Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel IAŞI
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Acţiune în anulare a hotarârii AGA
Număr hotarâre:
274/2015 din 06 iulie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 274/2015

Ședința publică de la 06 Iulie 2015

Completul compus din:

Președinte : A___ G_______

Judecător : C______-A________ S_____

Grefier : D___ G__________

S-a luat în examinare cererea de apel formulată de A__________ C_________ împotriva sentinței civile nr. 682/2014 din 21.11.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – contencios administrativ și fiscal în contradictoriu cu intimații N_____ I____ și S.C. I__________ G____ Security Company SRL, având ca obiect acțiune în anularea hotărârii A__.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că în termenul de amânare a pronunțării cauzei s-au depus din partea intimatei N_____ I____ concluzii scrise.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 22 iunie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și față de cererea de amânare a pronunțării cauzei formulată de apărătorul apelantului, pentru a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 29 iunie 2015, apoi din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când :

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 682/2014 din 21.11.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă – contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta N_____ I____ în contradictoriu cu pârâții ______________________________ COMPANY SRL și A__________ C_________.

S-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților nr. 3 din 23.06.2014 a ______________________________ COMPANY SRL și a Actului Adițional nr. 3 din 23.06.2014 la Actul constitutiv al ______________________________ COMPANY SRL.

S-a dispus radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor efectuate privind Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților nr 3 din 23.06.2014 a ______________________________ COMPANY SRL și a Actului Adițional nr 3 din 23.06.2014 la Actul constitutiv al ______________________________ COMPANY SRL.

Prezenta hotărâre a fost comunicată la rămânerea definitivă și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV a, pe cheltuiala reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că societatea I__________ G____ SECURITY COMPANY SRL este înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J/413/1995, din data de 27.03.1995 iar asociații societății sunt reclamanta N_____ I____ cu un număr de părți sociale 5.025, cotă de participare 50% și pârâtul A__________ C_________ cu același număr de părți sociale și aceeași cotă de participare.

La data de 23.06.2014 pârâtul a fost numit administratorul societății.

Prin contractul de cesiune de părți sociale nr. 1 din 4.12.2013 reclamanta a cesionat cu titlu oneros un număr de 5.024 părți sociale, reprezentând 49,99% din capitalul social, asociatului pârât A__________ C_________.

Prin actul adițional nr. 1/28.11.2013 la actul constitutiv al _____________________________ COMPANY SRL a fost modificat actul constitutiv al societății în sensul majorării capitalului social al societății de către pârâtul A__________ C_________ prin aportul în numerar, urmând ca acesta să dețină 0,01% din capitalul social iar reclamanta N_____ I____ 99,99%.

Prin actul adițional nr. 2/4.12.2013 la actul constitutiv al societății s-a realizat cesionarea a 5.024 părți sociale, cei doi asociați deținând fiecare câte 50% din capitalul social.

La 26.05.2014 a avut loc în prezența ambilor asociați, Adunarea Generală Extraordinară a Asociaților _____________________________ COMPANY SRL iar pe ordinea de zi, la punctul 5 este și solicitarea de revocare a administratorului Isloi C_________ și numirea altui administrator.

Prin punctul său de vedere, reclamanta a arătat în cadrul ședinței (fila 36) că sursa neînțelegerilor dintre cei doi asociați este aceea de a schimba administratorul.

La data de 10.06.2014 asociatul pârât a convocat AGEA având ca ordine de zi: 1. Numirea unor reprezentanți legali în relația cu Banca Transilvania și 2. revocarea administratorului în funcție, Isloi C_________ și numirea altor persoane în calitate de administratori.

Pentru această adunare generală extraordinară a acționarilor, reclamanta a fost citată la adresa din București, sector 1, ________________________ nr. 121B. Corespondența a fost returnată către expeditor. Expedierea s-a făcut la data de 29.05.2014. Reclamanta nu a ridicat corespondența până la data de 14.06.2014, când aceasta a fost returnată ( f. 129 – 131 dosar).

La data de 23.06.2014 asociatul pârât a reconvocat AGEA cu aceiași ordine de zi. Pentru această AGEA reclamanta a fost citată la aceeași adresă. Expedierea reconvocării AGEA s-a făcut la data de 10.06.2014, reclamanta nu a ridicat corespondența până la data de 25.06.2014, când aceasta a fost returnată (f.136 – 141 dosar).

