TRIBUNALUL B_____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1122 /R DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX
Ședința publică de la 25 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE : E____ M____ T______
JUDECĂTOR: C_______ G_______ C______
JUDECĂTOR : C_______ I____
GREFIER : C______ C_____ I___
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul petent D____ I___ , împotriva Sentinței civile nr.183/06.03.2013, pronunțată de Judecătoria R____, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____ – POLIȚIA HOGHIZ -, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care ;
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2013 în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta , iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 25 noiembrie 2013, când a pronunțat hotărârea de mai jos.
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr 183/2013 Judecătoria R____ a dispus:
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
A constatat că plângerea formulată de petentul D____ I___ împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx / 19.11.2011 încheiat de intimatul I____________ de Poliție al Județului B_____, este tardiv formulată, sens în care a respins - o.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că petentul D____ I___ a solicitat în principal anularea procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor , _________ nr. xxxxxxx/19.11.2011, exonerarea de la plata amenzii in cuantum de 5000 lei aplicata conform art.19 alin. 1 din Legea 171/ 2010, fara cheltuieli de judecată, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că deși în plângere se face mențiunea că procesul verbal de contravenție contestat are _________ și nr. xxxxxxx/19.11.2011, în petitele formulate se indică anularea procesului verbal de contravenție _________ , nr. xxxxxxx/19.11.2011. Practic actul sancționator este acest proces verbal de constatare a faptei, iar procesul verbal _________ și nr. xxxxxxx/19.11.2011 este de fapt un act subsidiar întocmit de organul de control , de dare în custodie a bunurilor reținute în vederea stabilirii provenienței acestora. Prin urmare s-a apreciat că este vorba de o eroare materială strecurată în plângerea formulată, deoarece în primul petit se indică corect ________ numărul procesului verbal de contravenție contestat.
Astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, _________ nr. xxxxxxx/19.11.2011 întocmit de Secția nr. 6 Poliție Rurală Hoghiz s-a aplicat petentului o amendă contravențională în cuantum de 5000 lei , pe motiv că la data controlului deși transporta material lemnos nu deținea acte de proveniență. Petentul a refuzat să semneze actul constatator astfel cum se menționează în cuprinsul acestuia pe motiv că pădurarul i-a completat avizul de însoțire cu seria xxxxxxx greșit. Potrivit Raportului întocmit la data de 5.10.2012 de către Ag. Kriszta N___ N_____ din cadrul Secției nr. 6 - Poliție Rurală Hoghiz rezultă că avizul de însoțire cu nr. xxxxxxx a fost reținut de organele de control, iar materialul lemnos a fost confiscat și lăsat în custodia inginerului silvic D_____ V_____ care a fost solicitat în vederea cubării și identificării speciei de material lemnos transportat .
Avizul de mai sus emis la data de 18.11.2011, a fost solicitat de către instanță și se află la fila 51 dar ca și destinatar apare o altă persoană, și anume D____ C_____ .
Procesul verbal de contravenție este întocmit la data de 19.11.2011 dar este contestat abia la data 7.09.2012 potrivit ștampilei de pe plic care se află la dosarul cauzei, motiv pentru care intimatul a invocat în notele de ședință de la fila 29 excepția prescrierii dreptului de a formula prezenta plângere împotriva actului sancționator.
Față de susținerea petentului că a primit procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/2011 întocmit la data de 19.11.2011 abia în 24.08.2012 , când i-a fost comunicata si somația nr. 5546/ 24.08.2012 prin care i s-a adus la cunoștință restantele de plata la bugetul local , instanța de fond a administrat probe, respectiv a luat în considerare actele depuse, a administrat proba cu interogatoriu din oficiu și proba testimonială.
Cu ocazia interogatoriului luat din oficiu petentului acesta a declarat că locuiește în R____ , ___________________/77 împreună cu soția și copii. Nici el nici soția nu lucrează. Petentul a declarat că în noiembrie 2011 a fost oprit de organele de poliție în gara R____ când a fost depistat cu material lemnos , a avut aviz de însoțire a materialului lemnos dar nu s-a dus în ziua în care trebuia să ridice lemnul , pentru că i s-a defectat mașina, ci a doua zi. Petentul a declarat în continuare că organele de control au zis că nu este în regulă cu actele, motiv pentru care a fost dus la sediul postului de poliție iar lemnele au fost descărcate din mașină , iar lui i s-a aplicat o sancțiune contravențională, adică a primit amendă. Petentul a declarat că a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție deoarece s-a considerat nevinovat. Somația de plată i-a venit acasă după un an de zile și nu își amintește dacă era însoțită de procesul verbal de contravenție.
