ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 516
Ședința publică din 27 ianuarie 2016
Președinte: B____ C_____
Grefier: I_____ K_______
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petenta Ș____ A____ F_________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, împotriva procesului-verbal de contravenție nr. xxxxxx/22.10.2015.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentei, avocat Ș____ B_____ din Baroul A___, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Plângerea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatându-se competentă sub aspect general, material și teritorial, potrivit art. 131 Cod procedură civilă raportat la art. 32 din OG nr. 2/2001, și văzând că nu sunt alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul.
Reprezentantul petentei pune concluzii de admitere a plângerii, astfel cum a fost formulată și pentru motivele arătate în cerere, fără cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXX/04.11.2015, petenta Ș____ A____ F_________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție A___, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție nr. xxxxxx/22.10.2015 încheiat de Biroul Rutier A___.
În esență, în motivarea plângerii, petenta arată că procesul-verbal de contravenție este nelegal deoarece fapta reținută în sarcina sa nu există. Starea de fapt descrisă nu corespunde realității, întrucât ea a traversat intersecția în momentul în care culoarea semaforului s-a schimbat din verde în galben, iar nu pe culoarea roșie a semaforului.
În drept, intimata invocă art. 118 din OG nr. 195/2002.
Prin întâmpinare, intimatul solicită respingerea plângerii contravenționale, arătând că fapta petentei a existat și este încadrată juridic corespunzător, iar procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit, actul conținând constatările personale ale agentului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
În probațiune, s-a depus procesul-verbal de contravenție contestat și un CD conținând înregistrarea video a faptei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că în fapt că, prin procesul-verbal de contravenție nr. xxxxxx/22.10.2015, petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 420 lei, pentru contravenția prevăzută de art. 52 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. d) din OUG nr. 195/2002, întrucât a condus autovehiculul cu nr. XXXXXXXX și a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune situat la intersecția _______________________ _______________________. Totodată, petentei i s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
Examinând legalitatea actului sancționator, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
De asemenea, în ceea ce privește temeinicia, starea de fapt constatată direct de agentul rutier, respectiv trecerea pe semnalul de culoare roșie a semaforului, este confirmată de înregistrarea video depusă la dosar, înregistrarea atestând semnalul de culoare roșie la cadrul 15:12:40 și pătrunderea autovehiculului în intersecție la cadrul 15:12:44, deci la 4 secunde de când semaforul indica roșu, deși petenta avea obligația de a opri la apariția semnalului de culoare galbenă, potrivit art. 53 alin. 1 din HG nr. 1391/2006.
Ca urmare, văzând că fapta corespunde realității și constituie contravenție, potrivit textelor legale indicate, că sancțiunea principală a fost corect individualizată și că sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce s-a dispus conform art. 100 alin. 3 din OUG 195/2002, republicată, instanța va respinge plângerea formulată.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta Ș____ A____ F_________ (CNP xxxxxxxxxxxxx), cu domiciliul procesual ales în A___, ____________________. 3, ___________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, cu sediul în A___, __________________ nr. 17-19, județul A___, împotriva procesului-verbal de contravenție nr. xxxxxx/22.10.2015 încheiat de Serviciul Rutier A___.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2016.
Președinte,Grefier,
B____ CosminIovuța K_______
BC/IK/ 08.02.2016/ 4 ex. / 2 ex. _____________________________________>