Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
TRIBUNALUL C________
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 18 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E________ C______
Judecător A_____ B_____ S_________
Judecător M_____ C_______
Grefier D______ V________ S_______
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție, promovat de recurent intimat C________ JUDEȚEAN C________ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ ȘI JURIDICĂ, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1478/13.05.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimată petentă fiind _______________________ B_____.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurent av. în substituire M____ A_______, conform delegației depuse, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 pct.2 și urm. Cod procedură civilă.
În referatul făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesuale.
Reprezentantul convențional al recurentului depune la dosar în completare motive de recurs în dublu exemplar. Precizează că deși s-a invocat excepția de litispendență cu dosarul nr.xxxxx/212/2012 cu termen de judecată la data de 29.01.2014 instanța nu s-a pronunțat asupra acestei excepții. Solicită casarea cu trimitere spre rejudecare urmând ca instanța să se pronunțe asupra excepției de litispendență.
Instanța ia act de completarea motivelor de recurs și în lipsa altor cereri acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare.
Tribunalul rămâne în pronunțare asupra cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de fata:
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 16.04.2013 pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr. unic XXXXXXXXXXXXXX, după declinare conform sentinței civile nr. XXXXXXXXXXXXX a Judecătoriei C________, petenta S.C. E________ Holdings S.A.., în contradictoriu cu intimatul C________ Județean C________, a contestat pentru nelegalitate și netemeinicie procesul verbal de constatare a contravenției _______ nr. 53/02.11.2012, solicitând constatarea nulității acestuia și exonerarea petentei de la plata amenzii aplicate.
În motivare arată că deține Autorizația de circulație pe drumurile județene cu nr. xxxxx/11.10.2012 eliberată de intimatul C________ Județean C________.
În drept se invocă disp. O.G. 2/2001, H.C.J.C. 252/2012.
În sustinerea plângerii a depus la dosar înscrisuri.
Petenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților conform disp. art. 242 alin. 2 C.proc.civilă.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată.
În motivare, intimatul arată că petenta avea obligația conform disp. art. 4 ind. 1 din H.C.J.C. nr. 252/2012 de a achita taxa de utilizare a drumurilor județene, înaintea utilizării acestor sectoare de drum, aceasta putând fi achitată în numerar la orice primărie sau oficiu poștal, la puncte autorizate deschise în benzinării, cariere de piatră, etc. Mai arată, că petenta nu a achitat taxa de utilizare a drumurilor județene, astfel că plângerea contravențională este nefondată.
În susținerea întâmpinării, intimatul a depus înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de părți.
Prin sentinta civila nr. 1478 din 13.05.2013 pronuntata de Judecatoria Medgidia a fost admisa plangerea formulata de petenta _______________________ si s-a dispus anularea procesului verbal _______ nr.53/2.11.2012.
Pentru a pronunta aceasta sentinta Judecatoria a retinut ca « La data de 02.11.2012 ora 10.50, conform celor consemnate în procesul verbal de constatare a contravenției contestat, “numitul R____ M_____....conducător auto .... a condus auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe DJ 381 km. 31 – Valea Dacilor, fără a deține autorizație de circulație pe drumurile județene însoțită de dovada plății“.
Caracterul sancționator și preventiv al amenzii contravenționale imprimă procedurii reglementate de O.G. 2/2001, modificată și completată, caracteristicile procedurii penale, cu care poate fi asimilată, din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În atare situație, „prezumția de nevinovăție” poate funcționa, dar și procesul-verbal se bucură de prezumția de veridicitate, în mod constant reținându-se de instanța europeană „că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției”, că toate sistemele legale operează cu ajutorul acestora, dar obligă statele să nu depășească o anumită limită.
Abordarea procedurală a nulității absolute a procesului-verbal, se realizează prin analiza neregulilor sesizate nu din perspectiva unei excepții de procedură, ci ca un aspect al fondului procesului.
