Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
TRIBUNALUL P______
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 248
Ședința publică din data de 31 Martie 2015
Completul constituit din:
Președinte: C_______ I______
Judecător: N_____ G_______
Grefier: O____ D____
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul G___ M_____ O____, cu domiciliul ales în mun. B_____, _____________________. 88, ____________, jud. B_____ împotriva sentinței civile nr. 852/29.09.2014, pronunțată de Judecătoria S_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, cu sediul în mun. Ploiești, ___________________. 60-62, jud. P______ și cu asigurătorul A________ ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP - S.A., cu sediul în mun. București, _________________. 7, _______________.
La apelul nominal făcut în ședința publică, cauza fiind luată la prima strigare, au lipsit părțile.
Față de lipsa părților la primul apel al cauzei, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, cauza este lăsată la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, a răspuns apelantul G___ M_____ O____ prin reprezentant convențional - av. G___ A___ I____, lipsă fiind intimatul I__ P______ și asigurătorul A________ ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP - S.A.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, apelul este motivat, dosarul se află la primul termen de judecată a apelului, iar prin Serviciul Registratură a fost depusă o solicitare de lăsare a cauzei la sfârșitul ședinței de judecată din partea apelantului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în probațiune.
Apelantul solicită administrarea probei cu înscrisurile depuse odată cu cererea de apel, cu planșele foto și în măsura în care instanța va aprecia necesar, cu expertiza judiciară în specialitatea auto, cu un singur obiectiv, respectiv cel indicat în cuprinsul cererii de apel. Se arată că prima instanță a respins acest obiectiv, considerând că nu este necesar cauzei, dar diferența între cele două contravenții este tocmai paguba materială. Se mai subliniază faptul că diferența între art. 100 alin. 3 lit. a) și art. 101 este tocmai dacă a rezultat sau nu avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
În temeiul art. 478 alin. 2 și 255 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse în calea de atac, pe care le apreciază utile soluționării cauzei.
Instanța respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu expertiza auto având în vedere faptul că la obiectivul propus în calea de atac de către apelant s-a răspuns tangențial prin expertiza efectuată la fondul cauzei. Instanța apreciază că nu mai este necesară efectuarea unei astfel de expertize, urmând a analiza întregul raport de expertiză deja efectuat la fondul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și nici alte probe de încuviințat sau administrat, instanța acordă cuvântul pe ambele cereri de apel.
Apelantul solicită amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.
Apelantul arată că din probatoriul administrat în fața primei instanțe, respectiv din declarația martorului de la fila 62 și din raportul de expertiză efectuat, rezultă că nu a existat un contact direct. Arată că instanța de fond a susținut că apelantul din prezenta cauză a fabricat probe pro causa.
Mai arată apelantul că s-a opus desemnării expertului S____ C______ deoarece din cauza unui alt dosar există un conflict între cei doi experți. Cu toate acestea, concluziile raportului de expertiză sunt favorabile petentului, stabilindu-se că nu există o avarie. De asemenea, din înscrisul d ela fila 9, rezultă că un terț, respectiv o societate autorizată RAR, a stabilit că nu există nimic de reparat la această mașină. În plus, nu există nici un dosar pe rolul instanțelor prin care să i se solicite daune. Consideră că a încercat să-și vopsească motocicleta pe RCA-ul clientului.
Se mai arată că și 70 km/h într-o curbă periculoasă nu reprezintă o conduită preventivă. Consideră că suntem în prezența unui pericol contravențional deosebit și aceeași contravenție este prevăzută la clasa 2.
În subsidiar, apelantul solicită înlocuirea sancțiunilor cu avertismentul. Invocă principiul in dubio pro rei, care nu a fost analizat de Judecătoria S_____, și consideră că există dubiu în acest dosar.
