ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470

TRIBUNALUL C________

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR.2117

Ședința publică de la 16.12.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A_____ A_____ B_____

Judecător: C_______ M_____

Grefier: S_______ D______ V________

Pe rol judecarea apelului în C_________ administrativ și fiscal promovat de apelant G____ M_____ cu domiciliul în C________ __________________, _____________, în contradictoriu cu intimat P_______ M___________ CONSTANTA DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul ales în C________ __________________, ___________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție DPLC xxxxx, îndreptat împotriva sentinței civile nr.4766/29.04.2015 pronunțată de Judecătoria C________ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelant av. în substituire H____ R_____, pentru intimat av. D______ P______ și martorul P_____ L______.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care evidențiază, părțile, obiectul litigiului modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:

În temeiul disp. art.321 - 323 c.pr.civ., instanța procedează la audierea martorului cele declarate fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosar.

Apărătorul apelantului solicită administrarea probei cu înscrisurile atașate la dosar.

Instanța în temeiul dispozițiilor art.292 Noul Cod de procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează pentru părți. Constată că înscrisurile au fost depuse la dosar și că proba a fost astfel administrată.

Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 16.12.2015, deschide dezbaterile asupra apelului și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul apelantului solicită în principal admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu consecința anulării procesului verbal de contravenție . în subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului cu cheltuieli de judecată.

Față de dispozițiile art.394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 17.09.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul G____ M_____ a solicitat în contradictoriu cu intimatul P_______ M___________ C________ anularea procesului- verbal de contravenție __________ nr. xxxxx/28.08.2014.

În motivare, petentul a contestat situația de fapt reținută in sarcina sa si a arătat că a parcat autovehiculul în conformitate cu dispozițiile Codului rutier.

În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În dovedire, petentul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: copie proces- verbal, copie carte de identitate.

Cererea a fost legal timbrata conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosarul cauzei documentația ce stă la baza întocmirii procesului- verbal contestat, constând în planșa fotografică, copie a procesului- verbal contestat .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție __________ nr. xxxxx/28.08.2014 petentul a fost sancționat cu suma de 400 lei, pentru că în data de 28.08.2014 ora 15.30 a parcat voluntar autovehiculul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe pavelele aferente trotuarului din zona ____________________________ _________________________ prevăzută de art. 9 pct. 35 din H.C.L.M. 184/2013 și sancționată de art.10 din H.C.L.M. 184/2013 modificata.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petentul nu a invocat niciun caz de nulitate relativa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Cu privire la temeinicia procesului – verbal instanța reține următoarele:

Din planșele foto depuse de intimat în cadrul documentației care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție reiese faptul că în data de 28.08.2014 ora 15.30 petentul a parcat voluntar autovehiculul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe pavelele aferente trotuarului din zona ____________________________ __________________________>

Instanța reține că agentul constatator a observat personal autoturismul condus de contestator și a avut posibilitatea de a aprecia dacă acesta respectă sau nu regulile de circulație, iar petentul nu a făcut dovada existenței vreunui caz de înlăturare a vinovăției sale în săvârșirea contravenției.

Așadar, deși prin plângere petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța apreciază că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia.

În plus, petentul însuși recunoaște că a parcat autoturismul pe trotuarul de pe ___________________________ că a respectat dispozițiile Codului rutier privind păstrarea distanței minime pentru circulația pietonilor.

Cu toate acestea, instanța constată că petentul a fost sancționat în baza dispozițiilor art. 9 pct. 35 din HCLM nr 184/2013, conform căruia constituie contravenție accesul neautorizat au autovehiculelor în zonele unde sunt montate pavele, și nu pentru încălcarea dispozițiilor Codului rutier.

În concluzie, acțiunea petentului, constând în staționarea voluntară pe pavelele aferente trotuarului din zona ____________________________ _____________________________ contravenție potrivit art. 9 pct. 35 din H.C.L.M. 184/2013 și se sancționează potrivit art.10 din H.C.L.M. 184/2013 modificata.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța a reținut că amenda contravențională în cuantum de 400 lei aplicată în minimul prevăzut de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Astfel, instanța a apreciat că amenda în cuantum de 400 lei este proporțională cu gravitatea contravenției ce aduce atingere măsurilor dispuse de către autoritățile locale pentru gospodărirea și înfrumusețarea orașului, iar înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului nu ar putea îndrepta pe viitor conduita petentului.

Reținând culpa procesuală a petentului în declanșarea prezentului litigiu, acesta a fost obligat la plata către intimat a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

În termen legal petentul a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 4766/2015 pronunțată de Judecătoria C________.

