Cod ECLI ECLI:RO:TBBNS:2015:007.xxxxxx

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A C I V I L Ă Nr. 915/2015

Ședința publică din 17 Decembrie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE : O____ G_______

JUDECĂTOR : L____ D____ E_______

GREFIER : A_______ L_____ C_______

S-a luat în examinare apelul declarat de apelant D______ F______ împotriva sentinței civile nr. 794/2015 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr. XXXXXXXXXXXXXîn contradictoriu cu intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI BISTRIȚA- NĂSĂUD, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție plg.contrav. OUG 195/2002.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În procedura verificării din oficiu a competenței, instituită de art. 131 C. pr. civ., tribunalul apreciază că este competent din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezentul apel în baza art. 95 pct. 2 NCPC, cu trimitere la art. 34 alin.2 din OG 2/2001.

Se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, apelul este declarat în termen, legal timbrat, motivat și comunicat.

Intimatul I____________ de Poliție al Județului Bistrița Năsăud, a formulat „Întâmpinare” f. 17-18, comunicată apelantului care nu a formulat „Răspuns la întâmpinare”.

Se constată că prin cererea de apel s-a solicitat reaudierea martorilor propuși de IPJ Bistrița-Năsăud, fără a se arăta motivele reaudierii lor.

Tribunalul, având în vedere că nu s-au indicat motivele pentru care se solicită reaudierea martorilor, apreciază că nu este necesară reaudierea lor, motiv pentru care respinge cererea în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, tribunalul potrivit art. 244 C. pr. civ., se socotește lămurit și declară cercetarea procesului încheiată, fixând termen pentru dezbaterea fondului în această ședință, conform disp. art. 392 C. pr. civ și având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă în baza art. 394 C. pr. civ., reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată că:

Prin sentința civilă nr. 794/2015 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX s-a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D______ F______ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 09.01.2014 de către Secția 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi din cadrul intimatului I____________ de Poliție al județului Bistrița-Năsăud.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 09.01.2014 de către Secția 7 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi din cadrul intimatului I____________ de Poliție al județului Bistrița-Năsăud (f.6) petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 765 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, pentru comiterea contravenției prev. de art.138 alin.1 lit.b din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr.195/2002 republicată și de art.102 alin.3 lit.c din O.U.G. nr.195/2002 republicată, constând în aceea că în data de 09.01.2014, orele 12:00 a condus autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare B.XXXXXXXXX, iar la pasajul CF de pe D.J. 172 D din localitatea Măgura Ilvei nu a oprit la trecerea cu calea ferată L____ Ilvei-Ilva M___ în timp ce semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune, în acel moment aflându-se singur în autovehicul.

Analizând procesul verbal de contravenție contestat, instanța a apreciat că acesta este legal întocmit, fiind respectate cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de dispozițiile O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare. Instanța a apreciat că fapta a fost corect încadrată juridic, fiind prevăzută de art.102 alin.3 lit.c din O.U.G. nr.195/2002, republicată. Nu prezintă relevanță dacă s-a indicat și alt text legal care prevede obligația conducătorilor auto de a opri când semnalul cu lumini roșii și/sau semnalul sonor sunt în funcțiune (art.138 alin.1 lit.b din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr.195/2002 republicată).

Hotărând asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat instanța a reținut că fapta contravențională a fost constatată în mod direct de agentul constatator, aflat în exercițiul funcțiunii, astfel că procesul verbal de contravenție contestat beneficiază de o prezumție relativă de temeinicie.

Din declarația martorului P__ B___ I____ T_______ (f.78) rezultă că petentul a traversat la volanul unui autoturism marca VW, calea ferată, în timp ce semnalele luminoase de culoare roșie erau în funcțiune, însă după ce a trecut trenul. De asemenea, martorul a relatat că din locul unde se afla autoturismul condus de petent, respectiv în fața unui magazin situat în apropierea trecerii la nivel cu calea ferată, nu se putea observa semaforul, având doar posibilitatea să audă semnalele acustice.

