Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C________

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă Nr. 1943/2015

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A___ J______ N___

JUDECĂTOR L_______ V______ M____

GREFIER A________ N_____

S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal, formulat de apelantul – intimat P_______ M___________ CONSTANTA - DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul în C________, _________________, județ C________, în contradictoriu cu intimatul A_______ L______, domiciliat în Bârlad, _________________________. 26, județ C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 5935/21.05.2015 pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelant avocat Coconi Tasy, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;

Reprezentantul apelantului depune la dosarul cauzei dovada cheltuielilor de judecată și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și incidente de soluționat, acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față, reține următoarele :

Prin Sentința civilă nr 5935/2015 din 21.05.2015 , Judecătoria Constanta a dispus în sensul admiterii în parte a cererii formulate de petentul A_______ L______ ,în sensul respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere având ca obiect plângere împotriva procesului – verbal de contravenție __________ nr xxxxx/03.08.2010 ; a constatat prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei ; a respins ca neîntemeiat , capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatului la plata sumei de 50 lei , cu titlu de taxa de blocare a autovehiculului ;a obligat intimatul către petent la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare , constând in taxa judiciară de timbru și petentul către intimat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecata , constând in onorariu de avocat acordat corespunzător culpei procesuale , a compensat cheltuielile de judecata efectuate de părti si in final a obligat petentul către intimat la plata sumei de 130 lei , cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a dispune această soluție instanță de fond a retinut ca prin procesul verbal de contravenție contestat __________, nr. xxxxx, de agentul constatator B______ G_______ din cadrul Primăriei municipiului C________ - Direcția Poliție Locală, în data de 03.08.2014, ora 14:27, s-a reținut că petentul A_______ L______ a staționat voluntar, în data de 03.08.2014, ora 09:10, cu autoturismul marca Dacia, înmatriculat sub numărul XXXXXXXXX, pe spațiul verde din zona Hotelului Laguna, situat în stațiunea Mamaia din municipiul C________, săvârșind astfel contravenția prevăzută de art. 9 pct. 38 și sancționată de art. 10 alin. 1 din H.C.L.M. nr. 184/2013, pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 400 de lei.

Prin raportare la data comunicării prin afișare a procesului verbal de contravenție contestat - 05.09.2014, astfel cum rezultă din procesul verbal de afișare a acestuia - fila 25 a dosarului, verso, și la data formulării, în condițiile art. 183 alin. 1 Cod procedură civilă, a prezentei plângeri contravenționale - 15.09.2014, astfel cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plicul de la fila 14 a dosarului, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare și depunere a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv, 15 zile de la comunicarea procesului verbal de contravenție contestat.

În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale, după verificarea introducerii sale în termen și după administrarea probatoriului necesar în vederea justei stabiliri a situației de fapt, este chemată să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, precum și modul de individualizare a sancțiunilor contravenționale aplicate.

În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele și prenumele contravenientului persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.

În acest sens, în privința motivului de nulitate absolută invocat de contravenient, relativ la descrierea formală a faptei imputate acestuia, situație ce echivalează cu lipsa descrierii faptei, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat. Astfel, prin descrierea faptei realizată în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat, agentul constatator a respectat prescripțiile art. 16 alin. 1 și pe cele art. 17 din O.G. nr. 2/2001, privite prin prisma scopului instituirii acestor dispoziții legale, respectiv: asigurarea posibilității de exercitare efectivă a controlului legalității și temeiniciei actului administrativ de sancționare de către organul judiciar învestit cu soluționarea plângerii, în speță, instanța, pe baza celor consemnate în cuprinsul procesului verbal de contravenție, este în măsura să realizeze controlul jurisdicțional asupra actului de sancționare contravențională dedus judecății și să aprecieze asupra concordanței dintre situația de fapt reținută de agentul constatator cu norma de drept stabilită de către acesta ca fiind aplicabilă conduitei contravenientului.

