R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 1697/2012
Ședința publică din 02 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A______ S______
Judecător C______ T____
Judecător M_____ T____
Grefier A______ M______ F____
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul I____________ T_________ DE MUNCĂ T____ împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/10.05.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata _______________________ SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurent consilier juridic O_____ C________.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Reprezentanta recurentului depune la dosar delegația de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul, prin consilier juridic, solicită instanței admiterea recursului pentru motivele arătate pe larg în motivele de recurs.
Instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. xxxxx/10.05.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, s-a admis plângerea formulata de petenta ________________________ în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCA TIMIS, și în consecință, s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 19.09.2011 și exonerarea petentului de orice răspundere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx, intocmit la data de 19.09.2011, s-a retinut in sarcina petentei faptul ca nu a respectat prevederile art 16 alin 1 din Legea 53/2003 in sensul ca nu a intocmit anterior inceperii activitatii contract individual de munca pentru d-ul V___ D_____ V_______.Fapta a fost constatata din documentele supuse controlului la data de 19.09.2011 la sediul ITM.
S-a retinut in sarcina petentei si faptul de a nu respecta prevederile art 4 din HG 500/2011 si anume nu a inregistrat contractul individual de munca in registrul general de evidenta al salariatului cel tirziu in ziua lucratoare anterioara inceperii activitatii.
Pentru fapta savirsita, s-a aplicat petentei amenda contraventionala in suma de 10.000 RON, pentru prima fapta retinuta si avertisment pentru cea de-a doua.
Examinând legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, în temeiul art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, instanța a constatat că acesta îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Pentru a dovedi netemeinicia procesului verbal petenta a solicitat administrarea probei testimoniale.
Din declarația martorului audiat in cauza, G_____ V_____, s-a reținut faptul ca a fost angajat al petentei din anul 2008 si pana in luna octombrie 2011. V___ D_____ ii este prieten si consătean. Pe mașina a lucrat doar el, iar prietenul sau se oferea sa îl ajute sa curețe mașina, sa o spele, dar nu a muncit efectiv si nu a prestat nici un fel de munca pentru societate. Este adevărat ca intenționa sa se angajeze, dar nu a luat niciodată legătura cu patronul societății, nu au stat de vorba niciodată si nu se cunosc. El nu a făcut nici o cursa cu autovehiculul.
Petentul mai arata ca diagramele pot fi achiziționate de orice persoana de la orice stație peco si completate.
Din cuprinsul procesului verbal s-a reținut faptul ca acesta a fost întocmit ca urmare a sesizării formulate de numitul V___ D_____ V_______ . In cadrul sesizării acesta a arătat ca a lucrat ca șofer pe camion la transport de cereale si când a aflat ca nu are contract de munca a adus la cunoștința administratorului, G_____ V_____, acest lucru si după mai multe discuții a decis sa plece de la firma. G_____ V_____ a fost audiat ca martor, ocazie cu care a declarat ca a fost angajatul societății si a lucrat pe mașina.
Din cuprinsul plângerii, dar si al procesului verbal s-a reținut ca administrator al societarii este Manzat I___.
Coroborând probele administrate in cauza, instanța a constatat ca nu poate fi reținuta in sarcina petentei contravenția prevăzuta de art. 16 alin 1 din Legea 52/2003.
Pe cale de consecinta, nici contraventia prevazuta de art 4 alin 1 lit a din HG 500/2011 nu a putut fi retinuta, cita vreme nu sint indeplinite conditiile prevazute de acest act normativ, respectiv, societatea nu a beneficiat de munca salariatului .
F___ de aceasta situatie, instanța a apreciat ca procesul verbal este netemeinic si, in consecinta, tinind seama de dispozitiile art 31 din OG 2/2001, a dispus anularea lui.
Împotriva hotărârii primei instanțe, a declarat recurs, în termenul prev. de art. 34 al. 2 din OG nr. 2/2001, intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ T____, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii plângerii contravenționale.
În motivare, recurentul arată că singura probă administrată în cauză de instanța de fond a fost audierea în calitate de martor a angajatului petentei numitul G_____ V_____.
Totodată, față de diagramele depuse la dosar de către ITM T____, în dovedirea faptului că numitul V___ D_____ desfășura activitate ca șofer, efectuând curse pentru angajatorul petent, martorul antemenționat a arătat că aceste diagrame pot fi achiziționate de la orice stație Peco și completate, în concluzie sunt false.
Recurentul arată că mărturia salariatului petentei G_____ V_____ nu a fost în concret coroborată cu nicio altă probă și, cu toate că în lipsa coroborării cu alte mijloace de probă, aceasta nu poate i credibilă și nu poate face dovada unei alte stări de fapt decât cea care rezultă din procesul verbal de contravenție, totuși bazat exclusiv pe această mărturie, instanța de fond a admis plângerea petentei. Recurentul mai arată că societatea petentă nu a făcut dovada contrară celor reținute prin procesul verbal atacat.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 2 și 3 din C.proc.civ., art. 34 din OG 2/2001.
Legal citată, intimata _______________________ SRL nu a depus întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate în calea de atac, a disp. art. 304 pct. 9 cpc, invocate de recurent, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 cpc, tribunalul constată că sentința recurată este nelegală și netemeinică, urmând a admite recursul.
Astfel, critica recurentei, în sensul că prima instanță a reținut netemeinicia actului constatator raportându-se la depoziția martorului, este întemeiată. În acest context, tribunalul reține că prima instanță s-a raportat, anulând actul constatator, doar la depoziția martorului angajat al societății petente, fără a corobora depoziția acestuia cu alte probe. Di analiza probatoriului administrat, tribunalul constată că depoziția martorului nu se coroborează cu nicio altă dovadă. Astfel, sesizarea formulată de numitul V___ D_____ V_______ se coroborează cu mențiunile efectuate pe diagramele depuse la fila 20, diagrame pe care este menționat numele lui V___ D_____.
În consecință, prezumția de temeinicie și veridicitate a procesului verbal nu a fost răsturnată prin probele administrate, procesul verbal fiind legal și temeinic întocmit.
Pentru aceste considerente, constatând că sentința recurată este nelegală și netemeinică, în temeiul art. 312 al. 1 teza I și al. 3 cpc, va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată și, în temeiul art. 34 al. 1 din Og nr. 2/2001 rep., va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite recursul formulat de recurentul I____________ T_________ DE MUNCĂ T____ împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/10.05.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata _______________________ SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Modifica în tot hotărârea recurată, în sensul că:
Respinge plângerea contravenționala ca neîntemeiată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publica din 02.10.2012.
Președinte, A______ S______ |
Judecător, C______ T____ |
Judecător, M_____ T____ |
|
Grefier, A______ M______ F____ |
|
Red. A.S./2 ex./15 Octombrie 2012
Instanța de fond – jud. D____ Ș______