R O M Â N I A
TRIBUNALUL C____-S______
R E Ș I Ț A
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX COD OPERATOR 2896
DECIZIA CIVILĂ NR. 78
Ședința publică din data de 27.01.2012
PREȘEDINTE: I_____ M____
JUDECĂTOR: Ș_____ G_______
JUDECĂTOR: I______ T______ C_____
GREFIER: F____ M______
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că, prin încheierea pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 23.01.2012, s-a admis cererea de abținere formulată de doamna judecător M________ M_____ și s-a dispus judecarea cauzei de către prezentul complet.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și procedează la soluționarea acesteia.
După închiderea dezbaterilor asupra cauzei de față, înainte de închiderea ședinței de judecată, se prezintă pentru recurentă – cj. C_____ G_______, care solicită admiterea recursului și modificarea, în tot, a sentinței recurate, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2042/21.06.2011, Judecătoria Reșița a respins plângerea contravențională formulată de petenta S.C. ,,A_________ P_____“ S.R.L., în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Muncă C____ – S______, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. xxxxx/17.02.2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, petenta S.C. ,,A_________ P_____“ S.R.L. a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. xxxxx/17.02.2010, prin care i-a fost aplicată o amendă de 2000 lei în baza art. 8 al. 1 lit. a din HG 161/2006 pentru că, la data de 17.02.2010 în urma controlului efectuat de inspectorii de muncă s-a constatat nerespectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă, respectiv angajatorul nu a întocmit o programare a concediilor de odihnă pe anul 2011, ceea a ce contravine prev. art. 143 din Legea 53/2003, statele de plată și documentele nu erau semnate, ceea ce contravine dispozițiilor art. 163 din Legea 5/2003, și pentru că nu a transmis către intimată, în termenul legal prev. de HG 161/2006 actualizată, registrul în formă electronică.
Analizând modalitatea de întocmire a procesului verbal de contravenție, instanța de fond a constatat că au fost respectate condițiile de legalitate prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța de fond a reținut că, contravenienta critică legalitatea și temeinicia procesului verbal întocmit, motiv pentru care prima instanță a reținut următoarele:
La data de 17.02.2011, urmare a controlului efectuat de către agenții intimatei, în limitele competenței stabilite de Legea 108/1999, s-a procedat la efectuarea unui control, cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor legale în ceea ce privește domeniul relațiilor de muncă.
În urma verificării documentelor s-a constat că societatea contravenientă a încălcat dispozițiile legale în vigoare în ceea ce privește aceste dispoziții.
Astfel, prima instanță a reținut că angajatorul nu a respectat reglementările art. 8 al. 1 lit. a, din HG 161/2006, întrucât nu a transmis I.T.M. C.S. în termenele legale registrul general de evidență al salariaților, în formă electronică, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 al. 4 din HG 161/2006.
În speță, petenta nu a dovedit în vreun mod contrariul celor reținute în sarcina sa în procesul verbal de contravenție. Deși a depus o ________ înscrisuri la dosar prin care să ateste că fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea nu există, în sensul că nu este prevăzută ca și contravenție, prima instanță a reținut că aceste susțineri nu sunt întemeiate.
Cu privire la fapta reținută, prima instanță a reținut că, în conformitate cu dispozițiile legale, angajatorii au obligația de a transmite registrul în formă electronică la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către primul salariat, potrivit art. 4 al. 4 din HG 161/2006 modificată. Totodată, unitatea petentă nu a procedat la efectuarea unei programări a concediilor legale de odihnă pe anul în curs, aspect ce contravine dispozițiilor art. 143 din Legea 53/2003 modificată.
Față de considerentele expuse mai sus, prima instanță a constatat că procesul verbal de contravenție contestat a fost legal întocmit astfel încât, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, a respins plângerea contravențională, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, pe care o consideră netemeinică și nelegală, a formulat recurs, în termen legal, S.C. ,,A_________ P_____“ S.R.L., solicitând admiterea recursului, modificarea, în tot, a hotărârii recurate, în sensul admiterii plângerii contravenționale.