Această declarație se coroborează și cu mențiunea „am trecut pasajul deoarece trenul trecuse de barieră” consemnată personal de petent în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat.

În aceste condiții, instanța a înlăturat în parte, ca nesinceră, declarația martorului D___ M____ F_____, respectiv partea referitoare la semnalele luminoase de culoare roșie și acustice din momentul traversării căii ferate cu autoturismul condus de petent.

Instanța a reținut că legea (art.102 alin.3 lit. c din O.U.G. nr.195/2002 republicată) sancționează neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune, indiferent dacă trenul a trecut sau nu de locul trecerii la nivel cu calea ferată.

Raportat la cele arătate, instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție contestat este temeinic.

Hotărând asupra sancțiunii amenzii aplicate petentului (765 lei-minimul special), instanța a apreciat că aceasta este proporțională cu gradul ridicat de pericol social al faptei comise de către petent, raportat la urmările grave ce se puteau produce, dar și la persoana petentului, care nu a recunoscut comiterea faptei.

În consecință, instanța în baza art. 31 și urm. din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petent.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, apelantul D______ F______ , solicitând admiterea apelului și anularea procesului verbal, în principal, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu avertisment.

În motivare se arată că prin procesul verbal ________ nr.xxxxxxx, din data de 09.01.2014 emis de către Politia Rurala Sângeorz Băi, s-a reținut faptul că apelantul a condus auto Wolswagen cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, iar la trecerea de cale ferată L____ Ilvei nu ar fi oprit, chiar dacă semnalele luminoase încă mai funcționau.

Apelantul susține că situația consemnată în procesul verbal ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 09.01.2014 nu corespunde realității, acest proces verbal a fost întocmit în mod nelegal și netemeinic deoarece a fost întocmit în mod abuziv.

În ceea ce privește încadrarea juridică a presupusei contravenții se învederează că art. 138 al.l lit b din OUG 195/2002 nu există, ordonanța adusă în discuție având 137 de articole, agentul constatator stabilind astfel sancționarea unei fapte contravenționale neidentificată în ordonanța 195/2002.

Mai mult decât atât, se arată că același agent constatator a emis o dovadă- ________ nr.xxxxxxx, emisă în baza procesului verbal atacat, prin care i se aduce la cunoștința lui D______ F______ că nu mai are drept de a conduce autovehicule (fiind eliberată fără drept de circulație).

Se precizează că, legislația română nu sancționează o fapta contravențională cu interzicerea totală a dreptului de a mai conduce decât într-o singură situație, aceea de conducere sub influența alcoolului, ori nu era și cazul prezentat în procesul verbal încheiat de același agent constatator. Așa cum a mai precizat, nu la fața locului unde conducătorul auto a fost oprit ci la postul de politie, unde acesta a fost invitat să primească procesul verbal pe care l-a atacat și dovada despre care a făcut vorbire.

Se susține că modalitatea în care s-au desfășurat acțiunile agentului constatator, discuția purtata cu apelantul contravenient la postul de politie și "înscrisurile" emise de acesta conduc la concluzia că agentul a dat dovadă de totală rea credință.

De asemenea, procesul verbal nu a fost emis la locul săvârșirii presupusei contravenții, fiind emis ulterior la postul de politie, iar martorul audiat propus de către IPJ a fost chemat la politie să semneze procesul verbal. Apelantul se întreabă cum a fost contactat martorul și cum a fost recunoscut sau ales dintre toate celelalte persoane prezente la acel moment la calea ferată,deoarece martorul a semnat și el procesul verbal, evident la postul de politie după ce acesta a fost invitat de către organul constatator tocmai pentru a semna un proces verbal.

Se poate observa chiar din declarațiile martorului că acesta era un cunoscut al agentului constatator, iar modalitatea de a fi chemat sa semneze un proces verbal pare cel puțin "dubioasa", solicitând în acest sens si reaudierea acestui martor.

Deși OG 2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și de realitate a actului având în vedere faptul că este vorba de un act administrative. În aceste condiții se prezumă că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin proba contrară.