La data de 23.06.2014 asociatul pârât A__________ C_________ a dispus prin Hotărâre AGEA și Act adițional nr. 3 numirea în calitate de reprezentanți legali în relație cu Banca Transilvania a d-lui M________ B_____ G_____, A__________ C_________, D_______ M______ și S____ L______.

S-a dispus revocarea din funcția de administrator a d-lui Isloi C_________ și numirea pe perioadă nelimitată a domnilor M________ B_____ G_____ și A__________ C_________ (pârâtul).

Instanța a reținut că pârâtul este menționat ca și persoană în relație cu Banca Transilvania și ca și administrator; în schimb reclamanta este doar asociat.

Voința socială a oricărei societăți comerciale exprimată în actul constitutiv și apoi după constituirea societății în adunarea generală a asociaților este adusă la îndeplinire prin actele de executare ale persoanelor anume investite care realizează administrarea societății.

Potrivit actului constitutiv al _____________________________ COMPANY SRL, administrarea acesteia se efectua de către dl. Isloi C_________ (art.17 fila 119 dosar).

Hotărârea menționată mai sus este supusă contractului de legalitate în condițiile Legii nr. 31/1990.

Hotărârea atacată este contrară Legii 31/1990 și actului constitutiv, favorizând pe acționarul pârât.

Art. 136 din Legea nr. 441/2006 interzice expres exercitarea drepturilor acționarilor, inclusiv determinarea unei anumite voințe sociale prin mecanismul votului în adunarea generală, cu încălcarea intereselor legitime ale societății, a celorlalți acționari.

În speță, hotărârea a fost dată doar cu votul asociatului pârât.

Textul art. 132 se referă la acțiunile în anulare care izvorăsc din încălcarea normelor legale supletive sau a unor prevederi ale actului constitutiv. Alături de aceste cauze, există și cele care provin din nerespectarea condițiilor generale de validitate a contractelor ( capacitate, consimțământ) raportate la fiecare acționar.

Există și acțiuni în nulitate absolută când sunt încălcate norme de ordine publică, iar majoritatea normelor care reglementează formarea voinței sociale în cadrul adunării generale sunt de ordine publică, deoarece ele protejează în același timp pe acționari și creditul general.

Hotărârea este lovită de nulitate absolută întrucât a fost luată cu un cvorum și majorități mai mici decât cele prevăzute ca praguri minime de Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 192 din Legea nr. 31/1990, adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, în afară de cazul când prin actul constitutiv se prevede astfel.

La alin. 2 se prevede că: Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede astfel.

Pentru a hotărî în adunarea generală a asociaților, legea prevede o dublă majoritate: a asociaților și a părților sociale. Asociații pot deroga de la această regulă stipulând în actul constitutiv o majoritate calificată.

Din analiza reglementărilor legale, pentru societatea cu răspundere limitată care este o societate de „ persoane”, instanța a reținut că aceasta este guvernată de caracterul intuitu personae al actului constitutiv.

Societatea este constituită prin acordul de voință al asociaților și cu intenția lor de asociere.

Legiuitorul a reglementat restrictiv modificările actului constitutiv al societății cu răspundere limitată, în scopul realizării elementului fundamental al constituirii societății, respectiv acordul inițial de voință al fondatorului. Actul constitutiv este un contract care nu poate fi modificat fără acordul tuturor asociaților, în speță, cu acordul atât al reclamantei, cât și cu acordul pârâtului.

Aici se prevede o singură excepție, dacă părțile au inserat în actul constitutiv prevederi care permit modificarea acordului inițial în alte condiții decât unanimitate.

În concluzie, actul constitutiv al _____________________________ COMPANY SRL impune o majoritate calificată pentru luarea oricărei hotărâri atât în cadrul adunărilor ordinare, cât și în cadrul adunărilor extraordinare.

Întrucât hotărârea criticată nu îndeplinește aceste condiții, aceasta este nelegală și nestatutară fiind în contradicție cu voința societății exprimată prin actul constitutiv. Dispoziția art. 192 alin. 2 nu se coroborează cu disp. art. 193 alin. 3 din Legea nr. 31/1990. Modificarea actului constitutiv se face cu unanimitate, în lipsa acesteia intervine cauza de nulitate absolută.