În motivare, recurenta arată că nemenționarea, prin actul de constatare și sancționare a contravențiilor, a termenelor legale la care societatea nu a transmis către intimată registrul de evidență al salariaților, în format electronic, punând-o, astfel, în imposibilitatea de a formula vreo apărare temeinică și motivată în acest sens, creează o îndoială puternică în legătură cu existența și temeinicia abaterii disciplinare reținute în sarcina societății recurente.
Având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, recurenta arată că motivarea instanței de fond cu privire la faptul că societatea nu a dovedit în vreun mod contrariul celor reținute în sarcina sa prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, consideră, în mod temeinic, că acel considerent este lipsit de orice temei legal și total nefondat.
Mai mult decât atât, prin simpla lecturare a hotărârii recurate se poate constata cu ușurință și faptul că, instanța de fond a omis să se pronunțe și asupra celuilalt capăt de cerere, respectiv cel subsidiar, prin care contravenienta a solicitat modificarea procesului verbal contestat în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertisment, sancțiune pe care recurenta o consideră ca fiind suficientă pentru ca scopul educativ și coercitiv al sancțiunilor contravenționale să fie atins și pe această cale.
În drept, invocă prevederile art. 304 alin. 1 pct. 9 și ale art. 312 din Codul de procedură civilă.
Examinând sentința recurată, potrivit motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, pentru orice motiv de casare prevăzut de art. 312 raportat la art. 304 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr. _________ nr. xxxxx/17.02.2011 a fost aplicată petentei o amendă de 2000 lei în baza art. 8 al. 1 lit. a din HG 161/2006 pentru că, la data de 17.02.2010 în urma controlului efectuat de inspectorii de muncă s-a constatat nerespectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă, respectiv angajatorul nu a întocmit o programare a concediilor de odihnă pe anul 2011, ceea a ce contravine prev. art. 143 din Legea 53/2003, statele de plată și documentele nu erau semnate, ceea ce contravine dispozițiilor art. 163 din Legea 5/2003, și pentru că nu a transmis către intimată, în termenul legal prev. de HG 161/2006 actualizată, registrul în formă electronică.
Prin sentința recurată, instanța de fond a respins plângerea contravențională.
Tribunalul constată că, în ceea ce privește legalitatea actului constatator, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 19 din O.G. nr. 2/2001, nefiind incidente motivele de nulitate prevăzute de art. 17 din același act normativ.
Cu privire la temeinicia actului constatator, tribunalul observă că prima instanță a reținut corect împrejurarea că prezumția de netemeinicie a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată de petentă în urma administrării probelor cu ocazia cercetării judecătorești.
Tribunalul reține că, spre deosebire de sancțiunile aparținând altor ramuri de drept, sancțiunea de drept contravențional nu are caracter reparatoriu, ci unul preventiv – educativ.
În conformitate cu prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și având în vedere că scopul preventiv – educativ al sancțiunii prevalează asupra celui punitiv, întrucât scopul esențial al sancțiunii nu este acela de a pedepsi cu orice preț, ci acela de a determina subiectele de drept să-și conformeze conduita în acord cu dispozițiile legale, tribunalul consideră că scopul sancțiunii poate fi atins și prin aplicarea unei sancțiuni cu avertisment, având în vedere și împrejurarea că petenta, ulterior controlului și anterior formulării plângerii contravenționale a transmis electronic registrul general de evidență al salariaților (fila 22 – 24 dosar).
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de către recurenta S.C. ,,A_________ P_____“ S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2042/21.06.2011 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX; va modifica, în tot, sentința recurată, în sensul că va admite, în parte, plângerea contravențională formulată de către petenta ________________________ împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxx încheiat în data de 17.02.2011 de către intimatul I____________ T_________ de Muncă C____ - S______ și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către recurenta S.C. ,,A_________ P_____“ S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2042/21.06.2011 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Modifică, în tot, sentința recurată.
Admite, în parte, plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. ,,A_________ P_____“ S.R.L., cu sediul în Reșița, _______________________, județul C____ – S______, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxx încheiat în data de 17.02.2011, de către intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ C____ – S______, cu sediul în Reșița, _______________________. 22, județul C____ – S______, și dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertisment.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I_____ M____ Ș_____ G_______ I______ T______ C_____
GREFIER,
F____ M______
Red. I.M/27.02.2012
Dact. F.M./28.02.2012
Ex. 2
Judecător fond: M________ M_____