Dosar nr. 32.XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 354

Ședința publică de la 02.02.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: L______ S_____

Judecător: C____ M______ L____

Judecător: O_____ I___

Grefier: C_________ G_______

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta – intimată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – C______, cu sediul în mun. București, sector 6, _____________________. 401 A, împotriva Sentinței civile nr. 2896/ 04.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 32.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – petentă __________________, cu sediul în mun. București, ___________________________ A, ____________, sector 3 și cu sediul procesual ales la _____________________ S.R.L., cu sediul în mun. București, ______________________, _______________.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta - intimată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și intimata – petentă __________________.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că dosarul se află la primul termen de judecată a recursului, procedura este legal îndeplinită, recursul este motivat, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, prin Serviciul registratură intimata – petentă __________________ a înaintat întâmpinare, în dublu exemplar.

Având în vedere că, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata – petentă nu a invocat alte aspecte de drept și de fapt decât cele avute în vedere de instanța de fond, tribunalul apreciază că nu se impune comunicarea acesteia părții adverse.

Tribunalul, având în vedere că procedura este legal îndeplinită la acest termen de judecată, în cauză nu s-a solicitat administrarea altor probe în afara celor avute în vedere la soluționarea fondului și nu mai sunt cereri de formulat și nici excepții de invocat, analizând actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2896/ 04.03.2014, pronunțată în dosarul nr. 32.XXXXXXXXXXXX, Judecătoria Ploiești a admis plângerea formulată de intimata – petentă __________________ in contradictoriu cu intimata Compania Națională de Drumuri Naționale din România SA. și a anulat procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/ 10.04.2012, exonerând intimata – petentă de plata amenzii și a tarifului de despăgubire.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

„În data de 10.04.2012 a fost întocmit procesul – verbal _________ nr. xxxxxxx, petenta fiind sancționată contravențional, în baza art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002, întrucât, în data de 17.11.2011, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX a circulat pe rețeaua de drumuri naționale din România fără a deține rovinietă valabilă, procesul – verbal fiindu-i comunicat la data de 24.04.2012.

Instanța reține că plângerea este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 31 alin. (1) din OG nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, termen legal, imperativ și absolut, prevăzut sub sancțiunea decăderii.

În ceea ce privește comunicarea procesului – verbal de contravenție și a înștiințării de plată, instanța amintește că, potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001, aceasta se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Cu privire la caracterul celor două modalități tehnice de comunicare a procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției în sensul dacă sunt alternative, recurgerea la una dintre acestea fiind necesară și suficientă, sau dacă una este subsidiară celeilalte, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 10/2013, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.

Astfel, din considerentele și dispozitivul Deciziei în interesul legii nr. 10/2013 se desprinde concluzia că, în măsura în care cele două modalități tehnice de comunicare sunt subsidiare, incumbă autorității constatatoare obligația ca, mai întâi, să procedeze la comunicare directă prin poștă, cu aviz de primire, și numai în cazul în care persoana sancționată, deși avizată prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare. Procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.

În aceste condiții, comunicarea procesului – verbal direct prin afișare nu respectă exigențele instituite de OG nr. 2/2001 și nu este, deci, în măsură să asigure un just echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, de a i se comunica actul prin care s-a dispus această măsură, la unul pur formal.

Sintetizat, comunicarea doar prin afișare constituie o comunicare nelegală, iar comunicarea nelegală valorează necomunicare, cu toate consecințele juridice ce decurg de aici.

Mai mult decât atât, acceptându-se caracterul subsidiar al modalităților tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin afișare, se ajunge la concluzia că dispozițiile legale analizate pun accent pe "primirea" efectivă a actului. Or, în această situație, comunicarea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției la o altă adresă de cea a domiciliului sau sediului contravenientului constituie, la rândul ei, o comunicare nelegală a actului sancționator.

În cauză, instanța reține, pe de-o parte, că procesul – verbal atacat a fost comunicat doar prin afișare, iar pe de altă parte, că afișarea s-a făcut la altă adresă decât cea a sediului petentei, anume în București, _________________________. 4, __________________, în timp ce sediul petentei este în București, __________________________, clădirea C, _______________.

În aceste condiții, instanța reține că au fost nesocotite dispozițiile art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea realizată fiind nelegală, astfel încât termenul de 15 zile prevăzut de art. 31, alin. (1) din același act normativ nu a început să curgă

Pe cale de consecință, instanța va considera acțiunea introdusă în termen, procedând la analiza pe fond a acesteia.

În ceea ce privește întocmirea și comunicarea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța amintește că, potrivit art. 9 alin. (3), teza finală din OG nr. 15/2002, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1), în cazul în care constatarea contravenției s-a făcut cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România

În cauza de față, instanța reține că procesul – verbal atacat a fost încheiat la data de 10.04.2012, pentru o faptă constatată în 17.11.2011, și comunicat în data de 24.04.2012, prin afișare și la altă adresă decât cea a sediului petentei, cu nesocotirea dispozițiilor legale amintite, fiind lovit astfel de nulitate absolută.

