Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria FĂLTICENI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
229/2016 din 03 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

- plângere contravențională -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentința civilă nr. 229

Ședința publică din 3 februarie 2016

Instanța constituită din:

Președinte: P_______ M____

Grefier: B____ I____



Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul A_____ D______, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța, verificând din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul dispozițiilor art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă și art. 101 din O.G. nr. 15/2002, după care, considerând că proba cu înscrisurile atașate plângerii și întâmpinării este admisibilă și poate duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează această probă.

Nemaifiind de formulat cereri și probe de administrat, instanța consideră că nu se mai impune estimarea duratei necesară cercetării procesului și, având în vedere lipsa părților, reține cauza pentru soluționare.

După deliberare,

I N S T A N Ț A

Asupra cauzei de față, constată:

Prin plângerea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 29.10.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul A_____ D______ a solicitat în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România – CESTRIN, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 05.10.2015 de agent constatator M_______ I______, angajat al intimatei, prin care a fost sancționat cu amendă de 250 lei.

În fapt, petentul a arătat că prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/05.10.2015, încheiat de agentul constatator M_______ I______, angajat al CNADNR S.A. - CERSTIN, a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 250 lei, pentru fapta contravențională prevăzută de art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, pentru faptul că a circulat la data de 24.05.2015, ora 01,03, locul DN15 km82+550, Sângiorgiu de M____, jud. M____, fără a deține rovinietă valabilă pentru autovehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, care îi aparține.

In apărarea sa susține că nu se face vinovat de săvârșirea faptei deoarece mașina sa, în speță autovehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX este parcată în Cluj N_____ pe ____________________. 50 și nu a mai fost mutată din acel loc din luna septembrie 2014.

Mai mult, bateria acestei mașini s-a descărcat în perioada lunii septembrie 2014, iar de la acel moment mașina stă parcată în curtea de pe ____________________. 50 din Cluj N_____. Totodată arată că deține o altă mașină pe care o folosește exclusiv, motiv pentru care consideră sancțiunea aplicată ca fiind una nelegală și neîntemeiată.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție sus-amintit.

În drept, au fost invocate disp. art.31-36 din OG nr. 2/2001.

În dovedire, solicită depunerea fotografiei surprinsă de camerele de luat vederi din trafic și anume foto xxxxxx-xxxxxxxxxx-xxxxxxx.

Conform art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a comunicat intimatei plângerea formulată de petent pentru ca acesta să depună întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de lege, în termen de 25 de zile de la comunicare.

Intimatul a depus în termen legal, la dosar, întâmpinare (note de ședință) prin care a arătat că achiesează la acțiunea formulată de petent solicitând admiterea plângerii si în consecință să se dispună anularea procesului verbal de contraventie _________ nr. xxxxxxx/05.10.2015, fără cheltuieli de judecată.

A depus alăturat planșe foto (f.21,22).

La data de 21.12.2015 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f.26) prin care arată că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost sancționat, așa cum și intimata a recunoscut greșeala prin notele de ședință formulate.

În altă ordine de idei arată că a suportat multe cheltuieli care au la origine această greșeală a intimatei, respectiv taxă de timbru, taxe poștale și onorariu avocat, motiv pentru care solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, în sensul anulării procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx /05.10.2015 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.


Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:


Prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx /05.10.2015 întocmit de agentul constatator M_______ I______, angajat al CNADNR S.A. - CERSTIN, petentul A_____ D______ a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 250 lei, pentru fapta contravențională prevăzută de art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu a fost semnat de către petent, acesta fiind întocmit în lipsă.

Instanța, în urma verificării cerută de art. 34 din O.G. 2/2001, constata că plângerea a fost introdusa în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de contravenție.

Potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța retine că, potrivit art. 17 din O.G 2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Analizând conținutul procesului verbal de contravenție contestat, instanta constată că acesta cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de textul de lege sus-menționat, astfel că sub acest aspect procesul verbal este legal întocmit.

Cât privește temeinicia procesului-verbal de contravenție instanța constată că potrivit planșelor fotografice atașate de intimată la filele 21,22 dosar mașina ce a fost surprinsă în trafic data de 05.10.2015, ora 01,13, locul DN 15 km82-550m are numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe când autoturismul petentului are numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, aspect dovedit cu certificatul de înmatriculare depus la fila 9 dosar.

Față de cele mai sus-reținute, constatând că petentul nu a săvârșit fapta contravențională pentru care a fost sancționat, în conformitate cu prevederile art.34, 35 din OG nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională si va desființa procesul-verbal de contraventie _________ nr. xxxxxxx din 5 octombrie 2015 emis de intimată.

Întrucât intimata a achiesat la pretențiile petentului, conform prevederilor art.454 Cod pr.civilă, aceasta va fi exonerată de la plata cheltuielilor de judecată efectuate de petent.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE


Admite plângerea contravenționala formulata de petentul A_____ D______ (CNP xxxxxxxxxxxxx) – cu domiciliul în municipiul Fălticeni, Ale. Pictor D_______ Hîrlescu, __________, ___________________, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. CESTRIN – cu sediul în municipiul București, _____________________. 401A, Sector 6.

Desființeaza procesul-verbal de contraventie _________ nr. xxxxxxx din 05 octombrie 2015 emis de intimată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțata în ședință publica, azi 03 februarie 2015.


P_________, Grefier,

















Red.P.M./Tehnored.I.M./Ex.4/12.02.2016

Operator date cu caracter personal 4304



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025