Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2529/2012 din 12 aprilie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Plângere contravențională



R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B_______ JUDEȚUL B_______

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12 APRILIE 2012

PREȘEDINTE – I___ M_______

GREFIER – B_______ D_____


SENTINȚA CIVILĂ NR. 2529

La ordine judecarea cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională formulată de petentul L______ A_____-F_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLITIE JUDEȚEAN B_______.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 02 aprilie 2012, cuvântul părților fiind consemnat în Încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:


J U D E C A T A ,


Asupra plângerii contravenționale de față;

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 06.05.2011, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul L______ A_____-F_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B_______, a contestat dovada ________ nr. xxxxxxx din 30.04.2011, prin care i s-a suspendat dreptul de conducere și i s-a reținut permisul de conducere.

În motivarea cererii sale, petentul a arătat că în seara zilei de 30.04.2011 i-a fost suspendat dreptul de a conduce și reținut permisul întrucât în seara zilei respective, aflat în trafic i-a apărut brusc în față o persoană pe trecerea de pietoni. A frânat, a oprit mașina, constatând că a atins puțin persoana angajată pe trecere și întrucât aceasta nu a pățit nimic grav ci doar a căzut în genunchi, deoarece s-a dezechilibrat, acesta a plecat mergând pe picioarele lui.

După circa o oră organele de poliție s-au prezentat la domiciliul său invitându-l la poliție pentru a da declarație. Acolo se afla și persoana vătămată, care și-a retras declarația dată împotriva petentului, care nu a avut nici o pretenție și nici nu a fost internat în spital, împrejurare în care agentul constatator i-a comunicat că-i va restitui permisul de conducere la data de 02.05.2011.

Deși la data de 02.05.2011, petentul s-a prezentat împreună cu persoana care și-a retras plângerea la poliție, permisul de conducere nu i-a fost restituit.

Petentul solicită restituirea permisului, pentru a nu-și pierde locul de muncă.

În dovedirea plângerii petentul a depus la dosar înscrisuri.

Intimatul, legal citat, nu și-a trimis reprezentant în instanță, însă prin întâmpinarea formulată în cauză (fila 8 dosar) a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei B_______ în soluționarea cauzei.

În motivarea excepției a arătat că prin cererea sa, petentul a solicitat anularea unui act administrativ, iar potrivit art. 10 al. 1 din legea 554/2004 „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunale.

Ulterior prin înscrisul de la (fila 14 dosar), intimata a arătat că petentului i s-a reținut permisul de conducere în conformitate cu prevederile art. 111 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002, ca urmare a faptului că la data de 30.04.2011, ora 21,58 a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu victimă și a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, petentul fiind cercetat penal în dosarul nr. 2043/P/2011.

Din oficiu instanța a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria B_______, atașarea dosarului penal nr. 2043/P/2011.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța constată că petentul a contestat măsura suspendării dreptului de a conduce luat prin dovada ________ nr. xxxxxxx la data de 30.04.2011.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei se reține că la data de 30.04.2011 în jurul orei 21,58 petentul a fost implicat într-un accident de circulație fără victimă, părăsind locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Prin Rezoluția procurorului pronunțată la data de 18 iulie 2011, în dosarul nr. 2043/P/2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, față de făptuitorul L______ A_____-F_____.

Potrivit înscrisului aflat la fila 26 dosar, la data de 29.08.2011 petentului i-a fost restituit permisul de conducere , după expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.

Față de cele arătate, instanța va respinge cererea, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de petentul L______ A_____-F_____, domiciliat în ______________________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLITIE JUDEȚEAN B_______.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 12 aprilie 2012.

PREȘEDINTE, GREFIER,


Red.I.M.

Tehnored. V.M.

Ex.5/20.06.2012






Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025