Deși petentul în plângerea susține că a primit atât actul sancționator cât și somația de plată după un an de zile de la sancționarea sa , la dosarul cauzei intimatul a depus un proces verbal de îndeplinire a procedurii de afișare a procesului verbal de constatare a contravenției silvice , _________ nr. xxxxxxx la adresa unde domiciliază petentul .
La fila 9 din dosar există o înștiințare de plată pentru debitorul D____ I___ în care se face referire la același proces verbal de contravenție , întocmită la data de 19.11.2011 , pe care petentul a refuzat să o primească, motiv pentru care este menționat un martor pe nume C________ I____, cel care a semnat și procesul verbal de contravenție, și care a fost audiat de instanță.
Coroborând declarația petentului cu actele de la dosar, instanța de fond a reținut că procesul verbal de contravenție s-a afișat la locuința petentului chiar la data aplicării sancțiunii, respectiv 19.11.2011, dar probabil nici o persoană din familia celui sancționat nu a vrut să semneze de primire. Pe de altă parte deși soția petentului este casnică, este posibil să nu se fi aflat la locuința părților și nici cei doi copii care merg la școală.
Potrivit art. 25 al (1) din Ordonanța nr. 2/2001 republicată : procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.
Potrivit al (3)al aceluiași articol - în situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.
Potrivit art. 26 al. (1) din același act normativ : dacă agentul constatator aplică și sancțiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta și înștiințarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se mențiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire.
(3) În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.
Conform art. 27: comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor. Faptul că acest proces verbal trebuie semnat de un martor cel puțin nu poate conduce pur și simplu la prezumția că petentul nu primit actul sancționator, iar textul de lege nu prevede nici sancțiunea care poate interveni în această situație.
S-a reținut și faptul că Primăria comunei R____ a trimis organului sancționator confirmarea de primire a debitului de 5000 lei ( fila 50) achitat de petent, cu titlu de amendă la data de 23.12.2011, astfel că pornind și de la acest aspect , se ajunge la concluzia că petentul a primit procesul verbal de contravenție din luna noiembrie 2011 .
În ceea ce privește somația depusă la fila 8 aceasta face trimitere la un titlu executoriu 5545 , dar împotriva executării se poate face contestație la executare pentru ca instanța competentă să stabilească dacă debitorul datorează sau nu sumele menționate în titlu.
Dacă ne raportăm strict la speța de față se poate reține că la data sancționării petentului i s-a înmânat atât procesul verbal de contravenție cât și înștiințarea de plată , dar a refuza să le primească, și implicit să semneze, fapt confirmat de martorul care a semnat , pe nume C________ I____, și recunoscut de petent. Pe de altă parte procesul verbal de contravenție i s-a comunicat prin afișare la adresa de domiciliu chiar în data de 19.11.2011, dar petentul a contestat procesul verbal de constatare a contravenției abia la data de 07.09.2012 , cu depășirea termenului legal, sens în care instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, și va respinge plângerea ca tardiv formulă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal petentul.
În dezvoltarea motivelor de recurs petentul reia în esență criticile din plingerea inițială, susținând că nu i s-a comunicat procesul verbal de constatare a contravenției; învederează că deși cunoștea că este sancționat de către organul de poliție, a refuzat să semneze procesul verbal considerându-se nevinovat. Petentul arată că a aflat despre sancționarea sa numai la data la care a primit somația de plată de la primărie. În subsidiar s-a solicitat aplicarea avertismentului.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând cauza Tribunalul constată următoarele:
La data de 19.11.2011 petentul este sancționat contravențional prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor , _________ nr. xxxxxxx/19.11.2011, cu amenda in cuantum de 5000 lei aplicata conform art.19 alin. 1 din Legea 171/ 2010, întrucât la data controlului deși transporta material lemnos nu deținea acte de proveniență.
Tribunalul observă, întocmai ca și prima instanță că petentul a refuzat să semneze actul constatator al contravenției motivat de faptul că pădurarul i-a completat avizul de însoțire cu seria xxxxxxx greșit. În această situație organul constatator era obligat potrivit aert 27 din Ordonanața 2/2001 să comunice procesul verbal de constatare a contravenției și înștiințarea de plată prin poștă, cu aviz de primmire, sau prin afișare la domiciliu sau la sediu contravenientului. În acest din urmă caz, operațiunea de afișare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor. Legea nu distinge după cum petentul cunoștea sau nu conținutul procesului verbal de constatare a contravenției, ci impune agentului constator ca în situația în care petentul refuză să semneze să procedeze la comunicarea procesului verbal de contravenție și a înștiințării de plată.