În motivarea apelului se arată că i s-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea probei testimoniale.

Sub aspectul legalității, se arată că procesul verbal este nul pentru încălcarea art. 16 din O.G. 2/2001 în ceea ce privește lipsa obiecțiunilor.

Apelantul arată că măsura aplicată este abuzivă în condițiile în care organul de poliție i-a spus inițial că îi va aplica sancțiunea avertismentului, ca ulterior să îi aplice amenda de 400 lei.

Sub aspectul temeiniciei hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea rolului activ al instanței.

În mod greșit a reținut că nu a dovedit netemeinicia procesului verbal.

Măsura imobilizării mașinilor este nelegală în raport de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 25.05.2015 și art. 64, 117 O.G. 195/2002.

Măsura amendării este disproporțională față de fapta ce i se reține.

În dovedirea apelului solicită proba cu înscrisuri, martori, planșe foto, interogatoriul organului constatator, înregistrări audio.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

Instanța a admis proba testimonială și a respins proba cu interogatoriu organului constatator, proba cu înregistrări audio a căror existență nu a fost dovedită.

Martorul audiat a arătat că era cu petentul în momentul în care acesta a constatat că autoturismul fusese blocat.

Agentul de poliție i-a spus că-l va sancționa cu avertisment și plata unei taxe de 50 lei pentru deblocare.

Între apelant și organul constatator au existat discuții legate de fapta contravențională, iar organul constatator i-a spus că „dacă așa se pune problema în locul avertismentului îi va aplica amenda”.

Martorul a arătat că trotuarul pe care a parcat apelantul era pavat cu pavele. De asemenea, confirmă situația de fapt expusă de apelant în sensul că în același timp a mai fost sancționat un alt conducător auto pentru aceeași faptă, dar cu avertisment.

Procedând la judecata apelului, se reține:

Petentul a fost amendat contravențional conform HCLM 184/2013 modif. Pentru că la 28.08.2014 a parcat voluntar autoturismul XXXXXXXXX pe pavelele aferente trotuarului din zona ____________________________ _________________________>

În ceea ce privește dispozițiile instanței de fond din 22.04.2015 prin care a respins proba testimonială solicitată de petent se reține că instanța a avut în vedere poziția procesuală a petentului și documentația aferentă.

Petentul a solicitat proba testimonială pentru a dovedi modalitatea abuzivă de încheiere a procesului verbal, faptul că măsura amendării a fost disproporțională.

Instanța de apel va înlătura motivul de apel invocat cu privire la proba testimonială având în vedere că în apel s-a procedat la admiterea și administrarea acestei probe ce va fi luată în considerare la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal.

În ceea ce privește obiecțiunile petentului din cuprinsul procesului verbal se reține că organul constatator a consemnat „Nu am găsit nici un loc de parcare în apropiere. Nu am cunoscut prevederile HCLM, însă știam că pe trotuar conform OG 195/2002 R”.

Aceste obiecțiuni se regăsesc atât în susținerile petentului din plângere cât și apel.

Instanța de apel apreciază că așa cum s-a dispus și prin Decizia XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitatea prevederilor art. 16 alin.7 din OG 2/2001 deși este o clauză de nulitate expresă, această nulitate este relativă, dat fiind înțelesul individual ocrotit prin obligațiile instituite, astfel încât trebuie susținute de existența unei vătămări presupusă în acest caz cât și de neînlăturat astfel decât prin anularea procesului verbal drepturilor și intereselor

Ori, dacă petentul a avut obiecțiuni cu privire la faptul că inițial organul constatator i-a adus la cunoștință că-i va aplica sancțiunea avertismentului pentru ca ulterior la momentul încheierii procesului verbal i-a aplicat sancțiunea amenzii, aceste aspecte și le-a valorificat prin plângere, situație în care dispozițiile invocate nu au fost încălcate.

De asemenea, apărările petentului cu privire la dispozițiile OUG 195/2002 în ceea ce privește staționarea voluntară pe trotuar vor fi înlăturate întrucât nu au legătură cu prezenta plângere.

În condițiile în care petentul a fost sancționat pentru nerespectarea HCLM 184/2013 care interzice staționarea voluntară a autoturismului pe pavelele aferente trotuarului.

De altfel petentul recunoaște această faptă, însă apreciază că în conformitate cu OUG 195/2002 nu reprezintă contravenție.

Necunoașterea HCLM 184/2013 nu reprezintă un motiv de exonerare de la răspunderea contravențională.

