ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B_____
Dosar civil nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.8935
Ședința publică din data de 24.09.2015
PREȘEDINTE: S___ A___ M____ - judecător
GREFIER: D____ N______
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut pe fond, în ședința publică din data de 11.09.2015, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în baza dispozițiilor art.396 alin.1 Cod de Procedură Civilă, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de azi, 24.09.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 24.02.2015, sub nr. dosar XXXXXXXXXXXXX, petentul C________ S____ a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/05.01.2015, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____, prin care a solicitat următoarele:
- admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de contravenție contestat
În fapt, petentul arată în esență că în data de 05.01.2015, în jurul orelor 21:00, a sunat la Secția 5 Poliție pentru a-l reclama pe numitul U________ G_____, care locuiește la apartamentul nr. 20, deoarece acesta tulbura liniștea publică. După sosirea agenților, numitul U________ G_____ a început să o înjure pe soția sa iar la auzul acestor injurii a urcat la etajul 4 și l-a făcut ″dobitoc″ pe U________ G_____. În acel moment agenții i-au spus că il vor amenda.
În drept, nu a invocat nici un temei legal.
Intimata, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, arată în esență că procesul-verbal este temeinic și legal și se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
În drept, a invocat art. 205-208 C. pr.civ., OG 2/2001, Legea 61/1991.
În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar iar pentru petent și proba testimonială cu martorul D_____ I_____.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/05.01.2015, petentul a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 400 lei, de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului B_____, în conformitate cu prevederilor art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991. (f. 6)
În fapt, prin procesul-verbal s-a reținut că în data de 05.01.2015, la ora 21:00, pe ____________________. B_____, petentul a adresat cuvinte și expresii jignitoare, precum și amenințări, numitului U________ G_______, de față cu organele de poliție.
In baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.
În cauza dedusă judecății, se constată că plângerea, depusă la Judecătoria B_____ în data de 24.02.2015, ca urmare a transmiterii acesteia pe cale administrativă de către intimat, a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției-15.01.2015 (f.7), iar instanța, în temeiul art. 32 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 este competentă să soluționeze plângerea, contravenția fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială.
Examinând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității sale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute iar petentul nu a invocat nerespectarea altor dispoziții legale privind încheierea valabilă a procesului-verbal de contravenție.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul-verbal a fost întocmit în mod legal, nefiind incidentă nicio cauză de natură a atrage sancțiunea nulității procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță, condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
Petentul a fost sancționat pentru contravenția prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, în conformitate cu care: constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.
Petentul a recunoscut prin plângerea contravențională că a utilizat apelativul ″dobitoc″ la adresa vecinului său U________ G_______, iar în fața instanței a arătat că i-a spus acestuia ″Du-te-n măta″.
Prin urmare, din chiar susținerile petentului rezultă că fapta pentru care acesta a fost sancționat a existat și corespunde realității.
Instanța apreciază că starea de fapt reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal este conformă cu realitatea iar acesta se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că petentul a fost sancționat pentru contravenția prevăzută de art. 2 pct. 28 din Legea 61/1991.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. b din Legea 61/1991, (1) Contravențiile prevăzute la art. 3 se sancționează după cum urmează:
b) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28);.
Potrivit prevederilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost formulată în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele stabilite de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele persoanale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În temeiul acestor texte de lege, la aprecierea gradului de pericol social al faptei, instanța trebuie să aibă în vedere criterii precum: împrejurările în care s-a comis fapta, modul și mijloacele de comitere a faptei, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenienului, sau orice alte împrejurări de natură a contribui la stabilirea gradului de pericol social al faptei comise.
Instanța apreciază că fapta petentului prezintă un grad redus de pericol social având în vedere următoarele aspecte:
Martorul D_____ I_____, președintele de scară și vecin cu petentul dar și cu numitul U________ G_______, a declarat în fața instanței că domnul U________ G_______ tulbură de mai mulți ani liniștea locatarilor din _____________________ bate în pereți.
Intimatul nu a dovedit că petentul ar mai fi comis alte abateri de același gen iar acesta din urmă a recunoscut fapta și cuvintele adresate numitului U________ G_______, dar a arătat că acesta este cel care îi deranjează frecvent și din acest motiv a chemat organele de poliție.
Pentru aceste motive, instanța, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. 3 din OG 2/2001, care stabilesc că instanța poate aplica avertismentul și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, va dispune înlocuirea amenzii aplicate petentului cu cea a avertismentului.
Pentru aceste motive, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C________ S____ împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/05.01.2015, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____ și va înlocui cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale de 400 lei aplicată petentului prin procesul-verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C________ S____, cu domiciliul în B_____, ___________________, _______________, ___________________, împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/05.01.2015, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____, cu sediul în B_____, __________________________. 28, jud. B_____.
Înlocuiește cu avertisment sancțiunea amenzii contravenționale de 400 lei aplicată petentului prin procesul-verbal.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A___ M____ S___ D____ N______
Red./ Dact./AMS/24.09.2015/4 ex