia lipsa datei conținând ziua, luna și anul ar atrage nulitatea relativă și nu absolută a procesului verbal, est neîntemeiată, prima instanță pronunțând o soluție cu aplicarea și interpretarea corectă a art. 17 din OG nr. 2/2001. Într-adevăr, menționarea unei date incomplete, cum este cazul de față, echivalează cu lipsa acesteia, neputându-se stabili care este data exactă a constatării faptei.
Nu poate fi reținută susținerea apelantului, potrivit căreia data menționată este cea corectă, față de caracterul continuu al contravenției, pentru că și în situația unei contravenții continue, data săvârșirii acesteia este data constatării, așa cum rezultă din disp. art. 13 al. 2 din OG nr. 2/2001.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 al. 1 cpc, va respinge apelul, ca nefondat.
În temeiul art. 482 cpc, rap. la art. 453 cpc, față de culpa procesuală a apelantului, acesta va fi obligat la plata sumei de 300 lei către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată în apel – onorariul avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, cu sediul în Timișoara, _____________________. 44-46, jud. T____, împotriva sentinței civile nr. 322/08.05.2015, pronunțată de Judecătoria F____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu L________ DUMITRUCNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în comuna D_______, ____________________, județul T____, cu sediul procedural ales la avocat Bragau R_____ M_______ în Timișoara, __________________________, ____________________, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata sumei de 300 lei către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2015.
Președinte, A______ S______ |
|
Judecător, M_____ T____ |
|
Grefier, A_____ C_______ T________ |
|
Red. A.S. - 3.11.2015
Tehnored. A.T.
Prima instanță: J___ Anișoara L____
4 ex. / 2 ___________