Pentru toate aceste considerente, apelantul solicită admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței, admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost precizată și precizată, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu expert.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare pe soluționarea cererii de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând, asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2014, sub număr dosar XXXXXXXXXXXX (prin declinare de la Judecătoria B_____), petentul G___ M_____ O____, cu domiciliul ales în mun. B_____, _____________________. 88, ____________, jud. B_____, în contradictoriu intimații INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, cu sediul în mun. Ploiești, ___________________. 60-62, jud. P______, B____ D____ M____, domiciliat în mun. B____, ________________________, _________________________ și cu asigurătorul A________ ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP - S.A., cu sediul în mun. București, _________________. 7, _______________, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/10.05.2013, ca netemeinic și nelegal.
În fapt, petentul a arătat că prin procesul-verbal de contravenție CP nr. xxxxxxx a fost sancționat cu amendă în sumă de 300 lei și suspendarea permisului de conducere, pentru că la data de 10.05.2013 ar fi condus autoturismul marca Audi, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________, iar la intersecția cu _________________ a respectat semnificația indicatorului STOP, pătrunzând în intersecție fără să acorde prioritate de trecere motociclului marca KAWASAKI cu număr de înmatriculare XXXXXXXXXXXX, care circula pe __________________ direcția B_____ către București, intrând în coliziune.
Petentul a mai arătat că la data de 10.05.2013 a condus autoturismul marca Audi cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, pe _______________________ - direcția B_____, dar nu a pătruns în intersecția străzii Eroilor cu ________________ __________________________, nefiind reale mențiunile din actul sancționator.
A mai arătat petentul că a oprit regulamentar la indicatorul STOP aflat pe _________________-a asigurat, dar când a început să ruleze, motociclului marca KAWASAKI cu număr de înmatriculare XXXXXXXXXXXX, s-a îndreptat către autoturismul său și nu a reușit să frâneze, pentru că avea viteză foarte mare, a intrat pe contrasens și i-a atins foarte ușor bara față stânga.
A precizat petentul că nu a existat niciun impact și nicio pagubă materială.
S-a mai arătat de către petent că în actul sancționator s-a reținut în mod greșit că motociclul circula pe __________________ în realitate circula pe ________________________ intersectează cu _______________________________> În drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. art. 194 și urm. C.pr.civ. O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
În dovedirea plângerii contravenționale, s-au solicitat probele cu înscrisuri, care au fost depuse la filele 7-11 în dosarul nr. xxxxx/197/2013 al Judecătoriei B_____ interogatoriul intimatului, martori și expertiză auto.
Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant legal, dar a depus întâmpinare, prin care solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată și a se menține procesul-verbal de contravenție ca temeinic și legal.
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că la data de 10.05.2013, în mod temeinic și legal, petentul a fost sancționat contravențional, pentru că a condus autoturismul marca Audi, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, pe _______________________ iar la intersecția cu ________________ a respectat semnificația indicatorului STOP pătrunzând în intersecție fără să acorde prioritate de trecere motociclului marca KAWASAKI cu număr de înmatriculare XXXXXXXXXXXX, care circula pe _________________ direcția B_____ către București, intrând în coliziune cu acesta.
A mai arătat intimatul că petentul a fost sancționat după clarificarea de către agentul constatator a împrejurărilor în care s-a produs tamponarea și stabilirea dinamicii producerii acțiunii.
Intimatul a mai arătat că temeinicia celor reținute prin procesul-verbal de contravenție rezultă și din faptul că polițistul este învestit cu exercițiul autorității de stat, iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realității în caz contrar fiind expus unor sancțiuni de natură disciplinară și/sau penală.
La termenul din 12.05.2014 – in raport de dispozitiile art. 33 din OG nr. 2/2001 si art. 119 din OUG nr. 195/2002 rep. s-a dispus citarea in cauza a intimatilor B____ D____ M____ si asiguratorul ___________________________ Group SA.
Intimatul B____ D____ M____ a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata. Acesta a aratat ca sustinerile petentului nu sunt reale, acesta nu a respectat semnificatia indicatorului Stop, starea de pericol pe care a creat-o in trafic a fost deosebit de mare si numai conduita sa diligenta a facut ca urmare coliziunii pagubele sa fie minime.