După cum rezultă și din Recursul în Interesul Legii – Decizia nr. 22/2007 – numai pentru nesocotirea cerințelor expres prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001, în care sancțiunea poate fi constatată și din oficiu, intervine nulitatea absolută a procesului-verbal, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor legale privitoare la mențiunile ce trebuie să le cuprindă actul constatator, nulitatea nu poate fi decât relativă, iar lipsirea de eficiență a actului sancționator nu poate opera decât în măsura în care se încearcă și se constată o vătămare care nu poate fi înlaturată decât prin anularea actului.
Potrivit art. 4 ind 1 alin. 13 lit. c din H.C.J.C. nr. 252/2012 „constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 și 2.500 lei sustragerea de la plata taxei – lipsa autorizației de circulație pe drumurile județene însoțită de dovada plății, constatată pe drumurile județene de către agenții constatatori ai C.J.C. și R.A.J.D.P.”.
În conformitate cu prevederile alin. 1 al articolului anterior menționat „taxa de utilizare a drumurilor județene se instituie în temeiul art. 282 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și este fundamentat pe necesitatea asigurării siguranței în trafic pe rețeaua de drumuri județene aflate în proprietatea Județului C________. Taxa este utilizată pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare a Regiei Județene de drumuri și Poduri C________, în calitate de administrator, în scopul prevenirii evenimentelor rutiere datorate stării drumurilor județene și evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului”.
În alin. 2 al aceluiași articol se prevede: „taxa este datorată de persoanele fizice și juridice care accesează și utilizează serviciul public al rețelei de drumuri județene cu mijloace de transport” fiind exceptate de la plata taxei mijloacele de transport prev. la alin. 5 ale aceluiași articol. Mijlocul de transport al petentei nu face parte din mijloacele de transport exceptate de la plata taxei de utilizare a rețelei de drumuri județene, astfel cum sunt descrise de textul indicat.
Cum petenta nu a putut prezenta chitanța de plată a taxei de utilizare a drumurilor județene, instituită prin hotărârea administrației publice județene, în mod legal s-a procedat la sancționarea acesteia. Actul normativ este în vigoare și nu a fost desființat prin hotărârea instanței de judecată. Având în vedere obiectul de reglementare, instanța apreciază că dispozițiile H.C.J.C. 252/2012 au un caracter general și se impun tuturor participanților la trafic, care tranzitează jud. C________, astfel cum aceștia sunt menționați în acest act.
Dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001 prevăd în mod imperativ cazurile de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție, nulitate care poate fi invocată și din oficiu. Din interpretarea per a contrario, în situația în care se încalcă alte dispoziții de ordin formal prevăzute de actul normativ sunt incidente dispozitiile art. 105 alin. 2 C.proc.civilă, respectiv nulitatea relativă. Pentru a proceda la anularea actului trebuie îndeplinite anumite condiții: actul să fie încheiat cu nerespectarea formelor legale, actul să fi produs părții o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
În cauză au fost respectate disp. art. 19 alin. 3 din O.G. 2/2001. Acțiunea de control a fost desfășurată de agenți constatatori din cadru C.J. Constanta. În procesul-verbal s-a făcut mențiune că actul s-a încheiat în lipsa martorilor, învederându-se împrejurarea că cei prezenți sunt agenți constatatori și nu pot avea calitate de martori conform O.G. 2/2001.
Față de aceste aspecte, instanța apreciază pe deplin respectate dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Petenta nu a făcut dovada că actul încheiat i-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, acesta având posibilitatea pe calea plângerii contravenționale să invoce orice aspect necesar soluționării plângerii.
Cu referire la constatările agentului constatator și elementul material al faptei, instanța judecătorească reține ca inexistența faptei poate fi probată exclusiv cu dovada de plată a taxei de utilizare a drumului care nu există în cauză.
Față de situația că petenta a depus la dosar Autorizația de circulație pe drumurile județene cu nr. xxxxx/11.10.2012 eliberată de intimatul C________ Județean C________, instanța reține că aceasta a făcut în instanță dovada plății taxei de utilizare a drumurilor județene la data de 02.11.2012, dovadă pe care la aceeași dată nu a putut-o face în momentul încheierii procesului verbal contestat, astfel că actul de sancționare este netemeinic întocmit.
Având în vedere temeiurile de fapt și de drept reținute, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal contestat.”
In termen legal, intimatul C________ J_______ Constanta a formulat recurs impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Medgidia prin care a solicitat modificarea in tot a sentintei recurate.