În același sens, instanța apreciază că motivul de nulitate relativă invocat de petent și relativ la neindicarea de către agentul constatator a mențiunilor privitoare la ocupația și locul de muncă ale acestuia, în cuprinsul actului administrativ de sancționare contestat, este neîntemeiat, omisiunea indicării acestor mențiuni fiind sancționată cu nulitatea relativă, condiționată de producerea unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului astfel încheiat, care nu a fost invocată și nici dovedită de contravenientul din prezenta cauză, deși o astfel de obligație îi incumba în acord cu dispozițiile art. 249 Cod procedură civilă, și care constituie o condiție necesară pentru anularea procesului verbal ca urmare a încălcării unei condiții de validitate, alta decât cele prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXII/2007, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.

La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunile aplicabile pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională și suspendarea exercitării dreptului de a conduce, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N____ c. României, A_____ c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.

De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.

Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.

Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate, veridicitate și autenticitate, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.

În lumina considerentelor ce preced, instanța apreciază că procesul verbal contestat __________, nr. 42.287/03.08.2014 se bucură de prezumția relativă de veridicitate prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit, prin propriile simțuri. În același sens, instanța reține că situația de fapt reținută de agentul constatator este probată și de planșele fotografice depuse la dosar (filele 26-27), din cuprinsul cărora rezultă că petentul și-a imobilizat voluntar autovehiculul pe spațiul verde.

În drept, în conformitate cu prevederile art. 9 pct. 38 din H.C.L.M. C________ nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului C________, constituie contravenție la normele de protecție a drumurilor, trotuarelor și a parcajelor în vederea menținerii aspectului estetic și util al municipiului: circulația, oprirea, staționarea vehiculelor pe spațiile verzi sau cu această destinație, casete florale, parcuri și aleile acestora, spații și locuri de joacă pentru copii, și se sancționează, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 1 din același act normativ, cu amendă cuprinsă între 400 și 800 de lei pentru persoanele fizice.

De asemenea, în acord cu dispozițiile cuprinse în art. 20, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliției Locale a Primăriei municipiului C________ pot dispune măsura blocării autovehiculelor aflate în situația prevăzută de art. 9 pct. 38 din același act normativ, până la restituirea acestora proprietarilor sau deținătorilor legali, după recuperarea integrală a cheltuielilor aferente acestor activități.

Prin raportare la dispozițiile normative precitate, având în vedere că acțiunea contravenientului, care și-a imobilizat voluntar autoturismul pe spațiul verde din stațiunea Mamaia, întrunește elementele constitutive ale contravenției de prevăzute de art. 9 pct. 38 și sancționate de art. 10 alin. 1 din H.C.L.M. C________ nr. 184/2013, sancționarea acestuia cu amendă în cuantum de 400 de lei, pentru săvârșirea acestei contravenții, este legală, agentul constatator, polițist local, fiind îndrituit, în acord cu prevederile art. 20 din același act normativ, să aplice sancțiunea amenzii și să dispună măsura administrativă a blocării autovehiculului pentru săvârșirea acestei contravenții, astfel că motivul de nulitate invocat de petent și privitor la necompetența agentului constatator este neîntemeiat.

În privința măsurii administrative a blocării autoturismului petentului, instanța reține că o astfel de măsură nu a fost dispusă prin procesul verbal de contravenție contestat în cauză, deși, potrivit procedurii de blocare și de deblocare a roților autovehiculelor parcate pe raza municipiului C________, adoptată în vederea aplicării H.C.L.M. C________ nr. 184/2013, aceasta, pentru a putea produce efecte juridice, ar fi trebuit consemnată în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 9 pct. 38 din același act normativ, încheiat de polițistul local, astfel că nu poate fi evaluată legalitatea unei măsuri administrative care nu a fost dispusă de agentul constatator printr-un act administrativ.