Prin sentința civilă nr. 852/29.09.2014, pronunțată de Judecătoria S_____, s-a respins excepția nulității procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/10.05.2013 și în consecință s-a respins plângerea contravențională formulată și precizată de petentul G___ M_____ în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______ și cu asigurătorul A________ ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP - S.A.,menținându-se procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/10.05.2013
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
"Prin procesul verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx/10.05.2013 petentul a fost sanctionat cu amenda de 300 lei fiindu-i si suspendat dreptul de a conduce pe o durata de 60 zile pentru savardirea contraventiei prev. de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 republicata constand in aceeea ca „a condus auto marca Audi cu numarul de inmatriculare XXXXXXXXX pe _________________________ iar la intersectia cu bulevardul C____ I nu a respectat semnificatia indicatorului Stop patrunzand in intersectie fara sa acorde prioritate de trecere motociclului marca Kawasaki cu numarul XXXXXXXXX care circula pe bulevardul C____ I din directia Brasov catre Bucuresti intrand in coliziune cu acesta.”
A invocat petentul nulitatea procesului verbal aratand ca nu este indicat locul savarsirii contraventiei. Acest aspect nu poate fi retinut nefiind nici un dubiu ca locul este cel indicat in procesul verbal si dealtfel recunoscut de petent in declaratia data ulterior evenimentului. Pentru acest considerent se va respinge exceptia nulitatii, raportat si la art. 16 din OG nr. 2/2001.
Urmare evenimentului s-a realizat cercetarea modului in care s-a petrecut evenimentul cu participarea agentului de politie context in care partile implicate au dat declaratii.
Prin declaratia olografa a petentului acesta arata – „dintr-o data in viteza foarte mare vine un motociclist de pe bulevardul C____ care a oprit inainte de a ma incadra pe banda de mers catre centru si mi-a zgariat putin bara fata stanga, motocicleta cu numar XXXXXXXXX.”(fila 18)
Prin expertiza tehnica administrata in cauza s-a stabilit ca petentul nu a sesizat ca pe drumul prioritar circula motociclul al carui conducator a reactionat foarte prompt pentru evitarea accidentului prin franare, viteza motociclului fiind de 64 km/h. A mai aratat expertul ca nu a existat contact material avaria minora fiind produsa de un element contondent din echipamentul motociclistului gen catarama, fermoar, tinte.
Din declaratia martorului Vacarasu C______ L_____ audiat la cererea petentului rezulta ca petentul a incercat o intelegere amiabila cu conducatorul motorului care a imputat petentului faptul ca nu respecta motociclistii in trafic – context in care intelegerea nu s-a mai incheiat.
Toate aceste elemente probatorii contureaza concluzia de certitudine ca petentul a savarsit contraventia ce i s-a retinut in sarcina. Acesta chiar daca a oprit la Stop este evident ca nu s-a asigurat temeinic, a patruns in intersectie si a intrat in coliziune cu motociclul condus regulamentar pe drumul prioritar. Incercarea petentului de a arata in proces ca nu s-a produs coliziunea, context in care nu sunt intrunite elementele constitutive ale contraventiei retinute – este una conjuncturala pentru a-l exonera de raspundere si este oricum o incercare nereusita.
Este cert ca aceasta aparare a fost construita de petent ulterior pro causa in conditiile in care in declaratia data in fata organelor de politie acesta personal a recunoscut coliziunea. Dealtfel si sustinerea expertului este contrazisa atat de declaratia petentului cat si de plansele foto care redau urmele ramase dupa coliziune pe auto si pe motor, file 10, 11 dosar Brasov – fiind cert ca astfel de amploare a impresiunii pe vopsea nu poate fi produsa de jacheta cu tinte a motociclistului.