Hotărârea este nelegal, lovită de nulitate absolută întrucât a fost luată cu încălcarea unui drept fundamental al acționarei – reclamante. Dreptul de vot nu este acordat în interes personal al acționarului, ci în interesul societății.

Hotărârea este lovită de nulitate absolută întrucât, conform actului constitutiv al societății, obligația convocării Adunării generale revine administratorilor ( art. 16 alin. 1 fila 119). Pârâtul a respectat din dispozițiile art. 16 doar disp. al. 3, respectiv convocarea adunării se face prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.

Și pârâtul în calitate de asociat putea cere convocarea Adunării generale, arătând scopul acesteia (art. 16 alin. 2). Din actele dosarului instanța nu a reținut vreun înscris din partea asociatului adresat administratorului pentru a cere convocarea Adunării generale.

Toată procedura de convocare și de reconvocare a reclamantei pentru Adunarea Generală Extraordinară a asociaților pentru data de 10.06.2014 și 23.06.2014 este efectuată de către asociatul A__________ C_________ și nu de către administratorul Isloi C_________ ( art. 16 alin. 1 din actul constitutiv fila 119).

Potrivit art. 31 din Legea nr. 31/1990, printr-un proces – verbal semnat de președinte și secretar se va constata îndeplinirea formalităților de convocare, data și locul adunării generale, dezbaterile în rezumat, hotărârile luate, iar la cererea acționarilor, declarațiile făcute de ei în ședință.

În speță, nu au fost îndeplinite rigorile acestei dispoziții.

Procesul – verbal încheiat ( fila 142) nu satisface dispozițiile legale prev. de art. 131 din Legea nr. 31/1990.

Acesta nu este semnat de către președintele de ședință și secretar, nu sunt arătate dezbaterile în rezumat pentru ce sunt aprobate cele două puncte de pe ordinea de zi.

Pentru considerentele expuse, în conf. cu disp. art. 132 din Legea nr. 31/1990 a fost admisă acțiunea s-a constata nulitatea absolută a actelor contestate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul A__________ C_________, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prima critică formulată vizează greșita reținere a situației de fapt, care a generat – în viziunea apelantului – o soluție greșită, respectiv că prin adoptarea hotărârii A__ din data de 03.06.2014 pârâtul A__________ C_________ ar fi dobândit "calitatea de administrator al societății __________________, arogându-i-se calitatea de reprezentant al acesteia cu banca".

Susține că, prin respectiva hotărâre A__ a fost modificata structura organelor administrative ale __________________ în sensul înlocuirii administratorului Isloi C_________ - persoana care, așa cum s-a constatat prin raportul de expertiza extrajudiciara a acționat în mod fraudulos împotriva __________________, cu o noua administrație formată din M________ G_____ B_____ si A__________ C_________ Junior, persoane care întruneau toate atributele pentru a putea îndeplini aceasta funcție. Confuzia care s-a făcut între persoana apelantului, ca si asociat fondator al __________________, si persoana noului administrator A__________ C_________ Junior a stat la baza emiterii unei hotărâri care din perspectiva reținerii situației de fapt nu are corespondent cu realitatea obiectivă, conducând instanța la anularea Hotărârii A__.

Cea de a doua critică constă în greșita reținere a tribunalului, potrivit cu care modificarea structurilor de conducere ale __________________, prin înlocuirea administratorului, ar reprezenta o modificare a însuși statutului societății, jurisprudența în materie statuând contrariul - prin decizia 4233/2010 a ÎCCJ a statuat ca articolul 192 din Legea 31/1990 fixează un cvorum diferit de vot în cadrul A__, cu instituirea unanimității doar în ceea ce privește modificarea actului constitutiv, iar art. 194 din Legea 31/1990 prevede: „A__ are atribuții distincte în ceea ce privește numirea sau revocarea administratorilor față de modificarea actului constitutiv".