În privința capătului de cerere formulat de contravenient și având ca obiect obligarea intimatului la repararea prejudiciului material produs prin emiterea, în mod nelegal, a procesului verbal de contravenție contestat și, implicit, prin dispunerea, în mod nelegal, a măsurii de blocare a autovehiculului, constând în taxa de blocare și de deblocare a autovehiculului, în cuantum de 50 de lei, instanța reține că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce succed.

Astfel, prin acest capăt de cerere petentul a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a autorității publice emitente a actului administrativ nelegal, prin care i s-a produs un pretins prejudiciu, constând în taxa de blocare și de deblocare în cuantum de 50 de lei, care se poate realiza numai cu întrunirea cumulativă a următoarelor 3 condiții: emiterea, în mod nelegal, a unui act administrativ, producerea unui prejudiciu și existența legăturii de cauzalitate între prejudiciul astfel produs și actul administrativ nelegal emis.

În cauză, astfel cum s-a reținut în precedent, condiția emiterii în mod nelegal a unui act administrativ: procesul verbal de contravenție contestat, prin care să se fi dispus măsura blocării autoturismului petentului, nu este îndeplinită, acest act administrativ fiind emis în mod legal, situație în care, constatând neîntrunirea în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a emitentului actului administrativ, capătul de cerere având acest obiect urmează a fi respins, ca neîntemeiat.

În privința individualizării sancțiunii contravenționale principale aplicate petentului, instanța apreciază că aceasta a fost realizată în mod just de către agentul constatator, pentru considerentele ce succed.

Astfel, conform art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, în consonanță cu prevederile art. 7 din același act normativ, avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, putând fi aplicat și în cazul în care fapta este de gravitate redusă, chiar și în ipoteza în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Totodată, în demersul său de verificare a temeiniciei modului în care agentul constatator a stabilit sancțiunea contravențională principală pe care i-a aplicat-o petentului din prezenta cauză, instanța a avut în vedere și criteriile generale de individualizare a sancțiunii contravenționale, prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța apreciază că fapta săvârșită de petent prezintă un grad mediu de pericol social concret, circumstanțele reale de săvârșire a acesteia, respectiv, într-o stațiune turistică, în mijlocul sezonului estival, imprimându-i acest caracter, prin raportare la importanța deosebită pe care aspectul estetic al stațiunii, în general, și al spațiilor verzi ale acesteia, în special, o are pentru o stațiune turistică, fapt care fundamentează concluzia că responsabilizarea petentului și realizarea funcțiilor educativă și preventivă ale sancțiunii, în vederea asigurării, pe viitor, a respectării legii de către acesta, se pot realiza, în mod corespunzător, prin menținerea sancțiunii contravenționale principale aplicate de agentul constatator - amenda în cuantumul minim prevăzut de lege, de 400 de lei.

În privința eficacității actului administrativ de sancționare contestat în cauză, instanța apreciază că motivul de ineficacitate invocat de petent este întemeiat, împlinindu-se termenul de prescripție a dreptului de a executa sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 400 de lei, aplicată prin procesul verbal.

Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în forma aflată în vigoare la momentul sancționării petentului și al comunicării către acesta a procesului verbal de contravenție contestat, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, prescripția executării sancțiunilor contravenționale putând fi constatată și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.

În speță, termenul de o lună de prescripție a dreptului de executare a sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 de lei a început să curgă în data de 03.08.2014, când petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii prin procesul verbal __________, nr. 42.827 încheiat în data de 03.08.2014, care, potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 și art. 182 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a împlinit în data de 03.09.2014, procesul verbal fiindu-i comunicat petentului, în acord cu cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin intermediul Deciziei nr. X/2013, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin afișare, astfel cum rezultă din procesul verbal de afișare de la fila 25 a dosarului, verso, în data de 05.09.2014, deci ulterior împlinirii termenului de prescripție a executării, motiv pentru care urmează a se constata prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 400 de lei, aplicată petentului prin actul administrativ de sancționare contestat în cauză.

