Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CLUJ
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Acţiune în anulare a hotarârii AGA
Număr hotarâre:
4772/2013 din 25 aprilie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4772/2013

Ședința publică de la 25 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L____ U____

Judecător M_____ D_________

Judecător R___-R____ D___

Grefier M_____ T_____

S-a luat în examinare – în vederea pronunțării – recursul formulat de pârâta ________________________ PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE B__ E_____, împotriva sentinței civile nr. 3656/2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu reclamanții ȘTEFANESCU M_____, C______ M____, I____ M____, D____ G_______ și O______ R__________ COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect acțiune în anulare a hotarârii A__ și cerere de suspendare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 22.04.2013 s-au depus la dosar, de către pârâta recurentă ______________________.

Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de 18.04.2013 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.

CURTEA

Pârâta ________________________ prin PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE B__ E_____ a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3656/2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, solicitând modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, suspendarea executării hotărârii recurate în temeiul art.300 alin.2 și 3 și 403 alin.3 C.pr.civ.și obligarea intimaților-reclamanti la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Recurenta invocă prevederile art.304 pct.9 arătând că a fost dată hotărârea cu aplicarea greșită a art.101, 112 și 120 din Legea 31/1990. Astfel, din procesul verbal al adunării generale a acționarilor rezultă că au participat acționari care dețin acțiuni reprezentând 76,99% din capitalul social, același cvorum având și hotărârea 2 din 28.02.2012. Aceste persoane sunt înscrise ca acționari în registrul de acționari și în registrul de acțiuni ținut și condus de către Consiliul de Administrație pentru care s-a asigurat opozabilitatea la ORC și care a fost ales prin hotărârea 5 din 10.10.2011.

Pe de altă parte, tribunalul se contrazice când afirmă că A__ a fost convocată în acord cu art.117 din Legea 31/1990 urmând ca în motivarea ulterioară a hotărârii să constate încălcarea acestei dispoziții legale.

Condițiile de cvorum sunt îndeplinite și pentru că ______________ deține 51% din capitalul social, B__ E_____ 0,99%, iar P________ R______ 24,36% din capitalul social.

Calitatea de acționar și procentul din capitalul social nu pot fi contestate fiind dobândite prin contracte de cesiune, contracte a căror valabilitate a fost constatată prin decizia 1080 din dosarul xxxxx/1/2005. În acest sens s-a pronunțat și ICCJ prin decizia 3564/14.11.2006 din dosarul XXXXXXXXXXX. Recurenta mai arată că nu există niciun dubiu cu privire la calitatea de acționar a acestor persoane și cu privire la cota de participare, iar instanța este ținută și de voința părților manifestată contractual.

Referitor la dubiu cu privire la registrul acționarilor, recurenta susține că acest registru a fost întocmit în conformitate cu ordonanța peședințială 3160/2002, iar registrul îndeplinește cerințele art.73, 98, 177 din Legea 31/1990 și a art.1, 3 și 5 din HG 885/1995.

Prin sentința 6426/2011 a Tribunalului Specializat Cluj s-a statuat faptul că D____ G_______ nu are calitatea de reprezentant legal a _________________ în care nu poate deține registrul acționarilor și nici nu poate opera modificări în acesta.

Ca atare, instanța de judecată trebuia să țină cont de registrul acționarilor întocmit de conducerea F____ în anul 2012 și înregistrat la ORC și nu să-și bazeze întreaga hotărâre pe un registru al acționarilor în forma sa din anul 2007 ținut de o persoană fără calitate. Recurenta mai arată că aspectele din decizia 3680/2010 a ICCJ sunt irelevante pentru că situația registrelor acționarilor și acțiunilor este diferită de cea avută în vedere de instanța supremă la data hotărârii de constatare. Aceeași situație este și în privința dosarelor XXXXXXXXXXXXXX și XXXXXXXXXXXXXX pentru că în acele dosare s-a renunțat la capetele de cerere cu privire la obligarea Consiliului de administrație să facă înregistrările în registrele acționarilor și acțiunilor potrivit contractelor de cesiune.

De asemenea, nici referirile la sentința civilă 2031/2012 a Tribunalului Specializat Cluj în dos.XXXXXXXXXXXXX nu schimbă situația fiindcă acea hotărâre nu era irevocabilă, iar obiectul procesului nu a vizat analiza legalității ori nelegalității registrului acționarilor.

În ceea ce privește referirea reclamanților la dosarele penale 1118/P/2012 și 489/II/2/2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N_____, acestea sunt făcute cu scopul de a avea impact asupra instanței de judecată fiindcă cercetările în dosarele penale nu sunt încheiate.

Pe de altă parte, se susține reaua credință a intimaților reclamanți care în calitate de acționari al ___________________ prevederile art.136/1 din Legea 31/1990, referitoare la exercitarea cu bună credință a drepturilor conferite de acțiunile deținute.

Prin această modalitate în care au promovat acțiunea, reclamanții au un interes contrar interesului societății, urmărind să se ajungă la dizolvarea societății.

Suspendarea hotărârii se solicită pentru că este vădit nelegală și generează prejudicii pentru societate creînd incertitudini referitoare la dreptul de reprezentare a societății cu consecințe cu raporturile cu terții.