In dezvoltarea motivelor de recurs a aratat recurenta ca, hotararea este neintemeiata intrucat asa cum rezulta din procesul verbal contraventional la data controlului petenta nu a putut face dovada platii taxei de drum judetean.
Prin completarea motivelor de recurs a aratat ca desi a invocat la fond exceeptia de litispendenta cu dosarul nr.xxxxx/212/2012 instanta nu s-a pronuntat asupra acestei exceptii. Ambele dosare au ca obiect plangere contraventionala impotriva procesului verbal de contraventie nr.xxxxx/2.11.2012 , iar dosarul nr.xxxxx/212/2010 are termen de judecata la data de 29.01.2014 complet RCA2.
Inttimata-petenta nu a formulat intampinare la cererea de recurs.
In recurs nu au fost administrate alte probe.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului și de prevederile legale incidente dar și raportat la apărările recurentei, Tribunalul, făcând și aplicarea prevederilor art. 3041 C. proc. civ., apreciază că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea sentinței pronunțate de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.
Raspunderea contraventionala a intimatei- petente a fost angajata pentru savarsirea faptei prevazuta de art.41 alin.13 din HCJ 252/2012 retinandu-se in fapt ca la data de 2.11.2012 intre loc.Medgidia si Valea Dacilor a circulat autoutilitara nr.XXXXXXXXX pe DJ381 fara a putea face dovada plarii taxei de utilizare a drumului judetean.
Se constata ca in fata instantei de fond intimata-petenta a facut dovada ca avea achitata taxa de utilizare a drumului judetean, motiv pentru care instant ade fond a retinut netemeinicia procesului verbal si a dispus anularea sa.
Critica recurentei vizeaza gresita retinere de catre instanta de fond a netemeiniciei procesului verbal, dat fiind ca la momentul controlului intimata-petenta nu a putut face dovada acestei plati.
Sub acest aspect criticile recurentului sunt neintemeiate.
Instanta de control judiciar constata ca raportul juridic intre recurenta-intimata si intimata-petenta s-a nascut la momentul achitarii taxei de utilizare a drumului judetean , respectiv la data de 9.10.2012 cand a fost achitata suma de 7560 lei cu OP nr.4/9.10.2012 si a fost emisa autorizatia nr.xxxxx/11.10.2012. Prin urmare, faptul ca la momentul controlului, nu s-a putut face dovada acestei plati nu determina intrunirea elementelor constitutive ale contraventiei de a circula pe drumul judetean fara dovada platii taxei pentru utilizarea drumului judetean.
Elementul material al contraventiei consta in fapta de a circula fara plata taxei de utilizare a drumului judetean si nu in aceea de a nu face dovada la momentul controlului. Cata vreme intimata-petenta a facut dovada ca a circulat avand taxa platita, in mod judicios a apreciat instanta fondului ca fapta nu exista.
In ceea ce priveste motivul de casare privind litispendenta, instanta apreciaza ca in raport de dispozitiile art.163 alin.2 Cod proc.civila , motivul este neintemeiat. Dispozitiile art.163 alin.2 C__ prevad ca exceptia litispendentei se va putea ridica de parti sau de judecator in orice stare a pricinii in fata instantelor de fond.
Intrucat al doilea dosar avand acelasi obiect, parti si cauza, respectiv dosarul nr. xxxxx/212/2010 se afla in calea de atac a recursului, avand un termen de judecata ulterior judecarii prezentului recurs, partile sau instanta vor putea invoca exceptia autoritatii de lucru judecat si nu exceptia litispendentei.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art.312 C__, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul promovat de recurent intimat C________ JUDEȚEAN C________ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ ȘI JURIDICĂ, cu sediul în C________ _______________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1478/13.05.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimată petentă fiind _______________________ B_____, cu sediul în B_____ ____________________.1, __________, jud. B_____.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 18.12.2013.
Președinte: Judecător: Judecător:
E________ C______ A_____ B_____ S_________ M_____ C_______
Grefier:
D______ V________ S_______
Jud.fond.D.C.
Red.decizie E.C/2 ex/17.01.2014