Din interpretarea acestor texte normative se desprinde concluzia că revocarea administratorului ori numirea unei alte administrații nu reprezintă modificarea actului constitutiv pentru care ar fi fost necesară întrunirea unanimității persoanelor care dețin părțile sociale ale societății.

În ceea ce privește căile legale de contestare a hotărârii AGEA apelantul susține ca legea prevede posibilitatea persoanei nemulțumite de a promova o contestație la ORC în termenul pe care îl prevede legea specială, ulterior aceasta putându-se adresa justiției.

Susține că N_____ I____ a promovat o astfel de acțiune ce a fost respinsa prin hotărârea 548/26.09.2014 pronunțata de către Tribunalul Iași în dosarul numărul XXXXXXXXXXXX.

Prin cea de a treia critică adusă hotărârii se invocă faptul că, în mod greșit instanța a considerat ca actele privind comunicarea convocării si respectiv a reconvocării asociatei N_____ I____ nu ar fi respectat condițiile necesare publicității efective și obiective, aceasta neavând posibilitatea cunoașterii intenției pârâtului.

Susține că respectiva AGEA s-a ținut în lipsa asociatei întrucât, deși legal și procedural citată, nu s-a prezentat hotărârea adoptată respectând condițiile de procedibilitate, fiind acceptată de ORC care a constatat caracterul său legal și a dat eficiență prin înscrierea mențiunii. Însăși instanța prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Tribunalului Iași a dispus doar suspendarea efectelor hotărârii AGEA nr. 3 din 23.06.2014 în ceea ce privește administrația contemporană momentului, iar nu cu privire la efectele actului înregistrat la ORC, care rămâne valabil conform adresei numărul xxxxx/ 23.07.2014.

Susține că hotărârea AGEA îndeplinește condițiile de legalitate deoarece Oficiul Registrului Comerțului Iași, anterior efectuării mențiunii privind schimbarea administrației și celelalte dispoziții din hotărâre a verificat legalitatea documentelor depuse atât în ceea ce privește condițiile de procedibilitate, inclusiv actele de convocare.

Aceste comunicări au fost făcute la adresa de domiciliu a asociatei intimatei N_____ I____, aspect menționat pe dovezile de comunicare, nefiind vina apelantului că aceasta nu s-a prezentat pentru a susține sau a infirma ordinea de zi. Apreciază falsă susținerea conform căreia comunicările ar fi fost trimise la o adresă incompletă întrucât dovezile de comunicare sunt contrare și doar recipisa primită de către apelant de la funcționarul poștal prevede o adresă prescurtată.

Asociata sa cunoștea intenția convocării AGEA cu punctul privind schimbarea administrației Isloi C_________ întrucât acesta a emis o adresă de completare a ordinii de zi a AGEA din data de 16.05.2014 prin care a solicitat completarea ordinii de zi cu punctul dizolvarea societății fără a avea niciun motiv, aspect care relevă că nu își urmărește decât propriul interes având în vedere calitatea sa de asociat, ignorând cu desăvârșire interesele generale ale societății și faptul că în mod constant aceasta a înregistrat profit, fiind viabilă din punct de vedere economic.

Apreciază că hotărârea AGEA a fost adoptata in considerarea dispozițiilor art. 103 alin. 3 din Legea 31/1990 care complinește dispozițiile art. 15 alin 4 din statutul societății „ A__ va decide în orice privința cu unanimitate de voturi" astfel încât hotărârea a fost adoptata după reconvocarea AGEA având în vedere stringenta nevoii de schimbare a administrației ce s-a dovedit ostila unuia dintre asociați, raportului de expertiza extrajudiciara efectuat ulterior relevând fraudarea intereselor patrimoniale ale companiei.

Susține că articolul 193 alin. 3 din Legea 31/1990 este aplicabil în speța, fiind de natura a suplini statutul dacă se constata că actele de procedura privind comunicarea au fost îndeplinite conform uzanțelor generale și legii - confirmare de primire prin poștă, hotărârea AGEA a fost luata în conformitate cu prevederile legale și statutare în vigoare.

Solicită admiterea apelului, invocând în drept dispozițiile art. 470 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată de intimata N_____ I____ se solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței de fond.