Din analiza conținutului procesului verbal întocmit, se poate observa modul superficial si contradicțiile dintre considerentele care au stat la baza prezentei contravenții, încălcându-se astfel dispozițiile art.6 din Convenție privitor la prezumția de nevinovăție.

Dispozițiile din Convenția Europeană, respectiv jurisprudența CEDO, cât și jurisprudența Curții Constituționale a României, care așa cum a mai arătat, a statuat prin decizia nr. 1906/2009 că:" Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție "

În privința prezumției relative de adevăr a celor consemnate în procesul verbal contravențional, în cauza Salabiaku contra Franței; cauza Tefler contra Austriei și cauza A_____ contra României, Curtea Europeana s-a pronunțat si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului verbal de constatare si sancționare a contravenției), în sensul că nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția că aceste prezumții să nu impună o sarcina excesivă în privința apărării celui acuzat.

Cu alte cuvinte, prezumția de veridicitate a faptelor consemnate de agentul constatator și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, prezumția de veridicitate putând opera până la limita la care prin aplicarea nu s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei contravenționale să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie a celor consemnate în procesul verbal.

Prin urmare, în lipsa unor mijloace de probă care să confirme situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, aplicarea prezumției de temeinicie a procesului verbal contravențional în situația in care dreptul la apărare al petentului contravenient este compromis, ar fi contrara garanțiilor prevăzute de art.6 din CEDO.

Astfel, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de verdicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal deși din probele administrate de „acuzare" instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului", dincolo de orice îndoiala rezonabilă.

În drept, se invocă dispozițiile OG 2/2001 (art.31 și următoarele) privind regimul contravențiilor și disp art. 466 si urm C__

Intimatul I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul-petent ca nefondat.

În motivare se arată că prin procesul verbal atacat, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. c) cu raportare la art. 138 alin. (1) lit. b) din O.U.G. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, reținându-se de către agentul constatator că în data de 9.01.2014, ora 12.00, petentul a condus autoturismul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumul județean DJ 172 D, iar la trecerea la nivel cu calea ferată L____ Ilvei - Ilva M___, la pasajul CF Măgura Ilvei nu a oprit deși semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune, în acel moment aflându-se singur în autoturism.

Agentul constatator a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx și a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 765 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal, pe care l-a semnat arătând la rubrica „Alte mențiuni" că a trecut pasajul deoarece trenul trecuse de barieră.

Ulterior, apelantul-petent a formulat plângerea contravențională care a făcut obiectul judecății în fond a prezentei cauze, plângerea fiind respinsă ca neîntemeiată de instanța de judecată.

În cererea de apel formulată, apelantul-petent solicită modificarea hotărârii atacate ca nelegală, motivând că procesul-verbal atacat a fost întocmit în mod abuziv și reiterează toate argumentele din plângerea contravențională.

Intimatul apreciază că apelul nu este întemeiat și că sentința civilă atacată este legală și temeinică. Analizând toate probele existente în cauză, instanța de fond a stabilit faptul că plângerea formulată de apelantul-petent împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției menționat mai sus nu este întemeiată. In aceste condiții, soluția pronunțată de instanța de este absolut justificată.

În mod corect, instanța de fond a stabilit că apelantul-petent nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal în situația în care fapta a fost constatată in mod direct și nemijlocit de agentul constatator.

Se mai arată că atât instanțele naționale cât și cele europene au stabilit în mod constant că procesul-verbal întocmit în astfel de împrejurări, beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie sub aspectul constatării stării de fapt. O astfel de prezumție, nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție, garantată de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7 octombrie 1988; Hotărârea Telfner împotriva Austriei, din 20 martie 2001; Hotărârea A_____ împotriva României, din 4 octombrie 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, iar utilizarea acestora este permisă și în materie penală, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont și de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În același sens, pronunțându-se cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor articole ale OUG nr. 195/2002R, Curtea constituțională a stabilit, în Decizia nr. 796/03.07.2008 publicată în M.Of. nr. 571/29.07.2008 faptul că, potrivit art. 109. alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancțiuni contravenționale se aplică de polițistul rutier dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, așa cum a fost reglementată de legiuitor ". Voința legiuitorului este fără dubiu de a se constata contravențiile în mod direct de către agentul constatator, excepțiile reprezentând cazuri particulare în care faptele trebuie să fie constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice, cum sunt cele privind viteza de deplasare ori conducerea sub influența unor substanțe, fiind expres prevăzute.

