Cod ECLI:RO:TBGRJ:2016:070.xxxxxx
Cod operator 2443
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G___
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizie Nr. 29/2016
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016
Completul compus din:
Președinte: C_______ C____
Judecător: C______ B______
Grefier: R_____ C_________
Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___ împotriva sentinței civile nr. 128 din data de 20.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent B_____ M_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar de către Inspectoratul de Poliție Județean G___-Poliția Tg-Cărbunești, prin serviciul registratură, la data de 11.01.2016, relațiile solicitate prin adresă (filele 15-16).
În condițiile art. 244 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 479 C.pr.civ. tribunalul declară încheiată cercetarea procesului și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art. 477 C.pr.civ.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 128 din 20.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul B_____ M_____ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___, fiind modificat procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/02.10.2014 încheiat de Poliția Tg. Cărbunești, în sensul că s-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 810 lei, cu sancțiunea avertisment.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat de Poliția Tg. Cărbunești la data de 02.10.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 810 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 1 pct. 34 din OUG 195/2002 , reținându-se în sarcina acestuia că la data susmenționată, ora 18,15 a condus autoutilitara marca Iveco, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 67 Tg.Cărbunești, fără a avea aplicate în partea din spate a autovehiculului limitările de viteză prevăzute de lege.
Procesul verbal a fost semnat de petent, fără a se formula obiecțiuni.
Plângerea a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin.1 din OG nr. 2/2001.
Instanța sesizată cu soluționarea plângerii contravenționale, în temeiul art.34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat și a hotărât asupra sancțiunii. Verificând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă vreo cauză de nulitate a acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a avut în vedere prevederile art. 102 alin. 1 pct. 34 din OUG 195/2002 potrivit cărora „constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 34. neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri, a indicatorului cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus.”
Din perspectiva Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, faptele contravenționale intră în sfera cauzelor penale (cauza A_____ contra României), intrând sub incidența art. 6 paragraf 2 din Convenție, care stipulează că o persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până când vinovăția sa este legal stabilită.
Deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, din economia textului art.34 rezultă că acesta face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, prezumția de temeinicie a prezentului proces verbal de contravenție reținându-se întrucât fapta contravențională pentru care a fost sancționat petentul a fost constatată personal de agentul constatator.
În motivarea în fapt a plângerii contravenționale petentul a precizat că indicatoarele cu limitele de viteză s-au desprins din cauza drumului pe care circulă cu autoutilitara, iar petentul nu a observat lipsa acestor indicatoare.
Mențiunile de la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție contestat, în sensul că nu are obiecțiuni, au caracterul unei mărturisiri extrajudiciare scrise.
Din declarațiile martorilor T_____ C_____ C______ și F______ L____ a rezultat că la data efectuării controlului petentul efectua transport de material lemnos. Deși martorii au precizat că la momentul respectiv autoutilitara condusă de petent avea aplicate în partea din spate indicatoarele cu limite de viteză, însă una dintre aceste indicatoare se desprinsese din cauza ploii, declarațiile date cu privire la aceste aspecte urmează a fi respinse ca subiective întrucât nu se coroborează cu apărările formulate de petent, acesta recunoscând situația de fapt reținută de agentul constatator.
Prin probele propuse petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută de agentul constatator, astfel încât în mod corect s-a reținut în sarcina acestuia săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 1 pct. 34 din OUG 195/2002.
Întrucât ulterior întocmirii procesului-verbal contestat, în partea din spate a vehiculului marca Iveco au fost aplicate indicatoarele cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul, existența acestora fiind confirmată de martorii audiați , având în vedere și lipsa urmărilor socialmente periculoase , instanța, văzând și disp. art. 5 și art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a apreciat că sancțiunea avertisment este suficientă pentru a fi atrasă atenția petentului asupra respectării dispozițiilor art. 102 alin. 1 pct. 34 din O.U.G. nr. 195/2002.
Față de considerentele expuse mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 34 alin.1 O.G. nr.2/2001, instanța a admis în parte plângerea contravențională și a modificat procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/02.10.2014 încheiat de Poliția Tg.Cărbunești, în sensul că s-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 810 lei, cu sancțiunea avertisment.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie cu motivarea, în esență, că probele administrate în prima instanță au confirmat fără dubii comiterea de către petent, respectiv conducerea unui autoturism fără a avea aplicate în partea din spate a acestuia indicatoarele cu limitele de viteză.
În opinia sa, fapta nu are un grad redus de pericol social, având în vedere că obligația de a aplica în partea din spate a autoturismelor de transport mărfuri indicatoarele cu limitele de viteză are drept scop facilitarea verificării respectării regimului legal de viteză de către conducătorii acestor vehicule.
De asemenea, regimul sancționator sever impus de legiuitor pentru astfel de fapte confirmă susținerea sa.
În condițiile date, este greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului petentul va putea fi determinat ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.
Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.
Tribunalul, analizând apelul declarat în raport de motivul invocat, privit prin prisma dispozițiilor legale incidente, precum și în raport de probele administrate în cauză, constată că apelul este nefundat, critica fiind neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În esență, sancționarea contravențională a reclamantului-intimat s-a dispus pentru faptul că, la controlul de rutină în trafic, s-a constatat că nu avea montate plăcuțele care indică limitele de viteză pe autoutilitara marca „Iveco”.
Astfel, cum rezultă din ansamblul probator al cauzei, concordant concluziei instanței de fond, constatarea faptei și stabilirea caracterului ei contravențional s-au dispus în mod corect de către agenții din cadrul I.P.J. G___.
Cu toate acestea, luând în considerare că nu s-a constata producerea unei urmări de rezultat, precum și că reclamantul s-a conformat dispozițiilor legale după sancționarea sa și a montat plăcuțele obligatorii (împrejurare dovedită prin declarația martorului F______ L____), de asemenea luând în considerare că nu s-a pus în evidență prin probe că reclamantul are antecedente contravenționale, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și a înlocuit plângerea contravențională.
Văzând și dispozițiile art. 480 alin. 1 C.pr.civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___ cu sediul în Tg-J__, __________________, județul G___ împotriva sentinței civile nr. 128 din data de 20.01.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent B_____ M_____, CNPxxxxxxxxxxxx1, domiciliat în Tg.Cărbunești, _____________________, județul G___, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2016, la Tribunalul G___.
Președinte, C_______ C____ |
|
Judecător, C______ B______ |
|
Grefier, R_____ C_________ |
|
Red.C____.C./Tehnored.C.R.
j.f. P______ N.M.
4 ex./25 Ianuarie 2016