Susținerea petentului, în sensul că procesul-verbal de constatare a contravenției nu se mai bucură de prezumția de legalitate de la data pronunțării CEDO în cauza A_____ împotriva României, nu poate fi reținută ca fiind în acord cu respectiva hotărâre CEDO deoarece in cauza de fata desi agentul nu a perceput direct evenimentul acesta a realizat reconstituirea starii de fapt pe baza declaratiilor partilor, petentul insusi fiind cel care a furnizat datele unei recunoasteri implicite a faptei; agentul a realizat examinarea nemijlocita a vehiculelor si planse fotografice ale acestora. Toate acestea se coroboreaza si cu elementele probatorii din faza de judecata la care s-a facut trimitere. "
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta G___ M_____ - O____, cu domiciliul ales în B_____, _____________________.88, __________, jud B_____ la Cabinet Avocat G___ M. A___-I____, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate și , pe cale de consecință, admiterea plângerii contravenționale , cu acordarea cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că în fața Judecătoriei S_____ s-a administrat proba cu interogatoriul paratei I.J.P.. P______, proba testimonială si expertiza tehnică judiciară întocmită de Dl expert S____ C______; de asemenea s-a încuviințat participarea unui consilier expert parte Dl expert T___ O_____. S-a respins proba cu cercetarea la fata locului, ca nefiind utilă si necesară cauzei și de asemenea s-a respins un obiectiv propus în cadrul expertizei judiciare respectiv “să se stabilească dacă urmare a evenimentului din 10.05.2013 a rezultat avarierea vreunui vehicol sau pagube materiale, iar în caz afirmativ să se cuantifice patrimonial” apreciat ca nefiind concludent.
Prin probatoriul administrat în cauză s-a dovedit că nu a existat contact direct între auto marca Audi cu numărul XXXXXXXXX si motociclului marca KAWASAKI cu nr XXXXXXXXX, conform Raport de expertiză auto judiciară întocmit de expert S____ C______ - fila 56 care se coroborează cu raportul de expertiză auto extrajudiciară întocmit de expert T___ O_____- filele 5-20 , context în care se probează că în acest „eveniment rutier” NU A EXISTAT COLIZIUNE.
A arătat apelantul că motocicleta i-a atins ușor bara autoturismului, dar nu ca urmare a coliziunii sau a accidentului, pentru că nu a existat contact direct, ci după acest eveniment a lăsat motocicleta să cadă atingând bara (inclusiv conducătorul motocicletei era oprit), astfel „avariile ” nu au legătură cu „eveniment rutier”. Aceasta este motivul pentru care a refuzat să emită RCA-ul pentru că nu ar fi fost corect “să își vopsească motocicleta pe RCA-ul” său.
În drept încadrarea faptei reținută prin procesul verbal de contravenție contestat a fost reprezentată de dispozițiile art. 101 alin (3) lit a), din OUG 195/2002 care stipulează că : “Constituie contravenție si se sanctioneaza cu amenda prevăzută in clasa a IlI-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile savarsirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.”
Astfel, condiția sine qua non de existență a faptei contravenționale prevăzute de art. 101 alin (3) lit. a). din OUG 195/2002 este următoarea : ”daca prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. ” , or în speță acest lucru nu s-a întâmplat, - urmarea produsa, rezultatul periculos incriminat de leguitor nu exista, aspect constatat și de experți care au demonstrat că nu s-a produs un accident ( nu a existat contact direct) , nu a rezultat avarierea niciunui vehicol si nici o pagubă materială ( cuantificabilă patrimonial).
Intimata I.J.P. P______, după ce i s-a comunicat Raportul de expertiză judiciar administrat în cauză a arătat prin adresa nr. xxxxxx/22.04.2014 că în măsura în care din expertiza auto rezultă că evenimentul rutier a avut loc în alte împrejurări lasă la aprecierea instanței stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.
A mai arătat apelanta că judecătoria S_____ a înlăturat pur si simplu întreg probatoriul administrat în cauză si a reținut că s-a construit o apărare pro cauza.
S-a constatat faptul că motocicleta avea viteza de fix 64 km/h, ori este greu de admis aceasta , precizia constatării contrazice si toleranțele prevăzute de normele legale aparatului radar care sunt +/- 3 km/h- Normele de Metrologie Legala 021-05 emise de Biroul R____ de Metrologie Legala aprobat prin Ordinul nr.301/2005 al Directorului General al Biroul R____ de Metrologie Legala - art .3.1.1. litb). si lit.c).
