JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3594
Ședința publică din 24 iunie 2015
Președinte : R___ A______
Grefier : L_______ M_____
S-a luat în examinare plângerea formulată de către petenta ___________________ împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/16.02.2015 formulată în contradictoriu cu intimata CNADNR.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentei, avocat I___ B______, lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Reprezentantul petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatând că nu au fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii, fiind aplicabile dispozițiile
Deciziei nr. 6/2015 a ÎCCJ. Subliniază că nu au fost respectate dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, prin care intimata avea obligația de a redacta și comunica procesul verbal în termen de 30 de zile de la data săvârșirii faptei. Nu solicită cheltuieli de judecată.
I N S T A N Ț A
Constată că prin plângerea înregistrată la Judecătoria A___ la data de 11.03.2015, petenta ___________________ în contradictoriu cu intimata CNADNR a solicitat anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/16.02.2015.
În motivare a arătat că, prin procesul verbal de contravenție a fost sancționată cu amendă în sumă de 250 lei, reținându-se că, în data de 11.11.2014, în localitatea Orțișoara, jud. T____, a circulat cu autoturismul XXXXXXX fără a deține rovinietă valabilă.
A contestat starea de fapt reținută, întrucât în perioada respectivă nu a desfășurat nicio activitate și a arătat că s-a invocat faptul că există fotografii, dar fără a fi atașate procesului verbal.
A mai arătat că procesul verbal nu cuprinde semnătura agentului constatator și a invocat dispozițiile Deciziei nr. 6/2015 a ÎCCJ și nu au fost respectate dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, prin care intimata avea obligația de a redacta și comunica procesul verbal în termen de 30 de zile de la data săvârșirii faptei.
În drept a invocat dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001, iar în probațiune a depus procesul verbal de contravenție.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal.
În motivare a arătat că, la data de 11.11.2014 pe DN 69 Km 24+760 m, pe raza localității Orțișoara, județ T____, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, aparținând petentei a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 16.02.2015 a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx.
A subliniat că prevederile Deciziei 6/2015 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, înainte de data publicării în Monitorul Oficial a deciziei respective, agenții constatatori nu aveau obligația, stipulată explicit de legislație, de a semna olograf procesele verbale de constatare a contravenție.
A mai arătat că recursul în interesul legii nu este lege, ci are doar menirea să orienteze în aceeași direcție practica instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește prescripția aplicării sancțiunii amenzii, a arătat că procesul verbal contestat a fost întocmit și comunicat cu respectarea întocmai a prevederilor legale, adică fapta a fost constatată în intervalul de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG 2/2001, iar comunicarea procesului verbal a fost efectuată în intervalul de o lună de la data constatării faptei. Procesul verbal i-a fost comunicat petentului în data de 24.02.2015, în mai puțin de o lună de la data aplicării sancțiunii, respectiv 16.02.2015.
Procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002, coroborat cu OG nr. 2/2001 și a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr. 2/2001, reiese că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale și conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.
În drept a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul M.T.I nr. 769/2010, iar în probațiune a depus proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR, autorizația de control a agentului constatator, certificat calificat pentru semnătura electronică cu valoare legală, dovada comunicare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt că, prin procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/16.02.2015, petenta a fost sancționată cu amendă în sumă de 250 lei, pentru contravenția prevăzută de art. 8 din OG nr. 15/2002, întrucât în data de 11.11.2014 autoturismul cu nr. XXXXXXX a circulat pe DN 69 Ortișoara, fără a deține rovinietă valabilă.
Constatarea faptei s-a făcut cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat amplasat pe rețeaua de drumuri naționale, iar procesul-verbal de contravenție s-a încheiat conform art. 9 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și după identificarea acestuia în baza de date a MAI - DRPCÎV, actul fiind semnat electronic și trimis petentei pe suport de hârtie.
Examinând legalitatea procesului-verbal de contravenție, se observă că din cuprinsul acestuia lipsește semnătura olografă a agentului constatator, fapt care, în raport de dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001, așa cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6/2015 pronunțată în interesul legii, atrage nulitatea absolută a actului sancționator.
Ca atare, în temeiul art. 17 și 34 din OG nr. 2/2001 și socotind de prisos a mai analiza celelalte critici, instanța va admite plângerea și va anula procesul-verbal de contravenție.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite plângerea petentei ___________________, cu sediul în A___, ______________________, județ A___, având JXXXXXXXXXX împotriva intimatei CNADNR, cu sediul în București, sector 6, ________________. 401A, având CUI xxxxxxxx, JXXXXXXXXXXX și, în consecință:
Anulează procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/16.02.2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel, ce se depune la Judecătoria A___, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 iunie 2015.
Președinte Grefier
R___ A______ L_______ M_____
Red/ Tehnred: RA/LM
06.07.2015/4 ex. /2 ______________________________ comunică:
___________________, A___, ______________________, județ A___
CNADNR, București, ________________. 401 A, sector 6.