Procesul-verbal de contravenție nu este doar un „act de acuzare", asemănător rechizitoriului, ci și un mijloc de probă, forța probantă a proceselor-verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanțele având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Textul art. 34 alin. (1) din OG 2/2001, permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Fără a stabili și vinovăția persoanei sancționate, procesul-verbal dovedește o situație de fapt, care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare.

Cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare, Curtea s-a pronunțat în Hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și la Hotărârea în cazul Blum împotriva Austriei.

Mai mult, la momentul constatării faptei, petentul nu a negat fapta, ci a arătat doar că trenul deja trecuse.

Se mai arată că, în procesul verbal s-a consemnat că fapta este prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 rep. (prescurtat din cauza spațiului disponibil în procesul verbal „R.apl.O.U.G. 195/2002") și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. c) din O.U.G. 195/2002. Prin urmare, încadrarea juridică a faptei este corectă.

Apoi, așa cum a susținut și în fața instanței de fond legiuitorul a prevăzut expres cazurile în care dovada înlocuitoare a permisului de a conducere se eliberează fără drept de circulație, la art. 111 alin. (3) din O.U.G. 195/2002 rep.. Potrivit prevederilor legale menționate, în forma în vigoare la data comiterii faptei, se prevede că „3) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d), precum și în cele menționate la art. 85 alin. (2) și (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (I), (2), (4) și (5), art. 89 alin. (i), art. 90 alin. (i), art. 92 alin. (3) și (5) și la art. 102 alin. (3) lit. a) și c), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație." Așadar, se pare că „legislația română" sancționează faptele contravenționale cu „interzicerea totală a dreptului de a conduce".

Cu privire la faptul că procesul verbal nu a fost întocmit la locul constatării ci la sediul Postului de Poliție, se arată că legea nu îl obligă pe agentul constatator să întocmească pe loc procesul verbal. Termenul în care o contravenție constatată poate fi sancționată este de 6 luni de la data constatării, așa cum prevede de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Împrejurările în care martorul propus de subscrisul a fost identificat sunt descrise pe larg în declarația acestuia unde se precizează în mod clar detalii privitoare la cele petrecute la data săvârșirii contravenției. Apelantul-petent omite și de această dată să specifice la ce superficialități și contradicții se referă, ceea ce sugerează că afirmațiile sunt făcute nefondat, cu rea-credință.

Privitor la prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, intimatul arată că aceasta a fost răsturnată în cauză, procesul verbal bucurându-se de o prezumție simplă de legalitate și temeinicie, sens în care a decis și instanța de fond.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 476-478 Cod procedură civilă, tribunalul constată că este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cele ce succed.

Astfel, prin procesul verbal de contravenție emis de intimat, apelantul-petent D______ F______ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum 765 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, în temeiul art. 102 alin. 3 lit.c din O.U.G. nr.195/2002, republicată, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 138 alin.1 lit.b din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr.195/2002, constând în aceea că la data de 09.01.2014, orele 12:00 a condus autoturismul marca VW, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe drumul județean DJ 172 D, iar la trecerea la nivel cu calea ferată L____ Ilvei – Ilva M___, la pasajul CF Măgura Ilvei nu a oprit, în timp ce semnalele acustice și luminoase erau în funcțiune.

Tribunalul constată ca fiind întemeiată concluzia instanței de fond cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, acesta fiind încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanța de judecată din oficiu.

De asemenea, în mod judicios a apreciat prima instanță că fapta a fost corect încadrată juridic, aceasta fiind prevăzută de art. 138 alin. (1) lit. b) din Regulamentul de aplicare al O.U.G. 195/2002 republicată (prescurtat în procesul verbal din cauza spațiului disponibil: „R.apl.O.U.G. 195/2002") și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. c) din O.U.G. 195/2002.

