Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRĂILA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
169/2015 din 16 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

Codul operatorului de date personale: 4481

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B R Ă I L A

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr.169/2015/_____________________> Ședința publică din data de 16 aprilie 2015

Completul compus din:

Președinte: A_______ C_____ - judecător

Judecător: D______ V____

Grefier: L____ M_______

------------

La ordine fiind soluționarea apelului de contencios administrativ și fiscal, declarat de apelantul-petent I__ M_____, cu domiciliul în B_____, ______________________, ___________, ___________, județul B_____ și reprezentat legal de Avocat – C______ C_______, cu sediul profesional în comuna Cazasu, _____________________, județul B_____; împotriva sentinței civile nr.4718 din data de 20 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria B_____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX; în contradictoriu cu intimatul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – prin subunitatea acesteia – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______ București, cu sediul în București, _____________________.401.A, sector 6; având ca obiect – anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că procedura de citare este legal îndeplinită; apelul este declarat și motivat în termen legal; legal timbrat conform dovezilor de la dosar; cauza se află la primul termen de judecată; procedura prealabilă legal finalizată, după care;

Fiind primul termen de judecată, față de prevederile art.131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, prin raportare la art.95 pct.2 Cod procedură civilă și avându-se în vedere că dosarul se va soluționa la această dată nu se mai impune estimarea duratei cercetării.

În urma deliberării instanța a pronunțat următoarea decizie civilă;

T R I B U N A L U L

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 4718/20.10.2014 pronunțată de Judecătoria B_____ s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul I__ M____ în contradictoriu cu intimata C_____ C______ și s-a menținut procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx/02.12.2013, ca fiind temeinic și legal întocmit.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin procesul verbal _______ 13 nr. xxxxxxx/02.12.2013 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei conform art. 8 alin 2 din OG 15/2002 pentru nerespectarea dispozițiilor art. 8 alin 1 din același act normativ, reținându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentului a circulat în data de 28.10.2013, ora 08:40, locul DN 25 km 66+425m, Sendreni, fără a deține rovinieta valabilă.

În motivarea plângerii, petentul a menționat că a fost sancționat pentru o situație de fapt greșită, în sensul că la data de 28.08.2010 a înstrăinat autoturismul cu nr de înmatriculare XXXXXXXXX către numitul M______ Ionița V_______, autoturismul fiind radiat din evidențele fiscale, astfel că acesta din urmă trebuia sancționat.

Pe cale de excepție, petentul a arătat că procesul respectiv a fost încheiat într-un birou fără a fi consemnată prezența unui martor sau a motivului pentru care nu există semnătura contravenientului.

În drept, petentul a invocat dispozițiile OG 15/2002.

Intimatul, legal citat a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând în esență că, la data de 28.10.2013 pe DN 25 km 66+ 425m pe raza localității Sendreni, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentului cu domiciliul în B_____ a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care la data de 02.12.2013 a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx, ce îndeplinește toate condițiile de valabilitate prevăzute de lege.

Intimata a arătat că orice schimbare a proprietarului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent, iar atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare cât și în evidențele serviciului public comunitar, nicio altă persoană fiind menționată în calitate de utilizator, petentul este persoana care răspunde contravențional.

Intimata a menționat că condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui vehicul sunt cele prevăzute în OMI nr. 1501/2006, , OUG 195/2002, subliniind că dacă în urma contractului de vânzare cumpărare, noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat intimatei.

În drept, au fost invocate prevederile OG nr.2/2001, OG nr.15/2002, Legea nr.455/2001, O.M.T.I. nr.769/2010.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că, sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a constatat că petentul a invocat nulitatea procesului verbal contestat dat fiind că a fost întocmit într-un birou fără a fi consemnată prezența unui martor sau a motivului pentru care nu există consemnarea semnăturii contravenientului.

Instanța a reținut dispozițiile art. 19 din OUG 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Analizând procesul verbal contestat criticat de către petent, instanța a constatat că agentul constatator nu a respectat prevederile legale mai sus expuse, însă această neregularitate nu poate atrage nulitatea absolută a actului, fiind așadar necesar ca, pentru anularea actului, drepturile petentului să fi fost vătămate astfel încât măsura anulării să fie impusă pentru prezervarea drepturilor acestuia din urmă. O astfel de vătămare nu există în cauză, este necontestat de către ambele părți că procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentului, la sediul instituției intimate. Ori rolul martorului asistent este tocmai acela de a confirma împrejurările în care a fost încheiat actul sancționator, din aceste împrejurări putând rezultând și alte aspecte care pot conduce la justa soluționare a unei plângeri contravenționale. În acord și cu considerentele deciziei Decizia nr. 22/2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța apreciază că interesul ocrotit prin prevederile art. 19 nu poate fi decât unul particular.

Mai mult decât atât, instanța a apreciat că petentul nu a suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului și consideră că eventualele obiecțiuni de care a fost privat la momentul întocmirii procesului verbal au putut fi prezentate instanței pe calea prezentei plângeri contravenționale.

Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, instanța a apreciat că fapta a fost corect încadrată. Astfel, potrivit art.8 alin.1 și 2 din OG nr.15/2002, „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă; cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin.1 este prevăzut în anexa nr.2.” Amenda contravențională aplicabilă utilizatorilor în cazul lipsei rovinietei valabile, în cazul autoturismelor, este de la 250 la 500 de lei, în cauză fiind aplicată amenda minimă. Prin urmare, sancțiunea aplicată este legală.

În privința temeiniciei procesului-verbal contestat, petentul a susținut în esență că la momentul constatării faptei nu mai avea în proprietate autoturismul, deoarece îl înstrăinase numitului Metehau Ionița V_______ la data de 28.08.2010, depunând în acest sens contract de vânzare cumpărare f. 7.

Potrivit art. 7 din Ordonanța 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români. Astfel că, legea indică în mod neechivoc contravenientul, în persoana utilizatorului român.

Potrivit art. 1 alin. 1 lit. b din Ordonanța 15/2002, utilizatorul român este „persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehiculul înmatriculat în România”.

Din înscrisurile depuse la dosar de către intimată a reiesit că la data săvârșirii faptei autoturismul nr. XXXXXXXXX înmatriculat pe numele petentului a circulat pe DN 25 fără a avea rovinietă valabilă.

Din probele administrate în cauză, a rezultat însă că, deși înscris în certificatul de înmatriculare, petentul nu mai era proprietar al autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX la data săvârșirii faptei, conform contract de vânzare cumpărare, dreptul de proprietate fiind transferat numitului M______ Ionița V_______, petentul radiind autoturismul din evidența fiscală, astfel cum rezultă din adresa f. 8.

Conform art. 11 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Totodată, potrivit art. 17 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, radierea din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului în condițiile legii.

În cauza de față, instanța a observat că nici cumpărătorul, numitul M______ Ionița V_______, în calitate de nou proprietar al vehiculului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX nu a procedat la înmatricularea acestuia și nici vânzătorul, petentul, (vechiul proprietar) nu a solicitat radierea lui, astfel că numai organul fiscal a fost cel care a operat ieșirea bunului din patrimoniul proprietarului.

Instanța a avut în vedere că petentul nu a întreprins toate actele prevăzute de lege în vederea radierea din evidența auto a autoturismului, singurul său interes fiind acela de a fi scutit de la plata impozitului cu privire la acel bun, fără a avea în vedere și aspectele ce pot avea repercusiuni asupra sa, motivat de faptul că figurează în certificatul de înmatriculare a autoturismului cu numărul de XXXXXXXX în calitate de proprietar. Astfel, instanța a apreciat că petentul și-a asumat și riscul ca în situația în care noul proprietar ar circula cu autoturismul pe drumurile naționale fără a avea rovinietă valabilă, ar putea fi tras la răspundere în calitatea de aparent proprietar înscris în certificatul de înmatriculare.

Pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate al autovehiculului nu este opozabil intimatei, aceasta nefiind parte a actului juridic.

Instanța a apreciat că o interpretare contrarie a acestor dispoziții legale ar permite tuturor proprietarilor de autovehicule să încheie contracte fictive de vânzare cumpărare sub semnătură privată. În acest mod, autoritatea competentă în verificarea rovignetei nu ar putea niciodată cunoaște proprietarul autovehiculului.

Deși pentru vânzarea cumpărarea de autovehicule nu este necesară forma autentică a actului juridic, ca și în cazul altor bunuri mobile pentru care există norme speciale de utilizare, vânzătorul rămâne responsabil civil pentru neîndeplinirea tuturor formalităților de înstrăinarea a autovehiculului de către vânzător și cumpărător. Mai mult, încredințarea autovehiculului către alte persoane (fie ele și proprietari de drept) este de asemenea supusă reglementărilor speciale ale OUG 195/2002, în unele cazuri întrunind elementele constitutive ale unor infracțiuni.

Petentul are deschisă calea în justiție în pretenții, împotriva utilizatorului sau proprietarului autovehiculului care se face responsabil neînmatricularea în termenul legal, pentru amenda plătită.

Pentru aceste motive vânzarea cumpărarea dintre petent și numitul M______ Ionița V_______ nu poate produce efecte atâta timp cât în certificatul de înmatriculare al autovehiculului este indicată petentul ca deținător legal.

Verificând temeinicia procesului verbal, instanța a constatat că procesul verbal a fost întocmit în mod temeinic, existând fapta și aplicându-se sancțiunea proporțional cu gradul de pericol social al faptei.

În acest context instanța a apreciat că procesul verbal contestat a fost temeinic întocmit și a respins plângerea contravențională ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel petentul I__ M____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că procesul-verbal respectiv a fost incheiat ___________________ a fi consemnata prezenta unui martor sau a motivului pentru care nu exista consemnarea semnaturii contravenientului, fapt ce atrage nulitatea procesului-verbal.

A mai arătat că agentul constatator a consemnat o situatie cu totul gresita in cuprinsul procesului-verbal intrucât persoana care trebuia sanctionata era cumparatorul Metehau I_____ V_______, autoturismul fiind radiat încă de la data de 01.09.2010. În plus instanta de fond a considerat, in mod gresit, ca era in sarcina sa obligatia de a urmari inmatricularea ulterioara a autovehiculului respectiv.

