Dosar nr. XXXXXXXXXX
CURTEA DE APEL G_____
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Ședința publică de la 06 August 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L____ H__________
Grefier - A____ S_______
-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G______ E____ – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G_____
La ordine fiind judecarea cererii de strămutare a judecării dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei P_____, formulată de petentul A________ C_________.
Cauza s-a luat fără citarea părților, potrivit art. 73 Cod pr.penală.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că s-a depus la dosar nota de informare întocmită de Tribunalul V______, după care ;
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea ca fiind inadmisibilă a cererii de strămutare formulată de petentul A________ C_________. În cauză petentul a depus cereri de strămutare, concomitent, atât la Curtea de Apel G_____ cât și la Înalta Curte de Casație și Justiție, între timp prima cerere a fost soluționată și ca atare cererea de față este inadmisibilă. Invederează instanței că în prezent cauza se află pe rolul Curții de Apel G_____, în apel, cu termen de judecată la data de 27.09.2014.
C UR T E A :
Asupra cererii de strămutare de față;
Prin sentința penală nr. 126 din 7.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( dosar nr. XXXXXXXXXX) s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind cererea de strămutare a judecării formulată de petentul A________ C_________ și trimiterea ei la Curtea de Apel G_____ spre competentă soluționare.
Prin cererea de strămutare a judecării dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei P_____ petentul A________ C_________ a invocat faptul că judecătorul fondului are o poziție partinică față de adversarul său din proces.
În cauză cererea a fost trimisă la Tribunalul V______ pentru efectuarea de verificări.
Din verificările efectuate a rezultat că petentul a mai formulat o cerere de strămutare, având același obiect, cerere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința penală nr. 58/F din 4.03.2014 a Curții de Apel G_____ ( dosar nr. XXXXXXXXXXX).
De asemenea rezultă că aspectele sesizate de petent se dovedesc nefondate și că dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei P_____ a fost între timp soluționat, în prezent aflându-se pe rolul Curții de Apel G_____, în calea de atac.
Având în vedere că petentul a formulat o cerere având același obiect, soluționată definitiv prin sentința penală nr. 58/F din 4.03.2014 a Curții de Apel G_____ și că în prezenta cerere de strămutare nu invocă fapte și împrejurări noi, ivite după pronunțarea sentinței penale nr. 58/F din 4.03.2014 a Curții de Apel G_____, în baza art. 72 alin. 7 NCPP Curtea va respinge, ca inadmisibilă prezenta cerere de strămutare.
În baza art. 275 alin.2 NCPP petentul A________ C_________ va fi obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE, ca inadmisibilă cererea formulată de petentul A________ C_________, domiciliat în _______________________ Nehoiu, jud. B____, de strămutare a judecării dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei P_____.
Obligă petentul la plata către stat a sumei de 25 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6.08.2014.
PREȘEDINTE,
L____ H__________
Grefier,
A____ S_______
Red. L.H./11.08.2014
Tehnored. A.S./13.08.2014/4 ex.