Cu privire la faptul că în mod abuziv i s-a aplicat amenda contravențională se reține:

Petentul a dovedit cu martorul audiat că organul constatator în momentul constatării faptei, respectiv în momentul în care petentul s-a deplasat la mașina personală pe care o staționase pe pavele, i-a adus la cunoștință petentului că i se va aplica sancțiunea avertismentului.

Ulterior, în urma discuțiilor purtate între organul constatator și petent, organul constatator întocmind procesul verbal de contravenție i-a aplicat sancțiunea amenzii.

Instanța de apel apreciază că acest aspect nu atrage anularea procesului verbal în condițiile în care organul constatator în momentul întocmirii procesului verbal aplică sancțiunea contravenției în raport de dispozițiilor art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001.

Stabilirea amenzii este apreciată de organul constatator, iar instanța de judecată conform art. 34 alin.1 din OG 2/2001 soluționând plângerea contravențională hotărăște și asupra sancțiunii.

Prin urmare, petentul pe calea plângerii contravenționale poate formula apărări cu privire la individualizarea sancțiunii, apărări ce vor fi adresate instanței.

De altfel în cauză petentul a uzat de această procedură, astfel că nu se poate aprecia că i s-a produs o vătămare prin încheierea acestui proces verbal în condițiile dovedite ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.

Cu privire la imobilizarea autovehiculului, instanța reține că această măsură a fost luată în baza HCL 137/2008, act normativ ce nu a fost anulat, fiind în vigoare.

Prin urmare, apărările petentului cu privire la nelegalitatea măsurii de imobilizare invocate pe calea plângerii contravenționale nu pot fi analizate de instanță în condițiile în care actul ce reglementează măsura, HCLM 137/2008 este în vigoare iar legalitatea sa nu face obiectul prezentei cauze.

În ceea ce privește4 temeinicia procesului verbal instanța de apel reține că organul constatator a dovedit faptele reținute prin planșele foto depuse. De altfel petentul nu a contestat că a staționat autovehiculul pe trotuar, iar martorul audiat a confirmat că autovehiculul era staționat pe pavelele trotuarului.

Prin urmare, se apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut legalitatea și temeinicia procesului verbal.

Faptul că în același moment în care petentul a săvârșit fapta mai era staționat și un alt autovehicul pe pavelele trotuarului, iar conducătorul auto al acestui autovehicul a fost amendat contravențional cu sancțiunea avertismentului, pe lângă faptul că nu s-a dovedit cu certitudine această sancțiune, instanța de apel apreciază că acest fapt nu-l exonerează de răspunderea contravențională.

Instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale are a verifica nu doar măsura în care sancțiunea a fost aplicată în limitele actului normativ, ci și proporționalitatea acesteia cu gradul de pericol social concret al faptei, care este dat de împrejurările în care a fost comisă, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, criterii consacrate de art.21 din OG.2/2001.

Este adevărat că sancțiunea aplicată s-a înscris în limitele prevăzute de lege.

Numai că, nerespectarea acestor limite ar fi atras ca sancțiune nulitatea procesului-verbal, iar nu adaptarea sancțiunii, prin înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.

În condițiile în care, spre deosebire de sancțiunile care aparțin altor ramuri de drept, sancțiunile contravenționale au, prin definiție, un caracter preventiv-educativ, sancțiunea amenzii urmează a fi înlocuită cu cea a avertismentului.

Potrivit art.7 alin.(3) din OG.2/2001, „ avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede a această sancțiune".

Prevederea legală menționată justifică susținerea doctrinară potrivit cu care sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.

În funcție de contextul circumstanțial în care a fost săvârșită abaterea contravențională, că fapta este de o gravitate minimă, Tribunalul constată că soluția de înlocuire a amenzii contravenționale cu sancțiunea „ avertisment" este pronunțată în respectul legii.

În baza art. 453 Cod procedură civilă instanța va obliga petentul către intimat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 150 lei – parte onorariu avocat fond și 225 lei parte onorariu avocat în apel, cheltuieli de judecată stabilite în raport de soluția de admitere în parte a plângerii contravenționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelant G____ M_____ cu domiciliul în C________ __________________, _____________, în contradictoriu cu intimat P_______ M___________ CONSTANTA DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul ales în C________ __________________, ___________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție DPLC xxxxx, îndreptat împotriva sentinței civile nr.4766/29.04.2015 pronunțată de Judecătoria C________ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:

Admite în parte plângerea. Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 400 lei cu avertismentul.

Obligă petentul la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 150 lei. Obligă apelantul la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 225 lei. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A_____ B_____ A_____ M_____ C_______

GREFIER,

D______ V________ S_______

Jud.fond M.F____

Red.decizie jud.M.C_______

08.01.2016

Tehn.A.G/ 2 ex /22.01.2016