Intimații Ș_________ M_____, C______ M____, I____ M____ și D____ G_______ au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Intimații înțeleg să invoce excepția lipsei calității de reprezentant a d-nei B__ E_____, apreciind că persoana în acest moment care poate reprezenta societatea este d-nul D____ G_______.

Intimații susțin că acționarii societății sunt persoanele care figurează în registrul acționarilor ________________ printre aceste persoane nu figurează ca acționari B__ E_____, B__ N______ și ______________. Acest registru prezentat instanței este ocopie a registrului real al acționarilor societății care nu are nicio valoare juridică la fel ca și operațiunile efectuate în registru. Cesiunile referitoare la 51% din acțiunile societății F____ au fost anulate prin decizia 603/2003 a Curții de Apel Tg.M____, și nu s-a făcut dovada că s-au produs schimbări cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra acțiunilor. Raportat la falsificarea acestui registru, _____________-a început urmărire apenală în dosarul penal 1118/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N_____ iar în dos.489/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj a fost admisă plângerea formulată de D____ G_______ împotriva rezoluției 1286/P/2011 s-a dispus trimiterea dosarului la poliție pentru continuarea cercetărilor și în acest moment a început urmărirea penală.

Susținerile recurentei sunt neîntemeiate și pentru că în acest moment hotărârea A__ din 17.01.2012 este anulată irevocabil.

________________________ prin Z__ A__ în calitate de vicepreședinte al Consiliului de administrație al societății, în temeiul hotărârii A__ 1 din 15.12.2010 și a hotărârii Consiliului de administrație din 16.01.2012 au formulat cerere de renunțare la judecată a recursului, deoarece calea de atac a fost declarată de o persoană care nu avea mandat să reprezinte societatea.

Asupra cererilor și a recursului, Curtea de Apel va reține următoarele:

Curtea constată că acțiunea civilă a fost promovată de reclamanți împotriva pârâtei ______________ are ca obiect anularea hotărârii A__ nr.2 din 28.02.2012 pentru neîndeplinirea condițiilor de cvorum și de majoritate prevăzute de art.117 raportat la 101 și 120 din Legea 31/1990.

Judecata la fond s-a făcut în contradictoriu cu societatea reprezentată prin Consiliul de administrație condus de B__ E_____, care de altfel a declarat recursul împotriva sentinței civile nr.3656 din 5.10.2012 a Tribunalului Specializat Cluj.

Prin urmare, renunțarea la judecată nu s-a făcut de ________________ reprezentanții care au declarat recursul și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.69 alin.1 C.pr.civ., privitor la existența procurii speciale, iar persoana care a semnat cererea nu este înscrisă la ORC ca reprezentant ____________________>

Aceste aspecte duc la concluzia că cererea de renunțare la judecată nu poate fi primită, urmând a fi respinsă.

Curtea va respinge și cererea de suspendare formulată, deoarece suspendarea executării hotărârii recurate s-a solicitat până la soluționarea prezentului recurs în temeiul art.300 alin. 2 și 3 și 403 alin.3 C.pr.civ. Cum cererea de suspendare a fost luată în discuție și soluționată de către Curtea de Apel odată cu recursul, aceasta este lipsită de obiect și urmează a fi respinsă ca atare.

În privința recursului declarat de ___________________ va constata că prin hotărârea nr.2 din 28.02.2012 a A__ a fost aprobată alegerea Consiliului de administrație al societății numirea auditorului independent, mandatarea lui P_____ N______ să înregistreze la ORC hotărârea adoptată și să asigure publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Potrivit certificatului constatator , adunarea generală a fost convocată de către Consiliul de administrație aflat în funcție înregistrat la ORC, în baza hotărârii A__ nr.1 din 17.01.2012.

Prin sentința civilă nr.2031/2012 pronunțată în dosarul XXXXXXXXXXXXX a Tribunalului Specializat Cluj rămasă irevocabilă, a fost anulată această hotărâre, astfel că toate actele Consiliului de administrație ales prin această hotărâre anulată, deci și convocarea adunării generale din 28.02.2012, sunt lovite de nulitate astfel că din acest punct de vedere hotărârea este adoptată cu încălcarea art.117 din Legea 31/1990.

Din moment ce convocarea A__ pentru alegerea Consiliului de administrație nu poate fi luată în considerare, nu se poate aprecia asupra existenței cvorumului necesar pentru că întrunirea A__ nu a fost legală și statutară.

Ca atare, intimații reclamanți au dovedit că mențiunile înscrise în certificatul constatator de la ORC, nu au susținere în condițiile în care în mod irevocabil hotărârea prin care s-a înscris acest consiliu de administrație, a fost anulată irevocabil. În privința celorlalte hotărâri invocate de recurentă ,acestea nu au fost înregistrate la ORC pentru opozabilitate.

Curtea în consecință, nu va mai analiza și apărările părților legate de registrul acționarilor, tocmai pentru că o astfel de analiză în condițiile mai sus arătate nu este necesară.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea în baza art.312 cod procedură civilă va respinge recursul și va menține în întregime sentința civilă atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare.

Respinge cererea de renunțare la judecata recursului.

Respinge recursul declarat de ______________________ sentinței civile nr. 3656/05.10.2012, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25.04.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

L____ U____ M_____ D_________ R___ R____ D___ M_____ T_____

red.RRD/AC

2 ex. – 17.05.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025