În speța de față petentul deși a fost de față când s-a încheiat procesul verbal de contravenție, a refuzat să semneze de primire caz în care devin incidente dispozițiile art 27 din Ordonanța 2/2001.
La dosar există dovada de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției însă nu este indicat nici un martor care să fi fost de față la afișarea acestui proces verbal, astfel cum cere dispoziția legală (art 27 din O.G. 2/2001). Lipsa semnăturii unui martor de pe procesul verbal de afișare a procesului verbal de constatare a contravenției face imposibilă verificarea existenței acestui fapt, al comunicării corecte a procesului verbal de constatare a contravenției (filele 32,36 dosar fond).
În ceea ce privește procesul verbal de afișare a înștiințării de plată, instanța constată că nu există nici o dovadă certă a faptului că actul a fost comunicat la domiciliul petentului, așa cum cere legea. În declarația dată instanței de fond martorul C________ I____ nu face referire la faptul că s-ar fi deplasat la domiciliul petentului împreună cu organul constatator pentru a afișa ”înștiințarea de plată”, ci acesta susține că ”a semnat ce i-a dat organul constatator, după ce s-au descărcat lemenele a fost chemat separat și a semnat ce i s-a dat”. Nicăieri în curpinsul declarației sale (fila 52 dosar fond) martorul nu face referire că s-ar fi deplasat la domiciliul petentului pentru a se proceda la afișarea înștiințării de plată sau a procesului verbal de constatare a contravenției, ci că ”după ce poliția a descărcat lemenele a fost chemat la sediu (al poliției) și i s-a cerut să semneze procesul verbal de contravenție”.
Așa fiind, se constată că organul constator nu a procedat conform art 27 din OG 2/2001, neexistând o dovadă certă a faptului că procesul verbal de constatare a contravenției și a înștiințării de plată au fost comunicate la domiciliul petentului. Susținerea cuprinsă pe înscrisul de la fila 9 dosar fond în sensul că petentul ”refuză să semneze” reprezintă faptul că agentul constatator nu a mai crezut de cuviință să se mai depalaseze la domiciliul petentului pentru a-i înmâna procesul verbal de constatare a contravenției și dovada însștiințării de plată, acest fapt producându-se la sediul organului de poliție, cum a declarat martorul C________ I____. În condițiile în care martorul a fost chemat de organele de poliție să deschidă poarta ”întrucât are cheia d poarta primăriei” instanța nu se îndoiește de buna credință a martorului atunci când acesta afirmă că a semnat ce i-a ”dat organul constatator”.
Instanța de fond este în eroare atunci când susține că la data de 23.12.2011 petentul ar fi achitat amenda și prin urmare cunoștea de la acea dată conținutul procesului verbal contravențional. Din înscrisul existent la fila 50 dosar rezultă că Primăria comunei R____ a primit de la secția 6 Poliția Rurală Hoghiz o adresă privind debitul în sumă de 5000 lei pe numele petentului. Acest debit nu a fost comunicat petentului și nici nu există acte la dosar că s-ar fi achitat; dacă s-ar fi achitat însă această sumă de bani, nu ar mai fi fost necesară comunicarea somației nr. 5546/ 24.08.2012 prin care i s-a adus la cunoștință petentului restanțele de plata la bugetul local.
Prin urmare, instanța de fond a constatat în mod greșit că petentului i s-a comunicat în mod legal procesul verbal de constatare a contravenției și de înștiințare de plată a sancțiunii contravenționale și a dispus respingerea ca tardiv plingerii formulate.
Pentru considerentele anterior menționate recursul formulat se va admite și, constatându-se că petentului nu i s-a comunicat în termenul prevăzut de lege procesul verbal de contravenție, constatăm că plângerea formulată nu poate fi respinsă ca tardivă, sens în care se va casa este întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de petentul D____ I___ împotriva sentinței civile nr 183/2013 a Judecătoriei R____ pe care o casează în întregime și trimite cauza pentru rejudecare instanței de fond, Judecătoria R____.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
E____ M____ T______ C_______ G_______ C______ C_______ I____
Grefier,
C______ C_____ I___
Red.E.M.T/26.11.2013.
Tehnored.Cl.I./02.12.2013.
- 2 ex –
Jud. fond : C.P______.