Desi dovada științifică și proba testimonială reliefează faptul că nu a depășit coltul intersecției, că nu a existat niciun contact între cele două vehicole, se reține fără a se indica nicio probă că „a pătruns în intersecție si s-a produs o coliziune”, constatandu-se că prin “declarația dată în fața organelor de poliție acesta personal a recunoscut coliziunea”.
Sub aspectul legalității procesului verbal contestat, apreciază apelantul că acesta este lovit de nulitate absolută raportat la dispozițiile art. 16 coroborat cu art. 17 din OG 2 /2001 .
Astfel, prin procesul verbal contestat s-a retinut că locul săvărsirii faptei este „intersecția str Eroilor cu ________________ S_____” în condițiile în care evenimentul s-a produs pe ______________________ (înainte de intersecția propriu-zisă cu ______________________ C____ I), în condițiile în care agentul constatator nu s-a deplasat la fața locului (declarația martoruluir - fila 62) , în condițiile în care declarația conducătorului motociclului este cel puțin controversată pentru că poziționează indicatorul STOP pe sensul său de mers aratand ca a intrat pe contrasens, iar prin Raportul de expertiză efectuat de Dl Expert S____ C______ se concluzionează că nu se poate stabili locul producerii raportat la declarațiile părților date la Poliția S_____.
Prin plangerea formulată si precizată a solicitat în subsidiar în temeiul art. 5 alin (2), art. 6 și art.7 coroborate cu art. 38 alin.(3) din OG 2/2001 să se aprecieze asupra sancțiunii aplicate raportat la circumstanțele faptei, grad de pericol contravențional, urmarea produsă etc și, pe cale de consecință, să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii si a sancțiunii complementare cu avertismentul raportat la gradul de pericol contravențional, împrejurările în care s-a comis fapta, modul de săvîrșire a acesteia si urmarea produsă reținute în speță, dar instanța de fond nu s-a pronunțat pe acest aspect .
A mai arătat apelantul că a probat faptul că elementele constitutive ale contravenției reținute nu sunt îndeplinite în speță.
Astfel pentru a se reține contravenția regelemnatată de art. 101 alin (3) fit a), din OUG 195/2002 se cer îndeplinite cumulativ:
•element material : nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere de către contravenient;
•urmarea imediată - contravenție de rezultat si nu de pericol- producerea rezultatului sanctionat contravențional : producerea unui accident de circulație din care să fi rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale
•sub aspect subiectiv : vinovăția contravenientului
în speță s-a constatat prin proba științifică si inclusiv de către Judecătoria S_____ că petentul a oprit la STOP; s-a dovedit că nu a existat contact direct între cele două vehicole si nu în ultimul rand că nu a existat nicio avariere si nicio pagubă materială.
In cauză, apreciază apelantul, se poate reține în plus față de considerentele anterior expuse si efectul principiului "in dubio pro reo" în materie contravențională raportat la vinovăția petentului, principiu care ar putea fi reținut analizandu-se conduita adoptată în circumstanțele date.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm Cod procedură civilă.
Examinând apelul prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale incidente tribunalul reține următoarele:
Prin procesul verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx/10.05.2013 petentul a fost sanctionat cu amenda de 300 lei fiindu-i si suspendat dreptul de a conduce pe o durata de 60 zile pentru savarșirea contraventiei prev. de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 republicata constand in aceeea ca „a condus auto marca Audi cu numarul de inmatriculare XXXXXXXXX pe _________________________, iar la intersectia cu bulevardul C____ I nu a respectat semnificatia indicatorului Stop patrunzand in intersectie fara sa acorde prioritate de trecere motociclului marca Kawasaki cu numarul XXXXXXXXX care circula pe bulevardul C____ I din directia Brasov catre Bucuresti intrand in coliziune cu acesta.