Pentru a reține această concluzie, instanța a avut în vedere faptul că noul regim sancționator introdus prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea OG nr. 15/2002 îi este mai favorabil petentei și, fiind o chestiune de drept substanțial care vizează posibilitatea tragerii la răspundere contravențională, precum și una de ordin constituțional, conform art. 15 alin. (2) din Constituție, se impune aplicarea, din oficiu, a legii contravenționale mai favorabile, care este legea în configurația nouă”

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta - intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – C______, înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova – Secția a II – a civilă și de contencios administrativ și fiscal la data de 07.11.2014, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauuzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, recurenta – intimata a invocat că sentința este pronunțată prin interpretarea greșită a actului dedus judecății și schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar prin interpretarea greșită a legii procesul s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului.

Astfel, în ceea ce privește schimbarea sediului intimatei – petente, a arătat că, potrivit Ordinului nr. 1501/ 2006, într-o astfel de situație, se impunea ca aceasta să solicite eliberarea unui alt certificat de înmatriculare, în care să fie menționat noul sediu, drept pentru care, în lipsa efectuării acestor formalități, e culpa ei pentru faptul că i s-a comunicat actul sancționator la o adresă unde nu mai are sediul, neputând invoca propria turpitudine în apărare.

Pe de altă parte, a susținut că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile O.G. nr. 15/ 2002, apreciind că este prescrisă răspunderea contravențională, întrucât potrivit normelor legale incidente, procesul verbal se întocmește și se comunică în 30 de zile de la data constatării contravenției, iar aplicarea sancțiuni amenzii se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșiri faptei. A arătat că, în cauză, fapta au fost constatată în interiorul termenului de 6 luni, iar procesul verbal a fost comunicat în interiorul termenului de 1 lună de la data aplicării sancțiunii.

Totodată, a apreciat că, prin adoptarea Legi nr. 144/ 2012, s-a urmărit ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției, care coincide cu data încheierii procesului verbal, să nu se poată întocmi alte acte sancționatorii, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile, fără însă a se institui un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât cel general, de 6 luni.

A arătat că data constatării faptei este aceea la care agentul constatator, urmărind imaginile video, surprinde autovehiculul în cauză circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă.

Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru si de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

În drept, recurenta - intimata s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 312 alin. 3 C. pr. civ., ale O.G. nr. 2/ 2001 și ale O.G. nr. 15/ 2002.

Intimata – petentă __________________ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

În motivarea întâmpinării, intimata – petentă a arătat că, potrivit legii, procesul verbal de contravenție trebuie întocmit și comunicat în termen de 30 de zile de la data constatării faptei, care nu este cea la care agentul constatator, urmărind imaginile video, surprinde autovehiculul în cauză circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă, astfel cum a susținut recurenta – intimată.

A învederat că, în cauză, procesul verbal contestat este lovit de nulitate, de vreme ce a fost încheiat la 10.04.2012, pentru o faptă constatată la 17.11.2011, fiind comunicat la 24.04.2012, la o altă adresă decât cea a sediului intimatei – petente. Mai mult, comunicarea prin afișare trebuia să fie subsidiară celei prin poștă, pe bază de confirmare de primire, drept pentru care este nelegală și din acest motiv.

Analizând actele dosarului și motivele de recurs invocate, tribunalul reține că, în mod contrar susținerilor recurentei - intimate Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – C______, corect a reținut instanța fondului faptul că Legea nr. 144/2012 a modificat termenul de prescripție a aplicării sancțiunii, având caracterul unei legi contravenționale mai favorabile sub acest aspect, care retroactivează.

În acest sens, potrivit art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Conform art. 14 alin. 1, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Pe de altă parte, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/ 2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012, prevede că procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

Comparând prevederile normei speciale cu cele ale legii generale în materie contravențională, se constată că, dacă în ceea ce privește termenul de comunicare a procesului-verbal de sancționare, nu sunt diferențe esențiale, respectiv 30 de zile, față de 1 lună, referitor la termenul de aplicare a sancțiunii amenzii, acesta diferă semnificativ, respectiv 30 de zile, față de 6 luni.

Cum în legea specială nu sunt prevăzute expres sancțiunile care intervin în cazul nerespectării acestor termene, devin aplicabile dispozițiile normei generale, respectiv prescripția aplicării și cea a executării sancțiunii amenzii contravenționale.

Contrar susținerilor recurentei – intimate, tribunalul apreciază că, pe lângă interdicția încheierii altor procese verbale de sancționare în intervalul celor 30 de zile ulterioare momentului comunicării unui prim astfel de act sancționator, legea nouă a impus și un termen special de prescripție a sancționării contravenționale, de 30 de zile, de la momentul constatării contravenției și până la întocmirea procesului verbal de contravenție.

