Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SEBEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
624/2015 din 22 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


JUDECĂTORIA S____


SENTINTA CIVILĂ Nr. 624/2015

Ședința publică de la 22 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S_____ R______

Grefier M____ C_________




Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe petent B____ C_____ și pe intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP xxxxxxx.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier .

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, pune in discuție competenta în soluționarea pricinii și estimarea duratei necesare soluționării procesului.

Petentul lasă la aprecierea instanței.

Instanța, din oficiu, verificându-și competența în temeiul art. 131 și 94 C__, constată că, față de obiectul dedus judecății și raportat la prevederile art. 32 al.2 din O.G. nr. 2/2001, este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză și estimează soluționarea procesului la termenul de azi.

Instanța pune in discuție administrarea probei cu CD depus la dosar de către intimat.

Petentul nu solicită vizualizarea acestui CD și arată că nu are cereri de formulat.

Instanta constată finalizată cercetarea procesului și in temeiul art. 392 Cod procedură civilă declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților.

Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

Instanța lasă cauza in pronunțare.




INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 18.05.2015 sub dosar nr. XXXXXXXXXXXX, petentul B____ C_____ a solicitat:

-In principal, anularea Procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din 8.05.2015, încheiat de Politia S____ - Serviciul Rutier;

-In subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii si a punctelor –amendă cu cea a avertismentului si anularea măsurii de suspendare a dreptului de a conduce pentru 30 zile.

In fapt, petentul a arătat că la data de 8.05.2015, in timp ce se deplasa pe ruta S____ - Sighișoara, la ieșirea din mun. S____, a efectuat o manevra de depășire a unui alt autovehicul, aflat in fata sa, fără a observa linia continua deoarece, pe de o parte autotrenul se deplasa pe linia continua si, pe de alta parte, întrucât fiul său, B____ S_____ M____, care a suferit un traumatism la genunchiul drept, era necesar să ajungă in timp util la Spitalul mun. Sighișoara, ceea ce l-a determinat să depășească viteza legală.

După cum s-a reținut si in actul constatator, fara a nega starea de fapt stabilita in mod just, singura mențiune pe care a solicitat-o agentul constatator era aceea a stării de sănătate a fiului său.

Petentul solicită să se dispună, in măsura in care se va aprecia că actul constatator este legal, înlocuirea sancțiunii principale a amenzii si a punctelor-amenda si a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce cu cea a avertismentului, întrucât recunoaște săvârșirea contravenției si, mai mult permisul de conducere ii este necesar întrucât face naveta zilnic.

In probațiune a depus următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare a contravenției, scrisoare medicala, adeverința medicala, adeverința de la locul de munca.

In drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. 195/2002 si ale O.G. nr. 2/2001.

Intimatul I____________ de Politie al Județului A___ a depus intâmpinare (f. 19) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere
că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.

In motivare, intimatul arată că, prin fapta sa de a circula cu viteza peste limita legală, petentul a încălcat dispozițiile art. 121, alin. 1, din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, text de lege care stabilește anumite interdicții pentru conducătorii auto, respectiv. „Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare". Ca temei legal de sancționare pentru depășirea vitezei maxime admise, indicăm dispozițiile art. 108, alin. (1), lit. "b", pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, care stipulează că: "(1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lânga sancțiunea amenzii, si aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte: 2. depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic".

Invederează intimatul că starea de fapt este cea cuprinsă în procesul-verbal și că abaterea săvârșită de către petent a fost înregistrată cu aparatul radar montat pe autospeciala cu număr de înmatriculare MAI xxxxx.

Consideră că dovada incontestabilă a depășirii vitezei legale o constituie prelucrarea înregistrării video a aparatului radar. Astfel, imaginile surprinse de aparatul R____, pun în evidență faptul că petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu viteza de 72 de km/h, prin urmare depășind cu 22 km/h limita maximă de viteză admisă pe respectivul sector de drum.

Intrucât petentul nu a administrat nicio probă concludentă din care să rezulte netemeinicia susținerilor agentului constatator, apreciază că anularea procesului-verbal nu se poate baza pe simple afirmații, mai ales având în vedere că cele constatate de către agentul de poliție sunt aprobate printr-un mijloc tehnic verificat metrologic. Prin urmare, deoarece s-a emis buletinul de verificare metrologică, s-a verificat funcționarea aparatului radar pe autoturismul pe care acesta este montat, setările fiind efectuate în concordanță cu particularitățile autoturismului, tocmai pentru a se asigura o măsurare corectă a vitezei. Aparatul radar de tip AUTOVISION permite operatorului radar să aleagă între tipul de utilizare în mișcare sau staționar. Ca radar staționar, AUTOVISION permite polițistului să monitorizeze traficul din apropiere, în timp ce vehiculul de patrulă este oprit. Ca radar în mișcare, AUTOVISION -permite monitorizarea vitezelor de trafic în timp ce sunt îndeplinite alte activități obișnuite de1 patrulă! Unitatea radar monitorizează viteza fiecărui autovehicul care se apropie din aceeași direcție sau din direcția opusă.