În fapt, astfel cum rezultă din întregul probatoriu administrat în cauză de instanța de fond, apelantul G___ M_____ O____ aflat la volanul autoturismului Audi cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX , circulând pe starad Eroilor din S_____, la intersecția în unghi ascuțit cu bulevardul C____ I , nu a respectat semnificația indicatorului STOP , pătrunzând în intersecție , fără a sesiza că pe drumul cu prioritate , bulevardul C____ I circula motocicleta Kawasaki cu numărul XXXXXXXXX condusă de numitul B____ D____ M____. Acesta din urmă a fânat brusc pentru evitarea accidentului , după care a frânat și apelantul petent.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut corect că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută , nefiind incident nici unul dintre motivele de nulitate expres prevazute de art.17 din OG 2/2001, referitoare la lipsa nume calitatea agentului constatator, semnatura , descrierea faptei. Locul săvârșirii faptei a fost corect reținut ca fiind intersecția dintre cele două străzi, aspect ce rezultă din întreg probatoriu administrat în cauză: raport expertiză privind dinamica producerii accidentului, declarațiile persoanelor implicate în eveniment imediat după producerea acestuia , în fața organelor de poliție.
Sub aspectul încadrării de către agentul constatator a faptei reținută prin procesul verbal de contravenție contestat ca fiind dispozițiile art. 101 alin (3) lit a), din OUG 195/2002 , tribunalul constată următoarele:
Potrivit articolului de lege menționat mai sus , “Constituie contravenție si se sanctioneaza cu amenda prevăzută in clasa a IlI-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile savarsirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.”
Potrivit art. 75 din același act normativ accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.
Susținerea apelantului că în lipsa unui contact direct dintre motocicletă și autoturism și a unei pagube materiale ( cuantificabilă patrimonial) nu se poate reține existența unui accident de circulație este nefondată.
În primul rând, poate exista accident de circulație și în lipsa unui contact direct între cele două vehicule implicate în evenimentul rutier , aceasta neregăsindu-se printre condițiile accidentului de circulație , avarierea a cel puțin unuia dintre autoturisme putând rezulta și din contactul cu alte elemente (gard, șanț, alt autoturism etc.) în încercarea de evitare a accidentului.
În al doilea rând , în speță, din declaratia petentului din data de 10.05.2013, deci imediat după producerea accidentului, “mi-a zgâriat puțin bara față stânga cu motocicleta” , a intervenientului B____ D____ M____ “ nu mi-a acordat prioritate lovindu-mă cu motocicleta de bara față a acestuia”, cat si de plansele foto care redau urmele ramase pe auto si pe motor, file 10, 11 dosar , rezultă că urmare evenimentului rutier a avut loc avarierea autoturismului , chiar dacă atingerea adusa patrimoniului persoanei vatamate este minimă.
Expertul a concluzionat că cel mai probabil avaria minoră a barei față a autoturismului AUDI s-a produs de către un element contondent din echipamentul motociclistului(cataramă, fermoar, ține) , însă esențial este a se reține că avarierea minimă are legătură cu evenimentul rutier în care a fost implicat apelantul petent.
Așadar, în speță, sunt îndeplinite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 101 alin (3) lit a), din OUG 195/2002, astfel că și criticile apelantului petent în privința temeiniciei procesul verbal de contravenție întocmit sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor aplicate, instanța apreciază că aceasta s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Pentru motivele arătate mai sus urmează ca tribunalul, în temeiul art. 480 C__ , să respingă apelul formulat de apelantul G___ M_____ O____, cu domiciliul ales în mun. B_____, _____________________. 88, ____________, jud. B_____ împotriva sentinței civile nr. 852/29.09.2014, pronunțată de Judecătoria S_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, cu sediul în mun. Ploiești, ___________________. 60-62, jud. P______ și cu asigurătorul A________ ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP - S.A., cu sediul în mun. București, _________________. 7, _______________, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge apelul formulat de apelantul G___ M_____ O____, cu domiciliul ales în mun. B_____, _____________________. 88, ____________, jud. B_____ împotriva sentinței civile nr. 852/29.09.2014, pronunțată de Judecătoria S_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, cu sediul în mun. Ploiești, ___________________. 60-62, jud. P______ și cu asigurătorul A________ ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP - S.A., cu sediul în mun. București, _________________. 7, _______________ ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
C_______ I______ N_____ G_______ O____ D____
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. C.I../4 ex./2015
J.F. A_____ M_____ M_______ – Judecătoria S_____
d.f. XXXXXXXXXXXX