Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDFAU:2016:001.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA FĂUREI
Operator date cu caracter personal/Autorizatia nr. 4903
SENTINTA CIVILA Nr. 52
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : I____ D_____ A_____
Grefier : G_______ M____ L____
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe petentul V_____ V______ A_____, domiciliat în orasul Râmnicu Sărat, ____________________, __________________, judetul B____, și pe intimatul I____________ DE POLITIE AL JUDETULUI BRAILA,cu sediul în mun. B_____, _________________________. 10-12, judetul B_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 07.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 20.01.2016, hotărând următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 20.07.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul V_____ V______ A_____ a solicitat in contradictoriu cu intimatul I.P.J. B_____ să se dispună anularea procesului-verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx din 26.05.2015 sau aplicarea unei sanctiuni mai mici, respetiv Avertisment.
În fapt , s-a arătat că in ziua de 26.05.2015, in jurul orelor 12.00 a fost oprit de organele de politie in orasul I____ in timp ce conducea autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, proprietatea numitului I________ D_____ iar după verificarea documentelor personale și ale autoturismului i-a fost reținut certificatul de înmatriculare avand in vedere că a avut aplicate pe geamurile laterale folii cu vizibilitate redusă.Consideră că agentul constatator nu a tinut cont de prevederile art. 21 al. III din O.G. nr. 2/2001 conform cărora sanctiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proportională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tințându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșită fapta , de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și ce celelalte date înscrise in procesul-verbal. Arată de asemenea că i-a arătat agentului constatator carnetul de student, comunicandu-i totodată că nu este încadrat in muncă , nu realizează venituri și nu are posibilități de achitare a contravalorii amenzii și că in urma savarsirii contraventiei nu au rezultat pagube materiale sau alte consecinte negative.De asemenea , consideră că se află în una din cauzele care înlătură caracterul contraventional al faptei, respectiv in situatia de eroare de fapt ( art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 R) aceasta deoarece,atunci cand a luat autoturismul de la bunicul său I________ Drăăgan i-a cerut acestuia certificatul de înmatriculare,actele privind inspectia tehnică , rovinieta și actele de la folia aplicata pe geamurile autoturismului și că nu avea de unde să știe că folia aplicată de firma S.C., Bridge Prest S.R.L. pe geamurile laterale ale autoturismului XXXXXXXXX nu corespund cu cerintele R.A.R.
Cererea nu a fost motivată în drept.
In dovedirea acțiunii petentul a solicitat proba cu înscrisuri , depunand la dosar copie de pe C.I _________ nr. xxxxxx,copie proces verbal _______.P. nr. xxxxxxx, copie carnet student nr. 3535/2013 vizat 2015, copie adeverința de venit nr. xxxxxxxxxxxxxxx din 03.07.2015, eliberată de Serviciul fiscal mun. Rm. Sărat, copie certificat de înmatriculare, copie certificat de garantie folie, proces-verbal de înmânare a procesului verbal ________ nr. xxxxxxx.
Intimatul I____________ de Politie al Judetului B_____ a depus la dosar nota de probe și inscrisuri respectiv raportul agentului de politie care a constatat fapta contravențională și a aplicat sanctiunea contravențională.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat de intimat la data de 26.05.2015, petentul a fost sancționat, conform OUG nr. 195/2002, cu amendă contravențională, fiindu-i reținut și certificatul de înmatriculare, pentru faptul că la aceeași dată a condus autoturismul Audi cu nr. XXXXXXXXX pe DJ221 în loc. I____, avînd aplicate pe geamurile laterale față folii neomologate, cu vizibilitatea redusă (transparență neconformă cu cerințele specifice), aspect constatat de reprezentantul RAR în baza raportului de control tehnic în trafic.
În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța reține că nu sunt cazuri de nulitate absolută a procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că petentul recunoaște, de fapt, că geamurile autovehiculului aveau aplicate folii, însă arată că deține un înscris referitor la aplicarea foliilor (certificat de garanție)-fila 10, emis în anul 2010 de o societate comercială autorizată de RAR în acest sens.
Însă, instanța reține temeinicia procesului-verbal, având în vedere faptul că la baza emiterii actului sancționator contestat a stat constatarea efectuată la data de 26.05.2015 chiar de către un inspector RAR (C______ I____ Siviu), materializată într-un raport de control tehnic în trafic (fila 33).
Mai mult decât atât, raportat la cele invocate de petent, se reține că între anul 2010 și momentul depistării în trafic a petentului (26.05.2015) puteau interveni modificări în ceea ce privește foliile aplicate la autovehiculul condus de petent.
Totodată, raportat la invocarea de către petent a unei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei (eroarea de fapt) cu privire la respectivele folii, instanța reține că situația în cauză nu se circumscrie erorii de fapt în sensul legii, în condițiile în care petentul putea și trebuia să cunoască nivelul de vizibilitate al respectivelor geamuri.
Dar, în privința individualizării sancțiunii, având în vedere elementele prevăzute de art. 21 alin. 3, prin raportare la art. 7 din OG nr. 2/2001, instanța va ține cont de împrejurările comiterii faptei, respectiv că nu a fost afectată în mod concret, prin această contravenție, siguranța traficului rutier, de faptul că autovehiculul în cauză are inspecția tehnică periodică valabilă până la data de 08.05.2016; totodată, petentul nu realizează venituri, conform înscrisului depus la dosar (fila 8), fiind student la momentul aplicării sancțiunii (fila 7); în contextul arătat, instanța apreciază că sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, gradul de pericol social al faptei concrete fiind redus.
Prin urmare, instanța va dispune înlocuirea sancțiunea contravențională principală a amenzii cu sancțiunea avertismentului, această măsură fiind considerată de natură să-și atingă scopul urmărit.
În consecință, în baza art. 7 alin. 1 din OG 2/2001, instanța atrage atenția petentului-contravenient asupra pericolului social al acestei fapte săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Față de aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea formulată și va anula în parte procesul-verbal, în sensul înlocuirii amenzii de 877,5 lei, aplicată petentului prin acest proces-verbal, cu avertismentul, menținându-se celelalte prevederi ale procesului-verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petentul V_____ V______ A_____, domiciliat în orasul Râmnicu Sărat, ____________________, ___________, ____________________,C.N.P.xxxxxxxxxxxxx împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 26.05.2015 întocmit de intimatul I____________ de Poliție Județean B_____, cu sediul în mun. B_____, __________________________. 10-12, judetul B_____.
Anulează în parte procesul-verbal de contravenție, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii de 877,5 lei aplicată petentului prin acest proces-verbal, cu sancțiunea avertismentului.
Menține celelalte prevederi ale procesului-verbal contestat.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Făurei.
Pronunțată azi, 20.01.2016, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I____ D_____ A_____ G_______ M____ L____
Red. I.D.A.
dact. G.M.L./ex.4/11.02.2016