Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
211/2014 din 10 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - Recurs -

- Plângere contravențională -

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal

DECIZIA NR. 211 - R

Ședința publică din data de 10 martie 2014

Instanța compusă din:

Președinte - H________ G___ - A____

Judecător - M_____ A_____ - M____

Judecător - D___ A____ - L____

Grefier - G_____ M______

Pe rol, judecarea recursului formulat de către recurenta - intimată Poliția locală B_______, împotriva sentinței civile nr. 6874 din data de 06 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria B_______, județul B_______, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul - petent N______ D_____, având ca obiect - anulare proces verbal de contravenție. -

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, văzând că, nu sunt de formulat alte cereri ori de adus noi acte și înscrisuri la dosar, respectiv de invocat eventuale excepții, instanța, constată pricina în stare de judecată și reține dosarul în vederea pronunțării.

T R I B U N A L U L ,

Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 14.02.2013, sub numărul XXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei B_______, petentul N______ D_____ a solicitat în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L_____ B_______, anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, _______.L., nr. xxxxxx/06.02.2013.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în data de 06.02.2013, orele 15:00, a oprit mașina pe trotuarul din fata magazinului Nicom, din municipiul B_______ pentru a lăsa un mic colet și, când sa coboare din mașină, a fost întâmpinat de un echipaj al Politiei Locale spunându-i-se că nu are voie sa oprească pe trotuar și fiindu-i întocmit procesul - verbal de contravenție și sancționat, că nu a încălcat dispozițiile art. 142 alin. n) din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 în care se stipulează se interzice oprirea voluntara a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spațiul de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor, distanță care a fost respectată, că nu a fost aplicata corect nici Hotărârea Consiliului Local al municipiului B_______, fapta săvârșită de el încadrându-se la art. 11 alin. 2 si nu la art. 11 alin. 6 așa cum a fost încadrată de către agentul constatator. De asemenea, petentul a mai arătat că, fiind din județul V______, nu are cum sa cunoască hotărârile ce se iau în județul B_______ decât daca sunt semnalizate corespunzător prin semne și indicatoare unde se specifică accesul sau interdicția în acea zona, fiind încălcat și art. 144 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

În drept, petentul a invocat prevederile O.U.G. nr. 195/2002, H.C.L. nr. 70/2011 și Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și a timbrului judiciar în temeiul art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

In dovedirea cererii, petentul a depus la dosar procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______.L., nr. xxxxxx/06.02.2013 ( fila 5 dosar fond).

Legal citat, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului - verbal.

S-a arătat că, în data de 06.02.2013, ora 15:00, petentul a oprit și staționat autoutilitara cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, în regim de transport marfă pe trotuarul aferent cu __________________________. 60 din municipiul B_______.

In dovedirea cererii, intimatul a depus la dosar următoarele înscrisuri: hotărârea nr. 70/2011 (filele 16-23 dosar fond), raport din data de 09.04.2013 (fila 24 dosar fond), planșa foto (filele 25-26 dosar fond).

Prin sentința civilă nr. 6874, din data de 06 iunie 2013, Judecătoria B_______ a admis plângerea și a dispus anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______.L., nr. xxxxxx/06.02.2013, emis de Poliția L_____ B_______ și a exonerat petentul de plata amenzii contravenționale, în cuantum de 200 lei.

În adoptarea unei astfel de soluții, prima instanță a reținut că, prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______.L., nr. xxxxxx/06.02.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 11 alin. 6 din H.C.L. nr. 70/2011, constând în aceea că la data de 06.02.2013, ora 15:00, a oprit și staționat cu autoutilitara cu nr. de înmatriculare XXXXXXX pe trotuarul aferent cu __________________________. 50 din municipiul B_______, aceasta fiind destinata transportului de mărfuri, aprovizionând magazinul Piese Auto Import OMV.

Analizând legalitatea procesului - verbal prin prisma dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, referitoare la mențiunile obligatorii ale procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, prima instanță a constatat îndeplinirea acestor condiții formale de legalitate.

În ceea ce privește temeinicia celor reținute prin procesul - verbal, prima instanță a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 6 din H.C.L. nr. 70/2011, oprirea, parcarea sau staționarea parțial sau total pe trotuar a unui vehicul cu mai mult de 9 locuri sau cu o masă maximă autorizată de peste 3,5 tone precum și a vehiculelor destinate transportului de mărfuri și bunuri este strict interzisă, încălcarea acestor prevederi constituind contravenție, conform art. 26 alin.1 lit. c) din H.C.L. nr. 70/2011.

În ceea ce privește aspectele invocate de către petent cu privire la faptul că nu avea cum să cunoască hotărârile ce se iau în județul B_______, instanța de fond a reținut că, într-adevăr, astfel cum s-a statuat în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, orice ingerință de natură a afecta un drept garantat de Convenția Europeană a drepturilor Omului trebuie să fie prevăzută de lege, lege care trebuie să fie accesibilă și previzibilă; accesibilitatea legii este îndeplinită atunci textele normative și jurisprudența pertinentă sunt publicate sau cel puțin sunt aduse la cunoștința destinatarilor care au astfel posibilitatea de a le consulta, iar previzibilitatea legii presupune ca dreptul scris sau jurisprudența să aibă suficientă precizie și claritate pentru a permite destinatarilor să realizeze că li se adresează și să le permită să își regleze comportamentul după acea regulă de conduită. Astfel, în ceea ce privește hotărârea consiliului local nr. 70/2011, aceasta îndeplinește cele două condiții de accesibilitate și previzibilitate, dar doar pentru locuitorii din raza municipiului B_______, aceasta intrând în vigoare în martie 2011; însă, petentul are, conform actelor depuse la dosar (fila 6 dosar fond), stabilit domiciliul în ____________________________, jud. V______; ori, în aceste condiții, dat fiind faptul că petentul nu este locuitor al mun. B_______ pentru ca hotărârea Consiliului Local să producă efecte și să fie obligatorie pentru acesta, Judecătoria a reținut că această hotărâre nu este una accesibilă pentru petent, cu atât mai mult cu cât, astfel cum rezultă din planșele foto depuse la dosar de către intimată (filele 25-26 dosar fond), în zona unde a staționat petentul nu sunt nici indicatoare care să arate sancțiunile/ măsurile aplicabile în cazul în care petentul nu s-ar conforma unei anumite conduite (cum ar fi cea pentru care a fost sancționat) ceea ce ar fi realizat și caracterul previzibil al hotărârii consiliului local în discuție.