Prin întâmpinare se arată că, nu se impune trimiterea spre rejudecarea fondului de către Tribunalul Iași, câtă vreme instanța a analizat în mod judicios situația de fapt care a determinat prezentul litigiu, având în vedere motivele de nulitate ale hotărârii adoptate de apelantul A__________ C_________ în calitate de asociat, raportat la prevederile Legii 31/1990 și ale Statutului societății _____________________________ Company SRL (I.G.S. Co).

Este lipsita de relevanta confuzia la care face trimitere apelantul, concluziile instanței de fond cu privire la nelegalitatea hotărârii din 23.06.2014 neîntemeindu-se pe situația invocata de către apelant, eroarea la care face trimitere acesta neavând nicio relevanță în motivarea instanței.

Apreciază că adunarea generală extraordinară a asociaților nu a fost convocată de administrator, astfel cum prevăd atât prevederile legale, cât și prevederile Actului Constitutiv al IGS.

Conform art. 16 alin. 1 din Actul Constitutiv „obligația convocării Adunării Generale revine administratorilor”.

Iar, în alin. 2 al art. 16 din Actul Constitutiv se prevede că „oricare din asociați va putea cere convocarea Adunării Generale, arătând scopul acestei convocări”.

Așadar, conform actului constitutiv, convocarea Adunării Generale a Asociaților o putea realiza doar administratorul – și nu asociatul A__________ C_________, în mod direct.

Orice asociat avea, în schimb, posibilitatea să solicite administratorului convocarea Adunării Generale arătând scopul acestei convocări.

Prevederea nu face decât să reia textul de lege aplicabil, respectiv art. 195 din Lege : „ (1) Administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar.

(2) Un asociat sau un număr de asociați, ce reprezintă cel puțin o pătrime din capitalul social, va putea cerere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări.

(3) Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi”.

Interpretarea dată prevederilor legale anterioare reluate de Actul Constitutiv al societății este covârșitoare în literatura de specialitate cât și în jurisprudență, în sensul că dreptul de a convoca direct adunările generale îl are doar administratorul și nu asociații, aceștia având însă dreptul să solicite administratorului convocarea acesteia.

Referitor la existența unor vicii de ordin procedural cu privire la comunicarea reconvocării pentru ședința din 23.06.2014 care au determinat imposibilitatea intimatei de a lua la cunoștință de existența Adunării convocată de apelat, susține că a doua convocare/reconvocare pentru ședința AGEA ținută în data de 23.06.2014 a fost expediată la o adresă incompletă, astfel încât nu i-a fost comunicată.

Astfel, cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, spre deosebire de prima convocare care a fost trimisă la adresa din București, ________________________ nr. 121 B, a doua convocare a fost trimisă la adresa din București, ________________________ nr. 121, conform chitanțelor fiscale emise de poștă pe care sunt trecute adresele sus menționate.

În contextul în care plicul s-a întors expeditorului, dat fiind și relațiile dintre asociați și posibilitatea completării adresei intimatei ulterior, pe plicul întors, apreciază că singura dovadă credibilă și de necontestat a adresei la care a fost expediată cea de-a doua convocare este cea trecută pe formularul oficial al poștei emis la momentul expedierii, respectiv chitanța fiscală.

Susține intimata că instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal că temeiul de drept în baza căruia a fost luată Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților IGS – Act adițional nr. 3 din 23 iunie 2014, respectiv art. 193 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, este inaplicabil în cazul modificărilor actului constitutiv.

Astfel din conținutul Hotărârii rezultă că aceasta a fost adoptată în temeiul art. 193 alin. 3 din lege.

Atât prin Actul Constitutiv, cât și potrivit art. 192 din lege, hotărârile asociaților prin care se modifică actul constitutiv se iau întotdeauna cu unanimitate de voturi.

Prevederile art. 193 alin. 3 din lege „ Dacă adunarea legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii majorității cerute, adunarea convocată din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociați și partea din capitalul social reprezentată de asociații prezenți”.

Or, modificarea actului constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată nu poate fi luată decât prin întrunirea unanimității conform art. 192 alin. 2 din lege : „Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel”.