În privința cererii petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, și a cererii intimatului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 300 de lei, instanța reține că, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, onorariul de avocat este inclus în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada cheltuielilor de judecată trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 alin. 1 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul. Totodată, în concordanță cu dispozițiile art. 453 alin. 2, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorul stabilește măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând dispune compensarea cheltuielilor de judecată, când este cazul.

În cauză, față de soluția de constatare a prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, care ar fi impus plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei de către petent, instanța apreciază că acesta este îndrituit la cheltuieli de judecată în cuantum de 20 de lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru ( dovedite cu chitanța de la fila 10), și, față de soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că intimatul este îndrituit la a primi 1/2 din onorariul de avocat în cuantum de 300 de lei (dovedit cu înscrisurile depuse cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei) achitat în cauză, proporțional culpei procesuale a petentului, considerente pentru care îl va obliga pe intimat la plata către petent a sumei de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, petentul îl va obliga la plata către intimat a sumei de 150 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat acordat corespunzător culpei procesuale, va compensa cheltuielile de judecată efectuate de părți și, în final, va obliga petentul la plata către intimat a sumei de 130 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat apel intimatul P_______ M___________ CONSTANTA , dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului C________ – Secția C_________ Administrativ și Fiscal la data de 10.08.2015 .

Consideră că soluția de constatare ca prescrisă a amenzii contravenționale în cuantum de 400 lei este netemeinică și nelegala , pentru următoarele considerente :

Așa cum a reținut și instanta de fond , procesul – verbal contestat a fost comunicat petentului in acord cu cele statuate de ICCJ prin Decizia X/2013 .

Problema care trebuie analizata și dezbătută de către instanta de apel , este aceea a stabilirii cu exactitate a datei comunicării procesului – verbal de contraventie , față de dispoz art 14 alin 1 din OG 2/2001 si Decizia X/2013 a ICCJ , mai exact :

a) Data primei expeditii prin poștă cu confirmare de primire a procesului – verbal de contraventie ( data de 06.08.2014 – conform recipisei AR);

b) Data expedierii a doua oara prin poștă cu confirmare de primire a procesului – verbal Politiei Bârlad in vederea inmanarii/afișării procesului – verbal ( data de 1.09.2014 – conform recipisei AR )

c) Sau data de 5.09.2015 – data procesului verbal de afișare .

F___ de aplicabilitatea dispozitiilor art 183 alin 1 si alin 3 C proc civ , se impune a se avea in vedere ca se face dovada comunicarii procesului – verbal in doua randuri inlăunturul termenului prevazut de art 14 alin 1 din OG 2/2001 ( adică până la data de 3.09.2014) .

Un alt aspect important este faptul că procedura de comunicare prin afișare s –a putut demara abia la data de 1.09.2014 si realiza la data de 5.09.2014 , din cauza unor imprejurări mai presus de vointa sa, respectiv termenele postale .

Astfel , la data de 6.08.2015 se transmite prin postă cu confirmare de primire nr xxxxx procesul – verbal contestat de către petent , intrucat acesta nu a fost să ridice de la poștă plicul, le –a fost returnat plicul abia la data de 22.08.2014 . La data de 27.08.2014 sunt intocmite formalitatile în vederea comunicării către Politia Locala Bârlad a procesului – verbal de contraventie în vederea inmânării/afișării. Prin urmare , in termen legal se expediaza prin poștă cu confirmare de primire a doua oara la data de 1.09.2014 la Politia Locala Bârlad , procesul – verbal de contraventie in vederea înmânării/afișării .

Dispozitiile art 14 alin 1 din Og 2/2001 reglementeaza instituția prescriptiei executării sancțiunii prin pisima sanctionarii atitudinii culpabile a organului constatator de a nu comunica procesul – verbal de contraventie către contravenient in termen de 1 luna de la data aplicării sanctiunii .

Cu alte cuvinte , sancțiunea opereaza pentru atitudinea culpabila și neglijenta organului constatator de a nu initia demersurile de comunicare a procesului – verbal de contraventie conform OG 2/2001 si Decizia X/2013 a ICCJ și nu poate opera atunci când astfel de demersuri de comunicare a procesului – verbal au fost efectuate conform dovezilor atașate la dosar .

