Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ALBA IULIA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
630/2014 din 24 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A___ I____

Dosar nr. 8774 /176/2013

SENTINȚA CIVILĂ NR. 630/2014

Ședința publică din 24.03.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C______ H____ D____

GREFIER: G______ D_____ M____


Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul V____ R___ E____ în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului A___ și asiguratorii _______________________________ V__ SA – Sucursala A___ I____ și ____________________________ R__________ SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților, a asiguratorilor și a celuilalt conducător auto R___ C_______.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanță renunță la audierea celuilalt conducător auto R___ C_______, deoarece la dosar există declarație dată de acesta organelor de poliție imediat după producerea accidentului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.


INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:


Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul V____ R___ E____ a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal, anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat de intimata IPJ A___ la 26.11.2013, exonerarea petentului de plata amenzii în sumă de 480 lei și anularea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment și anularea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule.

În motivarea plângerii sale, petentul arată că a fost sancționat cu amendă de 480 lei și i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile, pentru că a efectuat cu autoturismul pe care îl conducea un viraj la stânga și neasigurându-se corespunzător în momentul în care a intrat pe sensul celălalt de mers a determinat un alt conducător auto să intre cu partea dreaptă a autovehiculului pe care îl conducea în bordura care delimitează sensul de mers.

Petentul susține că efectuând manevra sus menționată a oprit fără a depăși limita dintre sensurile de mers pentru a acorda prioritate autovehiculelor care circulau din sens opus, însă conducătorul autoturismului avariat, care din cauza vitezei și neatenției în mers a ieșit din coloana autoturismelor care au oprit pentru a permite efectuarea de către petent a manevrei de întoarcere și a intrat cu autoturismul în bordura din dreapta sensului de mers, avariindu-și autoturismul.

Procesul verbal este criticat și pentru că faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, dispozițiile art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002 nefiind aplicabile.

În dovedirea plângerii s-a solicitat admiterea probelor cu înscrisuri și depozițiile martorilor.

În drept, au fost invocate prev. art. 31-36 din OG 2/2001 și OUG 195/2002.

Petentul a depus la dosar, în copie, procesul verbal atacat și dovada înlocuitoare a permisului de conducere și carte de identitate (f. 8-9).

Prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 17), intimata a solicitat respingerea petentului ca neîntemeiată.

Intimata a depus la dosar raportul agentului constatator, declarațiile petentului și ale celuilalt conducător auto, copie a procesului verbal atacat și cazier auto (f. 18-23).

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la 26.11.2013 de intimata IPJ A___, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 480 lei și s-a luat măsura complementară a suspendării de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002, reținându-se că la data de 26.11.2013, ora 13,50, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ______________________ A___ I____ din direcția Cetate a virat stânga pentru a întoarce, nu s-a asigurat la manevră, iar în momentul când a întors pe sensul celălalt de mers, a determinat autoturismul cu nr. XXXXXXXXX să frâneze și să intre cu partea dreaptă a autovehiculului în bordura care delimitează sensurile de mers, avariindu-și autovehiculul.

Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prev. de art. 16 din OG 2/2001.

La data de 26.11.2013, ora 13,50, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe direcția Centru - Cetate și pe ______________________ A___ I____, în dreptul magazinului Unirea, a virat stânga prin spațiul special amenajat și balizat în acest scop pentru a intra pe celălalt sens de mers din direcția Cetate – Centru și a intrat în fața autovehiculului cu nr. XXXXXXXXX condus de R___ C_______, pe care l-a determinat să frâneze și să vireze dreapta, iar în urma acestei manevre, autovehiculul a intrat în coliziune cu bordura care delimitează sensul de mers de trotuar, avariind mecanismul roții dreapta, janta și cauciucul.

Starea de fapt a fost reținută pe baza probelor cu înscrisuri și depoziția martorului Nechimis S____ M_____.

În drept, potrivit art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul a faptei de nerespectare a regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

Dispozițiile legale de mai sus sunt aplicabile în speță, critica petentului formulată în acest sens fiind nefondată, deoarece pentru angajarea răspunderii contravenționale nu se cere existența unui contact fizic între autovehicule și prin virajul la stânga nu a acordat prioritate vehiculului care circula din sensul opus.

În sarcina petentului poate fi reținută săvârșirea contravenției prev. de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002.

Sancțiunea aplicată petentului este proporțională cu gradul de pericol social concret, așa cum prevede art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, astfel de fapte putând provoca urmări dintre cele mai grave și care în materie rutieră pot consta în pierderi de vieți omenești și distrugeri de bunuri cu valoare importantă, apărarea invocată de petent în petitul subsidiar al plângerii sale, întemeiată pe lipsa pericolului social fiind nefondată, atâta timp cât în viața cotidiană exemplele tragice ale unor astfel de fapte sunt numeroase.

Instanța constată că plângerea petentului este nefondată și va dispune respingerea acesteia.

Fără cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge plângerea petentului V____ R___ E____, domiciliat în A___ I____, _______________________, jud. A___ formulată în contradictoriu cu intimata I____________ de Poliție al Județului A___, cu sediul în A___ I____, __________________, nr. 1, jud. A___ și asiguratorii _______________________________ V__ SA – Sucursala A___ I____, cu sediul în A___ I____, P-ța I____ M____, nr. 13, jud. A___ și ____________________________ R__________ SA, cu sediul în oraș Voluntari, Șoseaua București Nord- Global City Business Park, nr. 10, ___________________ și împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la 26.11.2013.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria A___ I____.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.03.2014.


PREȘEDINTEGREFIER

C______ H____ D____ G______ D_____ M____




Red. C.H.D.

Tehnored. G.D.M./23.04.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025