Art. 192 alin. 2 nu se coroborează cu art. 193 alin. 3 pentru că acesta din urmă prevede o cu totul altă ipoteză neincidentă în cauză – și anume când adunarea legal constitutivă nu poate lua hotărâri valabile din cauza neîntrunirii „majorității”, nu din cauza neîntrunirii votului „tuturor asociaților”, respectiv ipoteza reglementată de art. 192 alin. 2.

Prin hotărârea contestată a fost revocat din funcție administratorul statutar, dl. Isloi C_________ și au fost numiți alți administratori în persoana domnilor M________ B_____ G_____ și A__________ C_________, sens în care a fost modificat actul constitutiv, persoana înlocuită, dl. Isloi C_________ fiind administrator statutar, conform prevederilor art. 17 din Actul Constitutiv al Societății IGS Company.

De altfel, necesitatea unanimității in cazul modificărilor de act constitutiv este îmbrățișata atât în doctrina cât și în practica, iar sancțiunea adoptării unor hotărâri cu nerespectarea acestor prevederi legale este nulitatea absoluta dat fiind caracterul imperativ al prevederilor art. 192 alin. 2 din Legea 31/1990.

Mai mult, chiar si daca nu am fi in situația modificării actului constitutiv, instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal faptul ca hotărârea contestata încalcă, oricum, prevederile Actului Constitutiv al __________________, prin care este extinsă cerința unanimității la toate deciziile adoptate de Adunarea Asociaților, in toate cazurile: "Adunarea generala a asociaților va decide in orice privința cu unanimitate de voturi" (Art.15 alin.4 din Actul Constitutiv).

În acest context, nu pot fi incidente prevederile art. 193 alin. 3 din Legea 31/1990 întrucât acestea se referă la situația neîntrunirii majorității cerute, și nu la unanimitate, astfel cum prevede Actul Constitutiv al societății.

Practic, prin voința manifestata expres de către asociații IGS Company in contractul de societate, prin excepție de la prevederile legale, toate deciziile se iau doar cu unanimitate și nu cu majoritate, astfel încât orice apărare și trimitere la texte de lege care invoca si reglementează majorități nu poate fi luata in considerare în speța de față.

Convenția părtilor are putere de lege intre acestea iar luarea oricărei decizii fără întrunirea unanimității încălcă în mod grav voința asociaților care a stat la baza înființării societății si caracterul intuitu personae al Contractului de societate.

Apreciază că remediul pentru imposibilitatea luării hotărârilor în acest caz este retragerea asociatului nemulțumit și nu luarea de decizii care încalcă în mod vădit Contractul de societate.

Solicită instanței de apel a se observa că asociații au stipulat de comun acord, în Actul constitutiv al societății, ca orice decizie (atât cele care privesc modificarea actului constitutive, cât și cele care nu privesc o astfel de modificare) să fie luate cu unanimitate de voturi, și nu doar cu majoritate, astfel încât, în ce privește situația "IGS CO", nu pot deveni incidente prevederile art. 193 alin. 3 din Lege, prevederi avute in vedere la adoptarea Hotărârii contestate.

Susține intimata că își exprimase în mod clar voința cu privire la aspectul vizând revocarea administratorului și numirea altui administrator în Adunarea care a avut loc la data de 26.05.2014, adică cu 3 zile înainte de ziua în care asociatul A__________ C_________ a trimis o noua convocare, inclusiv cu același punct pe ordinea de zi.

Practic, atitudinea și abordarea celuilalt asociat de a o convoca în mod repetat cu aceleași puncte pe ordinea de zi, în termen de câteva zile, cunoscând ca locuiește în București, este una șicanatorie și de natura a aduce atingere principiului "affectio societatis".

Modalitatea de "lucru" a celuilalt asociat se îndepărtează de prevederile art. 1.881 NCC (care definește noțiunea Contractului de societate), conform cărora "părțile se obligă reciproc sa coopereze pentru desfășurarea unei activități" și de buna credința care sta la baza încheierii și derulării oricărei convenții, in special cea încheiata "intuitu personae" astfel cum este contractul de înființare si funcționare al unei societăți cu răspundere limitata.

De asemenea, procesul-verbal al ședinței AGEA al _____________________________ SRL din 23.06.2014 nu întrunește prevederile art. 31 din Legea nr. 31/1990, conform cărora printr-un proces verbal semnat de președinte și secretar s-a constatat îndeplinirea formalităților de convocare, data și locul adunării generale, dezbaterile în rezumat, hotărârile luate, iar la cererea acționarilor, declarațiile făcute de ei în ședința.