În acest sens, nu se poate vedea care a fost rațiunea legiuitorului la modificarea O.G. nr. 15/ 2002, în cazul în care, raportat la norma generală, s-ar fi schimbat doar termenul de comunicare a procesului-verbal de sancționare, de la 1 lună la 30 de zile.

În ceea ce privește momentul constatării faptei, raportat la specificul acestei contravenții, tribunalul reține că, potrivit art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/ 2002, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Totodată, potrivit art. 11 alin. 1 din Ordinul nr. 769/ 2010, constatarea contravențiilor prevăzute la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, se efectuează cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a SIEGMCR, care, conform alin. 2 lit. b, pot fi dispozitive amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv sisteme de camere video, fixe sau mobile și care au rolul de a identifica, în regim static ori dinamic, numărul de înmatriculare al vehiculului, în vederea interogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul verificat.

A___. 3 stipulează că, în cazul utilizatorilor români, dacă se constată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute la alin. 2 lit. b, lipsa rovinietei valabile pentru vehiculul verificat, în baza datelor privind utilizatorul acestuia furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția regim permise de conducere și înmatriculare vehicule, personalul abilitat aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției. Conform alin. 5 procesul-verbal de constatare a contravenției prevăzut la alin. 3 se încheie ulterior, în lipsa contravenientului.

Potrivit alin. 7 procesul-verbal de constatare a contravenției, încheiat conform alin. 3 sau 6, se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.

Sintetizând aceste dispoziții legale, tribunalul reține că, în mod contrar susținerilor recurentei – intimate, în cazul comiterii contravențiilor incriminate de O.G. nr. 15/ 2002, atunci când sunt utilizate sisteme de camere video amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, ca în cauza de față, constatarea abaterii se face în momentul folosirii respectivului dispozitiv, care identifică numărul de înmatriculare al vehiculului, și, prin interogarea bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul verificat, se poate stabili lipsa rovinietei.

Ulterior acestui moment, în baza datelor privind utilizatorul autovehiculului, furnizate de Ministerul Administrației și Internelor, se aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției.

Față de specificul modalității de constatare a unor astfel de abateri, având în vedere și modificările legislative survenite, în mod contrar susținerilor recurentei – intimate, tribunalul apreciază că momentul constatării faptei este cel al utilizării dispozitivului omologat, când se realizează captura fotografică a autovehiculului, moment de la care agentul constatator are obligația ca, în termen de 30 de zile, să obțină datele utilizatorului acestuia furnizate de Ministerul Administrației și Internelor și să încheie actul sancționator, în cazul depășirii acestui termen survenind prescripția aplicării sancțiunii contravenționale.

În aceeași măsură, după cum, în mod corect a reținut instanța de fond, noua lege contravențională, modificând condițiile de tragere la răspundere, prin modificarea termenului de prescripție a aplicării sancțiunii, are caracterul unei legi mai favorabile, ea este pe deplin aplicabilă în cauză.

Față de cele de mai sus, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut în sentința recurată că, deoarece fapta care face obiectul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției _______ 12 nr. xxxxxxx a fost constatată la data de 17.11.2011, iar procesul-verbal a fost întocmit la data de 10.04.2012, la mai mult de 30 de zile de data constatării faptei, dreptul de a aplica sancțiunea contravențională s-a prescris.

În altă ordine de idei, în ceea ce privește tariful de despăgubire de 420,36 lei, tribunalul retine ca, ulterior incheierii procesului – verbal _______ 12 nr. xxxxxxx/ 10.04.2012, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/ 2012, care, în cadrul art. II, a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012, se anulează.

Or, de vreme ce tariful de despăgubire, la plata căruia a fost obligată intimata – petentă, nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează, corect a reținut instanța de fond că se impune înlăturarea sa.

Având în vedere cele expuse, față de normele legale incidente, în baza art.. 312 alin. 1 C. pr. civ., instanța va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta - intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – C______, în contradictoriu cu intimata – petentă __________________, împotriva Sentinței nr. 2896/ 04.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 32.XXXXXXXXXXXX.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de recurenta – intimată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – C______, cu sediul în mun. București, sector 6, _____________________. 401 A, împotriva Sentinței civile nr. 2896/ 04.03.2014, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. 32.XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata – petentă __________________, cu sediul în mun. București, ___________________________ A, ____________, sector 3 și cu sediul procesual ales la _____________________ S.R.L., cu sediul în mun. București, ______________________, _______________, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

ȘTEFUC L______ L____ C____ M______ I___ O_____

Grefier,

G_______ C_________

Operator date cu caracter personal nr. 5595

Red. I.O./ Tehnored. I.O./G.C. 2 ex/ 20.07.2015

J.F. P___ A_____ – Judecătoria Ploiești

d.f. XXXXXXXXXXXXXX