Totodată, nu pot fi primite celelalte motive de nelegalitate invocate de apelant și sancționate cu nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției, prin prisma celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. XXII din 19 martie 2007, în cauză, petentul nefăcând dovada vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție, conform prevederilor art. 175 C.pr.civ.

În ceea ce privește temeinicia actului sancționator și forța probantă a procesului-verbal de contravenție, tribunalul reține următoarele:

Acceptându-se, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg (tribunalul evidențiază în acest sens cauza A_____ c. României) că petentul este prezumat a fi nevinovat, conform aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, privitoare la prezumții și limita rezonabilă pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor (referiri relevante regăsindu-se în cauza Blum c. Austriei), și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, care este una relativă, putând fi răsturnată prin dovada contrarie și trebuind a fi raportată și la alte mijloace de probă. Desigur, cum aceasta din urmă nu trebuie utilizată până la limita la care pretinsul contravenient să fie obligat a-și proba nevinovăția, pentru identitate de rațiune, nici prezumția de nevinovăție invocată în favoarea petentului nu trebuie absolutizată.

În acest sens, din perspectiva jurisprudenței Curții în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, tribunalul mai reține, în acord cu opiniile doctrinare exprimate în materia dreptului contravențional, că art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (cauza Salabiaku c. Franței). Mai mult, prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (cauza Janosevic c. Suediei).

OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu conține dispoziții exprese cu privire la valoarea probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției. Or, în atare condiții, tribunalul constată că procesul-verbal de contravenție, materializând o manifestare de voință unilaterală a unei autorități publice (prin intermediul persoanelor care au calitatea de agent constatator), reprezintă un act administrativ cu caracter unilateral, emis în vederea executării legii și care dă naștere unor raporturi juridice de constrângere între o autoritate publică, pe de o parte, și autorul contravenției, pe de altă parte, aspecte ce fundamentează concluzia că raporturile juridice care iau naștere în materie contravențională sunt specifice dreptului public. Specificul raporturilor de contencios administrativ, cum este și cazul celui care derivă din exercitarea plângerii contravenționale, relevă o poziție de inegalitate în care se află părțile, determinată de prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ.

Prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 paragraful 2 din CEDO.

Totodată, împrejurarea că sarcina probei revine petentului sancționat contravențional (care prin exercitarea dreptului de a formula plângere contravențională supune instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal) nu încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din acestea.

Or, în cauză, petentul nu a fost în măsură să dovedească contrariul stării de fapt reținute în cuprinsul actului constatator, declarația martorului petentului că în momentul traversării căii ferate semnalele luminoase de culoare roșie și acustice nu erau în funcțiune nu se coroborează cu nicio altă probă aflată la dosar, astfel că în mod corect a fost înlăturată, existând dubii cu privire la veridicitatea acesteia.

Sub aspectul individualizării sancțiunii contravenționale aplicate, sunt pertinente concluziile instanței de fond în sensul că aceasta este proporțională cu gradul de pericol social al faptei imputate petentului, raportat la urmările grave ce se puteau produce, dar și la persoana petentului, care nu a recunoscut comiterea faptei și nu a conștientizat pericolul încălcării normelor legale în materie.

Prin prisma considerentelor expuse, în baza art. 480 Cod procedură civilă, raportat la art. 34 din OG nr. 2/2001, tribunalul urmează să respingă apelul declarat de apelantul D______ F______ împotriva sentinței civile nr. 794/2015 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul XXXXXXXXXXXXX, pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul D______ F______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Bistrița, _____________________, ____________, jud. Bistrita-Năsăud și domiciliul procesual ales in Bistrița, __________________.8, jud. Bistrita-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 794/2015 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, _________________________. 1-3, județul Bistrița-Năsăud, CUI xxxxxxx, cont RO17TREZI0I5032XXX003248 deschis la Trezoreria Bistrița.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 17.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

O____ G_______ L____ D____ EmilianaAndreieș L_____ C_______

Red/dact

OG/ACC

14.01.2016.

Jud. fond. GCM