Solicită respingerea apelului promovat de către A__________ C_________ si menținerea ca temeinica si legala a sentinței nr. 682/2014 pronunțata de Tribunalul Iași în dosar XXXXXXXXXXXX.

In drept, invocă dispozițiile art. 205 si urm. C__, Legea nr. 31/1990.

Solicită obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecata.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:

Prin hotărârea AGEA din data de 23.06.2014 a _____________________________ SRL și Actul adițional nr. 3 la actul constitutiv s-a decis numirea în calitate de reprezentanți legali în relație cu Banca Transilvania a d-lui M________ B_____ G_____, A__________ C_________, D_______ M______ și S____ L______.

S-a dispus revocarea din funcția de administrator a d-lui Isloi C_________ și numirea, pe perioadă nelimitată, a domnilor M________ B_____ G_____ și A__________ C_________, stipulându-se că aceștia vor avea deplinătatea atribuțiilor statutare prevăzute de art. 17 alin. 2, 3 și 4.

Prioritar, Curtea notează că prima instanță a apreciat în mod judicios că lipsa convocării unuia dintre asociați în conformitate cu prevederile legale si statutare atrage nulitatea absolută a hotărârii A__.

Convocarea adunării generale este un proces firesc în funcționarea societăților comerciale, legea conținând atât norme imperative cât și supletive în această materie, având în vedere cele două coordonate: informarea asociaților cu privire la ședința adunării generale (și a subiectelor care se vor discuta) și evitarea unor cheltuieli care s-ar dovedi nejustificate. Regulile impuse de lege au în vedere protejarea asociaților de eventuala rea-credință, fie a administratorului, fie a altor asociați. Nu în ultimul rând, legea prevede sancțiuni atât în persoana administratorilor, directorilor sau a altor persoane care aveau obligații în ceea ce privește convocarea, dar și în ceea ce privește hotărârea adunării generale convocată prin fraudarea legii (nulitatea hotărârii).

Astfel, Curtea evidențiază că, respectarea cerintelor de ordin procedural privind convocarea adunarii generale a asociaților este destinata sa asigure informarea prealabila într-un termen rezonabil a asociaților despre tinerea adunarii.

Scopul convocării este acela de a-i informa pe asociați de tinerea A__ pentru ca acestia sa-si poata exercita dreptul de vot in cadrul sedintei, în cunoștință de cauză, cu consecinta adoptarii unei hotarâri care sa reprezinte vointa societara.

Vointa socială este o fictiune juridica, iar pentru ca aceasta să se poată forma in cadrul A__ este necesar să fie respectate toate prevederile legale în legatură cu convocarea si desfasurarea adunarii.

In caz de nerespectare a dispozitiilor privind convocarea, adunarea generala este viciata prin lipsa totală a consimtamântului asociaților cu drept de participare. Or, lipsa consimtamântului la încheierea oricărui act juridic atrage nulitatea absolută a acestuia.

In acelasi sens doctrina a retinut că, deoarece convocarea, este o formalitate substantiala în opera de elaborare a vointei colective a asociaților/actionarilor, exprimata prin hotarâre, lipsa acestei convocari face ca adunarea sa nu existe ca organ de formare si exprimare a acelei vointe colective, iar hotarârea luată de o astfel de adunare este lovita de nulitate absoluta.

F___ de acestea considerente, hotarârea A__ luata cu nelegala convocare este nulă absolut pentru lipsa consimtamântului asociaților/actionarilor care nu au fost prezenti in cadrul adunarii datorita chiar neîndeplinirii procedurii convocării.

În speță au existat vicii de ordin procedural relative la comunicarea – către intimata reclamantă - a reconvocării pentru ședința AGEA din 23.06.2014, care au fost de natură a determina imposibilitatea acesteia de a lua la cunoștință de existența Adunării convocată de apelat, câtă vreme reconvocarea a fost expediată la o adresă incompletă.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că prima convocare a fost trimisă la adresa din București, ________________________ nr. 121 B, în timp ce a doua convocare a fost expediată la adresa din București, ________________________ nr. 121, conform chitanțelor fiscale emise de poștă, pe care sunt trecute adresele sus menționate.

