R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA

D___, _____________________. 35

Tel:0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx /e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

---

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 219/2014

Ședința publică din: 21.01.2014

Instanța constituită din:

P_________: A__ E____ B_____

GREFIER: G____ O_____

Pe rol se află pronunțarea plângerii contravenționale formulată de petentul S.C. A___ & Q______ Consulting SPRL, Filiala Hunedoara IPURL în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara.

Dezbaterile și susținerile în fond au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 al. 1 NCPC, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 21.01.2014.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Asupra plângerii de față:

Prin plângerea formulată și înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 25.02.2013, petenta S.C. A___ & Q______ Consulting SPRL, Filiala Hunedoara a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în principal, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție _______/2009 nr. xxxxxxx/18.10.2012 și exonerarea sa de la plata amenzii aplicate, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment.

În motivarea plângerii, în esență, petenta a arătat că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate întrucât a fost sancționat contravențional lichidatorul, cu toate că pentru nedepunerea declarațiilor la organul fiscal trebuia sancționată societatea debitoare care a fost dizolvată în baza dispozițiilor art. 237 din Legea 31/1990 încă din anul 2009 ca și sancțiune prevăzută de lege pentru nedepunerea situațiilor financiare la registrul comerțului. În aceste condiții, a subliniat că pentru nedepunerea declarațiilor la organul fiscal subiect activ al contravenției prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. b din OG 92/2003 poate fi numai societatea comercială care nu a depus declarațiile și nu ea în calitate de lichidator deoarece obligația declarativă revenea societății comerciale pentru activitatea desfășurată de către acesta.

Totodată, a subliniat că un al doilea motiv care impune anularea actului contestat este eroarea de fapt în care s-a aflat cu privire la nedepunerea de către societatea comercială a declarațiilor la organul fiscal. Astfel, a subliniat că deși a fost desemnat în calitate de lichidator, administratorul societății debitoare nu i-a predat nici în prezent actele contabile și celelalte documente ale societății, fapt pentru care nu a avut cunoștință dacă s-au depus declarațiile fiscale, acesta fiind și motivul pentru care a fost în imposibilitatea de a depune declarațiile fiscale, însă văzând că nu există posibilitatea să primească actele contabile a procedat la depunerea declarațiilor fiscale pe „O” deoarece nu avea cunoștință dacă în perioadele respective societatea comercială avea sau nu activitate.

Pe fond, a subliniat că procesul-verbal este nelegal pentru descrierea insuficientă a faptei contravenționale întrucât agentul constatator nu a menționat termenul limită până la care trebuiau depuse respectivele declarații. Tot astfel, a subliniat că în procesul-verbal la rubrica descrierea faptei nu este trecută data săvârșirii acesteia, contrar dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001. În final a subliniat că organul fiscal nu a observat nici faptul că societatea comercială a fost dizolvată în anul 2009 tocmai pentru nedepunerea raportărilor contabile la ORC Hunedoara și nici nu i-a aplicat la acel moment o sancțiune contravențională.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.

Petenta a anexat plângerii copii după declarațiile fiscale depuse.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petentă.

În motivarea întâmpinării, în esență, intimata a arătat că prin procesul-verbal de contravenție atacat, organele de control din cadrul AFP D___ au constatat că petenta, în calitate de lichidator al S.C. D&M Loyal Partener S.R.L. nu a depus la termen, la sediul organului fiscal, declarațiile fiscale prevăzute de lege.

A mai arătat că în vederea îndeplinirii obligației fiscale de către S.C. D&M Loyal Partener S.R.L. i-au fost comunicate acesteia de către organul fiscal competent, mai multe notificări, însă petenta nu a înțeles să-și îndeplinească la termen obligația de declarare a impozitelor datorate. În același sens, a subliniat că petenta a fost notificată în repetate rânduri să se conformeze prevederilor legale privind obligația contribuabililor de a depune declarațiile fiscale la termenele legale, conform vectorului fiscal, aceasta nebeneficiind de regim derogatoriu, conform procedurii prevăzută de art. 81 din OG 92/2003 astfel cum a fost aprobată prin Ordinul ANAF 1221/2009.

Cu privire la subsidiarul formulat, a susținut că se impune respingerea acestuia, întrucât petenta a fost notificată de către organul fiscal în vederea depunerii declarațiilor specificate în cuprinsul procesului-verbal, însă petenta nu s-a conformat și că nu este singura societate pentru care nu și-a îndeplinit obligațiile, dând astfel dovadă de neglijență repetată.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001 și OG 92/2003.

Plângerea a fost formulată în termenul legal, potrivit art. 31 alin.1 din OG 2/2001, modificată și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 36 din același act normativ.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri.

Analizând plângerea de față prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______/2009 nr. xxxxxxx/18.09.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1.000,00 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. b din OG 92/2003 și sancționată de art. 219 alin. 2 lit. d din același act normativ – reținându-se în sarcina acesteia că în urma controlului efectuat la data de 18.09.2012 la S.C. D&M Loyal Partener S.R.L. în localitatea D___, _______________________. 105, ___________, _________________________ și în urma verificării evidenței fiscale s-a constatat că începând cu data de 01.10.2009 societatea a fost preluată în administrare de către lichidatorul persoană juridică S.C. A___ & Q______ Consulting SPRL Filiala Hunedoara care nu a depus următoarele declarații: declarația 100 privind impozitul pe profit pentru luna decembrie 2009; pentru lunile 03, 06, 09, 12 ale anului 2010; pentru lunile 03, 06, 09, 12 ale anului 2011 și pentru lunile 03, 06 ale anului 2012.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Criticile formulate de petentă privind lipsa calității sale de subiect activ al contravenției, nu pot fi primite.

