Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1046/2015 din 15 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 1046/2015

Ședința publică de la 15 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A__ M____ N_________

Judecător: L_______ B_________

Grefier: L______ C____

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelantul petent S_______ V_____, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G___, având ca obiect anulare proces - verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul petent, lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelul este la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat, după care,

În condițiile art. 131 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 482 C. pr. civ., tribunalul a verificat din oficiu și a stabilit că este instanță competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 C. pr. civ., coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În condițiile art. 244 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 479 C. pr. civ., tribunalul declară încheiată cercetarea procesului, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art. 477 C. pr. civ., acordând cuvântul părților.

Apelantul petent S_______ V_____, având cuvântul, solicită admiterea apelului.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 5865 din 06.10.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petentul S_______ V_____ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G___.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut faptul că procedând la verificarea legalității procesului - verbal de contravenție, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și nu lipsesc elemente din cuprinsul acestuia care să atragă nulitatea absolută.

Sub aspectul temeiniciei procesului - verbal de contravenție, s-a constatat că din declarația martorei P_____ S_____ dată în fața organelor de poliție, precum și în fața instanței, a reieșit că petentul s-a certat cu numita Bohotel P_________ într-una din zilele lunii martie 2014, respectiv la 29.03.2014, în jurul orei 18, 00, și că aceștia și-au adresat reciproc cuvinte și expresii jignitoare, deci în mod corect s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 R și a fost sancționat cu 200 lei amendă.

S-a reținut de către instanța de fond că petentul cu declarația martorei audiate nu a reușit să răstoarne forța probantă a procesului - verbal și din contră a dovedit că cele consemnate de agentul constatator corespund realității.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța de fond a respins plângerea formulată de petent și s-a menținut procesul verbal de contravenție contestat.

Împotriva acestei sentințe civile nr. 5865 din 06.10.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a declarat apel petentul S_______ V_____, întrucât prin încheierea de ședință din data de 15.04.2015, calea de atac a fost recalificată ca fiind apel.

În motivarea cererii de apel, apelantul petent a criticat sentința civilă pronunțată de instanța de fond, întrucât a considerat personalul completului de judecată ca fiind nepregătit suficient în domeniu sau ca fiind părtinitor cu Ministerul de Interne în această cauză, ceea ce impune o sesizare la Inspecția judiciară a CSM pe care a precizat că o va formula.

Acesta a încunoștințat că nu se poate încheia un proces - verbal de contravenție în baza unui apel telefonic, respectiv cum a procedat agentul P___ și a unei declarației dată de martora P_____ S_____, care la instanța de fond precizează că nu a dat declarația de bună voie, ci a semnat-o, aspect ce reiese din declarația dată la instanță.

Față de cele relatate, apelantul petent a solicitat în probațiune să se țină seama de aspectul eronat al înscrisurilor semnate de judecător în ședința din 06.10.2014 și a solicitat transcrierea înregistrării martorului pe care o consideră neadevărată, ceea ce a dus la o contravenție nelegală.

În ceea ce privește declarația martorei P_____ S_____, s-a arătat că aceasta a declarat că se grăbea spre casă și că a auzit, nu a văzut presupusele cuvinte jignitoare, în timp ce mergea spre casă, întrucât îi venise copilul de la școală.

Acesta a mai menționat că elevul este în clasa a VIII-a, iar cu privire la orele de curs a învederat că acestea se țin de dimineață și că presupusul incident a avut loc la ora 18:00.

De asemenea, petentul a mai relatat că martora a declarat că nu a scris declarația, ci i-a fost dictată și semnată.

Apelantul petent a solicitat transcrierea înregistrării audierii martorului la instanța de fond care a apreciat-o ca fiind de 2 minute și a altor documente înscrise eronat în procesul -verbal.

Cerere de apel nu a fost motivată în drept.

În cauză, în cadrul procedurii prealabile, intimatul I.P.J. G___ nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul declarat pe baza probelor administrate în cauză și în raport de criticile formulate de către apelant, instanța reține următoarele:

Prin procesul - verbal ________ nr. xxxxxxx/08.04.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 200 lei, în temeiul art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, reținându-se că la data de 29.03.2014, ora 18:30, aflându-se în satul Curpen, __________________________, în drumul public a proferat cuvinte și expresii jignitoare la adresa numitei Bohățel P_________ provocând indignarea cetățenilor ce treceau prin zonă la acea oră.

Prima instanță a reținut în mod corect raportat la probele administrate în cauză că cei doi au avut o altercație și că fapta a fost în mod legal sancționată.

Tribunalul rețină însă, sub aspectul temeiniciei, că neavând date complete privind circumstanțele faptei și ce fel de injurii s-au adresat, fapta nu prezintă un pericol social ridicat prezumat ex officio, iar rolul educativ al sancțiunii contravenționale poate fi îndeplinit și prin atenționarea petentului ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.

Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Așadar, față de considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 C. pr. civ., tribunalul va admite apelul declarat, va schimba sentința în sensul că va admite în parte plângerea și va înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul petent S_______ V_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în mun. Tg – J__, _______________, nr. 3, județul G___, împotriva sentinței civile nr. 5865 din 06.10.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu - J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___, cu sediul în mun. Tg – J__, __________________, jud. G___.

Schimbă sentința în sensul că admite în parte plângerea și înlocuiește sancțiunea amenzii aplicate prin procesul - verbal de contravenție contestat cu sancțiunea avertismentului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 aprilie 2015.

Președinte, Judecător,

A__ M____ N_________ L_______ B_________

Grefier,

L______ C____

Red. A.N./ Tehn. E.S.

Jud. fond D. I______

4 ex./30 aprilie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025