Prin urmare, în raport de considerentele anterior expus, întrucât hotărârea consiliului local al municipiul B_______ nu are pentru petentul din prezenta cauză un caracter accesibil și previzibil conform argumentelor expuse de către instanță, petentul nu poate fi sancționat pentru fapte menționate într-o astfel de hotărâre astfel încât procesul verbal întocmit nu este unul legal și temeinic. Pe cale de consecință, instanța fondului a apreciat plângerea petentului drept una întemeiată, urmând să o admită, cu anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______.L., nr. xxxxxx/06.02.2013, emis de Poliția L_____ B_______ și să îl exonereze pe petent de plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, recurenta - intimată Poliția locală B_______, criticând-o pentru motive de nelegalite și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a interpretat în mod greșit prevederile legale în sensul că, deși a reținut că procesul verbal a fost legal întocmit, a anulat procesul verbal de contravenție considerând că Hotărârea Consiliului Local nu este accesibilă. În acest sens a arătat că argumentația primei instanțe este greșită deoarece potrivit art. 83 din Legea 24/2011, înainte de ______________________, Hotărârea Consiliului Local a fost publicată într-un ziar de mare tiraj și a fost afișată în locuri autorizate, iar în plus, a fost afișată și pe site-ul Primăriei B_______. S-a mai arătat că potrivit art. 49 din Legea 215/2001 legiuitorul a reglementat momentul de la care hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii, respectiv de la momentul aducerii la cunoștință publică. În plus, s-a mai menționat că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, numai că prin sentința recurată prima instanță a anulat procesul verbal tocmai pe considerentul că petentul s-a prevalat de necunoașterea legii.

Intimatul petent nu a formulat întâmpinare la dosar.

Recursul este întemeiat.

Prima instanță a constatat în mod judicios că din jurisprudența Curții Europene a Dreptului Omului rezultă că orice ingerință de natură a afecta un drept garantat de Convenția Europeană a drepturilor Omului trebuie să fie prevăzută de lege, lege care trebuie să fie accesibilă și previzibilă, definind în mod adecvat noțiunile autonome de accesibilitate și previzibilitate folosite de instanța europeană.

Tribunalul nu poate însă să achieseze la concluzia primei instanțe care a apreciat că aceste condiții de previzibilitate și accesibilitate sunt îndeplinite doar pentru cetățenii municipiului B_______, fără a fi îndeplinite pentru cei din alte localități, mai mult sau mai puțin îndepărtate de Municipiul B_______. Astfel, dincolo de dispozițiile legale invocate și de recurentă din care rezultă caracterul obligatoriu al actelor emise de autoritățile locale cu caracter normativ, caracter care se dobândește de la data aducerii la cunoștința publică a acestor acte normative prin afișare și publicare într-un ziar de mare tiraj, Hotărârea de Consiliu Local 70/2011 a fost publicată și pe site-ul Primăriei Municipiului B_______, astfel că a fost asigurată accesibilitatea efectivă a acesteia, textul normativ fiind atât publicat, cât și sunt adus la cunoștința destinatarilor care au avut astfel posibilitatea de a-l consulta. Nu se poate aprecia că numai cetățenii Județului B_______ au acces la site-ul Primăriei B_______, iar cetățenii altor județe nu au un asemenea acces. În plus, Tribunalul remarcă că petentul a parcat pe trotuar un autovehicul destinat transportului de marfă, fiind de notorietate că aceste tipuri de autovehicule sunt supuse mai multor restricții decât autoturismele, astfel că petentul putea să prevadă posibilitatea că este interzisă parcarea pe trotuar și să manifeste prudență în sensul de a se interesa de legislația aplicabilă. Simpla indiferență față de regulile de circulație aplicabile la nivelul municipiului B_______ nu constituie un motiv de exonerare de răspundere.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 c.proc.civ., văzând că procesul verbal de contravenție a fost în mod legal și temeinic întocmit și că nu s-a produs nicio încălcare a C.E.D.O., se va admite recursul și se va modifica sentința primei instanțe în sensul respingerii plângerii ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

D E C I D E :

Admite recursul formulat de către recurenta - intimată Poliția locală B_______, cu sediul în municipiul B_______, ______________________________. 16, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 6874 din data de 06 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria B_______, județul B_______, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul - petent N______ D_____, citat fiind din satul Jorăști, _________________________________.

Modifică, în tot, sentința recurată în sensul că, ,,Respinge plângerea contravențională, ca nefondată".

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 martie 2014.

Președinte, Judecători,

H________ G___ - A____ M_____ A_____ - M____ D___ A____ - L____

Grefier,

G_____ M______

Red. H. G. - A. / 24.04 .2014

Judec. fond V____ O___ - M______

Tehnored. G. M. / H. G. - A. / 2 Exempl. / 24.04 .2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025