Astfel, potrivit art. 81 alin. 3 lit. d din OG 92/2003, obligația lichidatorului de a depune la termenele legale declarații fiscale se menține și în situația în care pentru obligația fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plata, dar exista obligația declarativă, conform legii. Ori, având în vedere că din data de 03.05.2009, petenta a fost desemnată în calitate de lichidator judiciar pentru S.C. D&M Loyal Partener S.R.L., ocazie cu care s-a dispus și înregistrarea sa în registrul comerțului, se va reține că din acel moment, în calitate de lichidator, petenta a preluat toate drepturile și obligațiile societății în lichidare. Prin urmare, aceasta are calitatea de contravenient.

Nu pot fi primite nici susținerile petentei referitoare la existența unei erori de fapt datorată neintrării în posesia documentelor financiar-contabile ale firmei în faliment. Potrivit art. 11 alin. 1 din OG 2/2001 – „(1) Caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul … erorii de fapt, dacă are legătura cu fapta săvârșită”. Or, din interpretarea teleologică a acestui text legal rezultă că eroarea de fapt constă în necunoașterea sau cunoașterea incompleta a unor date ale realității materiale. Însă, în speță, atâta timp cât în calitate de lichidator, petenta avea obligația de a depune diligentele necesare pentru a intra în posesia acelor documente în vederea îndeplinirii obligațiilor legale și de a verifica activitatea societății intrate în insolvență, susținerea ulterioară în sensul că s-a aflat în eroare cu privire la nedepunerea de către societatea comercială a declarațiilor la organul fiscal, este lipsită de fundament legal.

Pe fondul cauzei, în prealabil, instanța reține că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 81 alin. 1 din OG 92/2003 – „ Declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta”, iar potrivit art. 219 alin. 1 lit. b din același act normativ – „(1) Constituie contravenții următoarele fapte:… b) neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora”.

În ce privește temeinicia actului sancționator, în prealabil, instanța constată că atâta timp cât petenta nu a negat existența faptei reținute în sarcina sa și nu a probat împrejurarea că la constatării faptei, în calitate de lichidator a depus declarațiile fiscale pentru societatea în lichidare la organul fiscal competent, procesul-verbal de contravenție constituie o dovadă suficientă a vinovăției acesteia. Astfel, întrucât în speță, petenta nu a înțeles să facă proba contrară celor reținute în procesul verbal sau să susțină existența unei alte situații de fapt decât cea descrisă în acesta, prezumția de temeinicie a actului sancționator nu a fost răsturnată. Faptul că după data sancționării sale petenta a depus declarațiile fiscale pentru lipsa cărora a fost sancționată, nu schimbă realitatea de la data constatării contravenției și nu poate duce la înlăturarea răspunderii contravenționale.

Pentru săvârșirea contravenției reținute, agentul constatator a aplicat petentei o amendă contravențională în cuantum de 1.000,00 lei, fiind vorba de minimul prevăzut de art. 219 alin. 2 lit. d din OG 92/2003.

Cu toate acestea se va reține că, ulterior sancționării sale, petenta a depus la organul fiscal competent declarațiile fiscale.

Potrivit art. 7 alin. 3 din OG 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune. În acord cu aceste dispoziții legale, se va reține că această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.

Asemenea circumstanțe sunt considerate de instanță depunerea declarațiilor fiscale și lipsa unui prejudiciu creat, împrejurări care conduc la concluzia că petenta nu a urmărit să se sustragă de la obligația stabilită în sarcina sa.

În consecință, instanța apreciază că se impune o reindividualizare a sancțiunii aplicate prin înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”, apreciind că scopul aplicării sancțiunii poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii celei mai ușoare. Numai în acest fel putem spune că se asigură proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne prejudiciat prin acțiuni antisociale și respectarea dreptului de proprietate și la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Prin urmare, pentru cele ce preced, plângerea formulată de petenta va fi admisă în parte, în sensul că se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul-verbal de contravenție contestat, cu avertisment.

Având în vedere dispozițiile art. 47 din OG 2/2001 raportat la art. 274 Cod procedură civilă, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentului S.C. A___ & Q______ Consulting SPRL, Filiala Hunedoara IPURL, cu sediul în municipiul D___, _________________________. 32, _____________, județul Hunedoara în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara, cu sediul în municipiul D___, ____________________. H3, parter, județul Hunedoara.

Înlocuiește amenda de 1.000,00 lei aplicată petentului prin procesul verbal de constatare a contravenției _______/2009 nr. xxxxxxx/18.09.2012, cu sancțiunea contravențională ,,Avertisment”.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria D___.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2014.

Președinte,Grefier,

A__ E____ B_____ O_____ G____

A.E.B./ O.G

4 ex./20.03.2014