Solicita obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecata aferente prezentului proces pentru ambele faze procesuale .

In temeiul art 471 alin 5 c proc civ , intimatul – petent a formulat si depus intampinare ( f 18) solicitand respingerea apelului ca nefondat .

Procedând la judecata apelului din prisma dispozițiilor art. 478 cu ref la art 477 Cod procedură civilă se rețin următoarele:

Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității și temeiniciei procesului verbal si fara a mai relua motivarea instantei de fond , apreciaza ca nu exista motive de reformare a sentintei pronuntate sub acest aspect .

In ceea ce priveste critica apelantului – intimat cu privire la decizia instantei de fond cu referire la eficaciatea procesului – verbal de contraventie prin raportare la retinerea in cauza a incidentei dispozitiilor art 14 alin1 din Og 2/2001 , Tribunalul va retine ca si sub acest aspect nu exista motive de reformare a hotararii pronuntate .

Astfel, plecand de la modalitatea de comunicare a procesului – verbal de contraventie prin raportare la dispozitiile retinute in Decizia 10 a ICCJ , instanta de control judiciar va aprecia ca in mod corect instanta de fond a facut o aplicabilicare corecta a acestei decizii la situatia pendite judecatii si implicit a intervenirii prescriptiei in raport de dispozitiile art 14 alin 1 din OG 2/2001.

Potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Totodată, conform art. 27 din același act normativ, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Față de dispozițiile legale enunțate, instanța reține că pentru a se putea proceda la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului este obligatoriu ca în prealabil să se încerce comunicarea acestuia prin poștă, cu aviz de primire, iar operațiunea de comunicare să nu se poată realiza, întrucât modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

In situatia pendinte judecătii , in mod corect instanta de fond a reținut ca procesul – verbal de contraventie a fost comunicat cu respectarea dispozitiilor legale prevazute dea rt 27 din OG 2/2001 cu ref la Decizia X /2013 a ICCJ , acesta fiind comunicat efectiv prin afisare directa abia la data de 5.09.2014 , conform procesului – verbal de afisare intocmit de Politia Bârlad .

Potrivit dovezilor existente la dosar si in considerarea retinerii de catre instanta de fond a incidentei dispozitiilor art 14 alin1 din OG 2/2001 , termenul instituit de legiuitor de 1 luna de la data aplicarii amenzii , reprezinta in fapt data la care fapta contraventionala a fost savarsita si sanctiunea aferenta aplicata . Astfel , se observa fara nici un dubiu ca termenul de prescriptie a inceput sa curga la data de 3.08.2014 si a luat sfârșit la data de 3.09.2014 .

Instanta de control judiciar nu poate retine ca fiind justificata argumentatia adusa de apelantul – intimat privind data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie ca fiind cel aferent oricareia dintre cele trei modalitati expuse , intrucat asa cum rezulta fara putinta de tagada din interpretarea logica a dispozitiilor art 14 alin 1 din OG 2/2001 , de catre legiuitor s-a avut in vedere faptul ca termenul de prescriptie de 1 luna incepe sa curga de la data la care a fost aplicata sanctiunea, si nu de la data comunicarii procesului – verbal de contraventie , in oricare din modalitatile prevazute de lege .

Avand in vedere cele retinute , în temeiul art. 480 alin 1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul – intimat P_______ M___________ C________ – DIRECȚIA POLIȚIE LOCALĂ, cu sediul în C________, _________________, județ C________, în contradictoriu cu intimatul – petent A_______ L______, domiciliat în Bârlad, _________________________. 26, județ C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr 5935/21.05.2015 pronunțată de Judecătoria Constanta.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.11.2015

Președinte, Judecător,

A___ J______ N___ L_______ V______ M____

Grefier,

A________ N_____

Jud. fond. I.Minaev

Red/tehnored L.V. M____

4 ex/6.01.2016