DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9482
Ședința publică din data de 08.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: A___ M____ S___
Grefier: D____ N______
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 25.09.2015, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 08.10.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.03.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul M____ C____, a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/08.05.2013, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____, prin care a solicitat următoarele:
-admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție ca urmare a faptului că a intervenit prescripția executării sancțiunii aplicate;
În motivare, petenta arată, în esență, că procesul-verbal nu a fost comunicat în mod legal, ci a aflat de existența acestuia abia la data de 26.02.2015, când s-a prezentat la Primăria Florești pentru a achita taxele și impozitele, ocazie cu care a aflat despre existența procesului-verbal.
În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii iar pe cale de excepție invocă tardivitatea formulării plângerii contravenționale.
În motivare, arată în esență că procesul-verbal a fost comunicat petentului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, astfel cum rezultă din borderoul din data de 14.05.2013, conform mențiunii înscrisă la nr. 2. La data de 03.06.2013, dovada comunicării procesului-verbal către petent apare înregistrată la poziția 885.
În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001, OUG 195/2002, C.pr.civ., HG 1391/2006.
În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art.248 alin. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale și asupra excepției prescripției executării sancțiunii contravenționale, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.05.2015 petentul a fost sancționat contravențional cu avertisment și amendă de 150 lei, de către intimat. (f. 5)
Procesul-verbal nu a fost semnat de către petent, astfel încât potrivit art. 25 din O.G. nr. 2/2001 (forma în vigoare a textului de lege la data întocmirii procesului-verbal), era necesară comunicarea acestuia în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancțiunii.
Intimata nu a putut furniza dovada de comunicare a procesului-verbal, ci doar un extras din registrul privind evidența proceselor-verbale de contravenție. (f. 19)
Prin Decizia nr. 10/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cu toate acestea însă, Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele Deciziei nr. 10/2013 , a reținut următoarele:
Cea de-a doua problemă care s-a cerut a fi dezlegată este cea a stabilirii momentului comunicării procesului-verbal de contravenție, în ipoteza în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței sau a refuzat primirea acesteia.
Acceptându-se caracterul subsidiar al modalităților tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin afișare, se ajunge la concluzia că dispozițiile legale analizate pun accent pe "primirea" efectivă a actului.
În situația neprezentării contravenientului la oficiul poștal, după avizare, există un dubiu asupra luării la cunoștință a actului comunicat.
Nu se poate afirma de plano că persoana avizată, prin atitudinea sa, încearcă să amâne la nesfârșit comunicarea procesului-verbal.
Nu poate fi aplicat nici principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece nu poate fi cunoscut motivul neprezentării persoanei avizate la oficiul poștal.
În ipoteza prezentată, reiese că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea, dacă persoana sancționată nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea actului.
Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție.
Urmează, așadar, ca - în această ipoteză, în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu mențiunea "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare" nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale.
Modalitatea tehnică subsidiară de comunicare a proceselor-verbale, prin afișare, trebuie să fie realizată tot cu respectarea termenului de o lună de la data întocmirii procesului-verbal, prevăzut de art. 14 din OG/2001(forma în vigoare la data la care s-a întocmit procesul-verbal) întrucât legea nu distinge, prin urmare nici interpretul nu trebuie să distingă.
În cauză, intimata nu a furnizat instanței dovada de comunicare a procesului-verbal. Extrasul din registrul privind evidența proceselor-verbale nu este în măsură a face dovada de comunicare, în condițiile legii, a procesului-verbal de contravenție. La poziția 885 din acest registru, apare mențiunea că procesul-verbal a fost comunicat la data de 05.06.2013 conform dovezii nr. xxxxxxxxxxx/03.06.2013. Însă, în lipsa dovezii nu se poate stabili dacă petentul a semnat dovada de primire, sau a fost avizat, în acest caz fiind necesară completarea procedurii cu cea a afișării procesului-verbal la domiciliul contravenientului. Mai mult conform înscrisului de la fila 45 rezultă că în fapt petentul a fost avizat, deoarece nu s-a prezentat pentru a-și ridica corespondența, astfel că ar fi fost necesară îndeplinirea procedurii subsidiare de comunicare, anume afișarea la domiciliul petentului, în termenul legal. Intimata nu a depus la dosar nicio dovadă în acest sens.
În cauză, deși procesul-verbal de contravenție a fost încheiat la data de 08.05.2013, intimata nu a furnizat dovezi privind comunicarea legală a acestuia.
Întrucât petentului nu i-a fost comunicat în mod legal procesul verbal de contravenție contestat, în termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii, termen prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2001 (forma în vigoare la data întocmirii procesului-verbal), instanța va respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, va admite excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale invocată de petent și pe cale de consecință va admite plângerea formulată de petentul M____ C____, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/08.05.2013, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____ și va constata că executarea sancțiunilor contravenționale aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție s-a prescris.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimat prin întâmpinare.
Admite excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale invocată de petent și pe cale de consecință:
Admite plângerea formulată de petentul M____ C____, domiciliat în Florești, _____________________, _____________, jud. Cluj, CNP xxxxxxxxxxxxx, împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/08.05.2013, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____, cu sediul în B_____, __________________________. 28, jud. B_____.
Constată că executarea sancțiunilor contravenționale aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție s-a prescris.
Constată lipsa caracterului de titlu executoriu al procesului-verbal contestat pentru obligația de plată a sancțiunii amenzii contravenționale.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A___ M____ S___ D____ N______
Red./ Dact./AMS/19.10.2015/4 ex