Astfel, a incheiat actul de vanzare-cumparare, a completat fisa fiscala, a radiat autovehiculul de pe numele său iar pasul urmator era cel legat de obligatia cumparatorului de a-si inmatricula autovehiculul pe numele sau.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate și admiterea plângerii contravenționale.

La data de 20.01.2015, prin serviciul registratură al instanței intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare a arătat că petentul a formulat tardiv plangere contravenționala, că potrivit art.7 si art.1 al.1 lit.b) din O.G. 15/2002 obligația de plata a rovinietei ii revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este mentionat în certificatul de înmatriculare, că respectivul contrac de vanzare – cumpărare produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat și că orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului in cauza devine opozabila terților doar după transcrierea dreptului de proprietate in evidențele serviciului public comunitar regim conducere si inmatriculare a vehiculelor competent.

A mai arătat că referitor la conditiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr.1501/2006, ale H.G. nr.610/1990, ale O.U.G. nr. 195/2002 și ale O.G. nr. 92/2003.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel potrivit art. 476 C.pr.civ. și din oficiu potrivit art. 479 C.pr.civ., tribunalul va constata că cererea este fondata pentru următoarele considerente:

Instanta de fond a interpretat în mod corect dispozitiile art. 1 alin. 1 lit. b din OG nr. 15/2002 apreciind ca potrivit acestora responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare si a detinerii rovinietei valabile revine utilizatorului sau proprietarului si ca dispozițiile legale menționate definesc utilizatorii romani ca fiind „persoanele fizice sau juridice inscrise in certificatul de inmatriculare care au in proprietate sau care, dupa caz, pot folosi in baza unui drept legal vehicule inmatriculate in Romania.”

Se retine de catre tribunal ca pentru a avea calitatea de utilizator este necesar a fi indeplinite doua cerinte si anume: persoana sa fie inscrisa in certificatul de inmatriculare si sa aiba in proprietate sau in folosinta un vehicul inmatriculat in Romania.

In cauza, apelantul este inscris in certificatul de inmatriculare iar dreptul sau de proprietate este evidentiat in registre publice, nefiind radiat ca urmare a transmiterii acestuia prin vanzarea bunului. Pe de alta parte se constata de catre tribunal ca nu este posibila aplicarea sanctiunii utilizatorului deoarece acesta nu figureaza in certificatul de inmatriculare. In situatia in care se apreciaza ca responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare nu mai revine apelantului de la data incheierii contractului de vanzare cumparare, s-ar ajunge la situatia in care, pana la inscrierea cumparatorului in cerficatul de inmatriculare sa nu existe nici o persoana care sa intruneasca cerintele legale pentru raspunderea contraventionala in cazul in care nu detine rovinieta. Ori o asemenea situatie contravine atat literei cat si spiritului legii.

De asemenea, tribunalul reține că în mod corect prima instanță a apreciat că agentul constatator avea obligația legală de a asigura semnarea procesului verbal de un martor, acesta fiind încheiat în lipsa petentului, dar că această neregularitate nu poate atrage nulitatea absolută a actului, întrucât nu au fost vătămate drepturile apelantului.

Tribunalul nu va analiza apărarea intimatei privind tardivitatea plângerii contravenționale întrucât aceasta ar duce la încălcarea principiului neînrăutățirii situației în propria cale de atac prev. de art. 481 C.pr.civ.

Cu privire la sancțiunea aplicată tribunalul reține că, deși nu înlătură existența contravenției și vinovăția apelantului, aspectele învederate în cauza de față constituie totuși împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, tribunalul apreciază că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 teza I din O.G. nr. 2/2001.

In consecinta, avand in vedere considerentele mai sus expuse urmeaza ca in temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ, tribunalul sa admita ca fondat apelul declarat de I__ M____ impotriva sentintei nr.4718/20.10.2014 pronuntata de Judecatoria Braila in dosarul nr.XXXXXXXXXXXX și sa schimbe sentința în sensul admiterii plângerii și înlocuirii sancțiunii amenzii aplicate prin procesul-verbal _________ nr.xxxxxxx/02.12.2013 cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOITIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite apelul declarat de apelantul-petent I__ M_____, cu domiciliul în B_____, ______________________, ___________, ___________, județul B_____ și reprezentat legal de Avocat – C______ C_______, cu sediul profesional în comuna Cazasu, _____________________, județul B_____; împotriva sentinței civile nr.4718 din data de 20 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria B_____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX; în contradictoriu cu intimatul Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – prin subunitatea acesteia – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______ București, cu sediul în București, _____________________.401.A, sector 6; având ca obiect – anulare proces-verbal de contravenție.

Schimbă în tot sentința și în rejudecare;

Admite plângerea și dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul-verbal _________ nr.xxxxxxx/02.12.2013 cu - avertisment.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi data de 16 aprilie 2015.

Președinte,Judecător,

A_______ ChiroiDaniela V____

Grefier,

L____ M_______

Red. A. C_____/ 15.05.2015

Dact. L.M. / 5 ex./ 15.05.2015

Jud. Fond: D____ G_______ D____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025