În contextul relațiilor tensionate dintre asociați, Curtea apreciază că singura dovadă credibilă a adresei la care a fost expediată cea de-a doua convocare este cea trecută pe formularul oficial al poștei emis la momentul expedierii, respectiv chitanța fiscală unde apare adresa din București, ________________________ nr. 121.

Este de notat că, în cuprinsul motivelor de apel, chiar apelantul recunoaște că doar recipisa primită de el de la funcționarul poștal prevede o adresă prescurtată.

În consecință, față de modalitatea concretă de efectuare a convocării intimatei pentru ședința AGEA din 23.06.2014, curtea reține că aceasta echivalează cu lipsa oricărei comunicări.

Actiunea in anularea A__ este o actiune socială si interesul este unul colectiv, iar dovedirea de către actionarul reclamant a încalcării normelor imperative sanctionate cu nulitatea absoluta cum este cazul celor referitoare la neindeplinirea conditiilor de validitate a convocarii, antrenează constatarea nulității respectivei hotărâri.

Numai o adunare convocată conform legii și a actului constitutiv poate avea valoarea unei adunări investite cu puterea legală de a delibera și adopta hotărâri care să producă efecte juridice.

În raport de cele expuse, criticile formulate relative la pretinsa reținere greșită, de către tribunal, a nerespectării dispozitiilor legale din cuprinsul articolul 193 alin. 3 din Legea 31/1990 si a celor statutare care reglementeaza conditiile de cvorum si majoritate pentru luarea deciziilor in A.G.A. nu va fi analizată întrucât vizează chestiuni ce țin de fondul aspectelor ce au format obiect de decizie în cadrul respectivei hotărâri a asociaților, ce ar fi putut constitui obiect de cenzură doar dacă intimata reclamantă ar fi fost legal convocată la adunare.

Din aceleași rațiuni nu pot fi analizate aspectele din primul motiv de apel referitoare la greșita reține a situației de fapt, relative la pretinsa confuzie care s-a făcut de tribunal între persoana apelantului, ca si asociat fondator al __________________, si persoana noului administrator A__________ C_________ Junior.

Pe de altă parte, nu pot fi primite susținerile apelantului potrivit cu care hotărârea AGEA ar îndeplini condițiile de legalitate deoarece Oficiul Registrului Comerțului Iași, anterior efectuării mențiunii privind schimbarea administrației și celelalte dispoziții din hotărâre ar fi verificat legalitatea documentelor depuse atât în ceea ce privește condițiile de procedibilitate cât și actele de convocare, câtă vreme legea deschide asociatului nemultumit de hotărârea AGEA calea acțiunii în anularea respectivei hotărâri.

Mai mult, presupusa cunoaștere, de către intimata-asociată a intenției apelantului de convocare a unei AGEA cu ordinea de zi referitoare la schimbarea administratorului Isloi C_________ nu este de natură a elimina obligația efectuării convocării expres prevăzute de lege, instituită tocmai în vederea respectării dreptului la informare al asociaților.

Față de cele mai-sus expuse, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 480 alin.1 din Noul Cod de Procedură civilă să respingă apelul formulat de pârâtul A__________ C_________ împotriva sentinței nr. 682/2014 civ. din 21 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - contencios administrativ și fiscal, hotărâre ce va fi păstrată.

Urmează a fi respinsă cererea intimatei N_____ I____, de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel, la dosarul cauzei nefiind depuse dovezi legate de cuantumul cheltuielilor ocazionate de derularea prezentului apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de pârâtul A__________ C_________ împotriva sentinței nr. 682/2014 civ. din 21 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția II civilă - contencios administrativ și fiscal, hotărâre pe care o păstrează.

Respinge cererea intimatei N_____ I____, de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 06 iulie 2015.

Președinte,Judecător

G_______ AncaSusanu C______ A________

Grefier,

G__________ D___

Red./ Tehnoredactat

S.C.A.

2 ex./8 iulie 2015

Tehnoredactat

G.D.

2 ex./8 iulie 2015

Tribunalul Iași : P____ E____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025