Aparatul radar realizeză funcția de autotestare automat, în momentul punerii în funcțiune a acestuia, fără a-fi necesară vreo intervenție din partea operatorului radar. Acesta are aplicat sigiliul producătorului și al Biroului de Metrologie Legală, care a declarat aparatul radar ca fiind omologat și verificat din punct de vedere metrologic prin Buletinul de verificare metrologică cu valabilitate 1 an.

Analizând procesul verbal atacat rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16, alin. (1) cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din Ordonanța nr. 2/2001, modificată, privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Cu privire la sancțiunea aplicată intimatul apreciază că reprezintă o justă individualizare a răspunderii contravenționale, în raport cu criteriile stabilite de art.21, alin.3 din OG. nr.2/2001. Astfel, sancțiunea a fost în mod corect stabilită de către agentul constatator și trebuie menținută în ansamblul ei, acestea fiind limitele prevăzute de lege.

Având în vedere cele expuse mai sus, solicită respingerea acțiunii formulată de către petent și menținerea procesului-verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.

In probațiune, solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv: copie după procesul-verbal de contravenție; raportul agentului constatator;

înregistrarea pe suport magnetic cu fapta contravențională săvârșită,Buletin de verificare metrologică a aparatului radar montat pe auto cu nr. de înmatriculare MAI xxxxx, atestat operator radar; extras din registrul radar din data de 08.05.2015.

In drept, invocă prevederile O.G.2/2001 și ale OUG 195/2002 republicată, în conformitate cu prevederile art. 411, alin.l, pct.2, teza finală din C.p.c.


Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:


Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 8.05.2015 încheiat de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___, s-a reținut că petentul a încălcat dispozițiile art. 121, alin. 1, din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice întrucât la data de 08.05.2015 a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu viteza de 72 de km/h, prin urmare depășind cu 22 km/h limita maximă de viteză admisă pe respectivul sector de drum, abatere filmată și înregistrată cu aparatul radar de tip AUTOVISION, amplasat pe autospeciala MAI xxxxx, și a efectuat manevra de depășire pe marcaj longitudinal continuu, pentru care a fost sancționat cu amendă contravențională rezultantă de 390 lei, puncte amendă și suspendarea dreptului de a conduce pe o durată de 30 zile.

Analizând din oficiu procesul verbal sub aspectul mențiunilor obligatorii, prevăzute de art.17 din O.g.2/2001, instanța constată că actul contestat conține toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

Prin plângerea sa, petentul nu critică actul sancționator sub aspectul temeiniciei acestuia și nu a negat starea de fapt reținută in procesul verbal. Acesta a recunoscut faptul că a efectuat o manevra de depășire a unui alt autovehicul, aflat in fata sa, fără a observa linia continua deoarece, pe de o parte autotrenul se deplasa pe linia continua si, pe de alta parte, întrucât fiul său, B____ S_____ M____, care a suferit un traumatism la genunchiul drept, era necesar să ajungă in timp util la Spitalul mun. Sighișoara, ceea ce l-a determinat să depășească viteza legală.

Instanța retine totodată că săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar (f.20-25),

Față de această probă coroborată cu recunosterea faptei de către petent instanța reține temeinicia procesului-verbal contestat .

Apărarea petentului prin care încearcă să justifice faptele contravenționale, instanța o va înlătura, ca neîntemeiată. Cu atât mai mult petentul trebuia să respecte normele legale imperative privind circulația cu cât susține că, in mașină era fiul său care suferise un traumatism la genunchi și trebuia să ajungă la spital.

Având în vedere cele reținute, instanța, în temeiul art.34 din O.G.2/2001 va respinge, ca neîntemeiată plângerea formulată.

Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.




PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII


HOTĂRĂȘTE



Respinge plângerea formulată de petentul B____ C_____, CNP xxxxxxxxxxxxx domiciliat in Sighișoara, __________________, jud. M____, in calitate de contravenient, in contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE A___ cu sediul în A___ I____, _________________, nr. 1, județul A___.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria S____.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Septembrie 2015.


PREȘEDINTE

S_____ R______



GREFIER

M____ C_________






Red. Jud. RS .23.10.2015

Tehnored. MC/4ex/.23.10.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025